Pe masă, un pahar, plin pe jumătate cu vin.
Desuet, cu freamăt în lumină împrăştie inexorabil_
zice-se _adevăr voluntar, cu gust de pelin.
De firul gândurilor mele, stă plutind un balon.
Îl dezleg şi el, zgomotos, fleoşc, leoşc, eoşc,
se dezumflă zburând, lansându-se aiurea, dar cu ecou.
Şi uite cum mintea mea, suspendată_un nor imens,
prins într-o sârmă ghimpată_
dintr-o dat’, firele mele de păr roşcat
le trimite să-mbrace, mai întâi, crengi de copac.
Şi-acolo, pe-o alee, înghiţind altă gură de vin,
întâlnim minciuna (nimic pregătit dinainte),
ci doar un exerciţiu sangvin, pe-un tomnatic drum.
Ea plimbă la braţ un sărac,
ce-i vorbeşte pe şleau, înţeleg, despre al vremilor plac:
-Suntem toţi cetăţeni ai uterului,
cetăţeni cu dexteritate manuală,
şi-mpărţiţi pe sexe şi nuanţe,
devenim amatori de filme porno şi, fără-ndoială,
că oamenii sunt de consum
ne-o garantează şi democraţia, cu gazele ei lacrimogene,
cu pulanele ei, şi îţi spun
nu e momentul prea bun să încerci să mă duci,
n-avem leac!
Ne-am întâlnit doar din întâmplare,
acu’ nu-ncerca să mă spurci! Nu te plac!
-Poete, opreşte-ţi bunătate de pledoarie,
rătăcit, te-ai adâncit în euforie! sare minciuna,
apărătoare de coloratură politică de orice fel, cu simbrie.
Tu eşti sărac, de-aceea, inexorabil,
stai la masa celor ce plătesc imens,
cu freamăt fără ecou, al trăirii sens.
Şi voluntar, adâncit în lumină,
despre democraţie vii să-mi spui acum cum c-ar fi o minciună,
ce-i drept, cu stih nou şi coloratură oportună.
Iartă-mă, prietene, dar eşti un pic desuet,
inflăcărându-ţi imaginaţia crezi că dai de concret?
Rămâi mai bine sărac, ş-uite, scrie despre iubire,
nu-ţi mai împinge textele spre-a politicii nesimţire!
La toate acestea, omu’nostru stătea, chibzuia
ce răspuns minciunii să-i dea, c-avea dreptate, naiba s-o ia!
şi tăcea…tăcea…tăcea…tăcea!
Adâncit în imposibilitatea de-a mai continua.
În timpul ăsta, raliu pe străzi,
dragostea mea se vărsa inexorabil, fără perdea,
în femei-trucuri, libertine sadea.
Şi întreb, la ce-i bun adevărul
când din ochi în ochi fertilizăm fantezii?
Şi de ce nu iubim scriind omul şi nu om-poezii?!
Desuet, răspunsul se sparge adâncit în gol de pahar,
şi imens e pustiul ce se cască între mine, tâlhar,
şi rostul acestui poem, făr’ de lumină, coloratură–n zadar.
Mahmuri, neînţelegând coordonata mersului pe pustii
minciuna ne ia pe toţi, pe nepusă-masă la braţ şi ne provoacă amnezii.
Mai sărac cu un sens, omului, voluntar în paharu-mi cu vin,
nu-i ardea de iubiri freamăt fără ecou_căci ce i s-antâmplat acu’,
i s-a întâmplat şi-n altă zi_şi nici măcar de politichie,
căci se-ntreba, de fapt, în gând, de unde moartea şi cu ce naiba să-şi plătească chirie.
Timpul în care ăst studiu într-un pahar se scria
era (e încă) acela al unei furtuni într-o peltea.
L-a colorat să se-ascundă şi să treacă din frunză în frunză
o abătută, din calea somnului, muză.
Ding-dong! Ding-dong! (mă rog, cred că era suficient să imit o sonerie românească; aşadar, ţârrrrrrrr, ţârrrrrrrr)
La mulţi ani, Vero mare! Să ne mai creşti(burţile, cu tort), să ne trăieşti ani mulţi şi plini de fantezie! Sticla de mai sus e cadoul din mână, pentru sete, după dulcele tău.
Vero mică, pa! Revino mâine, când e ziua lui Grişka. Presimt c-acolo o să-şi bage coada la urări şi Joră-mea.
Hai, şi-acum vă îndemn la cetit, unde şi psi©, tineriu, dordefemeie, vane, carmen pricop, scorpio, v.v., ch3815h, anacondele , altcersenin, carmen şi andra pavel s-au jucat cu năzdrăvanele îngroşate-ntru duzinit.
[…] almanahe […]
ori ai studiat, sau ai studiat! si un pahar cu jumatate continut a fost de-ajuns pentru optici multiple.
weekend fain.
pe optici l-am citit ca pe şeptici!
bine că nu l-am citit oftici! :))
weekend fain şi ţie! merg să -mi iau tutun, şi-apoi vin să te comentez, am cetit deja, da’ îmi arde buza…aşa că pregăteşte-te~
„Şi de ce nu iubim scriind omul şi nu om-poezii?!” minunat
ei, nu e exprimarea cea mai fericită, uneori limba română deşi darnică, îmi ridică bariere …dar mă bucur că se-nţelege şi-aşa, în forma asta. 🙂 mulţumesc!
a fost mai mult cocktail în straturi colorate, spoieli de înveliş şi esenţe de conştiinţă… ca de fiecare dată 🙂
de data asta simţeam că nu îi mai dau de capăt…de vină, vinul din titlu, cred. :))
Am cetit, am recetit şi-mi tot vine să mă duc la frigi după vin.
Re-vin mai tîrziu cu o cupă de vin şi mai cetim, mai vorbulim…
eu nu prea beau vin, decât fiert, nu ştiu ce-mi veni să scriu despre…poate findcă in vino veritas. 🙂
re-vin’, o, drag tineriu, te aştept ca să ciocnim, o vorbă de-altă vorbă…
Frumos, cu miez, cu haz, cu de toate, ca de obicei! 🙂
Si mie-mi place dolofanica de Vero mica, ma duce cu gandul la un bebe de portelan 😀
🙂 azi servim ghiveci! :))
O, da, şi mie mi-a plăcut foarte mult fotografia!
[…] ch3815h, almanahe, anacondele, dor de femeie , vanessa, carmen pricop, scorpio, […]
deci să revină mâine, vero? 🙂 şi cu paharul ce facem? îl bem sau îl vărsăm?
vero o să-şi revină mâine.:)
iar cu paharul nu ştiu ce să zic, eu l-am băut, da’ nu e obligatoriu.
Oli, m-ai amețit mai ceva decât un pahar de vin fiert cu scorțișoară.
De pelin să n-aud, doar eu știu cât ceai am băut de câte ori nu aveam chef de mâncare, dar poate scoate cineva din vreo debara o șampanie rece. E mai ușoară decât tradiționala bere.
Păi, să mai lăsăm vinul atunci la păstrare, să devină mai înţepat. 🙂
Oțet ?
şi oţet, de ce nu? 🙂
Mi-a plăcut, aşa că revin cu siguranţă şi mâine! Nu scapi de mine! 😆
Şi-ţi mulţumesc tare mult pentru urări!
🙂
sincer, pe mine ma lasi fara replica ori de cate ori te citesc…plus sperietura cu lighioana din josul paginii, mereu uit ca,i si ea pe.aici si ma aleg c.o sperietura :P…felicitari!!
haha…lighioana e prietenoasă, merge într-acolo unde-o duci cu mouse-ul; mulţumesc! duzina asta m-a chinuit rău, date fiind cuvintele care trimiteau într-o anumită direcţie şi nu prea puteam să jonglez cu înţelesul lor.
[…] cu mine si psi, tiberiu, dordefemeie, anavero, lotussarina, poezele, labulivar, ch3815h, almanahe,
anacondele, eclpsademart, dictaturajustitiei, adapavel, Like this:Like11 bloggers like this. […]
i just wanted to make a quick comment to say i’m glad i found your blog. thanks.
Ia sa efectuezi un studiu intr-o halba de bere! Alta treabaaaa! :))
când vine vorba de bere nu mai efectuez nimic; doar beau şi mă răcoresc! 😛
Cineva si-a tras muza pe turta sa…
da, da…o tută şi-a tras muza pe turtă. :))
A colorat muza în nuanţe atât de rostitordesluşitoare fel al multiplelor „perspective”, timpul unor chemări pe numele lor adevărat…s-a auzit vreun „cinism” haşurat, pe alocuri?
*erată
„fel al multiplelor perspective”…am uitat un cuvânt; scuze, scuze.
s-a auzit şi cinism puiule, de la în zice-se până la crengile de copac.
[…] România am mai scris: realitate, zarea de plumb, studiu într-un pahar cu vin, nunta mută, acestor zile, Ro-mânia, Almanahe de colorat(ură) cu poze şi apolitic. Nu e musai […]