alma nahe

Archive for octombrie 2011|Monthly archive page

(din trecut,Y)MesajpentruminE

In cap umplut on octombrie 31, 2011 at 4:20 PM

Psi a dat, eu am luat articol aleator, dar părintele uitării(la frumos) e tiberiu.
***
tiberiu, vero, VV, anaid, cerroşu, profunzimi, scorpio, cita, d’agatha, dictatura justiţiei, rokssana , cristiangheorghe s-au aşezat şi ei la masa de scris.

Duminica-i pentru aminte aduceri(da’ io am uitat),
Lunea-i pentru mine, criptat mesaj(a lu’ psi…hic?)
hic et nunc!
hic et ubique (terrarum)
***

mă aşez la masa de scris în costum antic
nu ca să compar piramidele cu obeliscul,
(rațiunea greacă-mi lipseşte)
ci pentru că folosesc, în general, mâna dreaptă.
în mâna stângă am o pipă indiană
cu aromă de kent lung.
în dreapta, din când în când, o broască țestoasă
cu aromă de broască țestoasă.
în stânga mi-e rău, în jos mi-e rău,
iar afară plouă,
spre bucuria ciupercilor.
în dreapta şi-n sus mi-e bine.
trăiesc, cum s-ar spune, pe bucăți.
bucăți de anotimp,
de linişte,
până apar turişti
cu gogoşi imense în mâini
şi zahăr vanilat în colțul gurii.
atunci o iau de la capăt,
dar schimb detalii:
vreau
apă de ploaie?
fumez un kent
cu aromă de broască țestoasă
scuip,
îmi scot o sandală
şi zic alfabetul în gând.
a, bî, cî, dî…
în stânga, rău,
în dreapta, bine,
în jos, rău,
în sus mi-e bine
şi asta din pricina unui amărât de i grec.(MAI,2008)

***

SINE: Să-ţi arăt eu nişte chestii…
MINE: Hmm, tu?…he, he, he…Iar?
SINE: Te articulez, să ştii!
MINELE: ScorbURI personale, deci? Vai, vai…a venit să ne omoare! Ba nu, a venit ca să ne ducă pe planeta lui.
SINE: Aşa e jocul, caută-mă! Ştii, nu ţi-am zis pân’acum, da’ râsul tău creează, în plin plâns un oraş.
MINELE: Aşa, fă-mi altaEr, pen’delete.
SINE: Decât ancore…
MINELE: Stau să explodeze mereu, nu?
SINELE: Mă plictisesc aici. Tu, nu?
MINELE: Uite, râd din nou, oraşul să îl cresc. Nu, nu mă plictisesc! E bine când minţi. Îl provoci pe celălalt la adevăr. Nu are ce face decât să se gândească, spre exemplu, la cum ar fi fără tine. Ăsta e minutul de adevăr-întrebare.
SINELE: Cât adevăr are cuvântul tău?
MINELE: Atât cât poţi tu să minţi pe mai departe!
SINELE: Şi aşa ne îndrăgostim?
MINELE: Da. Ori, poate că ne plac locaţiile…
SINELE: …prea multe asocieri!
MINELE: Ha, ha! Crezi?
SINELE: E mult!
MINELE: Mult nu e cam puţin?
SINELE: E mai scurt! Când e puţin, prelungeşti. Mai vii?
MINELE: Da!
SINELE: Te aştept tot acolo!
MINELE: Aaa…am înţeles altceva. Mai vii…mai viu. Plusam!
SINELE: Pulsai…
MINELE: Unde?
SINELE: Ce hoţ eşti! La mijloc, nu?
MINELE: Şi dacă voi fi în celălalt…
SINELE…ne vom întâlni!
MINELE: Nu îmi placi aici! Nu eşti pentru mine!
SINELE: Nu, nu aici…în Linişte.
MINELE: Ce, vezi?!
SINELE: Tu ai doar ochii plutitori deschişi. Eu văd şi-n tine, din interior, uiţi?.
MINELE: Şi dacă nu te aud?
SINELE: O să dispărem înainte de aud, hep, hep!…în felul cel mai aiurit.
MINELE: Mai surd.

Duzina de cuvinte- Eu şi un ecran „verde” (în loc de TU)

In cinema fabulat on octombrie 29, 2011 at 9:13 AM


Eu nu mai sunt eu.
Sunt Tu,
stradă de zahăr
spre indiferent.
Pe masă, divanul lui Fuzuli.
Se despoaie ceţuri
în ceaşcă,
ceaiul e albastru,
cerneală pentru fantezii în verde.
Îţi aminteşti, cea noapte
când inima de filtru apucând,
tu ai aprins-o?
Ai tras ca dintr-o narghilea,
şi ai scrumat pe cerul gurii mele.
M-ai dezgrăit, copilărească fire,
Şi-acum mă-nşir mărgăritar, în basmul meu
bând apă de zemzem,
crezând că-mi sting pre tine.
Vândut e ţie duhul tot, cu tot cu lampă!
Deşi egal în neastâmpăr,
nu eşti nici rege, împărat, nici padişah, nici şah,
şi-o spui deschis,
ca ochii iepelor să plouă,
şi trupul să le mişte-n (e)L,
buric dansând, mai dihai ca-nainte.
Dar eu, pe eu l-afund, l-afum, m-am hotărât!
Iavaş, cum arde lumânarea,
şi nu mai plâng, că mă topesc, prietene, ca ea.
Când tu e amintire acolo,
aici e doar senin de harfă,
iar ce-i topit în forme aiurea,
dănţuiască, şi-o să crape.
Şi ceară-mi cine-o vrea povestea,
fi-va doar a mea!
Eu fiind tu, nimic nu-i dublu,
e mai mult,
o împletire-ntre
tueueutu, ca de turban.
Şi am s-o fac când şal,
de-ţi e cuvântul hoţ,
când un atlas, împodobind cel sân rănit,
căci tu oglinzi mi-atârni
şi faţa ta-i acolo, prin odăi,
sperându-te oricui cu sfârc crocant.
Selam, prietene,
vina să fie-a ta de-acum,
a mea e şaua,
fiindcă-am înţeles ascunsuri:
de fapt, tu eşti Şeherezada,
aşa că poruncesc să-mi naşti trei fii!

M-am urcat şi eu pe acoperişul de la numărul 35, unde psi pofteşte şi de-alde gură-cască(am vreo două săptămâni de nesomn şi visare la ziua asta; mă rog la noaptea asta luuuungă)cu chef de joacă-n scris.
Ca să-nchid gura (gură) am luat duzina de cuvinte,
apoi, în loc să pun capul pe pernă, am pus în foi de almanahe, de-o baclava…
să aveţi pohtă!…
somn uşor, mie!

aceleaşi cuvinte, alt înţeles găsiţi şi la psi(evident!!!, unde versul e alb şi jucător de poker pe picături de ploaie),abisuri (nostalgii la plic, în ceai), scorpio(călătoriile lui jegărel), tiberiu(jucăuş de sâmbătă), redsky(licori şi mistere), carmensima (la plăcinte înainte!!!), linkping(o râpă a amăgirilor, în care te-arunci de bunăvoie), LaGrig(real, la modul concret)…şi probabil că mai sunt, dar are psi grijă să-i dibuiască şi să-i mai adune de prin unghere, am văzut!
Între timp(şi spaţiu virtual vânturând)am văzut şi eu :anaid(tot dinspre semilună);
rocksanna(care, n-a tunat, da’ a adunat)i-a servit calzi pe:labulivar(zăhar de lins, candid), sara(unde străzile-s ascunzătoare de sărut crocant), incertitudini(sub lupă, toamna).
cristiangheorghe (ala-bala, a la turca, bre!) a venit singur şi s-a ecranizat,
precum şi dictatura justiţiei(real dospind şi dând pe-afară)

O să am nevoie de 1001 de nopţi şi încă 1001 de zile să citesc tot!

Dansuri planetare

In arena luptelor sterile on octombrie 28, 2011 at 5:00 PM

Soarele îmi lumina calea cuvintelor, norii le zvârleau înapoi, pe pământ…




Dacă am fi plecat cu o oră mai devreme de ora “aproape şase seara” a femeii care a uitat să nască, s-ar fi potrivit perfect, dar simplu, ca o co-incidenţă, cu ora la care jet lee ne cânta simple plan, înregistrat în studio. Dar nu ne băusem încă cafeaua…

Albina îşi scutura fudulă sau poate, de frică, mierea pe parbriz.
Ne însemnase.
I-am părut importanţi, ca secundă. Atât a zăbovit, apoi s-a grăbit spre… Chiar aşa, albinele nu se rătăcesc niciodată?
Noi, spre ora de visare, cu o dâră de miere în plus. Vedeam asta, fiindcă priveam tot înainte.


Am deschis acum un minut fereastră.
Mărgele-sudoare, pe frunte, ca roua dimineţii,
reci,
în care tu, dragul meu, te îneci, din nou, la mal.
Tu mă vrei insulă, uneori doar roabă
în care să te urc şi să te car
în patul meu, naufragiat,
şi-n somn,
să te mângâi, să te dezbrac.
Îţi salvez plămânii,
doar te îmbrac.
Eu o să dorm în cadă.
„tu dormi în cadă?” mă întrebi.
Tu, dragul meu, lupţi mereu
contra naturii,
eu doar îmi fac provizie
de cuvinte-lemn şi cuvinte-piatră
pentru scântei.
(bine, şi din cadă, pat…)
Din ce nu scapără sculptez năluci,
cârje, atele.
Timp în care tu, amnezic,
ai timp,
să îţi omori timpul,
construind corăbii, pe ascuns,
nelecuit de drum.
În pauză,
nebun, poţi să repeţi mersul într-un picior
şi mersul cu spatele, în cerc,
ca să nu uiţi fuga pe ambele picioare,
Nu te mai teme!
Fuga e ca mersul pe bicicletă…
N-o uiţi, de-o vrei!
Şi oricum, n-ai un nume
pe care să te strig,
chemându-te înapoi.
Ieri am dat la o parte o stâncă
Cine mă vedea:
„uite, o femeie, piatră mutând!”
Am aruncat trei crengi peste gaură.
Apoi am acoperit-o cu o felie de scoarţă a unui copac,
încă verde.
Azi ieşim la plimbare, pe-acolo?
Pe jos!
( Am ascuns bicicleta prin iarbă,
iar bărcii mele, inima, i-am mai dat o gaură. )
„ai o bicicletă?” m-ai întrebat,
aproape de locul unde-am ascuns-o.
Am tremurat! Şi-am inventat primii fulgi de zăpadă-n octombrie:
„ninge! ninge!”
Te învălui, dansând,
Te dezvălui, cântând,
înderpărtându-te de răspuns,
şontâc-şontâc.
„am un radio!”…(o să-l arunc acum cât colo.)
„e stricat!”( îţi aduc o şurubelniţă ca să-l repari.)
Te ocup!
Fiindcă mă ocupi…
De ce vrei să ştii ce mai e prin lume important?
„hai, întrece-mă la sărituri într-un picior!”
peste aceste cuvinte-fragment,
praf în ochi,
rumeguş pe gând,
căci te-am sculptat, atentă, ani de zile,
dar te pot sparge, accidental, pe loc:
„nu te iubesc!”
Doar valuri, valuri…
Care mi te-aduc
mesaj, închis în sticlă,
justificând neîmplinirea-n
IUBIRE,
acest unic vers
în acest univers,
în care şi tu ai curbele tale verbale…

foto: de dincolo,
de-aici,
de acolo


Uneori folosesc norii, drept MAGazie de resentimente, dar, din ce în ce mai des, în ultima vreme, programul ăsta.
Lălăielile almanaheşti tot la laptop, ca de obicei.

alte n(ins)ori:camelie cu d(r)ame, cella, dunia, fotostefani, maskirovka, poiematike, psi, umm,
valentina.

Za(ha)rază

In cap umplut on octombrie 10, 2011 at 2:35 AM


Aburi de neşters, oglinzi neacoperite, ochii tăi,
care mă sug obsesiv lăsând gol întregului meu.
Diapozitive pe spate, junghiurile intercostale,
atât de reale, încât simt greutatea balcoanelor
de unde priveşti uneori răsăritul şi ecoul norilor
din care-ţi decupezi copite de cai.
Paturile, pe care le simt în articulaţii,
zahăr-cub, de pe care, transpirând,
minţi că te dezlipeşti greu, fiindcă eşti sensibil.
Însă, îndărătnic, ai hotărât că
oricum străzile, văzute de sus,
sunt doar fisuri, în care, odată coborât, te afunzi
cu un singur click într-o fereastră spre nicăieri,
aşa că seara, desfăţând perna, îţi faci provizie de pene.
Apoi te urci imaginar pe balustradă,
şi-ţi faci curaj din cearceaful boţit,
levitând peste îndoieli precum o coală de hârtie,
direcţie orizontală, pene-n păr,
colier din apeluri şi sms-uri, cele mai multe, preluate, la gât.
Nu există nicio staţie terminus,
Ci doar nevoi de moment,
împăturite în foiţe de curcubeu în valize din flori,
şi bocanci scâlciaţi care calcă pedala apăsat peste băltoacele
prin care cerul îşi vine în fire,
căci în ochi ai toamnă şi nori de noroi.
La următoarea lumânare aprinsă drept far
nu vor înflori toate, ştii?
Apel nepreluat…aşa că nu văd încă ce e dincolo.
Da, ştiu! Mi-am luat obiceiul ăsta de femeie
la ovulaţie de cuvinte, seminţe de albăstrele
dar asta, nu fiindcă lacrimile lor, celorlaltelor,
când îmi ating pielea, scot sunet de tambur,
ci pentru că, în frumuseţe şi abur de sulf,
zâmbetele şi îmbrăţişările sunt dantelării copilăreşti
furate de pe mal, iar sinele, jupon de boarfă,
sfâşiat pe-o străduţă dosnică,
de-o pereche de degete fumătoare, galben-pal.
Trebuie să facem faţă celeilalte vieţi, îţi aminteşti?
Cândva ne-am întâlnit în aer liber,
nu prin tuburile de oxigen,
nici prin aparatele la care suntem conectaţi,
ci fiindcă infirmiera, muşcând dintr-o napolitană,
a ascuns orei de vizită, horcăitul din noi.