Când plec, când pleci
două porţi se închid.
Ieşirea, intrarea nu-s una!
După un timp,
pe sub una trece poetul viei
cu struguri graşi.
Nu aşteptam culesul,
lumină de bliţ.
Îmi ajunge aerul!
Pe sub cealaltă, eu.
Fac un salt în lumină
peste înaltul drumului
care duce oriunde.
Când pleci tu, când plec eu
înălţimea ta e adâncul meu.
Spaţiul mut dintre ele, osia lumii.
Unsă cu tâlcul spicului,
nu mai pot să cânt în cântec
nu mai pot să visez în vis.
Aşa că voi intra pe sub vreme
prin curcubeu,
ca să îngân înălţimi din apus
şi de-acolo alba uitare vreau s-o sfidez
cu sânii gurgui în visare,
sărind peste dor,
sărind peste jind.
Poate nu ştii, dar
pe lângă poarta mea a murit
în somn un prieten, deja.
S-a culcat viu lângă iubita sa
şi s-a trezit mort.
Ca să-mi treacă,
pisica mi se culcă pe umbră,
dar pustiul nu pleacă.
Zahărul gândirii îşi află zorii în mine.
În urma ta, iepurii râsului
din orizont îmi croiesc epidermă nouă.
De unde să-ncep despărţirea?
Poate din rouă?
Poate din rouă.
Mă scutur de răni:
tu n-ai vrut, eu n-am vrut,
am plecat, ai plecat.
Pe sub poartă nouă, în gând,
repet ploaia, infinitul râde.
Vino, nu veni!
Din senin,
mă cheamă încă valul tău pe gura ta, înspumat.
Pe sub prag,
gâdele scursului pe sub porţi, cumpătat
îmi face cu ochiul, îmi zice să tac
şi desferecă porţi noi.
Hai pe sub ele , noi doi, înc-o dat’!
Nu mari!
Lumi minuscule lichide,
doi stropi de apă din univers.
Du-ne, adu-ne!
Şi dacă mă curg ţie, învaţă-mă măsura ta!
Şi dacă mă port ţie, învaţă-mă poarta ta!
pe sub porţi şi psi©, carmen pricop, vero, scorpio, tineriu, vv, ch3815h, dordefemeie.
Alma Nahe(r) 
Sa almanahesc..”Zahărul gândirii îşi află zorii în mine.” Frumos spus..Aşa că voi intra pe sub vreme
prin curcubeu,..La fel..O sapatamana frumoasa! :))
🙂 Mulţumesc, ai almanahit remarcabil, virusache! O săptămână faină şi ţie, te îmbrăţişez cu drag! Bine-ai revenit!
Grişka zice că vrea să se culce şi el pe umbra cuiva! 😀
Păi, pisicile sunt simţitoare, doar ştim! 🙂 Lasă-l …
@ Olimpia,
Bună dimineața !
Frumoase versuri, înălțătoare gânduri !
Poate mai treci și pe
http://aliosapopovici.wordpress.com/2012/07/15/
să-i afli opinia prof.ION COJA despre ….
O săptămână mai răcoroasă !
Cu stimă,
Alioșa.
Mulţumesc, Alioşa! Urarea ta deja are efect, aici plouăăăă, răcorindu-mă!
[…] ,,Provocari” la : aburi-de-cafea, psi, anavero, almanahe, Like this:LikeOne blogger likes this. […]
[…] almanahe […]
Frumoasă poezie, frumos almăhănit! Mă simt cotropită de imagini după ce te citesc.
Mă bucur că imaginile devin şi ale tale. Îmi place să le-mpart cu cei ce văd. 🙂
eşti o niagară! curg versurile din tine ca potopul! 😀
trebuie să recunosc că potopul şi mai ales unul de lacrimi a fost provocat…versurile
„pe lângă poarta mea a murit
în somn un prieten deja.
S-a culcat viu lângă iubita sa
şi s-a trezit mort.” sunt cât se poate de adevărate. S-a întâmplat pe 4 iulie a.c. 😦
deci da, parerea mea aproba intrutotul mesajul textual. 🙂
ufff, ce bine! 🙂
„S-a culcat viu lângă iubita sa
şi s-a trezit mort.”
Cum aşa? Ori a murit ori s-a trezit.
Dar ce simplă este moartea în somn… Chiar mi-aş dori să mor aşa. 🙂
Cum îi răspundeam şi Cameliei, exact aşa! Nu avea nimic, nu era bolnav. I s-a oprit inima, pur şi simplu. 😦
e o poveste adevărată, din păcate, în care e vorba despre un bun prieten.
că „s-a trezit mort” e speranţa mea că mai e ceva dincolo de porţi sau pe sub ele şi că s-a dus doar „să moară puţin”.
acum am văzut. 😦 RIP!
n-aveai de unde şti…
Vai de capul meu…am citit mai sus esti o viagra..in loc de niagara..:))
Placut, placut, placut…
:)) normal că ai cetit aşa, eşti (în)setată! :))
:)) no comment!!!
nuuuuu???? ah! dar lasă, mai bine-aşa, cine ştie cu ce pilulă îmi mai asemuiai versu’… :))
„De unde să-ncep despărţirea?
Poate din rouă?”
Excelent!…
Isa, îţi las un zâmbet amar…cele două puncte şi paranteza şi încă ceva, pe care nu l-au luat în calcul fabricatorii de emoticoane.
Am învârtit repede rotiţa (codiţa) de şoricel şi în trecere am văzut comentariul lăsat de psi. Subscriu… 🙂
am înţeles, niagară şi de la tine…adjudecat! 🙂
Minunat poem ….ca intotdeauna.
gânduri… şi-un om, (şi-un)dor de femeie.:)
Sa nu-ti zidesti niciodata cuvantul. Poarta-l!
recunosc, era o vreme când voiam să mi-l fac acoperiş! 🙂 acum încerc să-l fac nomad şi
să-l campez. :))
[…] sa le cititi gasiti in tabelul de la clubul PSI. Au scris atat de frumos carmen pricop, Vero, almanahe, Scorpio, Tibi, virusverbalis si ch3815h Share this:ShareFacebookTwitterLike this:Like7 bloggers […]
Tot ce porţi, te poartă.
Şi pentru că ai pomenit de o umbră, uneori, umbrele sunt tutelare; ni se întâmplă porţi, se deschid şi se înmulţesc, câteodată plecările ca nişte forme pe întreaga hartă a vieţii, deschizânduri ale parcă unui sfârşit necontenit, dar căruia nu i se întâmplă să se termine, alcătuiri ale ducerilor şi întoarcerilor ce nu ne mai eliberează.
Iar unele răni sunt dintr-acelea care cunosc un singur sens; sensul unic…nu le trăieşti nicicând cicatrizarea, nu se închid nicicând.
Dumnezeul să îl odihnească în pace pe prietenul sufletului tău; fie-i ţărâna uşoară; din tine nu cred că va pleca.
Deşertul se-ascunde mai ales în urma ce-o lasă cuvintele, faptele le mai uiţi;
şi de pe streaşina lunii, de-ai locui acolo, s-ar vedea că lucrurile stau, dar numai sub legi.
în rest, fâţâieli de uşi, porţi…şi drumuri, multe drumuri.
Uneori ne vin zile din soare, alteori ne vin zile din lună, precum focul ştie să fie cald, iar gheaţa să fie rece. Din mine nu pleacă nimic. Nici măcar cele/cei pe care le/îi vreau plecate/plecaţi. Nici nu ştiu unde mai încap. Socoteam mai demult o culme, culmea înghesuielii şi anume: să vrei să te întorci în tine şi să n-ai unde din cauza celorlalţi, pe care îi porţi în suflet; decât, poate, prin uşa din spate.
Primeşte, te rog, ceva cu tot dragu’mi…
„Mâiinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,auzi, cum foşneşte tăcerea…
Dar spune-mi, pentru cei singuratici, orice mişcare,chiar de-i numai o şoaptă, nu-i oare prinsă de toate lucrurile mărunte,care, în juru-le, parcă la pândă stau ca s-asculte?
Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,şi chiar ş-acesta-i un foşnet, plutind uşor pân-la tine.
Auzi tu, iubito, cum încet, din nou le deschid……dar de ce, de ce nu eşti lângă mine?
Cea mai ne-nsemnată dintre mişcările mele,în mătasea tăcerii, pecetea şi-o lasă;şi-n năframa-atinsă a zării, în depărtare,cea mai plăpândă-nfiorare îşi înscrie urma neştearsă.
Răsuflarea mea ca un leagănînalţă stelele şi-apoi lin coboară.
Miresmele ce-n juru-mi plutesc buzele ca un văl mi le-ating,răcorindu-le ca un izvor,iar în catifelarea-albastr-a -nnoptării zăresc cum fâlfâie-uşor mâini străvezii de îngeri, departe, departe.
Şi numai pe tine, cea care-ţi ai sălaşulîn adâncul adâncului gândului meu, n-am parte să te aflu în juru-mi”.
Rainer Maria Rilke
Primesc, puiule şi mulţumesc!
[…] salut şi recomand să-i citiţi şi pe: Emil Călinescu.Eu, AnzhelaMovies, ChGabriela, Almanahe, Pluta cu paparude, Cinemagazin.ro, Laura Meleaşcă (Cinemateca Trisk), Convieţuire, Cronicile […]
Oricine caută cauza-n dragoste.