alma nahe

Archive for 16 iunie 2012|Daily archive page

Din nou înspre vechi…

In arena luptelor sterile, cap umplut on iunie 16, 2012 at 12:02 AM

Nedrept pământ! 
gândul meu, al tău, al multora…
Boală deloc străinăeficienţa_calea către suficienţă,
către abundenţă,
către prag_
mă ridică iarăşi, transpirată, şi astăzi, ca  şi ieri, din pat.
Omul, azi,  tropot pe-o scară,
grăbindu-se către un nicăieri plătit prost, oricum,
pas cu pas, treaptă cu treaptă.
Hei, omule, scoală-te, asumă-ţi penitenţa!
mă întâmpină zorii zilei şi pisica, miorlăind
în faţa bolului pentru apă.
Încă o zi în care merg,
merg, ca o somnambulă, să-mi şi să-i procur hrană.
Apoi, mergi acasă, dragule, urcă gâfâind scara, pe care dis-de-dimineaţă o coborai vesel,
fără motiv,
şi scrie iar rugăciuni întru tăcere, pe piatra-ţi de pe suflet,
oblojire, cu pensula muiată-n apă!
îmi zice norul de deasupra-mi.
Hai, leagă-ţi iar piatra de râu, de brâu şi urcă din nou în vechi, către loc de rugă!
Şi, nu uita, omule ajuns acolo sus, transmite salutări liniştii ce te-a cuprins!
zice şi copacul plantat acum treizecişiopt de toamne.
Şi, n-ai grijă, omule,
fie că-ţi e primăvară, vară, toamnă, iarnă şi iarăşi primăvară,
aceleaşi drumuri plutind, peste ape_
apele transpiraţiei_îţi vor spune dacă ai fost şi azi folositor,
şi-acelaşi cântec de cocoş, întru trezire, te va-ntâmpina,
şi-acelaşi vânt deschizător de uşi te va petrece până la capăt! zic eu
(unele lucruri mi le zic singură).
Şi oamenilor, hai să dăm, odată pentru totdeauna, dracului, poezia!
zice noroiul.
Slavă cerului, că putem fi pragmatici! îi zice ploaia, sarcastică, în replică.
Şi-n tot acest timp, în mine, iar a plouat cu clipe cu subînţeles,
Şi iarăşi, din aburi de pământ neiubit pe măsură
se ridică,  din nou înspre vechi, senină,
concluzia înnoptării,
concluzia răsăritului de zi,
pe care-o dăm, cu toţii, încă o dată,  pe nimic.
Dar, cum zicea şi Marx,
progresul pe o latur
ă
înseamn
ă
regres pe alt
ă
latur
ă!
Învăţăm din lipsuri,
de ce n-am putea învăţa şi din abundenţe?

aceleaşi 12 şi la cei din tabelul  psi©ului: dor de femeie, ch3815h, tineriu, cammely, carmen pricop, simonaR, carmen, căţărătoarea, vane, vero, lolita.

Reclame