alma nahe

Archive for iunie 2012|Monthly archive page

Hopelandică

In arena luptelor sterile on iunie 30, 2012 at 5:14 AM

Într-o zi oarecare mi-am omorât toţi fluturii negri din stomac.

I-am înrămat şi mi-am decorat dormitorul.

Mi-am zis că, omorându-i, aş putea recrea cândva limba potrivită a iubirii pentru tine.

Prea târziu!

Pulberea neagră de pe aripile lor îşi avea propriul alfabet incandescent

şi-mi ieşise prin pori,

şi scrisese romane,

şi lansase volume de poezii…

iar spatele meu, goală, mă trăda:

era plin de tăieturi.

Iar străinii vedeau, nu erau orbi!

Îmi tăiam când eu aripile, când tu,

cu unghiera,

cu cuţitul de plastic,

cu foarfeca de unghii,

cu ce-apucam…

Cicatricile erau lipsite de cusături, ca un pontaj negru pe roz pe pielea-mi,

roz-noir-ul îmbătrânind al încercărilor de-a nu mai visa şi de-a nu mă mai consola în lacrimile ploii.

Mi-ai zis că, tăindu-le, rămân tot o războinică,

dar de tufiş

şi că în focul lumânăricilor pot să ard şi singură posibile războaie şi dictaturi,

ce s-ar putea abate asupra tărâmului meu imaginar,

plin ochi de dragoste,

şi-atunci mi-am zis că da, le tai, de ce nu, n-am nevoie să mai zbor, căci

te voi iubi, oricum, până la moarte.

Captivă, deşi fără coperţi tari ca piatra, încă subtitrez trecutul_film mut,

căci dor cuvintele trecute, însă se diluează ele cu răbdare şi dans prin ploaie,

şi, pe urmă, ce mama naibii, dacă nu plouă, poţi să vii cu altele peste_

şi mi-am propus să adaug şi câteva efecte speciale sonore, graţie tehnicii.

Dar uite, ieri, spre exemplu, am evadat, şi-am dat fuga la magazinul de chimicale, mi-am cumpărat în grabă un săpun alb, şi nici n-am aşteptat restul,

nu voiam să mă răsfoiască vânzătoarea, uitasem să mă-mbrac.

Ea a strigat după mine să-mi înapoieze (in)diferenţa în baloane de săpun, dar eu eram deja contur pe retina-i iscoditoare, fiindcă, de unde să ştie ea că eu eram săpunaru,

că eram sătulă de baloane de săpun,

şi nu mi se-mpleticeau  deloc picioarele,

nu alunecam,

mergeam înainte,

cu mersul dârz al lui Înainte,

tălpile se-nfigeau ferme în smoala drumului, iar cerul,

cerul cu albastrul lui izbitor,

cu bleu-ul lui, nu mă mai tenta.

Şi nici lumea lui Soare Răsare…

Şi nici gândurile dintr-acolo…

Şi nici zâmbetul tău,

Şi nici făcutul cu ochiul,

Şi nici mirosul pielii,

Şi nici dimineţile împreună.

Iar săpunul, hehe,

săpunul l-am făcut bucăţi acolo,

în plină stradă i-am sfâşiat hârtia de ambalaj,

n-am mai avut răbdare să ajung acasă,

şi mi-am folosit ambele mâini şi încă câteva

ale puţinilor prieteni pe care-i mai am,

şi i-am pus să scuipe şi să frece, să frece,

să frece până la durere.

Câţiva trecători chiar s-au oprit,

şi-au scos mărunţişul şi au început să parieze, care mai de care,

că pulberea de fluturenegrudestomac nu se ia,

şi au fost momente când mi-era

şi jenă.

Nu, nu prinsoarea lor mă jena!

Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii.

Că, prezent, încă mă priveşti, de la distanţa ta de pol îndepărtat,

ca pe-un balon transparent şi colorat,

pe care vrei să-l spargi,

ori ca pe-o carte deschisă,

căreia  încă vrei să-i îndoi colţurile,

dar pe care o amâni citittului până la capăt cu semne de carte,

când ea, eu, de fapt,  mă deschid acum doar în cercuri, luminoasă,

ca un amărât de e-book fără subiect,

aşteptându-şi e-book reader-ul potrivit,

fiindcă, nu ştiu dacă ştii,

dar fiecare zi are seara ei,

născătoare de alţi  şi alţi fluturi negri,

dar pe care m-am decis să nu-i mai omor,

şi, începând de azi,

un azi mai bogat cu o secundă,

eu,

Olimpia Săpunaru,

o să-i fac translatori pentru frânturi de realităţi.

de-a d’uzina de cuvinte s-au dedat la joacă cu cele 12 năzdrăvane şi psi©, ch3815h, tineriu, dordefemeie, adapavel, vero cu pălărie de mărie, căţărătoarea, carmen, lolita.

alţi hopelandici : Vania, filiala3La Fee, s’ora25,  paupera, holycik, elaroseni, pensionarul

Reclame

Vibraţii

In Ciné m-a visat, Ciné ma pictat on iunie 23, 2012 at 4:46 PM

Mă caut prin răstimpuri,

dar oriunde m-aş căuta,

de-a lungul şi de-a calea mea,

desprinderea devine întotdeauna poezie.

Poezia, întâlnirea dintre poftă

şi 2, 3 boabe de lăcomie, grefate peste,

amestec dens.

Se iau câteva scene ale unui moment stins,

congelate rapid, mai demult, în ferestre,

în tocuri cui,

în uşi…

Se iau de margini!

Se aşază corpul în prag

Se lasă acolo la topit, dezgheţat…

Stingher, gândul se-ntoarce din drum

şi-o ia pe cărarea, bătută în cuie de-acum.

După un timp, am deja nişte semne pe hârtie

şi-un trubadur în ramă, din însemnele pe umăr,

pe care l-am găsit la sfârşit de drum

cu frunza între buze, cu mâna pe genunchi,

sprijinind tâmplă,

cântând, cinic, despre statornicii şi se-ntâmplă

că,  pe urmă, spatele meu împotriva uşii,

uşa de-a lungul peretelui,

de-a lungul peretelui, urmări…

Cu faţa spre peretele pustiirii

Tu, cititorule fidel,

ai citit, ai recitit…

Nu ai înţeles nimic!

Lanternă în ruine, şoapta,

luminează momentul impunător al  împrumutului:

-Eu îţi dau inima mea,

tu dă-mi-o pe-a ta!

Descriind inutilitatea în cuvinte,

simţul realităţii a mai pierdut o zi.

Mă trezesc gâfâind,

gândul “ce fac, dau vina iarăşi pe suflet”

se scurge-ntr-un cântec, versuri albe pe-un ecran alb.

Sufletul, acest pus la colţ de nicăieri!

Şi ce dacă legea firii ucide,

duhul ei e dătător de viaţă!

Viaţa, care nu e un ceas, e un televizor cu braţe.

-Uite,  tocmai se transmite în direct meciul soarelui cu universul.

Mă bucur că eu am prins o repriză bună.

Între ninsoare şi soare,

stă liberă,

la voia întâmplării,

magia oului

şi timpul, în progresie muzicală veşnică,

care,

uită-te la el cum se joacă de-a ascunselea

în tufişuri de basm.

Vibraţii în 12 cuvinte impuse şi la psi©, dordefemeie, carmen pricop, tineriu, andra P, cris, simonaR, şerpoaicele, căţărătoarea, cammely, ch3815h, vane, lolita.

Aiemef (Femeia, întoarsă…)

In Ciné m-a visat on iunie 18, 2012 at 11:59 AM

(M-ai întors!)

Uite-mă iar, Aiemef Ăcsaorb, mai ştii?

(Întâlnire întâmplătoare.)

Învârteai într-un anume fel cheiţa

şi prindeam, alunecoasă, pe picioarele din spate,

avântul plecării.

Îmi plăcea, mai ales, să fug.

Dar, femeie-broască, fugile  nu-mi  ieşeau până la capăt,

(precum masajele, pentru care eram întotdeauna lăudată)

pe principiul că, oricum, eu aveam timp.

Aş fi fugit şi-n mâini!

Primitivă, însă, nu reuşeam decât câteva sărituri peste etape,

rămânând, practic, în acelaşi loc,

dar cu buza umflată.

Mă mai şi blocam…

Deh, mijloace rudimentare,

cărămizi rotunde  atârnate de buza de jos!

Tu, însă,  erai perfect!

Plecai perfect, te întorceai perfect!

În aprecierea distanţei dintre tine şi tine

ştiai întotdeauna cu precizie unde e locul tău, câte minute şi lângă cine eşti…

Până când îţi suna telefonul, GPS-ul pentru (im)portanţă.

Eu mă simţeam atunci ca o grădină,

o grădină zoologică umană,

vizitată cu noaptea-n cap, gratis.

-Bună dimineaţa, femeie întoarsă!

Şi, deşi cheile da-ului sunt  în fiecare din noi, dar nu le facem tot timpul pierdute,

naiba ştie de ce,

reciproca nu e valabilă.

Dimineaţa mea era rea!

(Şi, chiar şi-aşa, dacă aş fi pierdut vreo cheie, era iarba…

Cea care descuie orice.)

Mă aprindeai la fiecare întoarcere, drum de seară, ca pe-un poem în foi:

„A căzut acolo unde trebuia să cadă,

La câţiva paşi.

Doar atât  poate forţa

Omenească,

În ape…” îmi recompuneam demnitatea,

zburând în cercuri de fum.

Număram înlănţuirea mersului la sigur,

ca să mă treci pragul,

dar uşa-mi era, întotdeauna, din apă.

Asta nu o luasem în calcul…

Tu nu te-ai oprit să priveşti,

eu am curs mai departe.

Acum dansez Massai,

pentru o cu totul altă versiune a planetei,

în care mă aştept să nu mai locuiesc în cuvânt.

(Cuvântul, lentilă pentru ochelarii prin care înţeleg lumea în care trăiesc.)

Iar azi…

azi m-am oprit doar pentru un gând, ca să ştii, planetă cu linişte, că

în adâncul inimii mele,  încă-ţi iau apărarea…

femeia întoarsă, pe-o parte de psi©, pe de altă parte de :

Tineriu, Carmen Pricop, simonaRverovers, căţărătoarea, dordefemeie,

tuşa vero, ch3815h,

Din nou înspre vechi…

In arena luptelor sterile, cap umplut on iunie 16, 2012 at 12:02 AM

Nedrept pământ! 
gândul meu, al tău, al multora…
Boală deloc străinăeficienţa_calea către suficienţă,
către abundenţă,
către prag_
mă ridică iarăşi, transpirată, şi astăzi, ca  şi ieri, din pat.
Omul, azi,  tropot pe-o scară,
grăbindu-se către un nicăieri plătit prost, oricum,
pas cu pas, treaptă cu treaptă.
Hei, omule, scoală-te, asumă-ţi penitenţa!
mă întâmpină zorii zilei şi pisica, miorlăind
în faţa bolului pentru apă.
Încă o zi în care merg,
merg, ca o somnambulă, să-mi şi să-i procur hrană.
Apoi, mergi acasă, dragule, urcă gâfâind scara, pe care dis-de-dimineaţă o coborai vesel,
fără motiv,
şi scrie iar rugăciuni întru tăcere, pe piatra-ţi de pe suflet,
oblojire, cu pensula muiată-n apă!
îmi zice norul de deasupra-mi.
Hai, leagă-ţi iar piatra de râu, de brâu şi urcă din nou în vechi, către loc de rugă!
Şi, nu uita, omule ajuns acolo sus, transmite salutări liniştii ce te-a cuprins!
zice şi copacul plantat acum treizecişiopt de toamne.
Şi, n-ai grijă, omule,
fie că-ţi e primăvară, vară, toamnă, iarnă şi iarăşi primăvară,
aceleaşi drumuri plutind, peste ape_
apele transpiraţiei_îţi vor spune dacă ai fost şi azi folositor,
şi-acelaşi cântec de cocoş, întru trezire, te va-ntâmpina,
şi-acelaşi vânt deschizător de uşi te va petrece până la capăt! zic eu
(unele lucruri mi le zic singură).
Şi oamenilor, hai să dăm, odată pentru totdeauna, dracului, poezia!
zice noroiul.
Slavă cerului, că putem fi pragmatici! îi zice ploaia, sarcastică, în replică.
Şi-n tot acest timp, în mine, iar a plouat cu clipe cu subînţeles,
Şi iarăşi, din aburi de pământ neiubit pe măsură
se ridică,  din nou înspre vechi, senină,
concluzia înnoptării,
concluzia răsăritului de zi,
pe care-o dăm, cu toţii, încă o dată,  pe nimic.
Dar, cum zicea şi Marx,
progresul pe o latur
ă
înseamn
ă
regres pe alt
ă
latur
ă!
Învăţăm din lipsuri,
de ce n-am putea învăţa şi din abundenţe?

aceleaşi 12 şi la cei din tabelul  psi©ului: dor de femeie, ch3815h, tineriu, cammely, carmen pricop, simonaR, carmen, căţărătoarea, vane, vero, lolita.

Duminica alegerii sau Floarea de loldilal

In 1 on iunie 10, 2012 at 12:01 PM

Probabil că peste 700 de ani, în viitor, vă asteptaţi ca lucrurile să stea cu totul altfel decât acum.

Azi alegi!…Deci?

Ce alegi azi?

Mâine  se confirmă ca fiind alegerea cea bună? …

Oricum, poimâine ne adaptăm!

Ne adaptăm, fiindcă peste tot ne pândesc tertipuri, tertipurile Ademenirii. Pentru că suntem nişte turişti cu mintea-n viitor, însă, turiştilor, dragi turişti, avem încă un timp, altul decât cele trei în care ne tot fixăm,  avem, şi asta pentru totdeauna, timpul poveştilor!

Şi, (mai) avem de vizitat, mai ales, acele poveşti în care se întrevede speranţa reînvierii lumii vechi, într-un anume viitor, unul nou. Nou, nu bou!

Da, vizitatori chiar acolo, în trecut, deşi plecaţi înspre (un)viitor, acolo unde sălbaticii se descurcau fără legi scrise, ah, legile prezentului, care (încă) îi domesticesc şi (încă) îi îmbracă!

Haide,  să (ne) purtăm cu chibzuială, goi, cu toţii în stra(n)iul dorului, căci dorinţa ni-i, la infinit,  între naştere şi moarte, petic de trai!

Şi asta, fiindcă hainele-s perimate, dragilor, deşi ale timpului prezent, că dacă, revenind ieri, nu se  prea potriveau purtării zilei care-a trecut, nu se potrivesc nici zilei de mâine…Care vine cu alte sudori.

Paranteză.

Am cravata mea, sunt pion ieri…  pion ieri azi,  mâine cine ştie ce …

Revino ieri, Anne!…(eu ştiu de ce!)

Închid paranteza.

Iară noi, chiar, dacă suntem cenuşăroi? Că suntem(în paranteză), ştim!

Dacă suntem, suntem! Şi n-avem întotdeauna zânele cu noi…ori abra-ca-da-bra s-a tot zis, dar dacă nu-s destui şoareci (de bibiliotecă) dispuşi să devină vizitii….deh! Aşa că, unii dintre noi, bosstănim! …În caleşti 4X4.

Pentru un viitor decent, noi ceilalţi, în care să ne-avem cu noi înşine ca fraţii(sau ca surorile), ar trebui  să-ncercăm şi pe ebre-ce-de-bre, ibri-ci-di-bri, obro-co-do-bro?

Pe ubru-cu-du-bru l-a-ncercat tuşa Vero. Ce-a ieşit? Răspunsul e aici, livrat la fix.

Ce zi e azi?

E ziua retragerii dintr-o închisoare contravenţională. E ziua când votăm pentru o culoare locală! E ziua în care eu ştampilez pătrăţelul cu însemnul florii de loldilal, sperând într-unul , Izvoditorul şi a toate ţiitorulşi sper ca după asta, Sfinte Dumnezeule, să fiu aceeaşi, cu slujba temporară pe care o am.  Să nu-mi vinzi, Rayadatys,  norocul ca ghinion!

ŞtiuParadisul-paradis nu-i aici, aici e încă Paradisul bărbaţilor, mărturie stă clocitorul Josh, eviştilor şi adamiştilor! Ştiu că ici e-n Râpa Amăgirilor, ştiu că colo stă-n puterea pereche!

Ştiu!

Şi mai ştiu că misiunea irecuperabilului Donald, una banală, aceea de a dilata pentru sine fracţiunea de secundă, se va complica, căci  aici trecutul nu se modifică pentru o biată întrebare.

Aici,  unde?

Aici(unde) n-avem un birou cu inscripţia „Localizări”, precis!

De-asta ne şi trebuie un pregătitor, unul care să ne facă să alegem pe şi anume tăceri, şi nu pe vorbe goale sau zaruri aruncate deja! Scrisoarea lui Zwiat e a noastră, a tuturor

Iar pe ei, cei pe care-i ştampilăm,

„Noroc că-i lasă legea să tot crească,

Să facă umbră altora-mai mici!_,

De umbra celor nalţi să se ferească

Bătându-se pe posturi de furnici!”

Posturi, nu posturi! Cade bine numai pe accent!

Nu vrem să pierdem şansa retransformării…cu toate astea…pfff…

gata!

„E Ziua Zilelor”…

despre care, cu siguranţă, vom mai vorbi!

Când?

Poate de Revelion(cu scăunel şi pisică)

…uitându-ne la noi, ca la nişte emisiuni de divertisment.

Până atunci, citiţi!

Fie şi numai în voi(era să scriu vot) înşivă, ca în palmă, o palmă în care să ţineţi o floare.

De loldilal dacă se poate, bine?!

Nu-i aşa, Tineriu?!