Torid

În izvorul ăsta nesecat primitiv,

gânduri-peşti:

oameni galbeni, oameni roşii, albi- negri, de mână

(şi nu de tipar)

cântând,

dansând,

iubind.

Toţi o apă şi-un pământ!

Oameni-apă,

eliberând dorinţe-fântâni şi elaborând strategii,

modelând impulsurile în  formă.

Mulţi trag la mal…pe  marginea apei care sunt.

unii se mişcă studiat,

considerând că

o reciclare artistică

ar  înmulţi frumosul.

Dar mai sunt şi oameni- ploi, ce se toarnă în noi

să-nece, nu să crească…

-Treziţi-vă la timp, apelor! zice bărcuţa de hârtie.

Hârtiile, precum minţile, se pierd,

îşi modifică formatul,

fiindcă se găsesc mai întotdeauna deştepţi,

cunoscători ai metodelor de pliere:

după ce pun mâna, ies broaşte.

– Mai dormiţi! Trezitul la timp poate să producă şi erori! sare şi imaginaţia.

(în barcă?)

Uite, continuă ea cu glas tutunic,

în fiecare drum rămâne câte o coadă?

De peşte.

Valizelor le  scăpă vorbe?

Ca să fie mai uşoare.

Călătorul meu are ascuns în pantof un ceva ce-i permite să oscileze liber,

conchide ea.

Şi, uite-aşa

zi de zi, seară de seară,

imaginaţia îşi ţine ora de curs.

-Într-o zi ea ne va vărsa într-o mare fermecată,

în largul nostru! Şi dacă eu sunt om-ploaie azi, tu fă-te curcubeu!

zice alergătorul după năluci, elevul ei destoinic.

Inhalăm năluci, fiindcă ne place să le vedem arzând,

dar ştim cu toţii că le poate topi şi îngheţa, în acelaşi timp,

al cincilea anotimp, Realitatea.

Realitatea,

anotimpul torid al simţului,

cu miezul ei fierbinte, de scandal,

stabilind, rece,  păci.

Şi, uite-mă şi pe mine,

umezindu-mi tălpile cu apă rece pentru un nou drum,

eu, cea care-n pustiuri de gând

stabilesc ipotetic încă o-nrămare de şoapte:

doar Unul cunoaşte întreaga (s)clipire!

În mine şi sine de-l cauţi, i-acolo,

cale,

mamă şi tată,

(s)clipind raze de sens spre pământ.

torid şi-n tabelul psi©-ului.