Te plac aşa cum eşti

Într-o mână am o valiză în care ţin mângâierile
şi în cealaltă câte un oftat al unui trecător.
Când îl mângâi, las valiza jos,
dar încuietoarea e stricată
şi mai scap şi câte-o mângâiere de-aiurea.
Of, doamnă, da’ câte ofuri aveţi! se minunează el,
de câteva se scutură,
crede că-s ale mele toate.
Of, să vedeţi câte mângâieri am, îi răspund,
dar el e deja departe,
şi-atunci îmi scot creionul dermatograf,
(cu care îmi ţin în frâu ofurile,
ca să nu depăşesc norma)
îmi caligrafiez pe frunte o nouă mângâiere
„Te plac aşa cum eşti„ 
şi m-aşez într-o vitrină închisă ermetic.

***
Mi-am imaginat pielea, tare, cu ierburi crescute din porii de piatră şi şobolani în căutare de resturi, printre puţinele crăpături, care umanizau trupul.
Mi-am imaginat gura, cu buzele crapate şi gri, pline de pământ.
Mi-am imaginat ochii, fixaţi în nicăieri, încremenindu-mi timpul.
Mi-am imaginat mâinile reci,
frunţile nepăsătoare…
Mi-am imaginat lumea cu o inimă mare,
de piatră
şi de-aici încolo văd că cerneala se îngroaşă,
se scurge din peniţă,
un copil oftează grăbit,
gând,
pe geam un semn de întrebare,
un bătrân oftează lângă bătrânica lui,
gând,
un semn de mirare.

Ei nu te plac aşa cum eşti!
Vor să fii tu,

plus încă ceva…

Psilunatici: psi©, anacondele, Adriana, carmen pricop, Vienela, Scorpio, Adrianabis, Jora, Mitzaa, oglinda lui erised, Ioana Soglu, Sonia, Cita.

Obsesia fericirii

Fericire,

balsam peste iluzie,

o picătură dulce din amar,

singura goană-nfăşurată, nu în mantie,

ci-n draperie, împiedicându-ne,

ferpar,

cenuşă,

praf stelar,

metamorfoză într-o linguriţă,

bizarerie între ac şi iţă,

femei, bărbaţi,

copii,

mişcări de revoluţie

şi feeling cu cheiţă.

În căutarea ei suntem cu toţii, negreşit,

obsesie legală,

căci nu-i normal să fii nefericit,

dar astăzi zic:  Jos, fericire!

Eşti când câine,

când pisică…

M-ai manipulat şi

m-ai tâmpit!

Obsesia nefericirii e mai fluture,

paietă,

e mai şic!

Spunsieu şi Scorpio s-au bătut cinstit (şi provocate de mine) pe cartea lui Mihai, „Vând Kilometri”.  Adică au cerut cartea. Ca să le-o dau, le-am cerut să mă fericească cu câte 7 cuvinte de fiecare, că n-aveam nicio idee de unde să pornesc cu peioraţiile pe aceast subiect şi le-am asigurat că în funcţie de uşurinţa cu care voi folosi cuvintele lor, voi hotărî înspre cine se vor bifa Kilometrii parcurşi de carte.  În plus, fiecare din ele s-a jucat cu cele 7 cuvinte ale celeilalte, în câte un comentariu. Că le-am provocat, na! Le redau şi aici, căci sunt minunate şi sunt şi la temă, cea a psilunelilor, „Obsesia fericirii”.

Spunsieu: Am asa un feeling ca fericirea nu este decat o goana, tinand o lingurita cu un ou in gura, incercand disperata sa pastrezi echilibrul, o cursa in care desi alergi de una singura dupa barbati ipotetici, ajungi pe locul doi. Si mai ramai si cu un gust amar in gura…De la metal, evident!

Scorpio: Daca as folosi balsam stelar, poate ca buzele mele ar metamorfoza acea picatura de iluzie, intr-o clipa de fericire si cenusa indoielii din sufletul meu ar imbraca mantie de siguranta si certitudine.

Scorpio a fost şi mai harnică şi a inclus cele 7 cuvinte ale ei şi-n pisiluneala sa.

Cum m-au chinuit cuvintele lor, nu mai povestesc! Eu m-am vrut fericită cu ele şi am fost!  Dar faţa Jorei cred că e grăitoare. 😆  De vreţi să încercaţi fericirea şi voi, poftiţi la cuvinte: 7, 14, câte vreţi! La sfârşitul acestei zile voi anunţa printr-un update la această postare şi fericita câştigătoare, poate şi cu ajutorul vostru. 🙂

Restul psilunelilor le vom găsi, de le vom căuta, ca de obicei, la psi©.

Update:  And the winner is…Spunsieu.  Feeling ăla al lui Scorpio mi-a dat serios de furcă, şi cum am zis că voi da cartea în funcţie de uşurinţa cu care voi folosi cuvintele, mărturisesc că mi-au fost mult mai la îndemână cuvintele pe care Spunsieu mi le-a adus întru joacă.

Le mulţumesc amândurora pentru cheful de joacă.

Plan secund

Mi-a trecut!
Prin faţa ochilor.
Prin vraja râsului.
Deşi, de cum mă înveşmântam în hainele lui de copil,
rămase mici,
tristeţea îşi chema şi ea,
sălbatică,
elefanţii,
în dosul lor.
Nu-mi mai amintesc uşurinţa primului râs,
nici greutatea primului plâns.
Există întotdeauna ceasul următor,
ca un plan secund,
timonă între lumină şi întuneric,
păzind secretul cercului.
Azi cred că ştiu adevărul gol-goluţ,
dar nu îi ştiu încă semnele din naştere
şi cuvintele!
Sufletul se lasă întotdeauna înlănţuit de cuvinte…

Psilunatici: psi©, Ioana Soglu, Adriana, carmen pricop, Vienela, Scorpio, Cuvânta, vienela, anacondele, oglinda lui Erised.

Dumnezeu nu joacă

Noi am jucat împreună Iubirea.
Dar, ori fiindcă n-am jucat curat,
ori fiindcă am interpretat nepotrivit
(simţitoare),
am fost înţeleasă ca o salvie,
în timp ce tu ai ars laş şi neruşinat în tine
cărţile evidenţei
şi
oricâte reprezentaţii am avut,
toate ovaţiile, aplauzele,
coşurile cu flori le-a luat EL,
deşi intra şi ieşea pe fereastră (încărcat),
nimic mai mult,
nimic mai puţin.
I-adevărat,
apariţia nu era una obişnuită,
nici (măcar) fereastra nu era la înălţime
şi era şi înţeles cu omul cu luminile,
ca în momentul în care publicul aştepta
cu sufletul la gură( cam mare, totuşi)
deznodământul,
arlechinii să apuie.
Atunci şi omul cu sunetul învârtea butonul,
muzica scălda suspinele şi oftatul spectatorilor
îl dădea peste cap,
fix peste replica ta de final.
Eu nu te auzeam
şi nu ştiam când să mai intru,
sentimentele mele erau şi ele întinse la maxim
pe roata de rezervă a credinţei,
apoi, stop cadru!
Aproape iubire!
Şi, în lumina aia chioară
bâzâind,
uşoară ca o pană fără conştiinţă,
mă prăbuşeam.
EL se uita mai întâi la tine,
ca la un stol de păsări rătăcitor
şi pe urmă la mine.
Ca un negustor de leşinuri.
Ei bine,
abia în acel moment — îndelung repetat,
trebuie să recunosc,
dar şi grație sprijinului tehnic —,
îşi rostea, oracol caldeean,
în modelare acustică, replica:
— Astăzi Dumnezeu nu joacă!
Apoi, sfârșit! — sfârșitul înțelegerii! — cădea cortina
și noi,
o dată dincolo
și de două ori încolo,
ne luam toți trei de mână(toate lucrurile sunt triple),
ne aplecam
exersând pietatea,
și pe urmă ne întorceam fiecare
la toate cele rânduieli ale lumii sensibile — și
la îmbolditorii noștri —,
Monadă și diadă.

Lălăiala toată, mai jos, în săgeată!

Dacă la mine n-a jucat, să vedem la ei în ce joc s-a-ntrupat: psi©, d’agatha, Adriana, filedepoveste, aceeasiAdriana, roxana, Cuvânta, Carmen(DJ), psi – a doua, lili3d.

Teme de joacă

duzina de cuvinte(16 August):  intinse, tine, apuie, pana, modelare, roata, sprijinului, cartile, fereastra, curat, care, simtitoare.

temă psiluneli (18 August): „Dumnezeu nu joacă”

Au fost alese, ca de obicei, din cugetările lui Tudor:

1. Aș vrea să fiu o pasăre în zbor
2. Un superb răsărit de soare
3. Modelare pe roata destinului
4. Principala condiție a sprijinului
5. Dumnezeu nu joacă zaruri
6. Fereastra prin care privesc lumea
7. Prin preocupare spre cunoaștere

Pentru cei care vor să ni se alăture jocului, în joacă ori serios, „regulamentul” psi.

Binele tuturor

Şi-atunci oamenii răi se-adunară toţi să râdă de toţi oamenii buni, oamenii frumoşi se-adunară toţi să râdă de toţi oamenii urâţi, iar oamenii care râdeau se-adunaseră toţi ca să râdă de toţi oamenii trişti. Toţi, dar toţi, fără nici o excepţie, erau căutători de bine.

Râsul tău acoperea tot, înnoptarea, oraşul…Voiam să-l scriu, însă umbra mâinii se proiecta pe hârtie şi-l strivea. Câţiva dintre noi veniserăm să fim spectatori, dar eu, tu, nu mai ştiam când eram împreună să facem asta curat. Un spectator de lângă noi se juca cu focul.

– Mai mult foc! se trezi, înfrigurat, beţivul din dreapta mea.

Mi-am aprins o ţigară, o pufăiam repede, ca să nu mai încapă şi alte cuvinte între noi, dar tu te-aprindeai ca şi cum toţi locuitorii mei ar fi pus paie pe foc. Lumina se proiecta şi ea, dependentă de relaţia dintre noi. Eram într-o relaţie om-om, care-şi căuta şi ea binele. Dar, ce să vezi, răul ei era mult mai puternic şi-ţi umezea ochii.

În întunericul nopţii mi-am cunoscut adeseori locuitorii mei. Nu, eu nu sunt un loc, dragul meu! Sunt mai mult un timp. Locuitorii mei principali sunt secundarii. I-am numit aşa în funcţie de staţionarea lor în mine. Lor le urmează minutarii şi orarii. Aceştia locuiesc pe unde apucă, uneori în buricele degetelor, alteori sub unghii. Asta când nu se-ascund sub firul de păr. Cei care locuiesc în tălpi sunt zilierii. Aceştia şi-au înfipt ancora în realitate. Datorită lor ştiu exact când calc pe jar.

Aş fi vrut să nu ştiu unde suntem. Ar fi fost spre binele tuturor.  Dar nimerisem spectacolul ăsta, arzător, cu iz de circ. Sau, mai presus de noi, cineva ne era călăuză în povestea asta a binelui tuturor?

– Prea puternică flacăra!  Omul care strigase asta vedea clar, era dintr-o dată prea multă lumină şi noi am început să clipim cu repeziciune, ca nişte molii atinse de căldura becului.

Spre binele tuturor nu puteam sta prea mult împreună?

– Ai venit ca să-ţi mai aduni ceva poveşti, aşa-i? ai întrebat blând, tolănit pe stabilitatea care, oricât m-aş fi îndepărtat de tine, tot acolo, un loc călduţ pentru tine rămânea.

Spre binele tuturor ne era îndreptată atenţia, deseori strâmbă?

–  Caută-te! Mai caută-te! Tu nu-mi eşti binele. Nu încă. Nu ştiu nici dacă…

Spre binele tuturor, ne prefăceam amândoi că înţelegem fiecare din noi ce spunem şi ce vrem unul de la celălalt? Lătraţi câinilor, că şi noi îi avem pe-ai noştri!

–Mai bine să am grijă de câinii de pe stradă, decât de dulăul din mine!…Eşti frumoasă!

Eu…eu aş fi râs.  

Dar, spre binele tuturor, am  făcut bine şi-am plâns.

psilunatici: psi©, dor, Mariana, Scorpio, Dana Lalici, roxana, tineriu, Adriana, Carmen, Abisurile, Vero, lili3d, Dan (Gara pentru doi), d’agatha.

Necunoscutul

Eu îmi amintesc şi-acum prima secundă când am ieşit
din burtă…
era soare, mamei îi era frig;
am întrebat: mere sunt?
Iar doctorul încurcat, mi-a zic ceva de sfârc.
Şi imediat,
ca să nu mai vorbesc, să i se pară că tac,
a apucat sfârcul mamei mele şi mi l-a-ndesat,
în buzele încă-n lichid.
Apoi speriat, s-a suit pe-asistentă şi m-a imitat:
mere sunt?
Zic speriat, că tremura,
chiar şi pe-asistentă o scutura.
Şi ea, în loc să-i răspundă ceva,
zicea oa sau a, că n-am înţeles
de ce am început, după ce am supt ce-am supt,
s-o imit pe ea.
Astfel toate cuvintele le-am uitat,
merele au venit mai târziu,
o tonă cred c-am mâncat.
Şi cam atât…
ce să-ţi mai zic…
Cât ai zice biscuite ras,
necunoscutul pe toţi ne-a găsit:
asistenta s-a măritat,
doctorul alţi prunci a-nţărcat
de la limbă,
fiindcă-n spital
lucrurile trebuiau să funcţioneze normal.

În joacă cu Road…

Psilunaticii de azi îi găsiţi(dacă-i căutaţi) în tabelul psi©-ului. Cum eu o să lipsesc o vreme, NU voi activa moderarea comentariilor! 🙂

Un drum, o alegere

Nu ştiam că încă un zâmbet se cufunda.

Mai întâi îi mâncam literele,

apoi mă umflam.

Fiecare literă cu aerele ei,

cu caracterul ei,

cu emisia ei perfectă,

şi aproape ca dragostea

pluteam dezumflându-mă ca la carte prin jungla simţurilor.

Care-o fi durata de viaţă a unui gând?

Dar a unui cuvânt?

Dar a unui zâmbet?

A unui sentiment?

Ce se întâmplă în lume? întrebam…

Ce se întâmplă în lume,

de toate gândurile mi-au devenit mărunte,

de toate faptele mi-au devenit mărunte?

Nu vezi că ţi-au intrat cuvintele la apă?

Nu vezi că le-nghiţi?

Nu vezi că te umfli?

Nu mai aplauda luminile strălucitoare de ieri,

nu te mai îmbăta, vărsă-ţi timpul la sticlă!

Iar îţi tai sufletul de pe listă?

Nu vezi semnele?

Am bătut drumul de două ori,

n-am nimerit prin faţă

şi-atunci am luat-o pe-o cărare mai veche,

simţeam foşnetul ierbii, neobosit,

pietrele îmi intrau în pantof, una câte una,

îmi amorţeau călcâiele,

dar vârfurile degetelor îşi cunoşteau drumul.

Din nou o să rupă ploaia frunzele,

îmi spuneau,

din nou o să culce firul ierbii!

Uite, aici era un şantier,

ştiu blocul ăsta de mic!

Ce mare-a crescut, nu l-am mai văzut demult!…

Şi iată-mă, încă rătăcind,

nu m-am întors încă înspre tine, dar

nu mă judeca prea aspru acum, fă-o mâine!

Mâine, când în sfârşit voi fi cu tine acolo,

inventariind pietre, mâini pline cu pământ ud şi sensuri.

Eu!

Eu şi palma mea caldă,

pe fruntea ta rece,

sub acoperişul acela menghină, definitiv şi-n comun…

şi-apoi la drum!

Eu, cu aceleaşi mâini cu care te-am scăldat…

Frică, nu te uita la ceas!

Nu te uita nici în mine!

Uită-te-ntr-o parte ,

şi ia-ţi haina de pe durerea mea!

Eu înving întotdeauna în somn!(28.06.2013)

Un drum, o alegere veţi găsi şi la: psi©, Scorpio, Vero, Dana Lalici, roxana, lili3d, Gară pentru doi, vavaly, Carmen Pricop, d’agatha.

Dacă dragostea ar cânta prin -Vi(s)ul

Am văzut înainte de a mă fi atins.

Mâinile îţi înmugureau, verde aprins

şi-nfloreau pe sâni,

pe coapse, păduri,

cărora le cunoşteam rădăcini,

dar în ramuri, neînflorind trecător,

deschise celor ce le vedeau,

parfum îmbietor, însă până şi păsările lor

îşi făcuseră cuib fără zbor.

 

Am auzit înainte de a fi cântat,

în lemnul pădurii mele-ai sculptat

şi-ai început a-l purta buştean, pe spinare,

ca să uite de unde fusese tăiat,

lacrimi din cer şi suflare în vânt

şi arcul altei iubiri, dar în glas

dând inimă unei u(n)de, lăută-n găsire,

ce luînd fiinţă din vis, întâlnindu-şi popasul, n-a-nchis.

Luna nu mai fura, ne dădea prin cerul deschis.

Psilunatici: Psi©, Ioana Soglu, Scorpio, lili3d, dor, carmen pricop, roxana, Vero, Some Words, Gabriela, D’agatha.

Minuni Paravion

Aparţinem făcutelor tuturor şi nefăcutelor noastre,

nu suntem numai noi doi în (aproape)ora asta, dragul meu.

E mult fum, multe circuite, boxele-satelit trepidează şi sufletul din noi,

dar e atâta linişte, că nu prea ştim niciunul

ce să facem cu ea şi

nici mâinile noastre nu mai sunt ferme, ca altădată,

iar sub ochii noştri timpul încă rulează proiecţii diferite.

Filmul meu e sonor, alb-negru,

al tău e color-mut, şi-n lumile proiectoarelor,

fumul ne arată ca două grădini suspendate între două role imense

(simţi parfumul Semiramizei?).

Eu obosită număr 900 de cămile( încă-l cară pe Rodos!) înainte de culcare

(ca să n-adorm)

şi minune(!), n-adorm, uite de-aia avem nevoie de zei!

Nu toate drumurile duc spre Roma, şapte duc spre Olimpia,

(nu te teme!)peste războaiele din ea au înflorit crinii de pe hainele lui Zeus,

fildeşul a fost înapoiat elefanţilor,

vulturul e liber(!) dincolo de metale, coloane căzute şi pietre.

Şi uită-te şi pe tine…

te cauţi cu lumina poeţilor printre linii,

1000 de ani cu farul din Alexandria,

sub 51 de grade si 51 de minute, granit roşu,

dar dragul meu,

pietrele lui Keops au fost îmbinate perfect, nu încape nici măcar o carte de joc

şi oricâte găsiri,

tot nordul e semnul că nu te-ai rătăcit!

Aşadar, ce mai aştepţi?

Hai să furăm car(d)ul din Halicarnasus şi să-l încărcăm cu câţiva lei,

şi acolo unde ne vom opri s-o invocăm pe Artemis!

Doar 9 minute ne lipsesc ca ora asta să fie rotundă!

În spaţiu (ne)favorabil, eu pot REZERVA orice gând din cuvânt, orice timp din vis!

Tu în ce(chin) cauţi, dragul meu, prin tramvaie, la ore de vârf?

1. Articolul participă la campania BlogalInitiative.

2. Par avion aici şi aici, precum şi-acolo… #cu Lezoazo(care, cel mai probabil, la ora asta, îmi desenează zmeie, în loc să scrie, dar a făcut-o aici, acolo…şi aici aştept să se înroşească s-a înroşit!)

3.Psilunatici(Tema de luni: Minuni): psi©, dor, scorpio, vero, Dana Lalici, roxana, tineriu, carmen pricop, cita, Some Words, cita 2, lili3d, gabriela.

4. Fotocredit(doar cea de-a doua în cadrul postării+cele care apar sub formă de răspuns, în comentarii): Erika Kuhn(Gracias!)