Hopelandică

Într-o zi oarecare mi-am omorât toţi fluturii negri din stomac.

I-am înrămat şi mi-am decorat dormitorul.

Mi-am zis că, omorându-i, aş putea recrea cândva limba potrivită a iubirii pentru tine.

Prea târziu!

Pulberea neagră de pe aripile lor îşi avea propriul alfabet incandescent

şi-mi ieşise prin pori,

şi scrisese romane,

şi lansase volume de poezii…

iar spatele meu, goală, mă trăda:

era plin de tăieturi.

Iar străinii vedeau, nu erau orbi!

Îmi tăiam când eu aripile, când tu,

cu unghiera,

cu cuţitul de plastic,

cu foarfeca de unghii,

cu ce-apucam…

Cicatricile erau lipsite de cusături, ca un pontaj negru pe roz pe pielea-mi,

roz-noir-ul îmbătrânind al încercărilor de-a nu mai visa şi de-a nu mă mai consola în lacrimile ploii.

Mi-ai zis că, tăindu-le, rămân tot o războinică,

dar de tufiş

şi că în focul lumânăricilor pot să ard şi singură posibile războaie şi dictaturi,

ce s-ar putea abate asupra tărâmului meu imaginar,

plin ochi de dragoste,

şi-atunci mi-am zis că da, le tai, de ce nu, n-am nevoie să mai zbor, căci

te voi iubi, oricum, până la moarte.

Captivă, deşi fără coperţi tari ca piatra, încă subtitrez trecutul_film mut,

căci dor cuvintele trecute, însă se diluează ele cu răbdare şi dans prin ploaie,

şi, pe urmă, ce mama naibii, dacă nu plouă, poţi să vii cu altele peste_

şi mi-am propus să adaug şi câteva efecte speciale sonore, graţie tehnicii.

Dar uite, ieri, spre exemplu, am evadat, şi-am dat fuga la magazinul de chimicale, mi-am cumpărat în grabă un săpun alb, şi nici n-am aşteptat restul,

nu voiam să mă răsfoiască vânzătoarea, uitasem să mă-mbrac.

Ea a strigat după mine să-mi înapoieze (in)diferenţa în baloane de săpun, dar eu eram deja contur pe retina-i iscoditoare, fiindcă, de unde să ştie ea că eu eram săpunaru,

că eram sătulă de baloane de săpun,

şi nu mi se-mpleticeau  deloc picioarele,

nu alunecam,

mergeam înainte,

cu mersul dârz al lui Înainte,

tălpile se-nfigeau ferme în smoala drumului, iar cerul,

cerul cu albastrul lui izbitor,

cu bleu-ul lui, nu mă mai tenta.

Şi nici lumea lui Soare Răsare…

Şi nici gândurile dintr-acolo…

Şi nici zâmbetul tău,

Şi nici făcutul cu ochiul,

Şi nici mirosul pielii,

Şi nici dimineţile împreună.

Iar săpunul, hehe,

săpunul l-am făcut bucăţi acolo,

în plină stradă i-am sfâşiat hârtia de ambalaj,

n-am mai avut răbdare să ajung acasă,

şi mi-am folosit ambele mâini şi încă câteva

ale puţinilor prieteni pe care-i mai am,

şi i-am pus să scuipe şi să frece, să frece,

să frece până la durere.

Câţiva trecători chiar s-au oprit,

şi-au scos mărunţişul şi au început să parieze, care mai de care,

că pulberea de fluturenegrudestomac nu se ia,

şi au fost momente când mi-era

şi jenă.

Nu, nu prinsoarea lor mă jena!

Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii.

Că, prezent, încă mă priveşti, de la distanţa ta de pol îndepărtat,

ca pe-un balon transparent şi colorat,

pe care vrei să-l spargi,

ori ca pe-o carte deschisă,

căreia  încă vrei să-i îndoi colţurile,

dar pe care o amâni citittului până la capăt cu semne de carte,

când ea, eu, de fapt,  mă deschid acum doar în cercuri, luminoasă,

ca un amărât de e-book fără subiect,

aşteptându-şi e-book reader-ul potrivit,

fiindcă, nu ştiu dacă ştii,

dar fiecare zi are seara ei,

născătoare de alţi  şi alţi fluturi negri,

dar pe care m-am decis să nu-i mai omor,

şi, începând de azi,

un azi mai bogat cu o secundă,

eu,

Olimpia Săpunaru,

o să-i fac translatori pentru frânturi de realităţi.

de-a d’uzina de cuvinte s-au dedat la joacă cu cele 12 năzdrăvane şi psi©, ch3815h, tineriu, dordefemeie, adapavel, vero cu pălărie de mărie, căţărătoarea, carmen, lolita.

alţi hopelandici : Vania, filiala3, La Fee, s’ora25,  paupera, holycik, elaroseni, pensionarul…