E vernisaj EVERNISAJ!

 

Într-o seară, în care frunzele-și părăseau ramurile, în neştire, am început să fiu, un vernisaj de emoţii şi trăiri în universul ăsta contemporan. Apoi, într-o altă seară, când florile se aşezau înmugurind, pe-o creangă, am priceput că trebuie să imprim şi altora din preaplinul lor, al sentimentelor, dar într-un mod diferit: prin teatru.

Sigur că, în viață sunt momente mincinoase, momente de adevăr şi oglinzi, în care înglobăm sentimentele noastre împreunate, înmănunchiate, pe care ne chinuim să le smulgem din tumult, apoi, să le îmbrăcăm (încălţăm, accesorizăm) potrivit fiecărui moment, în parte. De fapt, nu vrem decât bucățica aceea, care credem că ni se cuvine şi, odată ruptă o coasem de noi, independent de celelalte bucăți care ni s-ar potrivi, dar nu le recunoaştem, fiindcă nu încap în noi, iar acestui parcurs îi spunem „personalizare”.

---

 

După ce păşesc sau scriu câte ceva, dimineaţa,

 

eu şi Evernisaj, magazin second hand

 

Cu toţii vrem, simţim nevoia să ne (re)marcăm individual, nu?!

Lumea va percepe acest act ca şi cum ai vrut cu tot dinadinsul să certifici totul ca într-un contract, dar e cam greu (nu-i aşa?) să certifici o emoție şi, în orice caz, ce nu pricepe lumea e că oricum, o faci pentru tine.

Cât de mare sau mică e haina aceea care ți se cuvine şi, pe care trebuie, e musai s-o ataşezi de tine pentru un timp mai îndelungat şi s-o porți?

S-o porți? Şi dacă nu ştii s-o porți? Cât te-a costat? De unde-i? Prin câte mâine(!) a trecut?

Cu Evernisaj,  te îmbraci SMART&CHIC ieftin şi protejezi mediul înconjurător, fiindcă, reciclezi! De fapt, asta înseamnă second hand, deşi, ştiu destui apropiaţi care ar strâmba din nas acum, auzindu-mă!

Ba, unii, nici măcar n-ar recunoaşte că se îmbracă la „mâna a doua”, ei merg la „mall”. Desigur, odată am şi surprins o conversaţie telefonică a unei cunoştinţe, spunându-i persoanei de la capătul celălalt al firului că e la „mall”. Evident, eu şi alte câteva persoane am zâmbit, destui nici măcar n-au clipit, ori fiindcă nu îi interesa decâţ să-şi găsească ceva potrivit, ori, poate pentru că se aflau în „aceeaşi situaţie”.

Precum e moale pământul şi picioarele ni se afundă în el sau se imprimă uşor, tot aşa se întâmplă şi cu potecile din mintea omului: drumurile lumii se uzează, deci şi conformismul rămâne imprimat în creierul unora, fiindcă, da, ca să cumperi de la Evernisaj sau alte magazine de acest tip, trebuie să fii şi un picuţ nonconformist, nu neapărat sărac!

Deşi – o ştim destui -, suntem un popor modest, câţiva dintre noi considerăm că viaţa e destul de grea şi ducem un trai decent, dar mai e o categorie, care, în loc de haine, îşi caută… suflul! Totuşi, eu cred cu sinceritate că sunt întotdeauna alternative şi, de aceea nu vreau să deviez de la subiect.

Eu nu mă îmbrac la MODĂ, fiindcă nu îmi place ce coase sau ţese, dictând, dânsa, mai ales când îşi arogă demnitatea de-a se considera artă o grămadă de prostii vestimentare. Eu improvizez, de cele mai multe ori şi-mi iese… colorat, în orice caz, iar în şifonierul meu e vernisaj!

---

 

Un vernisaj SECOND HAND!

 

Eu îmi coordonez existența între adolescenți şi adulți, pe linia aceea subțire între ei. Nu sunt nici psiholog, nici profesor, sunt actriță. O funcţie e asociată adesea cu o haină, iar ea, da, poate că e, cu precădere, un obiect mai rigid sau flexibil, menit să pecetluiască seriozitatea, cuvântul, colaborarea între oameni sau instituții şi, de ce să ne ferim, poate fi chiar un obiect cu care se pot încălca multe principii morale (hainele nu sunt mai puţine în acest ultim caz, cum s-ar crede. 🙂 )

Însă, funcția serioasă a hainei (a costumului) în desfășurarea activităților mele culturale e importantă, fiindcă cel mai ades, îmi serveşte pentru a pecetlui un gând, un act artistic, o stare, începerea unui alt anotimp, o amintire, ea poate deveni chiar și un obiect de recuzită şi, aş putea s-o folosesc până şi ca personaj principal într-o piesă de teatru, creând o poveste în jurul ei, legată de dependența omului de a marca un moment, spre exemplu.

Şi, aș putea să îi  mai atribui nenumărate puteri, mai mult sau mai puţin magice, care nu ar fi, la o adică, doar povești: ar putea fi o haină (atenţie la accent!) a binelui, a gândului bun, a ajutorului față de semeni (că tot adusesem vorba mai sus, în treacăt), a drumului netezit pentru generații viitoare.

Ar fi o haină plină de sensibilitate, de-a dreptul poetică și, evident, utopică, da, dar foarte important e că ar semăna cu posesoarea și e normal ca un obiect de-al tău să reflecte interesele și intențiile tale vizavi de lume și de bunăstarea ori echilibrul ei.

Firea mea, dimpreună cu îndeletnicirea mea de actor, mă ajută să văd în fiecare obiect mai mult decât este, să-l reinventez, să-l gândesc servind și altor scopuri în afara celor standard, cu care a fost creat. Poate nu știați, dar există chiar un TEATRU AL OBIECTELOR, desprins din TEATRUL DE ANIMAȚIE.

Se spune că este greu să începi ceva, fără să împrumuţi şi astfel permiţi, oarecum, semenilor să fie interesaţi de/în ceea ce ar urma să întreprinzi şi, oricât de admirate mi-ar fi exploziile oratorice ocazionale sau cele vestimentare, nu prea mi le răsplăteşte nimeni la preţul lor corect, astfel că, atunci când pun în scenă o nouă piesă de teatru (mai ales cu elevi!), bugetul e, de fapt, buzunarul meu şi încerc să nu-l golesc de tot.

Din acest motiv garderoba mea, atât personală cât şi cea artistică e formată, excluziv, de-a lungul timpului, de haine mana a doua. Şi nu numai preţul cu mult mai mic mă atrage sau unicitatea produsului, în detrimentul celor în serie, ci, mai ales faptul că pot să îi învăţ pe aceşti elevi ce şi cum e teatrul, îmbrăcându-i, încălţându-i, accesorizându-i adecvat personajelor şi pot să le arăt că există alternative…

„Pescăruşul” de A.P.Cehov*

(Şi zău, e ceva ciudat în firea omului să adauge zerouri unui produs asemeni cu un altul, numai pentru că care are nu ştiu ce fir cusut pe dos sau în sus, dar sunt şi snobi destui, care văd numai zerourile în plus, nu şi asemănarea!)

Şi, sunt convinsă (iar de cele mai multe ori ştiu!) că şi alte instituţii artistice, mai ales cele din provincie, îşi măresc garderoba vizitând magazine second hand online, cum e Evernisaj sau fizice. (Evident, vorbim despre produse care nu au urme vizibile de purtare).

Eu apelez în totalitate la astfel de „trucuri” de vreo câţiva ani buni, fiindcă imaginaţi-vă ce ar însemna să cumperi materiale numai pentru un personaj ca acesta (destul de simplu în construcţie):

 

Cât de scump ar fi? Ori, într-un spectacol pot apărea şi 15 personaje.

Eu, spre exemplu, dacă nu dăruiesc hainele pe care nu le mai îmbrac sau dacă nu le duc la un container de colectare (fiindcă oraşul  meu are aşa ceva), le reciclez, transformându-le în altceva, obiecte de recuzită, cum ziceam mai sus, costume ş.a.m.d. Mai mult decât atât, mie îmi place să îmi petrec timpul liber, confecţionând obiecte handmade şi uite- aşa îmi fac ordine prin şifonier, lăsând loc altor produse noi.

Omul, această fiinţă, a descoperit în plus, faţă de animalele cu care zice-se că atât de mult ne asemănăm, graiul, puritatea, cumpătarea şi, le-a obţinut folosind mâinile şi picioarele altfel decât dedate vânării: le-a folosit acoperindu-se!

Acoperindu-se în aşa fel încât să trădeze sau să ascundă sentimentele sale, în funcţie de nevoi: ale zilei, ale momentului, ale vieţii…

Uneori, ca să înţelegi că un om e prins într-o stare de beatitudine, e suficient să te uiţi la încălţămintea lui sau la vestimentaţia sa, indiferent că gesturile sale vorbesc despre starea sa de moment sau nu.

Am adăugat atât de multe fotografii fiindcă am vrut să vă propun în joacă, să interpretăm stări, sentimente, gânduri, dar, ulterior, m-am răzgândit. Pentru unii, o haină poate fi doar o haină şi atât, în timp ce pentru mine poate fi un întreg Univers!

---

Spring SuperBlog 2018, Proba nr.6

Fotocredit: unsplash.com

*fotografie dintr-un spectacol recent de-al meu, cu liceeni