alma nahe

Dependențe

In dicţionar de mişcare, teatru on Octombrie 31, 2015 at 12:52 AM

Personaje:
Toni Delaco
Toni jr.
Eu

(O ușă pe care scrie „Brânzofanii anonimi”; în încăpere, niciun scaun; pe un perete rulează un film)

EU: (sătulă; de brânză!) Le arăt eu! Ce-i cu atâtea pufoșenii? Pufoasă în sus, pufoasă în jos! Nu mai poate omul să mănânce o brânză, dacă nu e pufoasă ca aia de la…
TONI DELACO: (intrând pe ușă) … Co?!
TONI JR(intrând pe ușă, apoi trecând pe sub picioarele lui Toni Delaco și așezându-se în fața lui; întinde mâna să se prezinte): Toni!
EU(întind mâna nedumerită): Brânzăbunăînburdufdecâine.
TONI DELACO:(întinde mâna, se prezintă; același joc) Toni! Delaco! Sunt încântat!(mustăcește, nu se poate abține) Aveți o mână pufoasă precum brân…
EU: Zău? Cred că nu ați nimerit unde trebuie! Ne-am adunat azi aici tocmai ca să tratăm dependența de pufoșenii și alte… brânzeturi. (spre Toni JR) Cum ai zis că te cheamă?
TONI JR: (prezentându-se) Toni! Ne-am adunat? Păi, câți suntem? Nu văd să mai fie cineva pe aici. Nici scaune nu văd prea multe.
EU: (încurcată) … Nu contează! Eu sunt prima care își dorește vindecarea. Scaunele erau prea pufoase. Am renunțat!… tot Toni?
TONI DELACO: (aparte; uitându-se la Toni Jr) Am nimerit unde trebuie atunci.
TONI JR: Tot Toni, da!(în șoaptă, către Toni D, alunecos) Eu nu sunt sigur…
TONI DELACO: (același joc) Ai încredere! Odată ce vom scăpa de dependență, vom putea să ne exprimăm mai pufo… pfff… mai liber.
EU: (vizibil încurcată de șoaptele și de prezența celor doi; nu înțeleg) Ce căutați aici, în fond? Trebuie să sosească, din moment în moment, lume și nu cred că e cea mai fericită conjunctură aceea de a mă afla în compania a doi toni… ci. Culmea ironiei! Să vină să scape de dependență cel care a inventat-o. Și să mai aibă și un junior după el.
TONI DELACO: Păi… (aparte, lui Toni Jr) Învață!…
TONI JR:(luându-i vorba din gură) Vrem să fim ajutați.
EU: (pufoasă) Nu sunt sigură că…
TONI DELACO: Nu ezita! Ai să vezi, o să fie o călătorie puf… ca și cum ai mușca dintr-un nor. Mie îmi plac călătoriile.
EU: Nu! Eu nu mușc! Nu mai vreau să mușc (din) ceva care să-mi amintească de brânză!
TONI JR: Păpădiile? (către Toni Delaco) Rimează cu călătoriile.
EU: Nu! Au puf!
TONI DELACO: (glumeț) Călătoriile?
EU: Uite ce e… Vă știu galant, așa că o să vă rog să încetați cu galanteriile! Vă spun clar, nu aveți ce căuta aici! Amândoi!
TONI JR: N-o să ne vadă nimeni, promit! (aparte, zâmbind, lui Toni Delaco) N-o să ne vadă nimeni, fiindcă nu o să mai vină nimeni!
EU: (uitându-mă la ceas) Chiar nu știu de ce se întârzie atât. Omenirea a transformat până și timpul. Orele sunt mai pufoase, minutele. Până și secundele. Toată țara asta a devenit pufosă! Ați văzut ce scrie pe ușă? „Brânzofanii anonimi”. Păi, să schimb denumirea acum în „Brânzofanii celebri”?
TONI DELACO: Nu trebuie să schimbi nimic!
TONI JR: Ar putea să schimbe ceva, totuși. Putem sta jos? Mă dor picioarele.
EU: (cedând; scot trei perne, pe care le așez pe jos) Poftim! Oricum nu mai vine nimeni!
TONI JR: (așezându-se) Un fan brânză rămâne un fan brânză, ce credeai?
EU: Credeam că nu o să mai vreau brânză niciodată.
TONI JR: Ce naivă ești!
TONI DELACO: (așezându-se) Nu vezi că ne-am înmulțit?
EU: (cu subînțeles) Bine, da’ știam că nu…
TONI DELACO: (mângâindu-l pe cap pe Toni jr) Ai crezut că e al meu? Nu e, dar e ca și cum ar fi al meu. E juniorul meu. De fapt, numele lui e Tudor. Tudor, copilul care nu este al meu, dar care aș vrea să fie al meu. Nu ca să îmi dea o căniță de apă la bătrânețe, ci pentru că simt în el tot ce este bun în mine. Curiozitate și ambiție, bunătate și ingeniozitate, un pic de inocență și foame de aventură. Toni Junior e frumos așa cum aș vrea eu să fi fost, asa cum aș vrea eu să rămân în amintirea celor care mă cunosc. Oare ce cred oamenii despre mine? Oare ce-or să zică atunci când nu voi mai fi? Pentru prima oară mă gandesc la veșnicie, pentru prima oară înteleg reproducerea ca pe o sondă spațială încărcată cu genele tale, pe care o trimiți in viitor, să călătorească milioane de ani lumină, să te poarte pe tine, nemuritor prin univers. Toni Junior mi-a oferit asta. Cel mai frumos sentiment din lume. Sunt indestructibil.*
TONI JR(începe să numere):

TONI DELACO: Sunt indestructibil și pufos.
EU: (așezându-mă)…(amândoi se uită spre mine, așteptând să zic ceva; o vreme tac)… Nu știu ce să zic… Vine o vreme când trebuie să te așezi. (încep să râdă cu toții)
TONI JR: Ne stă bine așa, împreună. Niciunul al nimănui.
EU: Aparțin cuiva… A… Acum am înțeles. AICI nu suntem niciunul al nimănui.
TONI DELACO: Eu sunt al brânzei. Pe viață! Precum ești tu a poemelor tale.
EU: Eu? Brânzăbunăînburdufdecâine. Știu că mă repet…
TONI JR: Cam vă zâmbiți amar voi doi…
TONI DELACO: Ca doi părinți?
TONI JR: Pentru niște fani brânză sunteți cam deprimați. Ia, gata! Privirea la mine! Spuneți „brânză”! Și dați mai departe!
EU: (ca și cum aș fi schimbat locul de întâlnire) Brânză!
TONI DELACO: Brânză fondue, Schabziger, Caşcaval, Byaslag, Halloumi, Cottage. Nu! (Uitându-se la mine) Brânză pufoasă!
TONI JR: Dacă mă uit bine la voi doi aș zice… Brânză fină ca atingerea iubirii.(declamativ) Nu ştiu unde ajung dorinţele, poate pe umărul stâng, poate pe umărul drept al lui Dum(nezeu)(câteodată îi intră în ochi)sau poate că le cresc picioroange, ca să-i ajungă la nas şi o vreme fac de strajă gândului care le-a pornit, ca să nu se retragă, să rămână ferm, indiferent de aer, indiferent de gură. Nu se încurcă cu fluturii pe care i-au întâlnit, nu văd nici verde, nici ce-a-nflorit. Se duc într-un ţinut rece, ca să îngheţe – un fel de infinit finit – şi-acolo se scutură de orice întâmplare, de orice vorbă de prisos şi, dintre ele rămân numai cele ce n-au irosit secunda de amar confundând-o cu cea de miere. Şi-abia atunci Dum(nezeu) le ia, le cerne(ca nu cumva să fie atinse de vreo etravaganţă sau de vreun capriciu) şi le trimite mai sus de el, minuni de vis atât de felurite, de unde dau iar în floare şi-un spirit curat, le culege şi ni le-aşază pe perna moale… Ştiu ce spuneam, că nu ştiu, dar aşa mi-a venit şi aşa v-am povestit şi vouă, ca atunci când suflăm în păpădii să ne amintim să le dăm chiar noi drumul dorinţelor spre ale noastre proprii visătorii.
TONI DELACO: Cremoasă expunere! Aproape ca un sărut furat. Ce-a fost asta?
TONI JR: Când suflăm în păpădii! E al ei! Un poem!
EU: Serios? Uitasem de el…
TONI DELACO: Și de tine un picuț, nu? image
EU: Aș sta cu voi așa la nesfârșit.
TONI DELACO: Ce te oprește?
EU: Păi, și cu hotărârea mea cum rămâne? Cum rămâne cu „BRÂNZOFANII ANONIMI”?
TONI JR: Hai, recunoaște că nici nu mai știi de ce-ai vrut asta! Nu poți renunța la brânză, așa cum nu poți renunța la poezie, la dorrr… (mit), la pernă.
TONI DELACO: Timpul liniștește și lămurește. Eu știu! Nu degeaba am colindat atât.
EU: Atunci, faceți să treacă timpul mai repede. Mor de poftă!
(Toni Jr. scoate o cutie de brânză)

image
(iau o linguriță și gust) Nici nu mai știu cine sunt. Dacă aș fi varianta voastră feminină, cum aș suna?
AMÂNDOI TONI(i): Toana!
(râd cu toții)

00181

Povestea a unsprezecea pentru SuperBlog2015 și image

* extras din articolul „Juniorul meu”

Anunțuri

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: