alma nahe

Posts Tagged ‘PaperPlus’

Există întotdeauna un plus de hârtie

In dicţionar de mişcare on octombrie 19, 2014 at 9:32 PM

Erika Kuhn

Eu îmi scuturam mâinile. Nu gesticulam, voiam să le usuc.

Există întotdeauna un plus de hârtie, îmi ziceau, responsabili(i) cu hârtia, există în buzunarul tuturor lucrurilor care au buzunare, dar eu le scuturam mai departe, nu îi auzeam pe ei, dar îi auzeam pe ceilalți, mult mai zgomotoși, peste tot, în difuzoare, în televizoare,
cum foloseau cu toții uscătoare:
bărbații 17 secunde,
femeile 13,3 secunde.
Insuficient, le dădeau calificativul cercetătorii,
n-aveți 45 de secunde libere ca să vă uscați mâinile!

Eu aveam 45 de secunde de răbdare, dar nu-mi plăceau uscătoarele, nu mai aveam nici frunze și nu aveam buzunare, niciun lucru de-al meu nu mai avea buzunare,
au dispărut singure, cel mai probabil fiindcă, din când în când frecventam alte secole și de fiecare dată când mă întorceam mi le întorceam pe dos.

În ele se aduna mizeria, (știți?) fiecare secol cu mizeriile lui, cu apele lui neschimbate, cu băile lui publice, cu dejecțiile lui aruncate pe fereastră, cu îmbâcselile lui, în ele se adunaseră toți păduchii pământului, cu tot cu tandrețea despăduchierii, în ele se lăfăiau fiecare labă nespălată, fiecare vârf de unghie înmuiată de regi în aceeași apă, fiecare secol, cu miasmele lui, fără buzunare proprii, fiecare secol fără produse de igienă și curățenie.

Mă întorceam în secolul meu, în jegul meu și-al lor, cu zgomotul meu în zgomotele lor, cu uscătoarele lor, cu microbii lor, cu bacteriile lor care mă scoteau din cas(t)ele mele
mă scoteau din albastrul meu
mă scoteau din culoarele mele,
mă scoteau din mirosul meu,
mă scoteau chiar și din buzunare,
dar eu nu aveam buzunare,
niciun lucru de-al meu nu mai avea buzunare.

Eu îmi scuturam mâinile. Nu zburam, voiam să le usuc. Din ele cădeau păsări, își făceau din fusta mea cuib. Cum să-mi ies din cuib, îmi ziceam, cum să-mi ies din peruci, cum să-mi ies din pământ? Și-atunci vântul îmi sufla sub fustă, fusta devenea balon și mă înălțam în văzduh, ca o pudră. Eu nu dădeam din mâini ca să zbor, eu dădeam din mâini ca să-mi usuc mâinile. Și ele mă duceau atât de departe.

Există întotdeauna un plus de hârtie, îmi ziceau, nu mai scutura mâinile, caută-l, există prosoape pliate, de hârtie, există hârtie igienică (fiindcă există producători de hârtie igienică), de ce nu ne-auzi? întrebau, dar eu nu puteam să mă gândesc atunci decât la buzunare și la cum să devin desăvârșită.

Cum să am mâinile curate, îmi ziceam,
cum să țin microbii departe,
cum să-mi ies din solzi și cum să fac să nu mă înec în apele mele embrionare,
cum să opresc urcușul către nori,
cum să opresc vântul, care-mi suflă în fustă și fusta, care mi se face balon și
cum să ușurez povara păsărilor,
care-mi susțin de când mă știu brațele în echilibru,
cum să nu îmi mai închid ochii în fața soarelui,
cum să-mi devin mie mai utilă zburând?

Îmi simțeam mâinile murdare, le țineam în ploaie, le țineam sub lacrimile mele, le țineam sub saliva mea. Le țineam și n-aș fi vrut să le mai țin.

Există un surplus de hârtie! Contează calitatea hârtiei! Nu contează că n-ai buzunare, uite un prosop de hârtie, există și suport pentru ele, nu fac zgomot! Nu mai face zgomot! N-ai nevoie de buzunare! Ai 10 secunde, știm că ai! Caută-te bine! 

Eu nu mai scutur mâinile, n-am să le mai scutur niciodată! Există întotdeauna un surplus de hârtie nerevendicată…
00181

Superblog 2014, proba de igienă cu image
00181
A muză azi, Vavaly, care m-a provocat pe Feisbuc să scriu o poezie ca o joacă de duminică, pornind de la niște imagini naive. De-acolo încoace s-a urnit și articolul de azi, poate nu la fel de naiv…

 

Punctaj obținut:93