alma nahe

Archive for septembrie 2014|Monthly archive page

Omu’ meu

In Cartea în care se tace on septembrie 15, 2014 at 4:48 PM

Iubesc un sociopat(vezi şerlocholms),
„poate ăsta e tipu’ meu”, mi-am zis,
şi imediat am început a clădi în consens
cu această convingere,
o masă,
un scaun,
un pat
şi le-am ascuns printre cuvintele din poem,
pe post de ancoră decorativă în dragoste.
Că dând peste ele
„omu’ meu nu va da greş!” mi-am mai zis,
se va ospăta,
aşezându-se,
se va întinde şi
va pătrunde taina – tainele au felul lor de a se insinua
în mersul celor care calcă pământul -, va
cădea pradă lumii ăsteia,
controlată de-o singură fiinţă,
Eu
(caz rezolvat!),
dar apoi m-am temut chiar eu de gând – cine poate suporta
şi înţelege acest soi de turism în iubire,
în căuarea indiciilor? – şi-am
scris în dreptul lor
(al mesei, al scaunului, al patului):
cadouri pentru bărbaţi cu stil
sau cum să crezi într-un dumnezeu în rochiţă albastră,
am expediat poemu’
şi în timp ce mă îndepărtam
am gândit(tipu’ uatsân):
obligă un om să iubească la nesfârşit
şi vei constata
că ori a inventat un substitut,
ori a învăţat să se lipsească de el.