alma nahe

Posts Tagged ‘Go Europe’

Check in

In cinema turnat on August 10, 2013 at 4:20 PM

Capitolul I

Capitolul II

Capitolul III(Go Europe!)

— Dacă ai o sută de oi și pierzi una, ce faci? Te duci după ea? extatic, căci am mâncat mâncare chinezească, fără să știu exact ce, dar obosit și abia ținându-mi ochii deschiși, îl întreb pe Lungere, care nu știu exact ce face cu mâinile — e cu spatele la mine —, dar se aude un foșnet îngrozitor, de plastic.
— Uite câteva telefoane de unică folosință! zice Lungere și-mi întinde o pungă de un leu, galbenă, cu torțile legate. Folosești câte unul, numai  30 de secunde, ca să comunicăm,  altfel eşti detectat, şi apoi îl scoți din circuit.

Românii adoră telefoanele! Ăsta e singurul gând desemnat să-mi vină în minte. Încă nu pot să adorm. Lungere s-a întins și el în pat. Fiindcă e lung înalt, patul nu îi e pe măsură și se foiește.

— O oaie, două oi, trei oi, patru oi, cinci oi, șase oi, șapte oi, opt oi, nouă oi, zece oi, unsprezece oi, douăsprezece oi, treisprezece oi, paisprezece oi, cincisprezece oi…

Cred că vrea să-mi demonstreze că-şi are toate oile acasă.

— Un telefon, două telefoane, trei telefoane…îl imit eu, Drogor.

Lungere se oprește din numărat și mă privește perplex,  ca şi cum ar privi o sălbăticiune prin țeava pistolului. Mă uit și eu la el. La fel! Comunicăm în felul nostru, un ansamblu de țevi, totuși. Însă respirația noastră e uniformă, nu ne-am ridica niciunul din patul nostru să ne arătăm bărbăția. Eu îmi mușc gulerul pijamalei, el și-a acoperit fața cu un colț al cearceafului, astfel că tubulatura rigidă de acum câteva secunde a devenit una textilă. Corpul îi e perfect arcuit, îl simt tot tensionat, iar poziția lui de somn îmi ademenește și simțuri, și memorie. Îmi vin în cap numai filme cu indieni. Călare! Piei roșii! Un fragment numai, dintr-o bătălie cruntă, și-s gata. Adormit tun!

Drogor, ce-ți mai place să amesteci… rasele! Era mai potrivită o poveste cu orez, un haiku…

Ațipit de-a binelea, o întrerup pe autoare — e adormită și ea, căci un haiku ar fi mers dacă eram în Japonia — și, fără s-o caut, uite că găsesc — în China — oaia cu numărul o sută, și-o așez lângă celelalte nouăzecișinouă. Gata, rasele nu mai sunt în alertă, animalele sunt fiecare în habitatul lor, iar din pernă răzbate un fir de aer salin, cu aromă vagă de apă de  Tschin-Fung.

Aşa! Şi acum, ce? Ce face un autor când personajele sale merg la culcare? Dacă n-au un autor, se duc să-l caute. Dar dacă personajele sunt adormite, tu, autorule, ce faci în timpul ăsta? Îţi trăieşti viaţa, da, fireşte, printre sforăiturile lor.  A mea e în carnaval aproape tot timpul, excepţie făcând orele bune pe care le petrec împletind literele să-mi ţină de cald.

Nu ştiu ce-aş putea să le refuz personajelor, odată scoase în lume. Şi ce lume!  O lume sătulă de ea însăşi, care îşi tot revarsă fantezia, vrând să nască o alta, secundă cu secundă. O lume în lume se naşte şi se manifestă asemeni procedeului de teatru în teatru. Gesturile nu mai sunt fireşti, mişcările sunt cu mult mai largi, ca să se poată distinge care e mai puţin teatru, şi care e mai mult. Şi, iată-mă şi pe mine aici, veghindu-le somnul şi dictându-le ce acţiuni să mai întreprindă.

(Bine, nu-s eu în fotografie! E Jora, pisică-mea! Dar jur că aşa stau şi eu când scriu!)

Să nu credeţi că am uitat de Alinaval. I-am lăsat, intenţionat, o clipă de intimitate în acest capitol — aşa cum şi eu o să-mi iau câteva momente bune de intimitate, convertită în poeme,  până se va naşte următorul capitol —să-şi perie părul, să se demachieze, să-şi facă nevoile, să-şi mângâie sânii în oglindă, fără să fie privită cu nesaţ de vreun cititor cu privirea sfredelitoare a celui care priveşte  printr-o găurică pe cineva care nu ştie că e privit şi e relaxat, în timp ce gâfâielile voyeur-ului pot fi confundate lesne cu cele ale autorului. Nu sunt genul de autor care îşi pune pe seama personajelor propriile fantezii erotice… Nu sunt acum! Dar parcă poţi să ştii sau să controlezi tot, odată plecat pe drumul ăsta, al visării în scris? Sunt eu toate cele trei personaje? Sunt tot eu… plus încă ceva… inventat ad-hoc!

Înainte de a mă întoarce înapoi, în lumea reală(?), o să dau (un) check in, ca să nu las  personajele aruncate în neant. Deşi, somnul ce-i? În fine…Suntem în Haikou, şi nu întâmplător am ales acest oraş. El are trei poduri: Renmin, Heping și Xinbu. Pe care le las aşa, în ultimă contemplare, ca pe-o trecere(suspendată brusc) înspre următorul capitol, aflat în construcţie.  Una românească, pe teritoriu mandarin…

00181

D’uzinari(în ale cuvintelor) găsiţi foarte puţini astăzi în tabelul psi©ii, care nu-i acasă. Şi când pisica nu-i acasă…e lesne de înţeles! M-am răzgândit, îi pun şi aici, la gazeta de perete: : AdrianaAdrianaTVienela şi Jora(pisică-mea) şi, în continuare, dacă credeţi că vedeţi dublu, ei bine, vedeţi! Vienela, (încă) o dată, doamnelor(şi domnilor nu!) şi Vienela, de două ori, adjudecat! Şi, din nou, alma nahe şi Adriana!

Talentoare de varaton

In cinema turnat on August 4, 2013 at 10:00 PM

image

Tristaler vs Cristaler. Şi cu asta, ce? Cum ce? Două indicii bifate. Misiunea are legătură cu Agenția rivală! Măi, să fie! Pare mult prea uşor. Niciodată până acum indiciile n-au mai fost atât de mură-n gură.  Mie murele nu-mi plac!

Nu mie, lui Drogor! Mie îmi plac! Ca să nu-l las mânjit la gură cu mure,  schimb fructu’. Nici mie nu mi-ar plăcea să-mi bage pe gât cineva ceva neplăcut. Deşi, punem gura pe toate prostiile! Da’, mă rog, fiecare cu gustările lui!

Aşadar, reiau! Bla, bla, bla, indiciile n-au mai fost atât de lămâie-n gură. Încă un indiciu și…parcă văd că o să alergăm după cai verzi pe pereți toate cele trei zile. Talentul autoarei — tocmai plesnește din priviri niște muște drăguțe — în ale prozei sf, nu dă nici el semne — și nici pete de sânge — cum că s-ar ajunge undeva cu povestea în viitor!
Talent, oare? Ce îți trebuie ca să devii…Stop, apă-n gură(de la lămâie)!( Prea) schimb subiectul!

Aici, Drogor! Cum am zis deja, lucrez pentru agenția Tristaler(care e mână în mână cu Orange-ul). Suntem în avionul spre China, iar ca să îmi notez toate gândurile — deși mă încearcă o lentoare în ton cu vara —, folosesc șerbețiv-ul din dotare. Pentru asta folosesc telurictuș, și în caz că vă mirați, am voie în avion cu gadget-uri de care n-au auzit. Îl ţin oricum setat pe Airplane Mode. Nu se ştie niciodată cine conduce avionul!

Cu Orange s-a rezolvat, li s-a părut corectă analogia cu Europa chinezilor (și dacă nu vă mai amintiți sau n-ați citit ” Verdicton: Cristaler!„, vă invit să citiți).

Abia aștept să ajungem la hotel și să-mi butonez noua jucărie. E cu mult deasupra răposatului colorbit.  Cu Go Europe, o să fie floare la ureche…nu, nu floare la ureche! Pai în gură…da, pai în gură va fi misiunea asta. Şi cu aplicaţiile potrivite, vom fi trei sperietori! Să descriu puţin. Cu un pai în gură, o frecăm plictisiţi şi contemplativi! Cu mai multe paie…suntem smart, costuri la factură, minimale!

Sunt la un search distanţă ca noul colorbit să fie utilizat la capacităţile-i de  spygadget.  Ia să vedem…Orange Travel, GoodReader, AirVideo, Friendly Facebook ( 😉 ), Skyfire Browser, Google translate.  Pe aceasta din urmă o s-o pun pentru distracție, e sursa mea de comedie. Vorbiți chineza, domnule Google translate!

Să nu uit de Lungere, noul partener și de Alinaval, vechea și dulcea mea parteneră. Suntem de vreo 3 ani împreună. Nu, nu în sensul ăla! N-am văzut-o dezbrăcată decât în misiunile în care eram soț și soție, și, pentru acoperire, se lăsa descoperită. Azi un umăr, mâine altul, am văzut-o toată, o știu pe de rost. Are trei alunițe acolo, știți voi unde, dispuse sub formă de triunghi. Ăsta a și fost motivul pentru care au cooptat-o în Agenție.

Despre Lungere nu pot să vă zic deocamdată nimic, nu știu mare lucru. Decât că pute încă. Acoperirea lui ca cerșetor l-a transformat în unul. Degeaba și-a pus costumul ăsta elegant, degeaba s-a spălat și parfumat. Tot pute!

V-am zis că-l fac praf în capitolul ăsta! Iar eu tot în clişee lingvistice o ard. Apropo de clişee lingvistice. Mie nu-mi vine să le ocolesc în proză, fiindcă dacă vii cu chestii ermetice, nu te mai înţelege nici dracu’ Dumnezeu! Clişeele sunt atât de tari! Trăiască clişeele! Era mai bine să-l fac (cu) ou şi cu oţet? Sau chisăliţă?  Gata,  am găsit! Nu vă deranjaţi să-mi daţi vreun răspuns! Un simplu like e de-ajuns! Să-l strivesc ca pe un muşuroi de furnici! Da, îmi place! Simt câteva furnicături.

Pe Alinaval pare-se că n-o deranjează câtuși de puțin. Că pute! Altminteri nu și-ar mângâia gâtul și urechea dreaptă singură, și, mai ales n-ar chicoti la fiece cuvânt al lui picioarelungi ăsta. Presimt că voi sta singur în cameră. Dar e ok, face bine misiunii, pot rămâne mai concentrat.

Despre excursia în China, la aterizare, firește! Las timpul să-și facă de cap, nu gata, țac-pac, în trei timpi, trei mișcări, trei paragrafe, am ajuns! Drumul e lung și obositor!

Nu deținem toate detaliile, cum spuneam, de-asta şi povestesc toate prostiile, picanterii de efect, ca să întreţin iluzia că se poate scrie un roman, numai pornind de la o ofertă cu nume atât de dinamic.

Mai rămâne să înțelegem ce-i cu verdicton-ul. Autoarea habar n-are încă! Da’ îi pică ei fisa! Na, că acuma a lăsat baltă firu’ narativ şi a aruncat undiţa după un titlu de poem, Proprietăreasa de cuvinte! N-a pus nici titlul la chestia asta de se vrea în părţi, roman. Din părţi, vă zic eu, Drogor!

— Pune-ți centura de siguranță! mă atenționează Alinaval.

Semn că mai are ochi și pentru mine? Nu! Semn că am ajuns.

Toți trei am primit câte un colorbit de fiecare, personalizate toate trei.
Deocamdată nu le putem folosi, dar îndată ce vom pune piciorul pe pământ chinezesc,  va începe și aventura!

Lungere și-a deschis deja colorbit-ul. E rapid! Cred și eu, el are două mâini, și la cum o ține de subțiori pe Alinaval, ca să-și coboare bagajul de mână, parcă ar avea patru. Mi-l deschid și eu, după Alinaval. Sunt politicos, n-ai ce să-mi faci! Puteam să i-o iau înainte, cât se dădea huța-huța în brațele lui Lungere. Dar, nu! Sunt englez până în măduva oaselor!

Cling, Cling, Cling…nu, n-am înnebunit! S-au sincronizat colorbit-urile. Am primit locația: China românească.

— Ceee???

Sunt trei de e şi trei de ?, pentru că ne sincronizăm noi trei, uimiți de surpriză.

— Habar n-aveam că au furat și ei un colț de Românie!  Lungere e vădit surprins, observ.

— Eu sunt curios ce colț anume! zic eu, în timp ce mă chinuiesc să desfac o pungă cu sărățele. Evident, le împrăștii peste tot, ce să faci cu o mână lipsă? Am o metodă, mi-am pus-o la punct, apuc cu dinții dintr-o parte, cu ei susțin, cu mâna trag. Doar dacă plasticul e de calitate, funcționează. Dacă nu, urmează un episod comic, ca cel de acum câteva secunde. Mă uit cu coada ochiului la cei doi parteneri ai mei. Alinaval e gata să mă îm…pungă.

— Fii mai discret!

Sunt, sunt! Cum să nu? De parcă oricum n-aș atrage atenția deja, numai și numai fiindcă sunt ciung. Ciung! Să nu credeți că-s revoltat, am repetat cuvântul fiindcă ciung sună așa de chinezește! Nu observasem până acum.
Și eu sunt curios ce au furat chinezii de la noi. Eu, dacă eram chinez, aș fi furat Casa Poporului. Dar, vom vedea mai încolo.

De un lucru, însă, sunt sigur că v-ați prins! Ca să fii spion în smarttimpurile astea, trebuie să fii talentoare de varaton. Eu sunt unul! Dacă veți sta cu ochii pe mine, vă veți lămuri. Până în miezul acțiunii, vă las deocamdată să încasați subtilitățile, dar și bold-urile.

Mi s-a făcut foame, și cum sărățelele zac pe jos, ca niște ochiuri de lumină reflectorizante — cel puțin pentru stomacul meu — urați-mi poftă bună! Am ochit un McDonald’s restaurant chinezesc la ieșirea din aeroport. Dacă nu-l găsiți pe hartă, e pentru că e doar o acoperire, în subteran e o filială a agenției, urmează s-o activăm.
Cam atât! Dacă ați ști mai multe, aș fi nevoit să vă împușc! Ce-mi place replica asta!

Ce trebuie să ştiţi e doar atât:  Un euro pe zitrei zile, trei euro! Apoi 0,15 euro / minut, 0,062 euro / SMS, 0,28 euro / MB de trafic de interne! Că în rest, dacă  vă mai zic eu una-alta, adică ce aplicaţii să folosiţi şi ce nu, nu-mi mai deschid Şcoală de Spionaj! Bine, n-o să se cheme chiar aşa! Talentoare de varaton sună bine? Voi ce ziceţi?(nota autoarei: hai, că am învăţat cum se încheie în proză, nu, Sonia?)

PS: În caz că vă întrebați și cum scriam în timp ce făceam și alte acțiuni, chiar și în primul capitol, care necesită mai mult de o mână, fiți smart! Folosesc telurictuș și șerbețiv- ul. Amestecului eu îi zic ser bețiv. Scrie, nu după dictare, ci după dicteu. Automat. Pentru colorbit folosesc limba. Știți doar că e cel mai puternic mușchi. Am totul sub control! Ca în spot-ul publicitar de mai jos! Fain? Sau cum?

00181
1. Articolul acesta, ca și acesta, participă într-un concurs Orange, care pune la bătaie 3 premii. Care-s acelea, le vedeți dând click aici sau aici. Vreau să atrag atenția că opțiunea Go Europe e valabilă numai în zona 1. În poveste am inclus și zona 5, dar, firește e doar în capul meu inclusă, textul de față fiind încadrarea într-o zonă literară confortabilă, căci n-am călătorit în afara țării decât până la frații bulgari, și asta acum o sumedenie de ani, pe când roaming- ul era la început, dar de care am uitat atunci,  cu desăvârșire. Astfel că, eu și cu încă doi prieteni cu care am mers, un el și o ea, a trebuit să stăm lipiți unii de alții, căci aveam degeaba telefoane mobile după noi. Când ne îndepărtam prea mult unii de alții, după preferințe în materie de shopping, foloseam degetele. Nu pentru semne, ci ca să fluierăm!
2. Psilunatici: psi©,  Verocarmen pricopAdrianaroxana
3. Habar n-am dacă voi continua povestea. Ea a venit grație psicii, a cărei idee a fost să ne jucăm în cuvinte altfel. Și grație concursului, că altminteri la proză, ca la război(nu ca la plăcinte). Adică, înapoi!

Editare ulterioară: Povestea a continuat, iat-o aici, într-un nou capitol.

Verdicton: Cristaler!

In cinema turnat on August 2, 2013 at 10:00 PM

image

Cearceaful e umed și un miros iute de rânced mă face să respir în reprize, sacadat.  Pe fruntea mea, lac de sudoare, sar broaşte minuscule. Una mi-a sărit pe-o pleoapă. Aici e momentul în care mă trezesc. Brusc! Bâjbâi împrejurimile patului, stau în patru labe şi bombăn. Încă o dimineaţă în care mă trezesc singur, deşi mă culc cu câte cineva. Jvrbrmmm, jvrbrmmm…. Nu mă dezmeticesc bine, că îmi vibrează colorbit-ul.  E un sunet slab, dar atâtea consoane la un loc sunt enervante.  Corespunde cu frecvenţa vibraţiei corpului meu în dimineţile post-coital tristesse. Unde l-am pus? Unde…Dumnezeu zboară pe deasupra orașelor, în războaie cu pace. De jur împrejur, stelele așază, Dumnezeu dansează. Întotdeauna la distanța potrivită de lumea...ah, îmi crapă capul, să-mi amintesc să schimb, naibii, soneria! Îmi place, să nu înţelegeţi greşit, dar Dumnezeul meu nu dansează, de la o vreme, decât la marşuri funerare. Hhhhhhh….aici erai! Să-mi amintesc să-mi cumpăr și-o noptieră, frapierele nu sunt tocmai cel mai potrivit loc unde să-ți arunci telefonul mobil. Seara trecută  nu s-a lăsat cu şampanie, a fost mai multă efervescenţă decât de obicei, dar fără dop şi fără gheaţă. Fetele stau mai aproape de lună, cu picioarele-nfipte-n pământ stau curvele…Ahhhh!
— Da! Sorry, nu știam unde-mi e…
— Niciodată nu ştii! Notează!
— Nu am…ahhh…ahhh.
Când mă trezesc brusc din somn, gâtul îmi devine fabrică de ah-uri. Mă trezesc brusc din somn mereu. Nu eu! Mă trezește ea.
— Buzunarul stâng!
Şi buzunarul meu unde…este buzunarul hainei, cred că la el se referă.  Mă caut în buzunar. Este în buzunar, are dreptate!
— Atenție, dictez: verdicton, cristaler și lungere. Și, Drogor
— Da! Și drog…nu, stai, Drogor sunt eu, ce chestie!
— Trezește-te, avem treabă! Tling-tling! Așa aș fi descris faptul că interlocutoarea-mi de la capătul firului a închis, dar la telefoanele mobile, dacă închizi în nas cuiva, se lasă doar o liniște supărătoare. Așa și acum. N-o sun niciodată înapoi, ca să ripostez, n-ar folosi la nimic.
Vocea autoritară din telefon e a ei, nume de cod Alinaval. Vor mai interveni câteva voci pe parcursul acțiunii, dar acelea, dacă nu sunt ale unui interlocutor — şi nu vor fi prea mulţi —, sunt vocile din capul meu. Le aud tot timpul, m-am obișnuit cu ele. Voi le veți citi, dar sonorul e pe mute. Ca personaj aruncat în lumea asta de un autor necunoscut, căruia îi zicem în fel și chip — doamne, câte pseudonime literare are! — sunt destul de întreg. Și la minte, și la trup! Dar, despre mine mai încolo.
Ea? Nu mi-e șef, doar că se trezește înaintea mea tot timpul. Nu știu de la ce-i vine numele, dar un val mai potrivit să te trezească din beție, mahmureală, drog și sex cu o negresă rasa balcondur, n-ai să vezi!
Câteva minute mai târziu sunt deja în stradă. Ca de obicei, hainele mele sunt boţite şi aproximativ aceleaşi, la o incursiune sumară în geamul uşii de la intrare, dar îmi schimb întotdeauna şosetele şi chiloţii. Ca de obicei, de vreo săptămână încoace, mă împiedic de picioarele cerșetorului, huzurind la un colț al casei unde locuiesc — casa mea are două colțuri expuse pericolului de a da nas în nas cu câte cineva nedorit. Cred c-o face intenționat! Nu l-am întrebat de ce sau cum de ghicește la fiecare ieşire de-a mea în ce direcție o voi lua, nu vreau să-i atrag atenția. În branșa noastră e nevoie de discreție. Ca de obicei…
— Drogor!
Ca de obicei — și-o să constatați pe parcursul celor întâmplate —, nu mi-am terminat gândul. Dar eu sunt terminat, cerșetorul e pe urmele mele, și îmi știe și numele. Trebuie să sca…
— Psst, Drogor!
Paștele mă-sii de nespălat, îl îndes în primul gang! Nenorocitul nici n-o să știe ce i s-a întâmplat. N-am ucis nici un om nevinovat până acum, dar nu e lung…
— Lungere!
Poffftim?! Acum îmi prelungește și cuvântul, și gândurile, și f-uri(i)le. Nu, împuțitule! Voiam să zic că drumul nu e lung până la prima crimă de plăcere. Lungere a zis? Pe cine naiba întreb? Pe autor? Ia stai un pic!
— Cum ai zis? îl întreb chiar pe Lungere.
— Lun-ge-re.
Perfect! Silabisirile mă dezmeticesc tot timpul. În orice film îşi fac apariţia şi, cel care o face, e, de obicei, sarcastic. În filmul meu, îl scot pe el din cadru cu tot cu sarcasm, şi scot, înlocuindu-l cu repeziciune, șerbețiv-ul în care am inserat cele trei indicii cu telurictuș. Iată-l! Lungere!  Clar, un indiciu e rezolvat. Rămân celelalte două.
— Aha! trag eu de timp și mă sustrag dialogului, ca să pot gândi în voie și să pot să-i las răgaz autoarei să mai aducă câteva lămuriri. Eu sunt un personaj atașat de autor, nu sunt descris și, apoi, gata, închis între barierele poveștii, cum ai să vezi la majoritatea autorilor. În plus, trebuie să-și facă și tema pentru…lasă că înțelegeți voi, nu-mi mai termin gândul.
Îndeosebi, atunci când primim un caz nou, lucrăm în trei. Firma pentru care lucrăm se numește Tristaler. Primim doar câte trei indicii de fiecare dată, iar cazurile trebuiesc rezolvate în trei zile şi în general, toate sunt legate mai mult, fără „sau mai puţin”, de trei.
— Uite, un colorbit nou. Ia-ți aplicația Tripit! Pe al tău programează-l pentru autodistrugere peste 3 minute. E un coș de gunoi la 300 de metri de noi. În 30 de minute ajungem la Alinaval şi de-acolo, direct la aeroport.
Nu-mi place tipul! Jamesbondismul s-a cam perimat, aşa că o să-l urâţesc în descriere în capitolul următor, căci mă frustrează şarmul lui. Însă îmi mută gândul noua jucărie. Sunt dependent de net, recunosc, precum sunt de droguri. Uşoare! Și-aș fi pierdut fără. Și fără… Şi, fără conexiune la internet, nexam conexiuni! Credeţi-mă, n-am rezolva niciun caz! Şi n-am avea nici timp(în timpul misiunii) să vedem şi frumuseţile locurilor unde vom…nu ştiu ce vom de data asta. Vom vedea! Chestii urâte, fireşte! Numai în filme îs cu sclipici, sângele nu murdăreşte sau glonţul trece pe lângă urechile norocoşilor.
— Mergem? Sau mai ai nevoie de câteva minute?
Nu știu cât timp am rămas cu gura căscată, vădit surprins de repartizare. Totuşi, trebuie să spun că tipu’ e foarte frumos şi nu ştiu exact ce parte a corpului să i-o deformez. Odată ne-am trezit cu o covrigăreasă în echipă, nume de cod, Dulcerc. Altădată cu un violoncelist renumit, nume de cod, Amarcuș. Acum poate că se înţelege de ce eu sunt Drogor. Deşi mi s-ar fi potrivit şi Drogar, urmărind acurateţea construcţiei. Dar ei aleg numele, aşa că…
— Mergem! De data asta unde?
Go Europe!
Văd portocaliu înaintea ochilor. Nu fiindcă a explodat vechiul colorbit, căci mi-am propus să nu aud!  Eram ataşat de el…Sunt sătul, oarecum, de Zona 1. Dar ce altă opțiune mai bună am? Vor să mergem în Europa, mergem în Europa! Vor în China! Vreau şi eu! E job-ul meu! Pe vremuri credeam că va fi unul temporar, dar uite cum a trecut timpul! Înainte comunicam între noi cu gadget-uri care mai de care mai trăznite, dar incriminatorii. Erai clar detectiv sau spion, dacă erai prins. Acum, colorbit-urile astea arată ca un telefon mobil normal al vremurilor astea smart. Nu te descoperă nici dracu’, toți copiii au deșteptăciuni de-astea și orice cerșetor care se respectă. M-am adaptat repede, am trecut de la detectiv la spion, fără mofturi. Singura diferenţă o fac excursiile. Ca detectiv, dacă nu descopeream nimic, mi le plăteam singur. Acum plăteşte tot Agenţia, mai puţin roaming-ul, pe care-l plătim din buzunar, că cică n-au fonduri şi pentru viaţa noastră virtuală, dar dacă nu se termină totul în trei zile, nici n-ai timp să îți iei rămas bun de la rude. Eu nu am! Nici viaţă, nici rude, deci e mai simplu. Pentru vieţile noastre moarte au fonduri!
Când cei de la Tristaler m-au racolat, aveau un mic birouaș într-o clădire dărăpănată. Acum totul e transparent, de la geamuri până la misiuni. Și extrem de rapid, trăiască sateliții! Într-o zi o să scriu toate astea. Cine știe?  Hehe! Autoarea, fireşte! O să scriu, autoareo?…Nimic! Nu-mi răspunde! N-o fi în ţară şi o costa scump, na, conexiunea! Numai să scap teafăr și din misiunea asta. Când văd portocaliu e de bine.
Despre opţiunea ăstora de la Orange am citit ieri, alaltăieri, când am ieşit până la colţ să-mi iau o pâine. Am luat două. Una i-am dat-o lui Lungere. Acum îi înţeleg şi rânjetul. Dar îmi înţeleg, totodată, şi dependenţa de net.
— La ce te gâdeşti?
Doar nu la pâinea pe care ţi-am dat-o!
— La tarife!
— Ce tarife?
— Cum ce tarife? Un euro pe zi, trei zile, trei euro! Apoi 0,15 euro / minut, 0,062 euro / SMS, 0,28 euro / MB de trafic de interne! Control la factură, domnule spion!
— Drogor! Noi mergem în China! Acolo nu îți folosește opțiunea ” Go Europe”. Ai îngroşat degeaba literele.
— Dar ai zis…
— Știu ce am zis. Eram ironic. Nu mă refeream la opţiune. Tu ai adăugat în capul tău link-ul. Şi acum îngroşi…
Ce-aş îngroşa eu nu zic!  Nici  ceea ce a mai zis Lungere nu e foarte important. Acum îşi butonează smart-ul.
— Uite, ia și citește articolul ăsta şi-o să înţelegi. Dacă rândurile astea pe care, chipurile, le zice personajul meu, erau scrise într-o carte, trebuia să reproduc articolul.  Dar aşa, ţac-pac, un link dedesubt şi…Economisim timp! Time is money! Tic-tac…Cel al meu, fireşte! Ca să fie înţeles subiectul, cei ce citesc vor trebui să dea click, şi nu prea o fac de obicei.
— Pentru detectivu’ lu’ Pește care ești, mi se pare că numai renumele e de tine. Mie îmi pari un împiedicat.
Glumeţ, ce să zic?! Noul Colorbit îmi vibrează în buzunarul stâng. Dar s-a oprit. Are noroc, clișeistu’ lu’ …Pește, mi-ar mai trebui câteva mâini să-i car câțiva pumni peste fața lui jegoasă.  Și normal că în buzunarul stâng îl țin, hainele mele sunt făcute la comandă. Una specială: un singur buzunar, pe stânga. Pe dreapta nu mi-ar folosi, nu mai am mâna dreaptă. Şi la pantaloni, la fel. Ies în evidenţă, cum s-ar zice. Ceea ce pentru un personaj ca al meu nu e rău. Îi zâmbesc lui Lungere, ușor deranjat, dar nu e momentul să îl pun la punct.
— Sunt un pic stângaci, recunosc!
Simt furnicături în burice, dar acum şi  în buric. Dumnezeu zboară pe deasupra orașelor….Răspund repede.  E Alinaval. Deşi aş fi vrut să comentez. Şi anume, cum de am aceeaşi sonerie? Pare un fix, nu?
— Suntem în drum spre tine, darling! Fă o cafea, începe nebunia! Verdicton: Cristaler! Și, darling, poți să vorbești cu Big Boss? Am o rugăminte. În legătură cu opțiunea „Go Europe”! Să o activeze și-n China! Doar au și ei Europa lor, cum avem și noi chinezismele noastre, tocmai am citit un articol, venind înspre tine şi mi se pare corect să…Alo?! Mai ești pe fir?!

(Ascultaţi melodia, e soneria cu pricina! E un cântec drag mie.)

00181
1. Articol înscris în concursul Orange, al Agenției Standout, un concurs pe care l-am ochit, navigând pe net mobil — cum altfel? — , dar mai ales fiindcă psi a promovat concursul, găsit la Răzvan Pascu. Atât de mult l-a promovat, că mi-au sărit capacele(la stilou) și m-am pus până la urmă cu burta pe scris.
2. D’uzinarii de azi(UTC-iștii de mâine? Adică Utilizatori, Tarife Cool la  Orange!): psi©Dana LaliciVeroScorpioVero 2VienelaAdrianacarmen pricoproxana, abisurilevavalylili3dtibi.
3. Duminică(spre luni), pentru psiluneli, aventura continuă! Dacă azi, la D’uzina de cuvinte ne-am jucat cu 12 cuvinte inventate impuse şi bolduite, tema psilunelilor e „talentoare de varaton„, și numai ce privind titlul, că imediat vă veți da seama că merge de minune o continuare a poveștii începute azi. Și vă dau și un indiciu, dacă răbdători ați ajuns până aici. Cristaler e o agenție rivală Tristaler-ului și se au cam cum se au Orange-ul cu Vodafone-ul. Noi, în poveste, lucrăm cu Orange. Ei cu ceilalți.