alma nahe

În filmul meu aproape mut

In dicţionar de mişcare on Noiembrie 26, 2015 at 12:55 AM

image
image
image
image
image
image

În filmul meu aproape (că) mut lumea, căci multe există în ea, fie numai ca număr, fie numai ca metaforă. O mut de colo-colo, nu am un spațiu clar. Uneori mă trezesc, cu tot cu mine, în filmele altora. Un număr. Un umăr. Un măr.

Câteodată stau pe un scaun plastic, într-un cerc de oameni plastici, ne preparăm fiecare, în muțenie, spumele, în ziua baloanelor de săpun. Ne-acoperim, chipurile, dar nu știu exact momentul când se trece în iluzie, fiindcă nu e ca și când ți s-ar rupe filmul. În spațiul ăsta plastic, cu toții avem câte o lamă la îndemână și săpuniți bine, ne radem la unison, câteodată și unii pe alții. La sfârșit, ieșim fini, dar nu ne ține mult. Devenim iar și iar aspri.

Mut lumea mea fiindcă numai în felul acesta eu pot proba gândul mai înainte să ia forma cuvântului următor, fiindcă altminteri, prinsă în jocul gândurilor de tot felul, construiesc altora și nu mie, de-a fir a păr.

În lumina asta plastică, te și miri cum de vrem să stăm fiecare cât mai în același trup, căutând mângâierea, cu variantele ei cu tot. Când vine cum îi e chemarea, mă poți căuta în lună, când îmi mut acolo și toate neajunsurile, și neatinsurile. Desigur, plecată în lună, ai crede că nu-mi mut acolo tot, că pot pleca libera de orice balast, dar ți-ai găsit! Până la urmă, mă gravez, ca orișice femeie, în vârful degetelor altora. Adevărul e că fără simțul pipăitului am putea deveni blocuri de lemn.

Cad din lună când îmi întind pământenii mei scară: Daţi-ne femei! Faceţi-le înalte, nu le faceți urâte, nu le faceți mici, nici late! Nu le împuținați, lăsați-le multe! Nu spune niciunul ” epilate definitiv, chiar și desenate”, dar eu îi aud și de-asta mă trimit forțat uneori în bungalouri hollywoodiene, ca să învăț cum să rămân o „des… frânată” a secolului meu.

image
00181

Când mut ceva, totul devine roz*. Mie, cel mai mult îmi place să mut atenția. Uitați-vă din nou la desene, uitați-vă apoi în cutia roz și spuneți-mi dacă mai era nevoie de cuvinte. Fiindcă, în filmul meu, degetele ţes în fugă minarete, chicotind și vorbind în alfabete secrete…

Povestea cu nr. 22 pentru SuperBlog2015 și image

*image

Desene: Rachel Goodyear

Anunțuri
  1. M-ai lasat muta! EpiLady am sa te numesc de-acum! Frumos! Subtil! Elegant! Rafinat! Rasat! Stilat! Epilat!!! Daca nu iei suta, te bat! :)))
    Felicitari, Olimpia! Clasa!

  2. Textele tale nu sunt niciodata unilaterale si de-aia te iubesc eu, fetita! Reclamele nu ar trebui sa fie agresive, ci asa, subtile ca cea de fata, misterioase, sa nasca dorinta, dar publicitarii nostri se incapataneaza sa produca reclame grosolane si de prost gust.

  3. Imi place cum ai spus-o, subtil, ca prea ne dorim toate sa fim Barbie, dupa modele impuse de altii.

  4. vezi tu mătăsos… vezi tu. 🙂
    baftă.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: