A apăsat și i-a fost ușor,
mișcare lină, sunet plăcut.
A montat cuvântul,
era stabil,
a înclinat suprafața pe care stătea și nu aluneca,
s-a minunat,
a întors foaia,
a desenat un soare,
unul posibil
dintr-o infinitate de pete galbene,
apoi a apăsat din nou
pe o rază,
arăta ca și cum era ruptă din soare.
„Colop!”, a izbucnit el,
„Colop!” am zis și eu atunci,
de parcă eram făcută numai din hârtie.
A desenat apoi o casă,
a apăsat la nesfârșit,
nu se mai oprea
și-n fiecare secundă de apăsare
oamenii străzii primeau o casă
și-atunci a înțeles că poate să atingă tot
așa cum unele lucruri își doresc să fie atinse,
ca și cum lumea lui era toată numai aripi de fluture,
ca și cum războaiele s-ar putea opri cu o ștampilă înzestrată
cu magia soarelui,
dar nu,
nu era vorba de magie aici, ci de virtuozitate tehnică,
contează cum apeși și cu ce!
Creștea sentimentul urgenței
și ca și cum avea o grilă de ghidare rapidă în minte,
a mai desscuiat câteva lacăte,
a mai dezghețat câteva chestii bocnă,
a mai pus câteva paie pe câte un foc,
de încălzit, am încălzit eu atmosfera:
„dacă nu te-aș mai iubi,
tot universul ar încăpea și în mine!”
și-atunci el
a încheiat acest proces de personalizare,
i-a pus capac(nu știu dacă ce i-am zis eu,
dar am făcut-o pentru mobilitate,
eu militez pentru deplasări),
a schimbat tușiera — fusese totuși vorba de un consum —,
sistemul de prindere era la vedere
(bază transparentă pentru poziționare),
apoi a ferecat-o în sertarul lui de iluzionist,
a tras perdelele peste imaginea soarelui perpetuu
și s-a așezat să vegheze peste povestea lui,
se știe că unele povești au și efecte secundare,
căci modificarea poate aduce ceva mai mult,
precum, la fel de bine poate aduce ceva mai puțin,
un soare e pentru toți,
toți pentru un soare sunt din ce în ce mai puțini,
iar asta e o poveste cât se poate de reală,
pe cât de reală poate fi o poveste despre un printer.
Superblog 2014, proba de aprobări cu
Punctajul obținut: 91
ce se mai poate adauga la ceva atat de cuprinzator?
admir in continuare usurinta cu care se joaca cuvintele pe pagina ta virtuala, cum se alatura termeni atat de diferiti uneori si cat de bine se potrivesc.
stiu ca stii asta dar simteam sa ti-o mai spus o data.
plus admiratia ca ti-ai pastrat stilul indifferent ce si cum :).
Mi se pare firesc să îmi păstrez stilul, fiindcă eu particip și nu altcineva. Unii zic că nu poți să câștigi ceva la un concurs de advertoriale cu stilul meu. Eu(îmi tot) zic că nu e un concurs tehnic, ci creativ, fiindcă așa se autopromovează, nu? Nu văd unde ar încăpea creativitatea într-un articol tehnic…n-am văzut-o niciodată. 🙂
Oricum, particip din nou, ca să-mi fructific gândurile, care nu au ca scop musai materialul.
Mă mai plimb și eu prin lumea asta a cuvintelor, impulsionată de concurs, căci ce altceva sunt produsele cărora le facem reclamă decât cuvinte? Unele produse sunt mai mult, altele mai puțin, indiferent de punerea lor în lumină.
Mulțumesc că ai zăbovit pe-aici, în drumul tău, Vavaly!
zabovesc in tot mai putine locuri virtuale si mai ales stiute. aici intotdeauna vin cu multa curiozitate si mintea pregatita pentru provocare :).
Nici eu nu am timp nici să mă mișc(sunt prinsă între 2 premiere, una a avut deja avanpremiera și urmează cealaltă), plec dimineața, vin noaptea(uneori nu vin deloc), de aceea și scriu imediat ce se lansează probele, la prima mână, ca să câștig timp. În fond, orice idee e bună, contează cum o fructifici. Și, ca și tine, nu prea mai am timp de citit bloguri, dar mai trag cu ochiul, oricum…
Universul dintr-o stampilă, oricum s-ar chema ea sau orice ar produce-o si cine, e coplesitor. Cat conteaza mana care o apasa!
Ba, mintea! 🙂
Rămân la părerea că muzele trebuiesc menajate. Eu pe a mea nu o mai solicit pentru Superblog-uri. Nu cred că orzul trebuie stricat pe gâște advertoriale. E posibil ca rezervele de orz să fie limitate și să se ajungă la raționalizarea lui. Sper ca Dumnezeu să nu fie nevoit să elibereze talentul pe cartelă. Să spunem „NU” risipei!
Iartă-mă Alma! dacă ce am spus pare un sfat. E doar un punct de vedere. Nu îmi permit să dau sfaturi 😉
😉 nu mă deranjează câteva link-uri, mesajul e același și fără ele.
Pentru ca veni vorba de link…http://geluodagiu.wordpress.com/2014/10/04/de-ce-nu-particip-la-superblog-2014/
Eu nu cred că forțezi o „piață fără minte”, așa cum zici tu în poezioară. Eu nu cred că un articol pe net, fie el și prezentat printr-un poem de-al meu, poate vinde. Nici unul tehnic. Nici nu e vorba de vânzări aici, ci de vizibilitate. La începuturi(cele în ale blogărelii) puneam link-uri unii către alții și nu ne mai temeam că ne penalizează gugălu’. Da’ ce spun eu?! Habar n-aveam de toate astea. De ce să nu consider că fac exact același lucru? Cumva, și SB îmi oferă vizibilitate și eu lui(îl iau ca pe o entitate). Că altminteri, de ce-aș mai scrie pe net, dacă nu mi-aș dori vizibilitatea asta?
Să mai scăpăm, zic, de ipocrizie! Nu participi, nu participi! Nu te forțează nimeni! Și nici să participi. Se spune că un lucru e bun atunci când are păreri și pro, și contra, iar SB se bucură din plin și de unele, și de altele. 🙂
Eu îmi doresc ca atunci când scriu câte ceva să-mi fie pătrunse sensurile.
Dacă mai și intră lumea pe cuvintele-ancoră, foarte frumos, dar nu țin musai!
Nu risipesc nimic, cum ziceam mai devreme! Fără sau cu link-uri, sensul rămâne același…fă abstracție de ele, e simplu! 😉
Muzele mele se ascund unde nici nu gândești! 😛
Alma-mi spuneam și eu părerea
Ca orice ipocrit pe net
Îmi descărcam puțin durerea
Nu te puneam pe un afet
Și nu formam apoi cortegiu
Să plâng în grup muzele tale
Că se ascund e-un sacrilegiu
Știu nu ai vreme de taclale
De-aceea nu mai scriu prea mult
Să nu-mi răspunzi pe timpul tău
Mai bine muzică ascult
Când ne „certăm” îmi pare rău.
Nu ne certăm, stai liniștit! Da’ e un trend zilele astea să fii antisuperblog și mă obosește să tot explic de ce particip. Dacă era un concurs de sarmale în foi de poezie participam și acolo, că așa simte eul poetic luna asta, și na, trebuie momit. 🙂
Nicușor avea o tobă
Bum, bum, bum
Și-o bătea pe după sobă
Bum, bum, bum
Chiar de ii spunea o robă
Bum bum, bum
Că se-abate de la modă(„trend”)
Bum, bum, bum
O ardea tot după sobă
…Fum, fum, fum 😉
Mi-a plăcut ideea ascunsă în spatele cuvintelor, am descoperit și fața tehnică a lucrurilor și am rămas uimit de creativitatea de care ai dat dovadă. Eu, care nu iubesc defel advertorialele, am admirat acest articol. Mă inciți! Voi rămâne pe urmele tale la această competiție la care participi!
Mulțumesc, Mugur! De aceea mi-am și conceput ca o șeherezadă toate titlurile articolelor, ca să incit și să nu mi se taie …elanul . 🙂
La oameni ca tine este o plăcere să urmărești chiar și advertoriale, căci îmbini utilul cu frumosul într-o manieră deosebită. Doza de creativitate pe care o aduci este semnificativă și incitantă.
Pentru cei ce se află în București și au dispoziție… http://geluodagiu.wordpress.com/2014/10/09/maine-seara-teatru/
[…] Cu dedicatie si un La multi ani! pentru o maestra a cuvintelor si o papusareasa a teatrului, AlmaNahe. […]
Am fost luat prin surprindere.
Dar așa cum există un cântec(Multi ani traiască!, multi ani traiască…), mereu același doar că se schimbă numele sărbătoritului, există și o prostioară a mea, la care apelez în astfel de ocazii:
Știu, astăzi vei primi mesaje
Care de care mai cu moț
Toate se vor originale
Să fie sufletulu-ți soț
Unii au vrut să fie primii
Să iți ureze mult noroc
Ori sănătate, toate cele
Pe care le aveau pe stoc
La urmă alții vor rămâne
Cu ale lor urări de bine
Să iți arate fiecare
Cât de aproape e de tine
Eu primul nu pot să mai fiu
Cred că au fost déjà câțiva
Dar asta n-am de un’ să știu
Ei ți-au urat de ziua ta
Tot ce-ți dorești, de bună seamă
Și-acuma mie-mi este teamă
Că ori ce-aș spune, s-a mai spus
Dar să nu spui că sunt cam dus
Voi lăsa gluma la o parte
Îți spun și eu ceva acum
Viața ne e precum o carte
Sau ca un film dar e un drum
Din care-ai străbătut o parte
Cu bune, rele, nu fi tristă!
Poate-ai dorit să fii artistă
Sau cine știe ce-ai dorit…
Toți mai visăm, toți am dormit
Acum e însă dimineață
Iar soarele din nou răsare
Cu apă vie dă-ți pe față
Și pune la ureche-o floare
Zâmbești?
Chiar asta am dorit
De ziua ta, să iți trimit
Cu drag,
gelu
Zâmbit-am, mult zâmbit-am, mulțumesc!
Nimeni nu m-a urat aici, așa că primul ești,
Și ultimul,
și mijlociu’…
Ca să rimeze cu Gelu Odagiu! 🙂 😉
Eu primul nu pot să mai fiu
Cred că au fost deja câțiva
Mă mulțumesc cu „mijlociu”.
Știind cum este minte ta,
Sunt sigur că la sensuri multe
Te vei gândi când vei citi.
Ca Mahomed eu vreau la munte
Ce munte? Iarăși spun prosti
Un munte Venus parc-avea
O fi având, nu-i treaba mea.
Iar vei zâmbi(ori chicoti)
***
Sau poate nu. Doar tu vei ști 😉
La mulţi ani ! Şi multă sănătate. Cu restul, cumva-cumva ne-om descurca noi s-o scoatem la capăt.
Mulțumesc, Dan!
In cazul soarelui nostru, Colop! este un soi de Evrika!, nu? 🙂
O raza a soarelui tau m-a lovit cu putere, luminand bezna prin care orbecaiam… Am avut mereu in minte acest gand, insa nu m-am priceput sa il traduc in cuvinte: „toți pentru un soare sunt din ce în ce mai puțini”.
Eu chiar am una, că-s PFA. Coincidența face că sau să…Și mi-am amintit cum a fost când am pus prima ștampilă, ce sentiment aveam, de parcă urma să urnesc munții din loc. De-aici și poemul. 🙂
[…] Săpunaru – Există ceva care transformă soarele într-o pată galbenă și altceva care transformă o pată ga… – 91 […]
[…] Cu dedicatie si un La multi ani! pentru o maestra a cuvintelor si o papusareasa a teatrului, AlmaNahe. […]
[…] ca mesajul meu de La mulţi ani! să ajungă la Alma, Amiralul şi Irina (cu scuze pentru […]