alma nahe

Posts Tagged ‘duzina de cuvinte’

Fantezie cu o turtă dulce și o fecioară cu aromă de măr verde

In teatru on noiembrie 29, 2013 at 10:10 AM

Personaje:

Fecioara de turtă dulce – o muză
Autorul – un autor

*
Fecioara de turtă dulce: Nu știu, măi! Cred că te iubesc! Altminteri de ce m-aș gândi tot timpul la tine?(afară ninge)
Autorul(într-o stare nu prea albastră): Da? Câte minute?
Fecioara de turtă dulce: (uşor străvezie)Nu mă crezi?(afară tot ninge)
Autorul: (gălbui) Nu! (uitându-se la rucsacul fecioarei) Ăsta e rucsacul meu? Să mi-l dai!
Fecioara de turtă dulce: Acum?
Autorul: (trandafiriu)Așa ai merita!
Fecioara de turtă dulce: Vrei o turtă dulce?
Autorul: (ruginiu)Vreau să mă iubești! Atât!…Ce dulcegărie! Bine, recunosc, nu mă omor după dulcegării, dar nici după amăreli. Poate ți-am creat sezația asta, că mă dau în vânt după…
Fecioara de turtă dulce: Tu nu te dai în vânt! Tu te dai mare! Bine…și ești! Dar nu mai are omu’ loc să se învârtă de tine, vrei să știi tu tot. Și consemnezi…consemnezi…tot timpul consemnezi…pe o corabie…pe punte…noduri…norduri…răsărit…pitici…
Autorul: (cenuşiu) Mie mi-e frig! Mai stăm?
Fecioara de turtă dulce: Mergem la tine!
Autorul: Nu! Nu mergem la mine. Mergem într-o scară de bloc.
Fecioara de turtă dulce: ( pe obraji îi apar firişoare roşiatice)Așa…ca ultima fecioară de t…
Autorul: Ca nimeni! Mergem și atât! O să te conving că nu mă iubești!
Fecioara de turtă dulce: Abia aștept!
Autorul: (violet)Și eu! Și pe urmă pleci!
Fecioara de turtă dulce: Da?
Autorul: Da!
Fecioara de turtă dulce: Vrei tu asta?
Autorul: Nu. Tu vrei asta!
Fecioara de turtă dulce: Dacă voiam asta, mai băteam atâta drum?
Autorul: Da. L-ai bătut… Dar ai făcut asta pentru tine!
Fecioara de turtă dulce: Vrei să ne bulgărim?
Autorul: (în nuanţe albe) Nu ține! Iernile trecute sunt toate în mine. Crezi că pot să le scot și să le fac bulgări?
Fecioara de turtă dulce: Hai, ia o turtă dulce! Te roooog!
Autorul: Da’ mai lasă-mă cu turta ta!
Fecioara de turtă dulce: Un ceai?
Autorul: (înnegrit)Nu știu…nu știu! Ce ne facem? Ce căutăm noi? Ce zmeunim noi pe-aici?
Fecioara de turtă dulce: Eu te căutam pe tine. Tu te căutai în mine. Te-ai găsit.
Autorul: (de smoală)M-am căutat, de era să mă caut și la cap.
Fecioara de turtă dulce: Dar eu eram…
Autorul: Erai prea exotică.
Fecioara de turtă dulce: Eram! Dar și tu mușcai din mine…şi apoi, menage à troi, la, la, la, la…nu fi fecioară, că nu eşti!
Autorul: Că parcă mușcăturile de pe gâtul tău erau făcute de mine….sau?
Fecioara de turtă dulce: Nu contează!
Autorul: Nu știu de ce m-ai târât aici, în dialogul ăsta. La mine nici măcar n-a nins. Nu încă!
Fecioara de turtă dulce: Oh…unde-s zăpezile de…
Autorul: Altădată! N-am chef de alți autori. Îmi ajung eu!
Fecioara de turtă dulce : Nu mă mai mușca, te rog! Eu știu unde suntem și de ce! Promit!
Autorul: Păi, pari comestibilă. Nu știu dacă te înghit mai ușor așa, în forma asta dulce; de digerat, hmm…hmm…nici asta nu știu! Oare știu cu adevărat ceva?
Fecioara de turtă dulce: Și nu e mai bine așa? Să nu știm nimic?
Autorul: Ba da! Dar o oprire tot trebuie să fie pe undeva…
Fecioara de turtă dulce: Iubește-mă! De ce îți pasă până unde și unde?
Autorul: Păi, de unde ai mai scos-o și p-asta?
Fecioara de turtă dulce : Uite ce e! Suntem aici! E important, chiar dacă tu nu crezi în mine!
Autorul: Nu e că nu cred…dar să fii activ atâta vreme e obositor.
Fecioara de turtă dulce: Este! Te înțeleg! Ce, crezi că pentru mine era ușor să te urmăresc?
Autorul: Bine…și acum? Ce mai facem?
Fecioara de turtă dulce : Așteptăm să ningă și la tine.
Autorul: Nu! Mă duc să caut eu zăpadă…
Fecioara de turtă dulce: Acolo?
Autorul: Acolo…
Fecioara de turtă dulce: Vin şi eu. Vezi poate iar mă trimiți să adun ghiocei…
Autorul: Nu! Știu exact ce-ți trebuie!
Fecioara de turtă dulce: Da? Mă sperii…
Autorul: Știu…dar m-aș plictisi dacă aș tot pălăvrăgi așa, despre orice imagine pe care ți-o trimit și atât. Trebuie să pară real. De fapt, ce spun eu, e real! Eu, tu…suntem reali. Deși, pare că mai degrabă mâinile noastre sunt mai reale, mai prietene…mai iubire.
Fecioara de turtă dulce: Știi…într-un fel ai dreptate. Mâinile noastre se iubesc. Dar o să învețe și celelalte membre. Şi ficatul…și splina…ai să vezi! Mâinile sunt cel mai greu de convins. Ele te opresc…
Autorul: Nu te pot urmări. Tu n-ai mal! Da, ești acum o turtă dulce, dar mâine?
Fecioara de turtă dulce: Timpul e oricând! Și eu…n-a fost așa și până acum?
Autorul: Ba da! Dar…te-ai smuls din îmbrățișare, mai ții minte?
Fecioara de turtă dulce: Da! Dar fiindcă mă îmbătrânisei! Voiai să treacă timpul atunci. Ori timpul nu trece. Decât prin noi. Și noi prin el…dar eu voiam să mă vindec. Iubirea nu vindecă!
Autorul: …
Fecioara de turtă dulce: Uite. Nu citi în mine ca pe o etichetă! Mai lasă-mi un răgaz…și pe urmă…
Autorul: Și pe urmă…ce?
Fecioara de turtă dulce: Nu simți aromă de măr verde?
Autorul: Am scris eu odată, parcă, că atunci când miroase a măr verde, un înger e prin preajmă. Sau poate n-am scris eu? Nu mai știu…de fapt, ce scriu eu, scriu eu?
Fecioara de turtă dulce: Eh…uite ce e! Așteaptă până mâine! Te știu nerăbdător…
Autorul: Ce e mâine?
Fecioara de turtă dulce: O fantezie!
Autorul: Iar mă prostești…tu și aroma ta. Dacă nu te-aș fi mirosit niciodată. Dacă nu m-aș fi uitat lângă tine atât…mi-e și frică să mușc din tine acum. Te-ai întărit! Și-apoi un Autor fără dinți…nu e autor!
Fecioara de turtă dulce: Nu fi naiv! N-o să mă mănânci! Știu că tu crezi asta…dar eu știu ce ai…ce am…
Autorul: Ceai…o să te înmoi în ceai!
Fecioara de turtă dulce: De fructe exotice?
Autorul: De care vrei…
Fecioara de turtă dulce: Acum ne pupăm?
Autorul: Nu încă! Ne luăm mai bine de mână. Să se pupe ele!

00181

De la albastru înspre verde, în tabel la psi îi găsim şi pe ceilalţi duzinari.

Ciorna iubirii

In Cartea în care se tace on noiembrie 23, 2013 at 12:54 AM

E aceeaşi pală de vânt ca acum 100 de ani,
până şi acelaşi palat,
iar eu sunt tot acelaşi palid transfer fluid
unic călător în paltoanele timpului,
fantomă palatină,
a cărei apariţie provoacă
palpitaţii,
palmele ţi se umezesc
şi de vrei să mă atingi,
nu sunt un moment palpabil.
Nu sunt nici măcar un palanchin în care să te-afunzi pierdut
răsfăţului apei scăldând paltini.
Dacă într-o zi n-o să mă mai găseşti,
tu caută-mă,
ia măsuri,
sparge clepsidra timpurilor diferite pe care le trăim
sau
scoate-mă din pălărie,
doar eşti un mag al timpului tău,
şi iubeşte-mă iar!
Iubeşte-mă ca şi cum ai degusta ceaiul pe înserat,
iubeşte-mă cât visul florilor care se-nchid numai întru visare în ochi de stea,
cât drumul gărgăriţelor către poieniţe luminoase,
purtând în aripi rugăminţi care-aşază case,
dar să ştii că cel mai mult şi mai mult
îmi place să m-ascund în gâtul chitarei,
în sunetul grav de palisandru
şi în ciorna iubirii noastre.

În ciornele iubirii(de orice)au mai scris şi: psi©AdrianaMatildaScorpiocarmen pricop, abisuri, vienelach3815h, ioanaanacondele, lili3d, Vladen, Gabriela, Maria.

Vis American

In Ciné m-a visat on noiembrie 9, 2013 at 10:18 AM

Motto: Mama a avut de ales între „Culica”, „Steluţa” şi „Mihaela”(numele celor trei fete ale naşei de botez), pe lângă Olimpia. A ales Mihaela. Dacă ar fi fost o vizionară, ar fi ales  „Culica”. Nici „Steluţa” nu e rău…

Aleea Căminului, nr.9, etajul 4, în trecut

-Înhî-înhî-înhî-înhî…, plânge micuţa Culica, ascunsă după perdea.

O făcea des. Nu să plângă! Când nu se mai simţea bine pe tărâmul ăsta, se învălătucea în perdea şi îşi imagina trecători în altă lume. Perdeaua îi era titipi. TTP, de fapt, adică Tărâmul Tuturor Posibilităţilor, dar era peltică şi din acest motiv îi plăceau filmele americane. Dar trecem momentan peste faptul că plânge. Acum e în Brooklyn, în ziua de Halloween.

Nu ştie exact ce e Halloween, dar a observat, în mai toate filmele americane văzute, câte-o sărbătoare. Ziua Recunoştinţei, când familia, are-n-are, mănâncă curcan, şi unii plâng că n-au, şi până la urmă fac rost şi se termină filmul. Apoi, 4 iulie, când toţi americanii, ca o mare familie, sunt veseli, indiferent ce culoare au.  Şi mai sunt vreo câteva sărbători evreieşti, da’ astea îi amintesc de un unchi care-o face jidoavcă, din pricină că e roşcată şi-are pistrui, aşa că le lasă acum în cutia amintirilor, nedeschise. Tot în familie, oricum…

Câteva trepidaţii şi gata treaba, adv…enture!Arsenic şi Dantelă Veche. O distracţie macabră, ştie! Dar are patru ani şi n-o interesează părerile celor mari. Oricum, ei ştiu numai de work, work-work-work! Cred că aici mergea şi-n limba rusă, da’ nu vrea să pară prea deşteaptă pentru vârsta ei. Îşi bagă limba-ntre dinţi şi o replică ea, aceeaşi replică Mortimer Brewster(Cary Grant), o altă replică ea, aceeaşi replică, imitând-o, Elaine Harper(Priscilla Lane). Dar cel mai mult îi place să le dea replici mătuşelor ucigaşe excentrice, Abby şi Martha(aici limba ei e în extaz). Martha, Mar-tha, Martha…sună de parcă ar trece un tren marfar :Marfa, Mar-fa, Marfa…

– Olimpia!Oli…mpiaaa…ah, mereu o întrerupe fix când îi e lumea imaginară mai dragă. Tocmai acum, când Teddy urcă treptele în fugă spre camera de la etaj şi strigă „La atac!” imitând celebrul îndemn de la San Juan Hill al lui Roosevelt? De fapt, nu imitând! El chiar crede că e Roosevelt, ce neeeebun! Acum îl lasă să facă săpături în subsolul casei – crezând că sapă şanţuri pentru Canalul Panama şi îngroapă victimele epiedmiei de febră galbenă, când, de fapt, îngroapă nişte cadavre, „gesturi de caritate” ale Marthei(sora lui) şi ale nebunaticei Abby –  şi eu vă spun în treacăt că întreruperile sunt făcute de Mary, mama Olimpiei Culicăi. De data asta îi aduce o bluză de trening, fiindcă s-a lăsat răcoare şi chiar de e înfăşurată în perdea, nu-i ţine cald. Tot nu vorbeşte cu ea, cu maică-sa. Ştiţi că mai devreme plângea. Păi, cum să nu plângi când vezi că părintele tău preferat nu ştie să-ţi răspundă la toate întrebările?

– De ce nu suntem americani, mamă?

Fiindcă suntem români, Culica!

Eu vreau să fiu americancă, mamă! De ce nu m-ai făcut americancă, ca să mă fac actriţă?

-… 🙄

După astfel de scene, o apucă tremurul, fiindcă are un orgoliu treaz. Degeaba îi explică Mary că şi românii pot fi actori, ea ştie! Numai actorii americani sunt stele! Şi ăsta era unul dintre momentele când îşi dorea s-o cheme Steluţa. Da’ poate s-o cheme de-acum, nu? După perdeaua ei e posibil orice. Travel-travel-travel

New York, prima zi pe titipi, etajul 101, prezent.

Se culcă pe prima creangă care-i ieşi în cale…şi adormi. Ignorând cu totul maşina de poliţie ce subtil se-apropia. Era şi normal, având în vedere diferenţa de fus. Apucă să citeasca doar”POLICE …SKY”. De fapt era“POLICE BOSKY”. Ca nicio altă maşină de poliţie, se puse frumos pe aşteptat lângă ea… oricum, la drept vorbind nici o alarmă din lume n-o putea trezi.“DORMI!!!DORMI!!!…ăsta-i doar un vis”…apucă să mai spună, căci o voce se contura ca pe pânza unui trepied: “De unde ştii că e vis? Ai vreo dovadă că ceea ce se întâmplă nu e realitate?” Regăseşte-teeee!”… se mai auzi din cer, ceru’ gurii cuiva, înainte ca din maşina de poliţie să iasă un poliţist gras, cu o mustaţă neagră, deasă, şi tuşind ca un fumător de pipă.

De fapt, el chiar îşi scoase pipa când se îndreptă spre ea, şi-şi indesă în ea tutun cu aromă de cireşe .
“Dar nu trebuie mai întâi să mă caut?” întrebarea se izbi însă, sfioasă, de mustaţa celui din faţa ei. Atunci poliţistul îşi scoase cătuşele şi spuse:”You are under arest for dream hopping!” Wo-Wo!E…sssttt…eee deee răăuuu, Steluţoooo…

Păşi uşor pe primul norişor, ce plutea lin chiar lângă tocul ferestrei larg deschise, vrând să evadeze. Încercă să-şi amintească ce zi a săptămânii e, dacă are serviciu sau nu, dar brusc îşi dete seama că nu contează asta. În chiar momentul ăsta se iscă o furtună şi  Steluţa se trezi ţipând: “Trebuia să decupez şi nişte fluturaşi! Şi furtuna se mai domoli un pic! Şi, chiar aşa, ce naiba căuta pe nor, în loc să o ia pe scări, cum de mică mama sa o-nvăţase? Dar nici nu apucă bine să-şi termine gândul şi căzu. Căzu din pat! Zorii se-aruncară brusc şi ei pe ea, da’ tot îşi aminti că e prima ei zi în altă limbă! Şi prima ei zi ca şi chelneriţă. Cumva şi prima ei zi de figurant.

Ah, Hollywood-Hollywooooooood! Hello, Olly!

00181

Ceilalţi duzinari îi găsim la psi în tabel.

fotocredit: Kamil Vojnar

Spuse în lumină

In Superblog2013, teatru on octombrie 26, 2013 at 6:58 PM

Motto:  „Nu e cuvântul strop de rouă, în dimineţi ce, în răspăr, viaţa-i beţivă şi zurlie şi are sute de poteci? Şi nu-i cuvântul câte-o ploaie, ce spală celora ce vin, păcate şi-ntemeietoare, le împărtăşeşti cu ei, muiate-n vin? Dar ce-i în toate, nu-i tot cuvântul?!… Care e luat şi pus semeţ în frunte, nor ori soare. Şi-apoi e omul… Pielea-i toată, de ar lepăda-o, ar cădea din ea numai cuvinte.”(Alma Nahe)

Personaje:

Scarlett LuxuryGifts – soţie
Concerto LuxuriGifts – soţ
Rebelle – scriitoare
Păun – o pasăre, un alter ego al scriitoarei

Actul I

O încăpere.

PĂUN: (cântă) Mi-am satinat hârtia în calandru,  şi mi-am făcut un…
REBELLE: ( toată numai pene): Ce tot…?
PĂUN: …calcul. (reia melodia) Şi mi-am făcut un calcul…
REBELLE: Pasăre, caleidoscop de muzichii, ia-ţi pana şi hai să scriem poezii!
PĂUN: (acelaşi joc) Ce calendar avem?  Şi-apoi arată-mi calea!
REBELLE: Mergem la Scarlett…
PĂUN: O, har…
REBELLE: Aaa….Nu, pasăre! Azi nu zburăm!
PĂUN: Ce călcătură-i asta?
REBBELE:  Pe călcâi!
PĂUN: Ştii că eu calc pe bătături! Să fiu calin?
REBBELE: Nu, pasăre! Penel calificat… Încarcă-n călimară şi-am plecat.
PĂUN: La Scarlett…
REBELLE: Şi Concerto…
PĂUN: Să cânt adică?  Nu mai vreau, mă doare-n…
REBELLE: Ah, calciu, repede, că mor! (aparte) Pasărea asta e o pupă…zăuuuu…
PĂUN: Dinte îi?
REBELLE: Nu, pasăre, Concerto-i soţul ei! Şi ţine-ţi, te rog, punctepunctele în chei!
PĂUN: Nu-n lacăte?…Să mergem, dar să nu crezi c-o să scriu…(Rebelle îi face un semn discret) ce vrei?
(Rebelle o apucă de cioc şi-o târăşte înspre ieşire; ies)

ACTUL II

O casă colorată-n mov, alb, negru şi câte-o pată de culoare. Şi gazdele în prag, aştepând sosirea Rebellei(scriitoare) şi a alter ego-ului Păun.

Scarlett - colier placat cu aur, cu cristale SwarovskiConcerto - Casetuta cu cristale

Scarlett  LuxuryGifts                                Concerto LuxuryGifts

SCARLETT: Concerto, cea pe care am chemat-o-acum e cam zurlie, e cam…nu ştiu cum. Tu lasă-mă pe mine să-i prezint, această casă, acest labirint. Tu doar să m-acompaniezi, aş vrea, să cânţi de te-o-ntreba ceva şi tu nu ştii. Şi-atunci eu iute voi interveni!
CONCERTO: Eu nu-nţeleg ce treab-aveam de ea! Să scrie despre casa noastră nu e o idee rea, dar…
SCARLETT: (legănându-şi şoldurile ca un pandativ jucând pe-un lanţ) Ţine-ţi vorba, dragul meu! Uite-o că vine, fluieră sau fii un zmeu!(Concerto începe să fluiere)
REBELLE: O, bine c-am ajuns, în câte stele-am căutat, de-aţi şti…
PĂUN: În cinci! Şi cu câţi ochi, hihi…(Rebelle se uită mustrător la el) Dar să intrăm…
REBELLE: Nu vrem aici ca să-nnoptăm!
SCARLETT: Pe-aici, vă rog, pe-aripi de vânt şi tot ce o să vezi, Rebbelle, vei pune în cuvânt!( se aprinde un bec; din când în când, mai cade câte-o fisă)
PĂUN: Că doar n-o să pună-n…(Rebbele îl priveşte mustrător). Bine, cânt!( cântă un cântec trist)
CONCERTO: (oprindu-se din fluierat) De nu vă e cu supărare, eu mă retrag în camera cu mărturii! (Soţiei lui îi sticlesc ochii precum două bijuterii cu cristale) V-aştept acolo, după ce-aţi descris ce aţi văzut în poezii.(iese)
SCARLETT:(aparte şi înfuriată) Aşa, consoarte, vezi-ţi de feng shui! (apoi cu căldură, către Păun) De vreţi să-l însoţiţi, avem o cameră pentru…
PĂUN: (nerăbdător) Copii?
REBELLE: (cu subînţeles către Scarlett): Copii!
SCARLETT(scoate un telefon mobil de sub falsurile rochiei) Uite, poate vrei aşa ceva:  Suport pentru umbrele imprimat cu hartiŢi l-am pregătit cadou şi ţi-l voi da îndată ce Rebelle va face turul casei şi va spune în lumină, dacă această casă e sau nu sublimă!
REBELLE:  I se potriveşte, mereu e plouat! Suportul i-am fost eu, de-acuma scap!
CONCERTO (întorcându-se schimbat)Sac de golf decorat cu cristale SwarovskiM-am răzgândit şi m-am schimbat!
REBELLE: Vă prinde bine-armura! Ce bărbat!
PĂUN: În mov, ce-i drept, era cam…inhibat!
SCARLETT: (îmbujorată de schimbare) Consoarte, uite o felicitare! (îl pupă şi se trage, înfierbântată, de cercel)
CONCERTO: (dregându-şi glasul şi folosind crosele de golf ca beţe arătătoare) Dragă Scriitoare, drag Păun, sunt fericit că astăzi – şi o spun – m-aţi vizitat şi m-aţi emotionat. (aparte) Noroc că m-am schimbat! (revenind) În camera Swarovski v-aş invita întâi…(aici urma un monolog, dar uneori cuvintele-s prea multe, mai multe decât faptele, şi-atunci, ca turul casei să nu fie turuială, ci-animat, poftiţi chiar voi pe site-ul lor, LuxuryGifts.ro,  făceţi-vă propria voastră intrare în scenă)
REBELLE: Nu pot să nu remarc, ce vază!Vaza cu lalele si cristale SwarovskiCe splendoare! Abia de pot să-mi fac printre emoţii o cărare.(după un timp – timp în care au vizitat toate cele 18 camere principale, unde au căutat dedesubturile, doar-doar vor găsi şi ea şi Păun vreun cusur) Uitaţi ce e, venisem doar puţin să stau, noaptea să nu mă prindă în cuvânt, ci-n pat. Dar îmi plăceţi şi vreau să mai rămân, ca ceea ce-am să scriu, să fie un gând bun.
PĂUN: (aparte, înfumurat) Păcat, Doamne, păcat! Rebelle asta-ţi taie cheful tocmai când e de cântat.

SCARLETT(muţi de uimire îi dăruiesc un cadou):Sf. Ioan Gura de Aur despre intelepciune -  Colectia  Atunci să stăm la masă, să ne ospătăm. Cuvintelor de bine să le descântăm.
PĂUN: (făcându-şi numărul final) Ne e vederea din-năuntru spre afară, şi ne uităm-nainte, înapoi, din întuneric spre lumină; nu vedem tot şi nu cuprindem zare, nici pământ! Familia LuxuryGifts e primitoare, dar şi scumpă! De-ţi permiţi luxul, tu te du la ei, nemânuit!  Eu o să merg acum ca să înghit altă tristeţe ce-a venit neorânduit.

(se stinge becul; mai rămâne aprins cât să vedeţi asta:

Poseta fantezie Rebelle neagra RebellePaun decorat cu cristale Swarovski pe suport cu pixPăun

Eu, care eram aşa…                                                                 iar ei se aşteptau să fiu aşa... )

00181

1. Text înscris în etapa a XII-a  a SuperBlog2013; Sponsor:

2. Jorei (prelungirea mea felină) îi plac vizitele, dar mai ales cadourile. Vom afla şi părerea ei despre ce-a văzut, ce i-a sclipit…o mică mostră aici:

3. „Personajele” ilustrate sunt preluate de pe site-ul Luxurigifts.ro.

4. Textul participă şi la jocul nostru(al meu, cel puţin de doi ani încoace), al clubului psi(mergeţi şi citiţi şi la cei înscrişi în tabel, dacă aveţi timp!), Duzina de Cuvinte. Club, care n-a pierdut azi numai un membru al său murind, ci, poate, cel mai vesel psirit dintre noi. Rămas bun, coane Virusache, un rămas bun într-o cheie veselă, aşa cum ne-ai obişnuit cât ne-ai fost…1sm157candle

În miezul lui Lapte

In haiku, Superblog2013 on octombrie 12, 2013 at 7:05 AM

Motto: Să fii mai mult decât un om fan gust, niciodată în miezul tare şi amar al curgerii lucrurilor, ci-n miezul lor, în crustă de lapte!

Coajă uscată,
pe tâmplă, arşită –
cuvinte cu miez.
Abur de  lapte
m-abate. În abandon,
cuvinte – ca ape
chioare, îmbată
umbra. Ca stele, devin.
Dosar de frunze,
cântec văpaie,
deşir gheme din soare,
mi le fac straie.
Ablaţie a
Căii Lactee, şoapta,
lanternă-n ruine.
Poet absorbit,
în graiuri de vânt, gând
abscons. Pulsaţii
în spume-oglindă
fereastra. Absenţă în
Brumar şi-un somn
purpuriu. Spaţiul
mut, în abrogaţie
pădurile fug
în miez de lapte.
Ceaţă-n gură lăptoasă,
pustiul nu pleacă.
Aberant suflet,
în limbă podobnică
naiv abundent.
absolvent veghei,
din nou s-a abreviat.
Cortegiu zilnic.
Om şi pisică
împreună, ca un lanţ.
Trai ne-nneacă!

20131012-013029.jpg

00181

1.  Text înscris în etapa a V-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2.  Fotocredit : Alma Nahe.

3. Textul participă şi la duzina de cuvinte, azi un superjoc în ab-uri, al clubului psi©: Matildacarmen pricopDoar onlineVienelaAdrianaSoniaScorpioLaura LalyAdrianapoemIoana.

4. Aşa cum v-am obişnuit deja, şi Jora (prelungirea mea felină) are varianta ei de echitaţie… în lapte:  Mândruţa descuie

Firimituri

In cap umplut on septembrie 28, 2013 at 4:31 AM

 

 

 

 

 

 

 

În traficul de sentimente azi e aglomerat. Versul, şi el, un aristrocrat, azi nu mi-e măsură. Dar, din când în când, mă întâlnesc cu Firimituri, un personaj cu o precizie de german, dintr-o anumită piesă de salon,  etalon pentru societate, şi, cum spuneam mai demult, el, Firimituri adică, întemeiază pe întâmplare, şi aşa cum fluturii îşi scutură aripile în ploaie, născând curcubee, aşa şi  h-ul din hrăneşte uneori dispare.

Nu m-am ascuns, m-am pus doar în situaţie, atât! Ungeri, mângâieri de cuţit… Nu ţine de talent, ci de amor latent, de nestins.

Când un poem de-al meu are doar grosime şi lungime, înălţimile i le retez, de nu se văd! Realităţii nu-i poţi omorî alegoria, până nu-i hârbuieşti şi carele.

Aveam nişte mere acre şi eu, tot timpul am crezut că dacă pot face ceva în vis, pot face şi aici. Ca pleoapa, la cules de stele, să nu-şi uite clipirea, ca suflarea care modelează cuvintele prin propria respiraţie. Le-am dat zahăr, le-am dat dulceaţă de vişine, scorţişoară şi aluat dulce. Le-aş  fi dat şi mai multe, dar n-aveam! Când vine vorba de dat sunt un fluviu la revărsare, care pare c-a adunat un secol de romantism. Dar dacă n-ai, nici nu trebuie, nu?

Firimiturim!

Un verde de context, excursionist.

Uneori mi se pare că scriu de parcă m-aş traduce pe mine dintr-o altă limbă.

Cuvintele sunt umede, unele au miez dulce, altele amar, dar aşa ce mi-s de dragi, cu picioruşele lor mici-mici!

Uită-te la “m” sau la “n”! Nu-s drăgălaşe harnicele furnicuţe? Prinse ca-ntr-un dans între vocale muzicale, ca mine în veşnicul vals al amintirilor. Firi-mituri. Nu mă pot abţine să nu-l rup, ca pe-un măr, pe musiu Firimituri ăsta, în două.

Chiar, poveştile demult uitate se duc în raiul poveştilor sau în iadul lor?

Mie mi-e dor de mine, cea adormită-n frumos! Care adormită, s-a trezit într-o dimineaţă cu un puternic sentiment că nu mai era ceea ce ştia că e…de-atunci, căutări şi găsiri în intens, dincolo de cuvânt şi dincolo de poarta hârtiei. Şi când păţesc asta, îmi atribui roluri în  bucătărie. Bucă-tărie? Cine-a inventat cuvântul, pesemne că s-a distrat copios.


Ah, tre’ să-mi găsesc un salut mai potrivit, mai vioi, întâlnirii oniricului cu realitatea imediat înconjurătoare!  Până atunci, îi voi zice măr copt.

00181

Acestea fiind zise, vă invit şi prin alte bucătării:  Vânt de toamnăVienelaIoanaoglinda lui erisedMatildacarmen pricopdorScorpioSome Wordsvavalylili3dAdriana, roxana, cita.

Interioare

In Cartea în care se tace on septembrie 21, 2013 at 3:40 PM

luna

Citeşte-n lună (câte-n stele),

molitfelnic miniatural

şi vede-n ea o minge de bumbac ce se aprinde

şi se dă de-a dura, fără vamă,

pe-o scândură.

Când suflă-n ea, îndepărtând-o,

ca să nu se molipsească,

sar muze din scântei

şi i s-aşază-n gene,

catapulte-n şapte luntre

cusute grosolan cu oase de balenă,

ce-o poartă-n găunoşitură,

rând pe rând şi necondiţionat, spre sine.

Şi se pornesc războaie-n ochiul fricii,

plătite-n melci şi scoici biruri şi gloabe,

apoi în mai puţin,

în pietre de mormânt.

Pe urmă linişte.

Nomadă, în doimea a tot ceea ce-i vremelnic,

apa se piteşte înapoi, în pleoapă

şi ireal, schimbului mut,

inima, ca o tobă dă de ştire

c-a fost tristeţe,

bucurie-acum să vină!

Şi uite-aşa, de veacuri se tot joacă jocul ăsta de noroc ,

când noaptea fecundează stări şi umbre

şi timpu-şi leapădă în spuneri câte-un ac,

iar frunzele îşi leagă mândre în gutui opinii.

00181

Interioare, poate mai plăcute, mai mobilate, mai tăcute :duzini1

Vând kilometri

In cap umplut, Rece-n zi e on septembrie 13, 2013 at 10:30 PM

Cu fiecare kilometru parcurs

prin teoria formelor fără înşelăciune,

nomadă printre cuvinte şi stări,

mai întâlneam un verdict,

o vamă iluzie,

un dumnezeu iubind necondiţionat,

o puşcărie a unor fericiţi fără muze,

o doză de aiurea-n tramvai,

şi-atunci, columbiană, regândeam lumea.

Ba o (a)prindeam într-un haiku,

ba separam gălbenuşul de albuş,

ba deschideam un ochi la şapte,

unul la nouă,

şi-apoi o vindeam la kilometru,

adormind încălţată,

căci nu e nicio crimă  să păşeşti printr-o ureche de ac

într-o altă lume, cât o gămălie,

un furt miniatural nevinovat de ireal,

prinsă oricum şurub  în doimea divină

(Domnul care fecundează,

Doamna care zămisleşte),

evadând din doxă,

din Lumea Peșterii fundamentând opinii,

scuturând sforăind, puţin câte puţin, Universul.

00181

„Vând Kilometri” e (şi) o carte călătoare, a unui călător pe o motocicletă, pe numele său, Mihai Barbu, o călătorie fascinantă din punctul meu de vedere şi, îmbucurător, cu poze. 🙂 Cartea a plecat de la Tudor şi a trecut şi pe la Vienela,  Redsky, Sonia, Cuvânta(i-am amintit doar pe cei cunoscuţi) şi acum e la mine.  Dacă şi-o doreşte cineva…cu drag i-o voi expedia, căci călătoarei îi şade bine cu drumul. Cuvânta, aşa cum ţi-am promis cândva, un poem cu acest titlu.

Tabelul duzinarilor de azi îl vom găsi, parcurgând  câţiva metri virtuali până la psi©.

Fereastra de zahăr

In Cartea în care se tace on septembrie 6, 2013 at 10:00 PM

image

Hai să ne descălţăm pentru totdeauna

şi să ne mângâiem piroanele care ne-au ţinut până aici împreună,

din nimic,

lumi culese printr-o fereastră de zahăr,

topind ori înnodând fragmente de intimitate,

dar mă tem că-n urma acestei decizii,

în poezia a noua aş naşte ocale de cunoaştere,

aş deveni o lehuză atipică, încă pofticioasă,

şi-aş linge parnasul numai din mâinile tale,

pură ca un pisicuţă royal bleu abia fătată.

Şi fiindcă suntem încă în anotimpul care scutură iubiri,

fă-ţi dopuri din vată de zahăr,

căci prin arterele pomilor goi

jurnalul acestei iubiri apare şi mâine!

Tu inspiră-mă

Azi cad în cafea doar triburi de sunete în vulva metaforei,

tremurând în şir incolor.

image

Au deschis fel de fel de ferestre şi : psi©Ioana SogluScorpioDana LaliciVienelaVienela doaronline, Adriana,  Sonia, Jora(pisică-mea), carmen pricopPishkyfiledinpovesteAdrianaversuriMaxanacondeleCristian.

O umbră…

In Cartea în care se tace on august 31, 2013 at 12:40 AM


Şi-a aşezat anii în fiecare ochi albastru,
în chip
şi (în) fel.
Acolo, cuvintele i s-au aşezat şi ele în linie frântă,
gânduri date
jumătate prin sare,
jumătate prin miere,
gânduri luate —
fiere —,
în spiritul ei,
căutând sensul,
când pe frunte,
pentru aproape,
când în tălpi, pentru departe,
nume-floare,
trup limitat,
înveşmântat în bleu,
dogmă sufletului.
De-o cauţi, încă aşază pietre pe inimi,
iar ultima ploaie rece de vară n-o regăseşte
decât rătăcind
întru Împăcare,
fără umbrelă,
dar cu capac de cleştar,
Albă
ca varul.
Mergi în pace, suflete,
să-ţi întâlneşti, poate mai curată,
cealaltă lume!
Şi nu avea grija mea…
dragostea se ascunde în cele mai neaşteptate locuri,
dar mai ales în scopul fiecăruia.
Eu o să ard hârtia asta,
să încălzesc inima-mi împietrită,
dar cenuşa,
sub acoperişul ăsta care fluieră,
e tot o ninsoare!

00181Duzinari: psi©, Jora(pisică-mea), Scorpio, Ioana Soglu, Adriana, Sonia, Oglinda lui ErisedVienelaVienela 2, papornita- un comentariuO fataCristian.