Există sendvișuri și senvișuri, dar nu toate pot căra un dram de poveste în spate

3 sen(d)vișuri cu (primul strat!) cremă de brânză pufoasă cu verdeață ori cremă de brânză natur, (al doilea strat!) fresce de cașcaval afumat, o ușoară intervenție(prin telefon) cu cașcaval de senviș, toate marca Delaco, măsline operate cu bisturiul(nu m-am tăiat deloc!), urme de membrană de cabanos, ardei capia roșu, flori de pătrunjel, pâine cu semințe, nu pe farfurie, că servim pe blog, deci (așa și prin urmare) pe carton (negru) subțire.

Noi ne legănăm ca să nu simțim trecerea vieții
și-adormim pe lună ca pe-o pernă cu spumă divină,
și-acolo, în satul gândului, ne întâlnim în Calea Lactee pe
primul strat, cremă de brânză
(bună în burduf de câine) —, știu, o orgolioasă izolare
arisocratică! —, pe unde trec de obicei numai căruțe
pline cu frunze de măslin
și noi ne suim într-una din ele, din mers,
ca să ne lecuim.

În drumul spre noi
trecem și pe lângă apă sărată — ne mai scuturăm de frunze,
dar nu de tot, la o atentă verificare
putem conține încă urme de carne,
numai de nu ne-ar lua la ochi Moise,
cu legiuirile lui casnice
(…să nu te întorci
să culegi rămășițele, ci lasă-le
străinului, orfanului și văduvei!) —,
dar intenția noastră nu e să adunăm
(note muzicale, roșu  etc.),
este să cuprindem:

fiecare cotitură esențială,
fiecare naivă numărătoare cu bile,
fiecare schemă sufletească a puterii eterne,
fiecare lemn în care-am cioplit heruvimi,
ca să ne-ascundem temporar măștile,
fiecare profil căruia i-am botezat pruncii
Pas
în ape dulci.

La trezire ne-ncurcăm voit umbrele,
eu o iau pe-a ta, tu pe-a mea,
o mișcare necesară de detașare
ca să nu mai devenim litere.
Trei pași înainte,
deschidem ochii.
Tot acolo,
în buza de sus a lunii.

În buza de jos s-a instalat deja pisica neagră a Pământului.

Sen(d)vișul Văduvei

Sen(d)vișul Străinului

Sen(d)vișul Orfanului

În sensul trăirii, rămân mereu aceeași. În cu totul alt sens.
Cu vise și presentimente. Cu complexul Orfanului, al Văduvei și al Străinului. Toți le avem, într-o formă sau alta, într-o măsură sau alta. Știu că am o chemare, că nu degeaba îi aud strigătul până în bucătăria spiritului, unde jocul frumosului mă ține prizonieră. Astfel că orice demers pe care-l întreprind, vine dintr-o anume foame de trimitere în vis („send”+”vis”)dintr-un interior care nu-i captiv niciunei forme concrete și care se numește, culmea(ironiei), conținut, denumire a cărui conținut(repetiție necesară)are și ea la rându-i două forme, una din ele geometrică.

Ei, și în (i)conul ăsta, fie el și de umbre, adică Almanahele blog, nu ascund un ținut secret, ci-l expun. Acum unei competiții, știți! Dar, de fapt, eu sunt un fluid al unei irealități, cel mai probabil aparținând altui concurs.

Sentimentele îmi șed ca niște haine uzate, altele noi nu sunt de găsit nici măcar sub învelitoarea zăpezii, care mi-e atât de dragă, astfel că, în orele mele libere (cele captive sunt artistice) mă mișc. Ca și melcul, am o casă. În casă o masă. Sub masă un scaun. Sub scaun un preș. Uneori sunt chiar eu însămi preșul, dar nu despre asta vreau să mai zic vreo câteva vorbe, ci despre compoziție, despre…
dar să-mi fac un sen(d)viș mai întâi. Toate trec prin stomac, hehe…iiii!

— Tot ție? se încruntă Jora, pisică-mea. Și o introduc nu întâmplător, o să vedeți de ce puțin mai încolo, câteva rânduri mai jos.
— Tot mie, da! Numai că nu-s făcute ca să le mănânc. Și nici să le înghită altcineva.

Creațiile mele, deși poate vă vor părea palide(sau triste), izvorăsc dintr-o imensă bucurie, așa să știți. Ele sunt un răspuns provocarii celor de la Delaco, mi-a luat vreo 4 ore să le întind pe pâine(cu semințe), sunt niște reproduceri după Erika Kuhn(dacă intrați pe link, o să descoperiți și originalele), o artistă peste ale cărei desene am dat pe Feisbuc și ați tot întâlnit-o în paginile mele în ultima vreme. Ca să nu ies din ale mele, așa mi-a și venit ideea realizării acestor sen(d)vișuri, astfel încât ținutul ăsta nu se transformă în blog culinar, punând 3 poze cu sen(d)vișuri obișnuite. Că nu mă interesează acest aspect, decât așa, la modul ăsta, sihastru. Când vine vorba de Jora însă, la ea în blog se poate orice, se poate să mă și întind(luați-o ca pe o extensie). Aici rămâne ambalajul, acolo, dacă veți binevoi a intra pe link(Link-ul conduce către ușa Jorei), veți găsi marfa. Deși, în descrierea blogului ei scrie ” echitație în aburi de lapte”… 😉
Am considerat necesare aceste explicații, altminteri nu le făceam, știți doar!

Superblog 2014, proba desen(d)viș cu

Punctaj obținut:75