Din timp
Ai fi putut să
Mare.
Dacă ai fi
Dar nu te-au
Erai, urcaseşi şi
-Ninge!
Îmi spuneam că nu se
Că e doar un
Care vrea să
Şi că o să mă
Fără să fi
Că începuse oricum să ningă.
M-ai strigat iarăşi:
-Ninge!
Nu-ţi eram zăpadă, îţi eram nisip.
Oameni cântau pe lângă
Oameni dansau pe lângă
Doar se
Şi se
Nouă ne
Era frig.
Voiam doar
Să…
Voiai să.
Când am înţeles în sfârşit că aş fi vrut să
Dar nu
Oare ce-ar fi
Fără să mai…
Mai primăvară.
Într-o dimineaţă roua dimineţii
Într-o altă goană, toană.
Nisip în clepsidre.
Într-o zi se făcea că
Vară.
Un fel de
Ninge rece.
Oare ce-ar fi
Fără să…
Ştii!
Cu tine
În gând Toamnă.
Când mi-au bătut în uşă visasem că sunt
Că tu nu
Ca zăpada.
-Doamna Zăpada, iubitul dumitale s-a dus.
Iubitul meu e dus?
Apă
Eu îl credeam dus în cine ştie ce misiune
Ori dus să schieze.
În ultima scrisoare îmi spusese Matilda ori Ileana,
Numele târfelor întâlnite-n război,
Nu că se întoarce acasă.
Nici măcar rănit.
O să-l
Fără să-i mai fiu!
Mă duc în
Câmpul Ceţii.
Iubitul meu e o fecioară-n noapte.
Iubitul meu nu eşti tu, el e dus.
În timp.
Pentru tine, psi©!
Autorul desenelor: Ilinca Bernea(căreia îi mulţumesc pentru că a acceptat să-i folosesc poveştile în culori ca şi ambient)
Pe această temă au mai scris şi : psi©, Carmen Pricop, Verovers, Cristina, Scorpio, Carmen, anacondele, vanessa.
Alma Nahe(r) 
Încă-s mută, poate îmi lipsesc cuvintele de sfârşit de rând, dar cred că simt mai mult poezia ta decât ştiu cuvintele acelea lipsă să grăiască:)
Carmen, draga de tine…sunt sigură că dacă ţi-ai pune mintea cu acele cuvinte pe care eu le-am trecut drept invizibile, ai fi minunată, cum eşti, de fapt. Şi-aş plânge!
Din nou! 🙂
[…] mai raspuns la ,,Provocare” : psi, poezele, cristina, almanahe, Like this:LikeBe the first to like this post. […]
Continut de exceptie, pus in valoare si de dispunerea grafica a versurilor! Clepsidrele din noi nu mai masoara curgerea in nisipuri ci in ape ce curg de dor. Imi place grozav Ilinca Bernea. Am citit Legende androgine!
chiar şi aşa cu cuvintele-i (e)lipsă? 😛
apele de dor se măsoară în kilometri!
la kilometrul următor va fi ora…
Bună !
Am trecut într-o fugă ca să te salut.
Carmen
‘neaţa, Carmen! Servim cafea cu apă de zăpadă astăzi.
[…] ivanuska celucrufrumos almanahe bibliodevafiliala3 zamfir […]
[…] Carmen Pricop, almanahe, scorpio, verovers Share this:TwitterFacebookLike this:Like2 bloggers like this […]
Angajaţi lucrători la câmp?
Cu noaptea îi angajăm, cu ziua trebuiesc declaraţi la Finanţe!
N-am sa spun decat atat: mi-ai trezit tot atatea amintiri cate versuri au curs. Si m-ai facut sa ma intorc, in timp, la vremea cand nici eu nu-i eram zapada, ci nisip. Cred ca azi am sa raman, datorita tie, suspendata acolo, intre timp 🙂
nu-i de (la) persoană, e de( la) clipă. 🙂
Însă ea, la înfăţişare
Seamănă cu cea pe care-o aruncase-n
Mare.
El folosind toată forţa
Pe care-o avea
A aruncat-o-n depărtare
Cât a putut de
Tare.
A căzut acolo unde trebuia să cadă
La câţiva paşi
Doar atât cât poate forţa
Omenească
În ape…
o clipă.
Ca şi cum s-ar închide,
Fereastră.
Şi totuşi…
ce? 🙂
Asta am întrebat şi
eu
nu
[…] Iubitului meu… fericitul, visul meu frumos, nascut din trairi-mama indoliata. Daca aici suntem toti umbre, unde ne gasim cu adevarat, oare? Pana si minciuna ca sa existe are nevoie de adevar. […]
..mă lași mută mereu…cum poți cuprinde atâtea în câteva cuvinte și-apoi în cuvinte mute, nevocalizate????…cum dai formă și dimensiune, conținut și valoare?????…..mie mi-ar trebui o mie de ani!!!
păi, o să te contrazic! eu am pus puţin…forma, dimensiunea, conţinutul, valoarea au venit de la tine. 🙂
@ Olimpia,
Bună ziua !
Felicitări pentru cele postate !
HARUL tău e unic ! Al meu e inexistent ! Și totuși, îndrăznesc să te invit pe
http://aliosapopovici.wordpress.com/2012/04/23/
pentru a-ți exprima opiniile legate de articolul respectiv !
Mai pot adăuga doar atât :
La Mulți Ani celor ce poartă numele Sfântului Mare Mucenic GHEORGHE
și
La Mulți Ani BIBLIOTECARILOR !!!
Cu stimă și respect,
Alioșa.
Harul tău e! Trebuie numai să-i dai de capăt, Alioşa. Şi-l vei afla în timpul tău.
@ Mulțumesc !
SPERANȚA moare ultima !
M-aș simți foarte onorat dacă ai citi și comenta cele postate pe :
http://aliosapopovici.wordpress.com/2012/04/24/………………
Cu respect,
Alioșa.
dus în timp??! în al meu nu e, să ştii.
dacă era la tine, era fuse dus!
şi era aprilie
– în aprilie nu ninge, nu…
îmi spuneai
– în aprilie ninge cu flori, flori de cireş…
şi-n aprilie te căutam în timp
din timp
fără să fi avut timp
rodea din mine ca un vierme
– dusă.
dar nu eram dusă
ei erau duşi de prea mult
unii intraţi deja în putrefacţie
eu închisă la nebuni
şi în aprilie ninge cu apă
şi ninge cu noi, de noi
câţi noi
atâţia voi
câte eu, atâţia tu
atâţia tu duşi
mestecând mocirla din aprilie
în aprilie ia-mă cu tine
îţi strigam
şi urletul meu odihnea n neant
probabil mestecai alţi sâni în verdele ăsta crud
şi eu te-aşteptam rozând maxilare…
iar necuvintele au trecut iute din nelitere în nelitere, în privire.
şi privindu-ne reciproc începurăm a-njura scânteia dumnezeiască
n-au înţeles atunci că doar un câine ştie să comunice asta atât de simplu.
n-au înţeles nici că atunci când îi asemeni cu câinii, câinii se simt loviţi din plen.
căci câinii stau într-o şovăială prefăcută, dar doar ca să dea timp.
să dea timp, să ne încânte pe mâncare, dai un femur unui câine şi imediat îşi leagănă coada
o fi numai din motive de ordin estetic. 🙂
nu ştiu de ce, dar credeam că bătăliile de câmp se dau ca să fim mai exacţi:
om cu om, câine cu câine.
Extraordinar! Nu credeam că ceva se poate transmite exact cu atat de multe cuvinte lipsa. Trebuie să ai un talent deosebit, să ştii să te joci cu cuvintele de parcă ar fi cuburi cu care sa-ti construiesti lumea.
am cuburi, aşa e, cuburi de gheaţă, cuburi de zahăr, cuburi de plastic…însă azi le-am lăsat pe covor ca să ne jucăm împreună; lumea aceea aţi construit-o singuri; eu v-am dat un încântec! 😛
Multumesc de încântec, atunci!
Cu drag! Pe-aici prin almanahe punem mulţumescurile în raft şi le punem dată. 🙂
Cu punerile la raft sunt specialistă, de… bibliotecară 🙂
atunci, la mulţi ani! văd că google sărbătoreşte fermoarul, dar măcar în deschis. 🙂
să se deschidă si-o carte, mai greu!
Putem spune ca ieri a fost ziua noastră. Pentru asta am încercat să gasesc ceva interesant şi am scris articolul despre Edgar Allan Poe
Am dat o fugă până la filiala trei…dar cum la bibliotecă te uiţi, m-am întors fuguţa aici să strâng, să adun după musafiri. De-acum, că Deva e şi mai aproape(era cumva prin elaroseni) mergem ca să stăm. 🙂
Ieri se născu şi Shakespeare! Ce nedrept e a fi-ul lui!
Păi să zicem că din cauza lui Shakespeare şi Cervantes s-a ales ca zi internaţională a cărţii şi drepturilor de autor 23 aprilie. Iar din cauză că… atunci este ziua internaţională în România s-a ales să fie şi ziua biblotecarului.
Habar n-aveam! Eu sunt actriţă, dar am lucrat şi-n radio, realizam Matinalul. Şederea pe-acolo m-a obligat să fiu la curent cu astfel de informaţii, dar unele chiar mi-au trecut pe lângă ureche, dar şi calupul de informaţii era prea mare pentru un biet pământean. Mă bucur că mi (te)-ai povestit.
Cu plăcere, de asta sunt aici… cel putin pe blog, de asta scriu. Ar fi trebuit sa-mi zic răspândacul de cultură 🙂
Las’ că-ti zicem noi aşa, în gând! 🙂
🙂
Oli, abia acum, calmă, nu sunt stresată de timpul ce se scurge , nisip sau zăpadă în clepsidră, realizez că scrii minunat.
Mi-ai amintit cu :
”Eu îl credeam dus în cine ştie ce misiune
Ori dus să schieze.
În ultima scrisoare îmi spusese Matilda ori Ileana,
Numele târfelor întâlnite-n război,” povești de mult uitate.
Încântecul şi-a făcut de cap. 🙂
Poveştile demult uitate se duc în raiul poveştilor sau în iadul lor.
De vreme ce s-au întors…încântecă-te!
mai întâi: ioooi, ce pisiiiiic! 😳
apoi: fratee, da cu zăpada mea ce a avut iubito’ul tău cel dus în timp? zăpada miaaa? de ce zăpada?
efervescentă ce eşti!
şi io am zis la fel de pisic! e superb!
dacă trece pe-aci iubito’miu poate-ţi va răspunde chiar el…precauţia e de înţeles.
dacă nu, zăpadă-ta se va
n-am vrut să fiu definitivă, am lăsat loc în ins, în nins, în atins, în aprins.
efervescentă, da, dar mă sting! cu oţet! 🙂
Fa-mi praf ignoranta! De la ce vine incantec?
Restul oricum m-a facut praf, praf, praf! Acum ma gandesc daca sa ma imbat sau sa ma imprastii si eu in amintiri. 🙂
🙂 m-am gândit că e nedrept că „în” vine odată cu început, în-ce-put, apoi cu în-tors, pe urmă cu în-cetini….şi tot aşa; iaca aşa, pe principiul des-cântec, a ieşit încântec.
descântec era prea general…şi des; încântecul îşi face rostul dacă-i trimiterea clară, deşi aparent nu e.
Citesc şi iar citesc şi parcă mă duc în gol.. în golul cuvintelor hoinare de pe-aici…doamne!
asta m-a-nsemnat înc-o dată..
înseamnă-te cât vrei, puiule! sclipiciul se ia!
:))) da da..
hihi, Cris! ai văzut, ziceam de sclipici şi s-au luat laicurile, au dispărut! :))
[…] să râză: vania zamfir nuclearrr bibliodevafiliala3 ulise plutacupaparude cella almanahe lunapatrata teonegura Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted […]
Te-ai oprit atata de exact! Cat sa trimiti. Si-acum din nou la drum, nu?
M-am oprit!
Am vrut să intervină vocea aceea necunoscută care intervine uneori atunci când ceteşti.
A intervenit! 🙂
Întinderea înrămărilor clipelor nisipului făcut din solzii căzuţi ai legării visului cu neîngăduitul îngreunează recunoaşterea intrărilor şi ieşirilor ÎN şi DIN clepsidră. Rostitorii de timp, măcar unul, pentru a avea iluzia că este semnificat, încearcă să îşi fie uitat ca semnificant; dincolo, trimitere la semn, însemnând, iar când sunt întâmplânzii văzutului din lăuntru şi din afară îşi desemnează profunzimile înăuntrurilor în care fixul este abolit.
Nisipul hrănitor de neclipe are găuri de absenţe şi ţesături frânte, se sprijină la margine pe îndepartele realului necuvântat în timp comprimat.
Timpul static e timpul subiectiv în spaţiul deschisînchis al clepsidrei. Şi poartă un nume ireal; irealitatea realităţii.
am abolit fixul aparent, Camelia puiule, acela care-şi spunea:”ai un fix!”, ce spunea în subtext că nu, că e invers decât fixul acceptat „eşti fix ce-mi trebuie!”, spre exemplu.
cum intrările s-au făcut DIN şi ieşirile se fac ÎN, am ascuns potenţialul fixului de care ne temem atât în răsturnări, intrarea ÎN şi ieşind DIN devenind în fapt un mesaj pentru cei ce înţeleg că nisipul e şi mişcător, nu doar în curgere din gol către plin.
Şi mai există un timp aflat spunătorilor lui, fiecare dintre ei aflându-se ca sub o hipnoză, cea a elocuţiei primite, acceptate, consimţite; e timpulcaovrajă…cea care instituie irealul despre care îţi scrisesem…e timpul în care îţi nueşti.
e timpul încântecului, al încântecării, exact, dar în cântare…de-aici nu sunt a lui, însă dintr-acolo da, sunt! sunt mai mult decât nisipul, mai mult decât sticla care-l curge…sunt apă! când rece, când caldă…dar apa şi îneacă!:(
Iartă-mă, acum am văzut că am tastat anapoda „a” în loc de „e”…cuvântul cel spunător în era „elocuţie”. Vrei, te rog mult, să pui litera la locul ei?
litera zburdase-n gând la locul ei, oricum…chiar mă pregăteam s-o execut(!) când ai intervenit rugătoare de ea.
Mă întreb oare câţi ÎNZI nu s-au auzit în de- curgÎNd-ul clepsidrei tale…
Ceva pentru clipele tale flori, cele care poate au crescut sub zăpada vreunei ierni…dimpreună cu tot dragul meu ţie, făcătoarei de neauzituri. Te-aş face Prim paznic al lor; să nu laşi vreunul să scape.
numai un (m)înz! 🙂
mulţumesc, Camelia!
[…] periplul lin, nelin, al anotimpurilor sau despre clepsidră, în […]
ce cadenta frumoasa!
imi plac verbele „sarite”, cuvintele-simbol, franturi de intentii…incadrate in inocenta si sfiala.
ai un stil intr-adevar deosebit, ma bucur ca te-am gasit 🙂
mulţumesc, Ana!
verbele sunt la locul lor, doar că nu aici, în albul ăsta inocent şi sfios. 🙂