alma nahe

Posts Tagged ‘Lokofood.ro’

Omul flămând şi pisi… cărările lui în pandemie

In spring superblog 2020 on aprilie 13, 2020 at 7:14 PM

LocoProlog

Într-o bună dimineaţă (bună?!), într-o nu ştiu care viaţă, într-o nu ştiu care casă… ei, nu ştiu?! Acum o lună, fix pe 13 martie a început totul. Pentru mine! Pentru alţii a început 3 zile mai târziu şi totul ne-a izbit ca o LOCO… motivă.

Şi, grătarul?! Rămâne… pe altă dată. Se vede treaba (încă nu se vede, da’ o să se vadă!) că azi nu a fost să fie, fir-ar ea de viaţă!

Ca să se vadă, trebuie să deschid noi cărări.

Demenţiale!

Jurnal fooduristic în pandemie

Ce obicei prost am! Să vorbesc singură…

În fine, de aceea sunt jurnalele, ca să nu pari mai loco decât eşti. Oricum, vă avertizez că nimic din strălucirea destinului ce mi-a fost rezervat nu se vede nici azi, nu se vedea nici ieri şi nici mâine.

Cum să vă spun, eu sunt genul ăla de om care poartă un văl de nesiguranţă în general (actor independent, deh!). Din acest motiv evit să mă uit prea departe în viitor şi zăbovesc, cât timp mă lasă realitatea, mai mult în reverii. Mă înşfacă de-acolo doar foamea.

Dacă îmi amintesc că îmi e foame…

Şi fac asta şi pe timp de pandemie, şi în lipsa ei!

Bau!… Ăşa începe foamea mea: cu o sperietură. Atunci mă scarpin în creştetul capului şi îmi vine să pălmuiesc frigiderul din 5 în 5… secunde.

Nu mă agresa, nu mă agresa, îţi dau tot ce am!… (tot eu joc și rolul lui)

Şi-mi dă!

Da’ nu că s-ar justifica toate ratele la el!

Mulţumesc, drăguţă, las că mă descurc eu! 

După ce îi mulţumesc frigiderului, mă apucă o răceală în zona sacrală şi-mi amintesc, brusc, două dintre haştagurile curente: #staiacasa (suntem) #AlaturiDeTine şi, îmi mai amintesc şi că l-am dorit mult. Ce mult l-am mai dorit!

 

Pauză, că mă străfulgeră pe loc, acum, microunda paternităţii ideilor gastronomice. Niciodată cea a maternităţii, că atunci ar învăţa şi mâinile mele efortul de a găti! Sau de a merge mult pentru a găti. Dar, de ce să găteşti, când poţi învăţa de la pisică-ta cum să nu mori de foame, exemplar!?

 

Cu alte cuvinte, efortul depus pe o cale (ocale?! Nu-mi place alipirea asta, deşi am încă un blog cu numele ăsta, dacă vă vine a crede şi e un blog de călătorii)… Reiau!

Efortul depus pe o cărare ar trebui să se compenseze pe celelalte, da’ în aşa fel încât să nu crăpi înainte să vină răsplata! O vorbă înțeleaptă, cu care sper că v-am încărcat.

Dar acum mergem pe altă filieră, mai puțin filosofică.

 

Jurnalul locosmartphoneului

 

Dacă smartphone(i)ul meu (aşa îl alint eu!) ar avea voinţă proprie, v-ar arăta mai multe, da’ l-am cenzurat. Spre exemplu, v-ar spune că îmi place să mănânc la restaurant, pentru că… actor! Desigur, sunt şi actori care gătesc în timpul spectacolului, dar e doar un rol, nu vă lăsaţi păcăliţi! Nu că nu s-ar înţelege din primul film! Chiar dacă nu am venit cu explicaţii suplimentare, ca în cazul pisicii, dacă aţi fi fost atenţi, aţi fi observat două caserole mici cu sos. De pizza!  Home delivery!

Dacă ai citit vreodată romane chinezeşti, eşti la curent cu ce se întâmplă acum în lume, adică o realitate ciudată. Sau măcar un proverb. Cum ar fi, „Dacă baţi un chinez destul, o să vorbească tibetana!” 

Eu nu am participat la bătaie, nu o luaţi la modul dur. Dar, fiindcă zilele astea mulţi ar bate un chinez, s-a strecurat în capul meu doar proverbu’ ăsta.

Nu ştiu ce-am în cap, câteodată! Poate numai suflet?! Hm…. Oricum, e jurnalul telefonului, pot să zic orice! E doar un telefon, de unde atâta eleganţă?!

Realitatea mai sus menţionată, în afară că produce paradoxuri, pe care nu o să le pomenesc aici, că poate ţi-o fi foame, vrea atât de mult să mă întâlnesc cu tine! Din câte dorinţe ai acum, pe timp de pandemie, cine să ţi le împlinească pe toate?!… Hai, că ştii!

Diferite site-uri! Că #stai!

Dintre care, lesne de ghicit, unul e musai să te ducă pe căile alea bune înspre restaurantele de lângă tine/din proximitate.

Dacă ai poftă să vezi, mai stai în casa mea! Dacă n-ai, poţi să rămâi cu pofta de ciORBă… De orb ce eşti!

Un alt proverb chinezesc zice ceva de o lumânare, pe care s-o aprinzi dacă e întuneric. Dacă nu eşti genul care ţi-ai făcut provizii de făină şi drojdie, lasă-ţi minţile aici, că urmează ceva…

 

WHAT IF GOD WAS ONE OF US?

 

Dumnezeiesc, exact! Acum, în timp de pandemie!

Am câteva variante mai întortocheate să rezolv misterul, dar o să aleg o cale (iar???) ceva mai simplă.

Dacă Dumnezeu ar fi unul de-al nostru, n-ar avea voie să zboare sau să plutească pe un nor decât două ore pe zi, că e trecut de 65 de ani… Deci, n-ar putea să mănânce ce vor muşchii lui …. dumnezeieşti!

La Paris sau pe unde mai mănâncă el. Atunci ar comanda mâncarea preferată de la un restaurant din proximitate. Cum el e peste tot, n-are proximitate, deci soluţia e loco… Pardon!

LOKOFOOD, o nouă dinamică a pieţei HoReCa, inițiativă 100% românească. Căci, God susţine industria HoReCa, adică industria ospitalităţii (din România!) (Acum God e în România, că eu i-am dat calea asta, deci unde să fie în altă parte, nu cârcotiți!)

Ce ar vedea God al nostru, intrând pe noua platformă a companiei dezvoltatoare Expressoft?

 

Indicatoarele:

  1. Caută restaurantele din apropiere – introdu în câmpul search adresa ta pentru a vedea toate restaurantele care livrează în zonă
  2. Alege restaurantul, deschide meniul și selectează ce îți dorești;
  3. Alege modalitatea de plată – poți achita online sau cash.

Da’ ar ști Dumnezeu să se descurce cu tehnologia noastră?!

Te aud!

LocoRealitate

Dumnezeu să mă ierte că intervin, da’ mai uşor (soft) şi mai expres  de-atâta nu se putea! Ne-am adaptat cu toţii la o altă lume ( de o lună eu, tu de mai puţin!), în care încercăm să ajutăm fiecare cum putem, ce putem şi pe cine putem.

Cumva, de-asta l-am şi îmbrăcat pe Dumnezeu în haine de om, ca să se adapteze la noua noastră viaţă mai repede, în timp ce noi trebuie să devenim cu toţii nişte pui, puişori, puiuţi de dumnezeu şi să dăm ce putem, unde putem şi cum putem şi altuia din ce avem sau ştim.

Uite ce e! Trăim astăzi un popas, poate, în suflete, ca să observăm unde am ajuns, la ce etaj suntem şi dacă ştim cum să mai urcăm sau să mai coborâm. Totul se insinuează în alb şi negru, şi, fiecare, căutăm noi paternuri de identificare, cu jaluzelele ridicate. În căutarea culorilor sau a acelui alb aducător de învăţăminte, zăcăminte sufleteşti, energii… Dar… Ce ni se întâmplă e încă un mod al planetei de circulare a substanţei, nu-i aşa? La urma urmei, lumea a început cu o ghicitoare: ce e viaţa?!

Tu ştii ce e viaţa, omule!? Chiar dacă, de cele mai multe ori uităm că aceleaşi cuvinte pot însemna altceva mâine. Ştii că o lămâie e acră, dar mai ştii şi că poţi scrie un poem despre ceaiul de lămâie. Sau despre limonadă.

Pe care, în viitor, o s-o bei iar în restaurantul tău preferat.

Până atunci, hai să sprijinim COMUNITATEA în care ne ducem veacul şi în care ne purtam înainte paşii, vrei?

Dacă eşti ca mine (de veselă) sau tot ca mine (tristă, în anumite circumstanţe), poţi ajuta comunitatea de Acasă.

#staiacasă şi comandă mâncarea preferată pe LOKOFOOD!

Ştiu că te întrebi de ce ţin pantofii în dormitor şi-o să-ţi zic. Pantofii mei se odihnesc acum pentru când or porni iarăşi la drum…. Pantofii mei dorm, pentru că şi pantofii dor(m) câteodată!


Proba nr.17 (ultima probă) SpringSuperBlog 2020, sponsor: