Porț’ elan

Material: Porțelan, Înălțime: 93mm, Culoare: Roșu, Volum: 300ml, Producător: Könitz

O cană, da! Nu-mi amintește de nimic, dar mi-am zis că, goală fiind, s-o umplu cu ceva.

Imaginea inscripționată e și ea pregătitoare, oarecum. Prevestitoare mai mult. A unui timp care abia stă să înceapă. A unui sentiment, de ce nu?! Și, în plus, îmi plac tobele.

Sigur că, nu mi-aș începe dimineața în sunetul lor. Dar îmi plac, câteodată, noaptea. În chiar începutul ei. Când simți freamătul mulțimii în așteptarea de dinaintea unui eveniment. Când cântecul care stă să înceapă, plutește. Când orice gând pleacă din ținutul lui și nimerește în cine știe ce loc. Poate și alt cap. Nu o dată mi s-a întâmplat să mă trezesc pe cap cu gânduri care nu-mi aparțineau, văduvind, până la urmă, adevărul gândurilor mele.

Ei, uite, în acele momente aș umple cana de mai devreme cu vin fiert și m-aș pierde chiar și întru nefericire, dar anulând kilometrajul nesiguranței, tăcerilor și gândurilor cu atașament neprielnic momentelor de bine.

Am ales o cană de la Magaziul de Căni și am început să mă uit în ea, vrând să-mi amintesc măcar un moment în care nu mai puteam de fericire. Trebuie că o să ajung degrabă undeva, gândeam, uitându-mă pe fundul ei, din punctul meu de observație și nepunând nimic în ea, cum ziceam la început, vrând să nu alterez taina călătoriei.

Ai observat? Taman când vrei să-ți exprimi fericirea, nu prea-ți vin cuvintele atunci când vine vorba să le și consemnezi. Și alergi la întâmplare după un gând, care se întrupează atunci, în acel moment, din infinitul amintirii și care, odată consemnat, vrei să și reflecte cu acuratețe ceea ce-ai simțit ca fiind fericire. Dar ți-ai găsit! Ițirea lui e aleatorie. Acestui gând, eu îi zic acum, pe loc, „muncitorul”. Fiindcă se luptă să rămână el mai viu decât celelalte, mai viermănos, mai ondulat, chiar dacă tot ceea ce înseamnă el până la urmă e dinspre partea aceea nevăzută și neatinsă. Îți vine să-i spui Bravo, băiete! Măcar porț’ elanul meu, cu care te-am fugărit!

Producator: Könitz, Material: Portelan, Culoare: Albastru, Volum: 320ml, Inaltime: 104mm

Și-atunci îți vine să schimbi cana? Îți vine! Schimbarea, în chiar momentul producerii ei, îți poate produce un soi de stare, neam cu fericirea. Măcar vezi albastru. Vaca îți smulge, cu siguranță, un zâmbet. Zâmbetul e și el un deschizător de fericire.

Vrei să rămânem chiar aici?, îți spui, de parcă ai zăbovi pe un pod și n-ai ști în ce parte a lui să o apuci, în timp ce ploaia rostogolește pe țigla acoperișului chipuri îndrăgite, ceasuri și, chiar animale, pe care le-ai întoarce nu o dată înapoi. Rămâi. Cât să-ți amintești de fotografia asta.

Mângâi, imortalizezi momentul și te bucuri de unicitatea lui.

E ceva în animale, în privirea lor, care mă face să gândesc că o să abdic cândva din locul meu de om și o să-mi doresc porția lor de necuvântare. Până atunci, rămân pe podul ăsta (împreună cu vaca sau chiar ea, nu contează), unde nu mai am așteptări. Doar porniri. Dacă te-ai opri, însă, tot eu aș fi cea în a cărei ochi ai citi, cu siguranță, o să-ți împrumut eu cât și ce îți lipsește.

Dar, firește, ceea ce scriu acum, nu e decât alt maraton al gândurilor — într-o cană amuzantă —, asemeni unui lanț, în care un gând se prinde scai de celălalt și care te trage cu sine, ochi cu ochi, într-un loc aflat dincolo de norii știuți.

În cana asta, cu vaci, o să torn cafea. O s-o beau, o să întorc pe urmă vacile cu cracii în sus, că poate o să le (s)mulg ghicitorile-mi, în ce privește viitorul meu. Viitorul meu e peste un minut!

Despre elanul meu întru fericire aș umple tomuri întregi. Și căni! Nu știu s-o sporesc, dar știu multe modalități să n-o diminuez atunci când, pentru o clipă, se insinuează. Fiindcă acea clipă nu trece. Rămâne în tine și se propagă în cercuri, vibrând pentru totdeauna.

Îmi plac cănile goale, poți turna orice în ele. Ce ai, adică. Oricum, ceea ce se vede e mereu exteriorul. Așa cum cuvântul păstrează taina și interiorul, căutător de fericire, rămâne îngropat.

Uneori, și e de mirare, o cană personalizată poate să schimbe totul! Ca și cum înainte de ea ar fi fost o cu totul altă viață.

Povestea a zecea pentru SuperBlog2015 și