Confesiuni confetti

Când m-am trezit eram cu capul în nori,

deşi mi-l proptisem de câteva nu, iele –

un fel de case-cuib, în formă de ceaşcă,

cu legături strânse-n nod,

ca să nu mai cad pe gânduri decât pe

puf de pescăruş albastru.

Ca să-l mai ţin neclintit pe umeri –

picături de ploaie adunaseră pe frunze de trandafir lumi plutitoare – mi-am trezit şi cuvintele,

încă pulverizau pe cer dorinţe obosite,

ca stele, şi fiecare stea devenea o fabulă a Universului.

Eu mă ghidam după ele, ca un marinar rătăcit.

 

Se întâmplă că sunt unele nopţi ploioase

şi atunci  mă cuibăresc la sânul cuvintelor,

aşteptând de la ele culoare lipsă,

şi ele, cu sfârcul întărit ca un mugur de brad,

se ascund, înecându-se la mal, în haiku-uri.

În alte nopţi, în care stau zgribulită printre vechi scrisori,

încerc cu degetul buricul cuvintelor.

Ele se gâdilă,

valuri-valuri,

studiu la lumina lumânării.

Uite, aici două umbre se ascund sub grinzi:

tu porţi în ochi frumuseţea dimineţilor fără griji la sol,

ca o pasăre Apus-Apus,

în timp ce eu mă risipesc precum polenul alergicilor spre Răsărit,

iar aici, hehe, uite!

Aici am reciclat  împreună un vis.

 

Mi-aş fi dorit ca dragostea mea să-ţi sune azi precum un câmp cu clopoţei,

însă  îngerii mei merg la bal, doar fiindcă ei dansează dintotdeauna,

mai abitir, pe un vârf de ac.

duzinari: psi©, vavaly, Scorpio, tineriu, SexulSlab, abisuri, Călin, lili3d, carmen pricop, Vero, Gabriela, cuvânticel, simonaR, O fata, Verovers, Sonia.