alma nahe

De față

In Cartea în care se tace on Noiembrie 1, 2015 at 1:57 PM

image

Mi-am șters chipul
și mi-am pus altele.
Pe rând.
Nu de tot, temporar!
Unele încă mai plângeau
dar altele își pierduseră glasul,
nu știau de unde să înceapă în tăcere.
Luaseră cu ele și amintirea lor,
ca pe niște flori de chiciură,
din care lumea extrăgea minuscule fire de aur,
croșetând zdrențe,
apoi le dădea pe datorie,
cu o camătă nemiloasă.
Câțiva învățăcei de-ai Domnului își întinseră și ei năvoadele,
în care eu însămi era să mă prind.
Doar lacrimilor lor le-am dat drumul să treacă prin mine,
nu voiam să mă înșele, din nou, patima.

„Te-ai grăbit
cu roua sufletului” îmi ziceau chipurile,
„ca să stingi deșertul
îți trebuie mai mult de-atât.
Lasă-le pe toate,
așa cum se întâmplă ele!
Nu e altfel chip!”

Mi-am redat fața,
dar am înlocuit-o cu un pătrat negru
și mi-am retras temporar și sufletul.
În fond, cine se lasă pe sine?
„De ce-o fi în stare un suflet curat?” ,
mă dojeneam tot eu.
Azi e incendiu la ușa raiului
„și lumea asta mare e tot mică,
vom afla cu toții în cele din urmă.”

Anunțuri
  1. … of.
    n-am să-ți dau like, nici îngerii nu cer asta. trecând prin foc li s-au uscat toate lacrimile.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: