Fado

Încă pe aici.
În ce sens?
De dor.
Printre gerunzii.
Completez spaţii albe.
Adevărul e că am narat până n-am mai avut ce.
Spaţiu…

Nu mina de creion e de vină prin lipsa ei, şi la o adică m-am condus acum până în spaţiul ăsta tot după ceas şi calendar ca şi altădată. Nu era, recunosc, cucuvaia şi cântecu’ ei târziu, cocoţată într-unul dintre copacii micii pădurici de lângă bloc şi ăsta pare, de departe, un motiv să mai narez câte ceva. Sau o fi în turla bisericii? În toate poemele ea se cuibăreşte acolo cobind.
Deşi primeşte pet-uri, bucăţi de pâine uscată sau pietre, toate în cap imaginar, fireşte, căci eu şi cu vecinii mei ne imaginăm că o nimerim, ea tot acolo e şi azi şi mâine, şi ieri. Şi cum să nu fie dacă ea e altundeva? Unde dai şi …unde cântă?
O s-o las în copac în povestea asta. Dar o s-o scot din ea! Uşi, de-aci, cucuvaie plouată!

Dar bine că e, zic în sinea mea dincolo de uşuială, căci ritmul ei fix şi strident, la fiecare 4 secunde m-a adus, în sfârşit, în spaţiul ăsta gol.
Sărbătoresc printr-o ciocnire a norilor care m-a ridicat brusc din fotoliu, a scuturat pisica…ia să-mi scuip în sân şi să pun de cafea!
Fără să renunţ la ce-am scris până acum o să încep din nou, într-un mod diferit poate, dar este inevitabil să nu schimbi cursul firesc al frazelor după prima gură de cafea.
După scuipatul în sân deja substantivele mi s-au umezit iar adjectivele se vor stoarse.
Şi n-ai cum să nu schimbi sensul dacă vântul intră în casă nepoftit şi vântură perdeaua, altădată firavă, perdeaua dărâmă floarea, iar pământul proaspăt răsturnat devine spaţiu de joacă pentru pisică.
Ei, dar încă nu s-au întâmplat toate astea, realitatea s-a oprit undeva după adjectivele ce se voiau stoarse şi după frazele pe care niciodată nu ştiu de dinainte când să le închei până să intervină ajutător şi punctual punctul.
Dar, chiar aşa, ştiind că ficţiunea ce-a urmat poate deveni în câteva secunde realitate de ce nu mă ridic să mut floarea mai încolo?
Spaţiu.

Reţinerea şi teroarea generează poveste printr-un vicleşug. Eu inspir, respir, expir….disperarea inspiră!

Cele mai fără de sens sunete stridente ne dezvăluie, dacă le înţelegem, un mesaj întunecat ori o rugăciune…?
Păsări-profet anunţând disperate nepăsarea…
Spaţiu.

Cine nu preferă scrisul care imită măcar pe faţă altceva decât propriul exces, eşec…etc,etc,etc?
De ce et cetera, et caetera? Mă înşir în maniera asta pentru a-mi ţine cititorul departe de trăgaci?…
…sau de glonţ?
Spaţiu.

Dacă Sinbad se scufundă, Şeherezada se îneacă.
A cui viaţă mai e în joc acu?
Spaţiu gol punct