Azi îmi iau porţia de zâmbet, în paranteză. Paranteza, un fel de balon sfios. Iau aer, deschizând o fereastră de mess. Aer vechi. Îmi iau şi liber. Îmi fac un coc. Trag linii. Paralele. Dictando! Ca să văd în linie dreaptă.
Dacă aş putea îndura un prezent ne(a)păsător! Mă-mpleticesc printre ori-ori-uri.
Apoi mă tăvălesc de râs, pe podea, punând egal. Fiindcă, în mod intenţionat, ne aprindem la fel la sign in. Apoi închid paranteza. Fiindcă, măcar s-o fi deschis. Ştiu prea bine că nu putem fi egali, şi mai ştiu că acela care are nevoie să se ţină deoparte, o face pentru a-şi păstra ighemonico(co)nul ( ăştia n-au făcut un emoticon şi pentru demnitate). Satisfacem nevoi. Eu îmi duc păpuşile în braţe. Le îmbrac, le dezbrac.
Pentru îmbrăţişări, scot tolba cu săgeţi şi fixez ţinta pe d, nu de la distanţă, de la dzână. Da cápo.
Ieri am văzut o scenă, care descrisă amplu nu înfăţişează o idilă. Un om şi două biciclete. Suit pe-a lui şi, târând de-un corn, pe bicicleta doi. A nimănui. M-a înduioşat, mai ales că se temea să nu-nţeleg greşit legătura lui. Dar eu înţelesesem. Atâta simplitate! Atâta statornicie! Nicidecum imaginară. La pedală. Lapidară.
„Aici aşa e moda! Fiecare pereche care e împreună să rămână împreună! Aici noi nu ne învârtim unul în jurul altora, ca sferele! Pe-aici, prietenilor noştri nu le luăm bucuria, ci le sporim fericirea!”
Mi-a răspuns.
Dincolo de râu, toate dorinţele. M-am înverzit. Fiindcă pe-aici noi scădem „şi” -ul acela, atât de comercial.
„It wasn’t me!” mă apăr. Când mă apăr mut săgeţile în sus. Şi pe mine-n Diez. (Un ciot! Ca şi mine.)
M-aş tot duce! Mi-aş urca curajul pe-o bicicletă, nu ca status pe feisbuc! Şi cum?…iertată-mi fie întrebarea.
Doamne(lor), de ce să am jumătate? Nu mai bine un tot cumpătat?!
Avem un soare, ca să ne-nşelăm între noi.
Am atât de multe, dar sentimentul faţă de tine ascunde tot.
Emoticonotaţie cu reculegere:
Nu mai usca cu foe(h)n-ul scrisorile-mi! Nu mă mai căuta prin buzunare!
sursa foto: aici
Alma Nahe(r) 
ighe(N) demonic cocon
da, da! ighen şi aici; armaghidon ce mai îs! auzi la mine, să fiu iertată…iermamă, nu!
aiii ce mi-a amorţit un picior! sper să se meargă cât de curând cu el, că eu nu-l pot mişca, sau na, umpic de încredere aş mai avea să dau şi lu mergător, doar nu-s ale mele de-acasă. vântul prin buzunare e foarte bun, nu te speria, aşa am prins chestia asta, din lumea luntrişoarelor de pe râu, că vântul e bun, şi dacă-ţi goleşte buzunarele înseamnă că-i trebuia. nu le-o luăm, pe-aiciul ăla e fix al tău! iar eu ştiu, că eu eram prietenii şi-mi dădeam seama mai bine, sîc! şi!
Să-l frecăm, zic! sau, mai bine, cică, dacă stai pe vârfuri pleacă acele, care vârfuri, dacă nu le simţim, cum? … o să-mi cos io buzunarele. Nu-mi place cu vântul pe-acolo. Poate aşa-i trebuie, nu zic nu! Că mie mi le umflă. De picioare zic.
Şi dacă tu erai prietenii, io eram mai bogată cu o oră…deci, primesc!
Multumesc 🙂
ah, vorbele noastre, cuviincioase şi tradiţionale! aş vrea să pot să-ţi mulţumesc şi eu, la tine-n Manoka; poate-ntr-o zi deschizi porţile
oraşului; nu-mi plac pin-gurile, recunosc! 😛 Ţie gurile, probabil!
Almanahe… nu, recunosc ca nu-mi plac deloc… prefer sa dau cu bidineaua si sa sper ca vine cineva, curios, sa vada varul intins la mine pe perete….
Imi voi permite sa te trec la mine in blogroll sau cum naiba s-o mai fi numind chestia aia, si te rog sa nu crezi ca e un simplu rahat de „schimb de linkuri”… urmaresc de regula un numar important de bloguri (imi place sa vad ca mai exista oameni normali la devla) si al tau e unul dintre ele… pana acum nu mi-am permis… acum da….
mersi inca o data… 🙂
Zugrăveşti cu dragoste. Nu picuri şi nu împroşti!
Îmi permiţi, rogu-te, să îi spun lui Manoka, despre faptul că fiinţele sunt nişte astfel de zugrăveli; dedesubt se ascunde mereu câte ceva.
🙂
dedesubtul, în atoatănecuprinderea lui, e al Lui, Unicul, care, cu penel, ce nu fixează-n timpi morţi, ne cuprinde-n EU unic, cu deasupreauri, cu adineaururi, cu a fost odat’uri cu tot. Pentru că venim din firi, ne desfacem fire…emo-tiv(i)! 🙂
Am trimis mai devreme un comment in care iti multumeam si-ti spuneam ca-mi voi permite sa te trec in blogroll… (nu, nu e doar un rahat de schimb de linkuri) te urmaresc de ceva vreme si-mi place vizuina ta…
si nu, nu-mi plac gurile… prefer sa ramana asa… doar „pe citite”… 🙂
Eu te-am trecut de când ai dat buzna peste mine. Şi mi-a plăcut buzna ta! Aşa că nu te suspectez! Respiră! 🙂
Vizuina mea dă spre Manoka, ştiu…
Citim pe buze-atunci…
I wish more peoples were as good as yours. I just don’t understand it, I mean your site are much better than most of the crap on there. It just seems like so many people would rather watch boring old junk than something fresh and lively. I just wanted to let you know that you aren’t alone. I used to have problems getting „emoticons” too, then I found THAT smile.
google-ul mă traduce-ntr-un hall!
music-hall!
I’m not alone! I have a lot of puppets! 🙂
And, also, I have a show for these…. emotic(at)ons.
It is a little more complicated than that, however. It is going to be a mix of a lot of concrete emoticons inter-acting with each other. Spikes of attention keep life crisp, no?
But, thank you for your kindness…(f)or spamming!:P
graffity 😉 may I ??
Cei intelepti ( care zic da), imi spun sa respir , si au dreptate ! dar ce sa-i faci? mai sunt nebuni care sustin ca nu e aer , si fac gauri in dreptul nasului .
thx , xx, j
… with murals. 🙂 enjoy the…(pun la puncte-puncte, mamă-mamă!)
Dacă spaţiul ăsta ar avea un nas, s-ar simţi împuns. Da’ măcar ar respira ceva mai bine! 😛
Nuurile-s mai ferme, dada! Io-mi unesc dadaurile, Lenin style!
Cică tăcerea ar fi de aur.
Da’ zi-le ăstora, de fabrică emoticoane, asta!
Ei susţin că tăcerea= „două puncte minus un dolar”.
Unde-s înţelepţii de altădată?
adancul tau nu va fi niciodata piesa de teatru si nici spectacol
pt ca nu vrea sa iasa 🙂
va fi totusi o reprezentare a lui, dar rumegand, nu inghitind direct, cu ghionturi
tu acum scoti si ce nu se poate primi
nu scoate si nu viola
ca nu ne poti salva
nu ne poti trezi!
intra inapoi
in tine!
suie pe bicicleta goala…
…
(de obicei îmi place să pun semne de întrerupere, n-o fac numai acum)…şi mi se pare destul de limpede. 🙂
Şi, oricum, nu întindem cu toţii mâna către ce vedem? 😉
„Fiecare pereche care e împreună să rămână împreună”…Atât cât îi va fi dat să fie unui timp…magic…vreau să îl trăiesc pe celălalt ca şi cum gândul meu l-ar sorbi întreb, sufletul lui să mă aibă, avându-l, să am capacitatea de sens, vreau să îi fiu ubicuă, pestetotul lui…precum poveste..şi ştii atât de bine că în viaţa oricăruia, o poveste începe..de mai multe ori.
Bun venit, bun rămas, CameliE cu d(R)ame!(aşa să-ţi rămână numele la mine-n almanahe?!)
Să înceapă, nu zic nu! Da’ de data asta înspre infinitul pozitiv, fiindcă utopia n-a fost dintotdeauna un cuvânt-valiză; aşa-mi place să cred. Himerele nu ne vin înapoi dinspre păreri trăinde, ci dinspre trăiri părelnice.
Ne ridicam pe varfuri, strangem pumnul ca sa cuprindem torta solara. Ne luam biciclete fiindca obosim. Obosim fiindca o vrem in ritm si pe-a celuilat, neobositul. N-ar strica o ploaie zdravana, sa ne mai racim.
Repaus.
omul, comPLEX solar…Trebuie să nu-l mai gândim, să tăiem răsfirul!
Să ne curcubeuim! 🙂
chatu(uru)im
PROZĂRIm
[…] my love roxana rokssana alicegeorgiana almanahe cristi diversediversificate evelinna gabryellehelen ivanuska klausen1976 linkping mirelapete […]