… ai nevoie de o coală albă de hârtie. Şi un fond… Bun! Pe fondul ăla bun se adună acele amintiri pentru care continui să îţi fabrici altele. Nu toţi avem un fond bun, nici amintirile noastre frumoase nu se aşază singure, nici în cale, nici în noi, aşa încât, un mic ajutor (în căutare) poate fi mană cerească.
O mică paranteză (o acoladă): m-am întrebat, la un moment dat, ce-i cu expresia „mană cerească”, am folosit cel mai cunoscut motor de căutare întru orice „in mondo” şi am acum un răspuns: mana cerească e cea din Exod, nu e mana din Dex (sau când e supărat Dumnezeu), adică îmbinarea a două cuvinte ebraice: „man” şi „hu”, care s-ar traduce prin „ce-i asta?”
Ce-i asta o să ne lămurim pe parcurs…
întorcându-mă în albul meu, pentru o rugă către Dumnezeu, fond roş‘! Dumnezeu, în această povestire e catolic, ruga către el e îndreptată (către cer) din Viena, aşa încât nu cred că îi voi deranja pe alţi ortodocşi, de-ai mei, că o să mă leg puţin de fond. (Nu urmariţi săgeata, vârful e în jos fiindcă acolo se adună foile scrise, într-un recipient).
Mă leg de fond, fiindcă eu îl credeam albastru. De cer! Să cer pe albastru, mi se părea mai cu putinţă întru îndeplinire, să cer pe roşu nu am încercat! Până la acest fericit, frumos, deosebit moment: Viena, (Paşti sau Paşte, cum vrei!), 2017. Pios?… Să zicem! Şi, cred că m-am lămurit şi ce e cu roşul (vezi ouăle roşii, de Paşte/Paşti!)
Bineînţeles că omenirea l-ar putea invoca pe „cere şi ţi se va da” în orice context şi nu ar conta deloc fondul. În fond, orice fond e bun, dacă ajunge ruga unde trebuie!
Trebuie să (mă) mărturisesc că nu sunt atee, dar nici baticul nu îmi ţine Dumnezeul strâns în coc (ca să nu-mi iasă din cap) şi, nici genunchii mei nu execută constant şi nici exemplar, mătănii. Sunt undeva, prinsă între. Cred! Îmi place să cred că, simt că, în această lume, mă aflu într-un deplin, continuu şi veritabil stand up! Dacă n-ar fi aşa, poate l-aş ajunge pe Dumnezeu mai repede în mine. Sau invers! Aşa, ne cam fugărim! Se vede! (vezi faţa mea!)
faţă de Melk
Faţă de Viena n-am (aveam o filmare lingând o îngheţată, pe fond muzical – clopotele Domului-, dar n-am dat-o youtube-ului la timp şi s-a pierdut).
Cândva, aveam faţă de dus la mănăstire, voind să mă fac mireasa Domnului, dar aveam 10 ani! Însă, cine se mărită cu adevărat la vârsta aia? Mai întâi trebuie să te cunoşti, să te afli pe sine, abia apoi poţi să alegi din ce ţi se dă, ce ţi se cuvine.
Oamenii se află, cel mai ades, într-o fugă, ştim! O fugă, pe care o numim, cuminte, călătorie scurtă. Prin Momondo acum (sau prin cine vreţi, altădată, oricum, nimic nu e obligatoriu pe lumea asta, decât poate bunul simţ şi cele ce derivă dintr-acolo; bine, admit că şi inteligenţa ar trebui să fie. 🙂 )
Se duc, „se află”, se miră (de) ei! Doamne, ce mirat/ă sunt de ziduri! Ce vechi, ce nou! Ce mâncare, ce băutură! Doamne, ce mirat/ă sunt de munţi, dealuri, piatră, iarbă! Doamne, ce autostrăzi! ETC~! Şi pe urmă se întorc cu „cea mai frumoasă amintire”!
Eu sunt aeriană şi nu mă caut aşa. Nici la cap! Nici la picioare şi, nici pe unde m-or duce ele. Ambele! Cea mai frumoasă amintire sunt eu! Eu, în!
Sau, la!
Nu minimalizez, cum uşor ar putea părea că! De atât timp am dispus, fiindcă depindeam de motorul altcuiva.
Pe de altă parte, suficient cât să am parte şi de niţică hrană spirituală vieneză, şi de junk food-ul, pe care nu-l ocolim niciunii, nicicum, în călătorii.
Asta nu ne face mai puţin călători, chiar dacă mai grei!
Dar, să intru în biserică…
Stephansplatz-ul e… gri! Prea gri! Dar pe gri, aurul „dă” bine. Şi Dumnezeu dă! Ceea ce a făcut ca stucaturile (de aur) să nu-mi izbească gândurile. Lucru care nu s-a întâmplat la Abaţia din Melk, unde m-am şi închinat.
Dar mai avem ceva drum de străbătut până-ntr-acolo. Un minut, două… Pe hârtie, drumul e mai scurt! Şi Dumnezeu, poliglot! Şi nemuritor! Şi…
Nemurirea înseamnă să fii iubit de câţi mai mulţi oameni anonimi!* şi, cum ştiinţa e aceea de a crea iluzii acceptabile**, eu le-am atins pe amândouă, misiune îndeplinită. În bifare, o amintire frumoasă, fără „cea mai”, că e incomparabilă, deoarece e unicul gând adresat direct lui Dumnezeu, în scris. În rest nu prea dau eu acatiste.
Cum eu am vizitat Viena pe la prânz, iar slujba se ţinea undeva pe la ora 19.00, nu mi-am auzit gândul. ***
Cât despre El,…
Acum, călătoria la Viena o s-o încadrez la idei pentru călătorii scurte şi, înainte de a încheia, voi pomeni Melk-ul (un fel de Braşov), rapid, fiindcă şi acolo m-am lăsat în amintire, de data aceasta nu în scris, în scurta mea călătorie în Austria. Abia această din urmă amintire aş trece-o pe curat cu „cea mai”.
Cea mai frumoasă amintire din călătorii!
Abaţia din Melk, Prima zi de Paşti/Paşte.
Ei, bine, am simţit-o! Străfulgerarea dumnezeiască! Deşi, se prea poate ca ceea ce am simţit să fi fost doar forţa celor 4 virtuţi: Înţelepciunea, Dreptatea, Tăria si Cumpătarea****.
Ascultând slujba în limba germană (de data aceasta am nimerit-o, zi de sărbătoare, na!), m-au podidit deodată lacrimile. Acuma, ce să zic, limba germană nu e stimulent pentru dat apă la şoareci, fie ele de fericire!
Asta mi-aduce aminte de un micropoem de-al meu:
„Începe din mijloc, Doamne,
transpiră și adaugă o legătură de mentă
și,
fiindcă eu nu pot termina nimic,
dă-mi o limbă
ca să uit de mine”. (Freamătă-mă, septembrie2015)
Acum, ce să zic, poate limba lui Goethe e limba ce i-o ceream! Însă, revenirea din sentimentul acela n-a fost uşoară deloc. Dat fiind că, totuşi, Dumnezeu nu sună atât de melodios în limba germană, mein Gott şi, nici slujba în numele lui.
Sau poate că a fost numai gândul la tonele de aur ce oboseau pereţii şi tavanele, în pofida săracilor lumii şi, totul s-a suprapus cu finalul concertului coral, că m-a străfulgerat şi asta. Dar înţeleg că e nevoie de cultură. (De aur?!) Sunt om de cultură, deci o să trec finuţ peste! N-o să mai intru (în biserică), o arăt pe dinafară (N-am sărit gardul, am ţinut telefonul cu mâna stângă).
Exact-exact, nu voi şti ce-a fost, mă voi întreba”ce-i asta” până când voi ajunge în locul acela cu verdeaţă, dar ceea ce am simţit eu nu era nici fericire, nici tristeţe… Aşa s-a simţit în mine, aşa o încremenesc în amintire, iar, dacă aşa se simte iubirea divină, mai vreau!
Cât despre Momondo…
Şi, un citat din „ei”:
„Misiunea noastră? De a crea un univers de călătorie îndrăzneț și colorat, care să unească utilizatorii și să le insufle pasiunea de a cunoaște lumea. De a aduce oamenii împreună pentru a face schimb de idei noi și de a împărtăși povești autentice. Și de a ne bucura de întreaga diversitate a lumii, cu tot ce ne oferă ea.”
Ca să capăt (eu) cea mai frumoasă amintire a fost nevoie să merg în Austria.
Ca să capeţi (tu) cea mai frumoasă amintire cu Momondo, poţi s-o faci la modul clasic, folosind binecunoscutul motor de căutare cu acelaşi nume, dar, de data aceasta, având 6 vouchere în buzunare. Ele nu se pot obţine scriindu-i bileţele lui Dumnezeu, ci povestind, printr-un comentariu la acest articol, cea mai frumoasă amintire din călătoriile TALE/ voastre.
Termen limită pentru comentarii: vineri, 16 martie 2018, inclusiv (până la ora 23:59)
Indiciu: O călătorie poate însemna o plimbare în apropierea orașului sau un bilet doar dus într-un loc de care nu ai auzit niciodată.
Poveștile voastre, dacă sunt impresionante, pot fi premiate cu un city-break de 500 euro sau cu unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro, puse, cu generozitate, la dispoziţia voastră, de către MOMONDO. Succes vouă!
Aveţi voie să distribuiţi articolul?! V-aş mulţumi! Voie bună! Şi comentarii inspirate!
Proba nr.2, SpringSuperBlog 2018, sponsor: 
*, **S.Freud, citate
*** La StephansPlatz, bileţelele către Dumnezeu se citesc cu voce tare, în cadrul slujbei, fiecare pre limba lui, nu traduse
****Inscripţii la intrarea în Biblioteca Abaţiei
Alma Nahe(r) 