alma nahe

Sclipici

In dicţionar de mişcare on Aprilie 30, 2016 at 11:19 AM

Locuiam pe strada Zânelor, fără număr. Nu prea făceam noi în această comunitate cine știe ce, mai ieșeam la poartă, scoteam limba, ne arătam buzele și-atunci strada se umplea de sclipici, câinii și pisicile se ascundeau în cuștile lor și strănutau zile în șir.

Într-o zi, cineva de pe strada Piticilor ne-a strigat de pe linia care desparte străzile: Nu v-ați săturat să fiți atât de strălucitoare!? Și pe urmă a început a se plânge că nu mai scapă de sclipiciul nostru, că i-a intrat până și în chiloți, dar noi toate atunci am bănuit că era plătit de o firmă de chiloți ca să ni-i arate și am închis ochii.

Când i-am deschis, venise un uriaș de pe strada Uriașilor: Mai vrem, Zânelor! Nu ne mai săturăm de sclipici! ne-a zis, dar noi știam deja că uriașilor le place sclipiciul. Ah, ce străzi aiurea! m-am trezit eu a gândi cu voce tare.

Și atunci suratele mele s-au gândit că, într-adevăr, arhitectul poveștilor a legat străzile greșit, cine nu suportă (bine) sclipiciul să moară, și eu atunci am murit de râs. Ele m-au înmormântat simplu, fără sclipici, cum ar veni, nedumerite că se poate muri din atâta lucru și cam atât, că, de aici de unde sunt, dacă aș vorbi, nu m-ar auzi și nici înțelege de ce o fac, fiindcă zânele sunt ridicole de cele mai multe ori, se dau atâta peste cap, răscolesc pământul în lung și lat, dar drept răsplată sunt lăsate să sclipească numai pe o stradă a lor, aparițiile lor nu surprind pe nimeni, nici măcar în reviste.

De când am murit, au murit și ele de vreo câteva ori, dar au și înviat imediat, fiindcă ele muriseră de plâns, iar plânsul nu a omorât (în) definiv pe nimeni și de-atunci tot așa, se strâng să povestească fiecare, pe rând, cât de strălucitoare sunt, câteodată și la mormântul meu: Tu ești minunată! Ba tu ești, ba tu!  Și se înduioșează reciproc, pe urmă se pupă: draga mea, draga mea, apoi se duc la culcare.

Imediat cum pleacă ele, apar câinii și pisicile și se cuibăresc pe pământul cald al mormântului meu. Pe urmă, după ce își fac nevoile peste dârele de sclipici, se întind și veghează asupra locului. Eu profit atunci de paza lor și mă răscolesc, mă întorc pe toate părțile și trag de mine, mă mai întind și eu, într-un final, după ce mă felicit de mai multe ori în gând că, deși sclipiciul se vinde vrac pe toate străzile, și aș fi putut să-mi cumpăr rezerve și să locuiesc veșnic pe acea stradă, nu am făcut asta nici moartă, căci nu mi-a plăcut să locuiesc pe strada Zânelor: copacii sclipesc, florile la fel, ouăle roșii, cozonacii, mieii, totul strălucește, dar păcat că nu se mai vede nimic, nimic, nici măcar cele relatate aici, de-atâta sclipici.

Până când o să plouă, în sfârșit, cu găleata mea — Zâna Ploii, deh! — fiți atenți la străzile voastre, la locuitorii lor — de Paște fii mai bun, îhî! — și… să vă fiarbă ouăle bine, să vi se umfle cozonacii, să nu vă behăie mieii etc.

 

 

 

 

Anunțuri
  1. Paste minunat sa ai! Pe ouale de anul acesta am pus abtibilduri cu motive populare, iar de umflat s-a umflat placinta cu mere, nu stiu ce a apucat-o, cred ca zanele au descantat-o cm mult.

  2. Ce mi-a placut! De cand n-am mai auzit cuvantul „sclipici”! Salutari din tren! 😉

  3. Sarbatoarea Pastelui cu lumina si liniste!
    Cu drag! 🙂

  4. Paște fericit, Alma! Mai nou cică s-ar numi gliter. Cum să scrii o poveste cu „gliter”,sau versuri, sau…orice?!? 🙂

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: