alma nahe

Archive for iulie 2012|Monthly archive page

zilele săptămânii noastre

In cap umplut on iulie 30, 2012 at 6:32 AM

El a observat forma feţei lui, modelată pe pernă.

A scuturat-o şi ea a dispărut.

A doua zi,  la fel.

Şi-a treia,

şi-a patra,

şi-a cincea,

şi-a şasea,

şi-a şaptea.

Poate că există un port al zilelor care trec, şi-a zis în ziua a opta,

şi  seara n-a mai pus capul pe pernă

şi s-a pus să le urmărească.

Şi-a descoperit largul uitării.

joacă de luni şi la psi©, tineriu, carmen pricop, vero, dor, scorpio, carmen, irealia, cammely.

orizont subiacent

In arena luptelor sterile on iulie 28, 2012 at 4:55 PM

Cineva mi-a spus:

„El este din sticlă, iar

limba ta ţi-e scăldată în ulei. ”

 

Eu sunt un semn de scrisoare.

Fiecare cuvânt mi-e foarfece, decupând

profil de dorinţe mute,

zgârcit noaptea cu propria umbră.

Fiecare răsărit mă prinde la cules de stele

în grupe de câte opt, solfegiu moale,

sunet înghiţit de apele tale adânci.

Fiecare răspuns către tine l-am trecut prin sete,

prin gâturi de egrete.

Fiecare din cele două inimi,

a ta şi-a mea,

închise în versiunea lor de viaţă,

le-am urcat în corăbii

şi le-am trimis la o anumită distanţă, de viscol,

prin ferestre desenate.

Însă doar inima mea,

cea care n-a avut destul,

rămâne închisă,

ca o muscă-n chihlimbar.

dacă e sâmbătă ne jucăm la psi©  în tabel cu 12 cuvinte: dordefemeie, tineriu, şerpoaicele, scorpio, carmen pricop I, carmen, virusache, irealia, vero, carmen pricop II, altcersenin, drugwash, cammely, jora.

Nunta mută

In arena luptelor sterile on iulie 23, 2012 at 2:51 PM


Vine circul. Pe-o uliţă deocheată de lună,

negru de fum, gură-cască se-adună.

Vin căruţe cu cai, nechezând a viori

şi-n ele, pitici saltimbanci şi dresori.

 

O tobă de nuntă dezgroapă morţii, bătând.

Vânturi grele, cu hamuri, cerul brăzdând.

Despletită, oscilând, cu coroană de flori

o mireasă de lemn ţopăie, trasă pe sfori.

 

Un soldat fură mireasa s-o fută,

copiii-s  legaţi la guri, să nu râdă.

La masă stă ploaia cu surzi clocitori

în aplauze mute, putori şi fiori.

 

Printre sclipici, fiecare suflare şi abur

execută un salt către moarte şi sâmbur

de ceartă, în linguri, valsul altei mirese dezhumă.

La trapez se afumă_ dresaj_ limbi bătute, cu spumă.

 

Licuricii îşi trântesc lanternele, beţi, pe podea,

alice de lebădă împuşcă îngerii prin perdea.

Feţe neclare, dinţi încleştaţi şi vitroasă umoare,

războiul de-afară amestecă circul cu nunta-n pahare.

 

Povestea se-ntâmplă undeva, nu departe de oriunde,

unde nunţile-s mute şi circul adună culoarea caldă şi-o-ascunde.

Resturi de istorie…  întuneric şi o presiune,

între Rai şi Iad,  pacea fierbe, clocotind în ceaune.

N(unt)aşii mutei nunţi: psi, tineriucarmen pricopveroscorpiololita, veroanaveroCarmen, ch3815h, jora, dordefemeie.

sensibilitate inadecvată pentru verde

In arena luptelor sterile, cinema fabulat on iulie 21, 2012 at 5:55 AM

tăcut, iubiTul meu  poartă eşarfa-mi verde la brâu.

eu îi dau alge marine, el mă modelează calm,

mare, cu precizia inundării,

alunecare-n prelunga-umeda-moalea predare.

ne dăm drumul cuibului de păsări.

şi se deschide cerul,

mai întâi un gol, apoi un rest teluric de plăcere în rotocoale.

tot ce ştiu acum este sunetul nostru generos

ca o sămânţă de fenicul.

şi-mi fierbe ceai de mentă,

şi-mi decojeşte fistic,

moment de verde pentru echilibru.

scaunul din inimă nu-mi mai e şubred,

cuvintele nu ne mai sunt de-alabastru,

sunt moi.

cuvintele au culoare,

culorile sunt gustoase.

muşcăm din ele cu nesaţ,

amestecăm culorile la nesfârşit.

eu iau cioburi de gând şi le fac vitralii pe tâmplă,

nu există limită,  

întotdeauna aceeaşi gură care se topeşte a pagubă,

încercuită de o linie de sumbru,

la fiecare declivitate un extaz vânăt,

pe urmă somn purpuriu ca modestia zorilor.

la plecare,

pentru a înţelege amploarea absenţei

îi recomand camere imense,

el, creatură a deciziilor mele,

cu fire schimbătoare în lumină, îşi atârnă sacoul de un vechi semn de-ntrebare.

pădurile fug din mine,

eu îi aduc miere,

el îşi tăvăleşte corpul prin noroi,

scoate un pix din buzunarul de la pantaloni şi-mi desenează

efect de poveste la două mâini.

până să mă dumiresc,

ca o şoaptă, el e deja pe drum, la vale,

apă întunecată,

eu construiesc un pasaj subteran între noi,

negru.

la câţiva centimetri distanţă,

în faţa mea, mama,

cu ochii ei verzi,

înrămată singură-n tablou prăfuit.

„povestea” e în serie cu o alta( prima postare în clubul psi) pe care vă invit s-o citiţi aici, iar pentru d’uzina de cuvinte de astăzi mergeţi să vedeţi ce s-a ales de cele 12 cuvinte şi la psi©, dordefemeie, ch3815h, carmen pricop, şerpoaicele, tineriu, virusache, căţărătoarea, jora, carmen, lolita.

Pe sub porţi

In cap umplut on iulie 16, 2012 at 5:02 AM

Când plec, când pleci

două porţi se închid.

Ieşirea, intrarea nu-s una!

După un timp,

pe sub una  trece poetul viei

cu struguri graşi.

Nu aşteptam culesul,

sincronizare ciudată,

lumină de bliţ.

Îmi ajunge aerul!

Pe sub cealaltă, eu.

Fac un salt în lumină

peste înaltul drumului

care duce oriunde.

Când pleci tu, când plec eu

înălţimea ta e adâncul meu.

Spaţiul mut dintre ele, osia lumii.

Unsă  cu tâlcul spicului,

nu mai pot să cânt în cântec

nu mai pot să visez în vis.

Aşa că voi intra pe sub vreme

prin curcubeu,

ca să îngân înălţimi din apus

şi de-acolo alba uitare vreau s-o sfidez

cu sânii gurgui în visare,

sărind peste dor,

sărind peste jind.

Poate nu ştii, dar

pe lângă poarta mea a murit

în somn un prieten, deja.

S-a culcat viu lângă iubita sa

şi s-a trezit mort.

Ca să-mi treacă,

pisica mi se culcă pe umbră,

dar pustiul nu pleacă.

Zahărul gândirii îşi află zorii în mine.

În urma ta, iepurii râsului

din orizont îmi croiesc epidermă nouă.

De unde să-ncep despărţirea?

Poate din rouă?

Poate din rouă.

Mă scutur de răni:

tu n-ai vrut, eu n-am vrut,

am plecat, ai plecat.

Pe sub poartă nouă, în gând,

repet ploaia, infinitul râde.

Vino, nu veni!

Din senin,

mă cheamă încă valul tău pe gura ta, înspumat.

Pe sub prag,

gâdele scursului pe sub porţi, cumpătat

îmi face cu ochiul, îmi zice să tac

şi desferecă  porţi noi.

Hai pe sub ele , noi doi, înc-o dat’!

Nu mari!

Lumi minuscule lichide,

doi stropi de apă din univers.

Du-ne, adu-ne!

Şi dacă mă curg ţie, învaţă-mă măsura ta!

Şi dacă mă port ţie, învaţă-mă poarta ta!

pe sub porţi  şi psi©, carmen pricop, vero, scorpio, tineriu, vv, ch3815h, dordefemeie.

Studiu într-un pahar cu vin

In cinema fabulat on iulie 14, 2012 at 10:06 AM

Pe masă, un pahar, plin pe jumătate cu vin.

Desuet, cu freamăt în lumină împrăştie inexorabil_

zice-se _adevăr voluntar, cu gust de pelin.

De firul gândurilor mele, stă plutind un balon.

Îl dezleg şi el, zgomotos, fleoşc, leoşc, eoşc,

se dezumflă zburând, lansându-se aiurea, dar cu ecou.

Şi uite cum mintea mea, suspendată_un nor imens,

prins într-o sârmă ghimpată_

dintr-o dat’, firele mele de păr roşcat

le trimite să-mbrace, mai întâi, crengi de copac.

Şi-acolo, pe-o alee, înghiţind altă gură de vin,

întâlnim minciuna (nimic pregătit dinainte),

ci doar un exerciţiu sangvin, pe-un tomnatic drum.

Ea plimbă la braţ un sărac,

ce-i vorbeşte pe şleau, înţeleg, despre al vremilor plac:

-Suntem toţi cetăţeni ai uterului,

cetăţeni cu dexteritate manuală,

şi-mpărţiţi pe sexe şi nuanţe,

devenim amatori de filme porno şi, fără-ndoială,

că oamenii sunt de consum

ne-o garantează şi democraţia, cu gazele ei lacrimogene,

cu pulanele ei, şi îţi spun

nu e momentul prea bun să încerci să mă duci,

n-avem leac!

Ne-am întâlnit doar din întâmplare,

acu’ nu-ncerca să mă spurci! Nu te plac!

-Poete, opreşte-ţi bunătate de pledoarie,

rătăcit,  te-ai adâncit în euforie! sare minciuna,

apărătoare de coloratură politică de orice fel, cu simbrie.

Tu eşti sărac, de-aceea, inexorabil,

stai la masa celor ce plătesc imens,

cu freamăt fără ecou, al trăirii sens.

Şi voluntar, adâncit în lumină,

despre democraţie vii să-mi spui acum cum c-ar fi o minciună,

ce-i drept, cu stih nou şi coloratură oportună.

Iartă-mă, prietene, dar eşti un pic desuet,

inflăcărându-ţi imaginaţia crezi că dai de concret?

Rămâi mai bine sărac, ş-uite, scrie despre iubire,

nu-ţi mai împinge textele spre-a politicii nesimţire!

La toate acestea, omu’nostru stătea, chibzuia

ce răspuns minciunii să-i dea, c-avea dreptate, naiba s-o ia!

şi tăcea…tăcea…tăcea…tăcea!

Adâncit în imposibilitatea de-a mai continua.

În timpul ăsta, raliu pe străzi,

dragostea mea se vărsa inexorabil, fără perdea,

în femei-trucuri, libertine sadea.

Şi întreb, la ce-i bun adevărul

când din ochi în ochi fertilizăm fantezii?

Şi de ce nu iubim scriind omul şi nu om-poezii?!

Desuet, răspunsul se sparge adâncit în gol de pahar,

şi imens e pustiul ce se cască între mine, tâlhar,

şi rostul acestui poem, făr’ de lumină, coloraturăn zadar.

Mahmuri, neînţelegând coordonata mersului pe pustii

minciuna ne ia pe toţi, pe nepusă-masă  la braţ şi ne provoacă amnezii.

Mai sărac cu un sens, omului, voluntar în paharu-mi cu vin,

nu-i ardea de iubiri freamăt fără ecou_căci ce i s-antâmplat acu’,

i s-a întâmplat şi-n altă zi_şi nici măcar de politichie,

căci se-ntreba, de fapt, în gând, de unde moartea şi cu ce  naiba să-şi plătească chirie.

Timpul în care ăst studiu într-un pahar se scria

era (e încă) acela al unei furtuni într-o peltea.

L-a colorat să se-ascundă şi să treacă din frunză în frunză

o abătută, din calea somnului, muză.

Ding-dong! Ding-dong! (mă rog, cred că era suficient să imit o sonerie românească; aşadar,  ţârrrrrrrr, ţârrrrrrrr)

La mulţi ani, Vero mare! Să ne mai creşti(burţile, cu tort), să ne trăieşti ani mulţi şi plini de fantezie! Sticla de mai sus e cadoul din mână, pentru sete, după dulcele tău.

Vero mică, pa! Revino mâine, când e ziua lui Grişka. Presimt c-acolo o să-şi bage coada la urări şi Joră-mea.

Hai, şi-acum vă îndemn la cetit, unde şi psi©, tineriu, dordefemeie, vane, carmen pricop, scorpio, v.v., ch3815h, anacondele , altcersenincarmen şi andra pavel s-au jucat cu năzdrăvanele îngroşate-ntru duzinit.

Zarea de plumb

In arena luptelor sterile, cap umplut on iulie 7, 2012 at 8:12 PM

Omul i-o floare,

c-o piatră de moară-n valiză.

 

Editat, călimara îl socoate tvoreţ.

Şi de-acolo, înalt, luminat, şi semeţ

Simpatie în valuri adună.

 

Se proclamă început,

se visează naţie,

şi-aici un gând mi s-aţine,

divagaţie:

 

Somnolenţa lui,

somnolenţa neamului?

Treaz, cuvânt de sine, discurs,

paralel e, rază frântă în geam.

Trepidaţii măsoară, suspendat în elan.

 

În spot, cu un ochi la slănină, cu-altu-n faină

bazar e de vorbe, cu muşte-n prim-plan:

-Porţelan e dreptatea, pe cai mari(căi obscure)!

Când politica(înălţimii) îi curvă, ca de vânt, cade grea,

şi pofteşte-un rău copt, ori un bine necopt, după burtă.

Din imaginaţie, după gestaţie, fată alt moft.

 

Şi-uite-aşa, oră de hârtie, omul nostru îşi ia salut de la alegorie,

limba i se umflă, nu de poftă, ci că e necăutat la a ei comoară.

 Uită-te la el, zice-o ţărancă _ cu coca-mpletită

aburind pe ştergar_ se pupă singur, ajutat de zeţar,

şi varsă sare peste popor, călărind pe-un măgar,

uitând, biet amnezic sătul, că pâinea i-o dau

cei ce i-o seamănă, şi nu un prestidigitator, un dătător din mâini, un aplaudac, un circar….

alte zări, alte mări şi tări la : psi©, ch3815h, cris, dordefemeie,  vero, scorpio, carmen pricop, jora, carmen.

Torid

In arena luptelor sterile on iulie 2, 2012 at 4:59 PM

În izvorul ăsta nesecat primitiv,

gânduri-peşti:

oameni galbeni, oameni roşii, albi- negri, de mână

(şi nu de tipar)

cântând,

dansând,

iubind.

Toţi o apă şi-un pământ!

Oameni-apă,

eliberând dorinţe-fântâni şi elaborând strategii,

modelând impulsurile în  formă.

Mulţi trag la mal…pe  marginea apei care sunt.

unii se mişcă studiat,

considerând că

o reciclare artistică

ar  înmulţi frumosul.

Dar mai sunt şi oameni- ploi, ce se toarnă în noi

să-nece, nu să crească…

-Treziţi-vă la timp, apelor! zice bărcuţa de hârtie.

Hârtiile, precum minţile, se pierd,

îşi modifică formatul,

fiindcă se găsesc mai întotdeauna deştepţi,

cunoscători ai metodelor de pliere:

după ce pun mâna, ies broaşte.

– Mai dormiţi! Trezitul la timp poate să producă şi erori! sare şi imaginaţia.

(în barcă?)

Uite, continuă ea cu glas tutunic,

în fiecare drum rămâne câte o coadă?

De peşte.

Valizelor le  scăpă vorbe?

Ca să fie mai uşoare.

Călătorul meu are ascuns în pantof un ceva ce-i permite să oscileze liber,

conchide ea.

Şi, uite-aşa

zi de zi, seară de seară,

imaginaţia îşi ţine ora de curs.

-Într-o zi ea ne va vărsa într-o mare fermecată,

în largul nostru! Şi dacă eu sunt om-ploaie azi, tu fă-te curcubeu!

zice alergătorul după năluci, elevul ei destoinic.

Inhalăm năluci, fiindcă ne place să le vedem arzând,

dar ştim cu toţii că le poate topi şi îngheţa, în acelaşi timp,

al cincilea anotimp, Realitatea.

Realitatea,

anotimpul torid al simţului,

cu miezul ei fierbinte, de scandal,

stabilind, rece,  păci.

Şi, uite-mă şi pe mine,

umezindu-mi tălpile cu apă rece pentru un nou drum,

eu, cea care-n pustiuri de gând

stabilesc ipotetic încă o-nrămare de şoapte:

doar Unul cunoaşte întreaga (s)clipire!

În mine şi sine de-l cauţi, i-acolo,

cale,

mamă şi tată,

(s)clipind raze de sens spre pământ.

torid şi-n tabelul psi©-ului.