Piruete

Sunt momente în care mă trezesc că nu fac nimic, dar, de fapt, în acele momente pun la cale stratageme ca să nu fac nimic și altă dată. Banalitățile sunt întotdeauna dulci sau e vorba de vreun amestec dulce-amărui? Poate și un pic sărate. Acrelor!

Filisofia asta scurtă mă poartă cu gândul la aparatele electrocasnice profesionale. Cum? Păi, la ce-s bune piruetele? Întotdeauna m-am întrebat de ce baletul se bazează pe învârtelile astea. Te uiți la o balerină cum se rotește și toată ființa ei în acel moment pare că îți face în ciudă. Uite cât mă învârt de mult și n-amețesc! Nici nu există măreție mai mare! Mă uit apoi la spectatori și le aștern deloc forțat un gând: Asta n-o fi având treabă acasă? Tot așa s-o învârti și-n bucătărie?

Nu e prima dată când descopăr că am reacții de spectator, chiar acolo pe scenă. În timp ce piruetez dinspre culise către rol. Cred că este vorba despre tot ce este facil și e de înțeles până la urmă că îi cedez nimicului, cu tot cu artisticul meu de care dau dovadă.

Cred că tot omul e cuprins de obsesia piruetei la nivel spiritual. Pirueta e un truc. Servește trecerii din ceva în altceva fără o legătură clară, liniară. Dar e o trecere spectaculoasă? E! De la un furnicar de gânduri, la alt furnicar de gânduri.

A, că tot am ajuns aici! Ați observat că până și furnicile și gândacii, când e să aleagă un loc călduț, aleg un robot de bucătărie? De când bunica…

Trebuie că te obișnuiești ușor-ușor cu gândul că poți fi uitat. Bunică-mea îmi tot spunea că omul nu poate fi înlocuit nicicând cu un robot. Aiurea! Nici nu se merită să mai rămâi om cu atâția roboți în jurul tău! Roboții sunt esența vizibilă a lumii acesteia. Ajutorul lor e de neprețuit.

Uite, de dimineață, ca să creez un spațiu prielnic creării acestui text pentru magazinul MarketOnline.ro, mi-am mutat locul de meditație de mai multe ori, dintr-o cameră într-alta. Am decis să rămân în bucătărie printre roboții mei. Însă, în fiecare dintre spațiile unde-am poposit am scris câte un rând-două. Dar… m-am învârtit atâta când puteam să decid de la bun început că bucătăria e cel mai bun loc să scriu despre electrocasnice. Aș fi economisit timpul de cel puțin două ori, pe care oricum mi-l economisește, din start tehnologia. Dar eu mi l-am ocupat cu foiala.

Poftim! Sunt uimită de resursele mele strălucite în materie de piruete. Când mă fascinează anumite aparaturi, trebuie să scriu despre ele, să nuanțez ceea ce sunt ele și să intru și eu în propriul meu joc. Să fiu un negustor de cuvinte cu alte cuvinte… Cam așa!

Stupoare! Nu m-am așteptat să scriu ce urmează să scriu acum, în continuare. Simt iluzia unei promovări ad-hoc de câte ori scriu despre un obiect pus în vânzare de alții. Ad-vertorialul e și el o învârteală, o piruetă. Am încredere deplină că va fi înțeles exact așa. Da, da! Iau ideea, păstrează restul! Și hoc-us/poc-us, promovează altă balerină.

Secretul unei piruete perfecte e să nu privești nici înapoi, nici înainte. Eu am nevoi atât fizice cât și spirituale. Cele spirituale ies întotdeauna învingătoare, chiar dacă asta înseamnă să nu fac nimic întru nevoile fizice. Uite, spre exemplu, mi-am propus un eseu despre aparatura electrocasnică de care nu mă pot lipsi și am ajuns să scriu un eseu despre piruete. Mă comport ca o poezie, știu! Poezia nu lingușește. Ea crede că vinde o idee și atât.

Cică femeile n-au acel coeficient poetic! După unii ar trebui să scrie ca niște gospodine. Fiindcă gospodinele cumpără, nu poetesele. A contorizat cineva câte bloguri de gospodine sunt? Prin profesia mea — cea de actriță, care scrie poezii, dar care trăiește din vânzarea de lucru manual (handmade-uri, adică) — am căpătat o experiență vastă în ceea ce privește comportamentul uman și obiectele. Cu toate astea, în viața practică trag foloase doar de pe urma obiectelor.

Sunt o furnică tragi-comică, știu și asta. Am scris cu ochii pe blenderu’ ăsta, sperând că mă pot lipsi de el.

blender Philips Viva Collection

Dar apoi mi-am dat seama că îi semăn de minune. Bine, eu nu am un buton supra-profilat pentru prindere uşoară, dar am acel impuls pentru amestecare ușoară. Rezultatul? Un text ca un smoothie.

Ce este până la urmă scrisul? Un duh care a trecut prin tine și nu se mai întoarce niciodată la fel. De aceea te poți lipsi de el. Tehnologia e și ea un soi de duh… Dar nu te poți lipsi de ea așa de ușor într-o lume invadată de tehnologie. Poate voi! Mie dați-mi câți mai mulți roboți! Mai am de lucru până depășesc stadiul ispitei.

Sunt ironică, desigur! Eu scriu despre obiecte, dar nu sunt un obiect! Ridic în slăvi doar utilitatea lor, a obiectelor și nu obiectele în sine.

„Norocul vieții mele e că niciodată n-am avut nevoie de un lucru înainte de a-l avea.”(Povestiri hasidice despre minunile lui Rabbi Israel — Levin Meyer). Citind povestirile astea înțelegi că fiecare act al vieții, respirația, mâncatul, mersul, trebuie îndeplinit cu ardoare, bucurie, extaz. Aș adăuga și pirueta, de ce să vă mint?!

Tehnologia Philips e la picioarele mele, cică… Așa o fi! Atunci, nu-mi rămânea de scris decât despre pirueta întru posesie, o imperceptibilă vibrație a spiritului, dar care macină în blenderu’ vieții…

Nicio grijă, n-am amețit! Și nici n-am vreo treabă acasă. Atâta timp cât roboții mi-s acasă. Aproape toți roboții!

Piruetă scriitoricească cu numărul 23 pentru SuperBlog, și