alma nahe

Posts Tagged ‘Gerovital H3 Hyaluron C’

Farmecul lui „îmbătrânesc”

In springsuperblog2018 on Aprilie 12, 2018 at 1:56 AM

Te surprind dimineţile gândind la efecte antirid, de umplere a ridurilor, efecte hidratante și de protecție a pielii?

Eu îmbătrânesc de vreo zece ani!

Aici, în Almanaheria mea, unde cuvintele, deşi deschid uşi întru nemurire, îmbătrânesc în alţii!

În afara ei, când eşti actor şi ridurile înseamnă expresie, depinde ce joci şi dacă mai poţi întruchipa alternativa candorii interioare, însă aici e vorba despre un alt pact al lecturii, dacă o pot numi aşa.

Îmbătrânirea, în genere, e absurdă, dar uite-ne, atingându-ne cu toţii feţele, lovind apa, oftând şi vrând să despicăm ceasul, de parcă toate astea ar încetini-o! Până la urmă, cu ea ne descurcăm, dar cum să facem cu privirea aceea tânără, de sub piele, în care ne încredem?

Gata! Te-ai (şi) hotărât! Vrei estompare semnificativă a ridurilor, hidratarea şi regenerarea pielii! Aşa, dintr-o dată! Discursul e aşa o podoabă uneori… Gerovital H3 Hyaluron C! Gândeşte-te ce schimbare extraordinară te poate atinge şi pe tine!

Bătrâneţea arată, dar şi ascunde ceva, în acelaşi timp. Ceva mai adânc, prin surplusul de sensuri. Dar, te-ai gândit de atâtea ori că îmbătrânirea frumoasă aduce cu sine acea efervescenţă imaginativă în ceilalţi, aşa că, într-o zi te-a trezit aerul închis. Şi obloanele trase, însingurarea şi… serul adevărului înfrumuseţat: ser bogat în acid hialuronic pudră și lipozomal și vitamina C.

 

 

 

 

 

De pe patul tău, dimineaţa aşterne de-acum o cărare luminoasă şi, pe ea, apare cealaltă tu, întinerita, vorbindu-ţi cu înflăcărare, fără perdea, despre ispită dar şi despre damnaţie, despre însemnătatea lui veşnic aceeaşi, adormiri în pace şi frumuseţea ce derivă din acea nobleţe a spiritului…

În trufia noastră, noi, deja îmbătrâniţii, pândim alte capete mai tinere şi le-ascundem fiolele cu acid hialuronic și vitamina C Gerovital H3 Hyaluron C, deşi sunt disponibile în toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, precum şi în magazinele de brand Gerovital și online pe farmec.ro… Le ascundem pentru că ne găsim reazim în curbura lunii, care ne lasă să ne căutăm începutul şi ni-l afişează, un picuţ mincinos, ca fiind un exemplar destul de reuşit.

olimpia sapunaru

Dar când începi să îmbătrâneşti? Sau când se termină tinereţea?! E o schimbare de semn sau…? Cred că răspunsul nu e numai dorinţa noastră de a fixa un început unui şir de trăiri sub clarul de lună. Ştiu, unii ar spune că întinerirea nu-i decât o amăgire, dar şi firescul e aşa de amăgitor…

Paragrafele de până aici sunt, desigur, o introducere în Metoda de Îmbătrânire întru frumos-Alma Naher, menite să identificăm împreună de ce aşa şi nu altfel în mai puţine cuvinte decât s-ar cere, fiindcă şi explicaţiile multe îmbătrânesc.

Plini (de înţelepciune şi de altele) noi, fireşte, cunoaştem legenda noastră, gravată în piele, variaţiuni de-ale ei ne amintesc ipostaze gingaşe sau ajustările după carte (cărţile, şi ele de tot felul), unde emancipările estetice sunt, unele, de la sine consfinţite, dorite, libere, unele nedorite (şi nu zăbovesc aici asupra lor!), iar altele constrânse numai şi numai de ipocritul „realism”.

Eu am descoperit acel „posibil în fiecare clipă” prin actorie, dar pe cont propriu şi îmi pot justifica opţiunile întru îmbătrânire sau întinerire în faţa publicului meu (de aici, poate, şi cinismul ori criptarea scrierilor mele). Deh, efortul de legitimare a unui personaj are şi el farmecul lui!… Dar sunt anumite comentarii, eu le-aş zice comentarii-geamandură sau comentarii-barieră (o să optez totuşi pentru cele geamandură, că-s mai plutitoare) care-mi transmit că înfăptuitorii lor ţin şi vor ţine şi pe mai departe, morțiş, să ştie adevărata mea povestea a îmbătrânirii! Cea înspre frumuseţe, că sunt ei, destui, doctorii în urâţire…

Evident, dacă altcineva decât mine ar putea spune povestea mea, atunci eu aş deveni instant o ficţiune, aşa-i?! De aceea, nu o să iau nici drept ajutor vreun citat despre bătrâneţe şi nici unul butaforic, adică o lumânare în mână, care să-mi asigure vreo extralicărire acum, imediat, când o să înşir cele ce urmează…

Eu îmbătrânesc frumos fiindcă ştiu să întineresc tot aşa şi nu apelez la amintirile bunicii sau mamei despre frumuseţe pentru că eu le tot retrăiesc pe-ale mele, cumva incluzându-le pe-ale lor, dar destul de fictive.

Lumile fictive te pot îmbătrâni vizibil, prin sedentarismul lor în acţiune (cea parcursă!), fiindcă te desfăşori între câţiva metri de scândură, în combinaţie cu solicitările de registru, care-ţi mănâncă ficatul… Şi, niciun secret, un ficat obosit=o faţă obosită! E o formulă uşor de înţeles! Nici alimentaţia nu e prea grozavă!

Dar ceea ce vreau să împart cu alţii e că am descoperit cum îi poţi restitui feţei normalitatea: făcându-ţi cadou câteva produse (sau pe toate, de ce nu?!) din gama Gerovital H3 Hyaluron C.

Gama-GH3-HyaluronC-1024x724

Uneori, după un spectacol, jucat sau numai regizat, arăt ca un poster psihedelic şi, câteodată sunt prea mult chiar şi pentru mine, darămite pentru orişicine.

De fapt, prin actorie, încercând să ajungi la sufletul altuia, gâfâind, transpirând, hohotind, clevetind etc pe calea izbăvirii lui, uiţi să mai atingi marginile sufletul tău, măcar de suprafaţă. Toţi îmbătrânim, e clară treaba, dar nu toţi ne întrebăm cum am ajuns acolo, fiindcă deja ne ştim!

Eu nu prea sunt genul care-şi luminează auditoriul, explicând personajul. Eu îl joc! E partea cea mai interesantă a literaturii mele şi avantajul este că îi pot modifica feţele, în funcţie de interes. Semăn un pic cu brand-ul pe care îl promovez astăzi…

Eu, punctul…

Un punct ce se uită-n oglindă,
Oglinda în punct dispărând,
Îţi eşti şi drum lung şi merindă,
Şi vreme, oricâtă, oricând,
Şi spaţiu cabrând, nenoroc…
Şi, totu-i vibrare pe loc.*

El, punctul de întâlnire cu farmecul românesc al lui „îmbătrânesc”, posibil în fiecare clipă


*Casa Evantai


Spring SuperBlog 2018, proba nr.16 (ultima probă), sponsor:Logo-compania-FARMEC_1504099339-300x300

Reclame