alma nahe

Archive for the ‘rapid! personal şi accelerat…’ Category

Cale-n dar…

In rapid! personal şi accelerat..., Superblog2012 on noiembrie 13, 2012 at 4:51 PM

Orice direcţie nouă, e o virgulă nouă!

Unele sunt răsunătoare, altele mute, pentru tot restul veşniciei. Ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă, iar „progresul vine-ntotdeauna cu un cost suplimentar”!

Fiecare efect îşi are o cauză a sa. Orice lucru nou, care-apare, nu face să dispară ce era vechi, ci uitat, şi asta în cel mai rău caz.

Zăpada e albă şi are o singură culoare, dar asta când o privim din depărtare. Dacă ne-apropiem o descoperim profundă, nu?

În timpul călătoriei individuale pe acest pământ, învăţăm una-alta şi descoperim maşinării trebuincioase, ori de prisos.

Spre deosebire de lingură, furculiţă, cuţit, farfurie, castron, polonic ş.a.m.d., care sunt de-a pururi şi vor mai fi unelte de ajutor în gospodării, precum şi în a evolua, scriind pe mai departe istoria civilizaţiei, vom găsi felurite aparaturi mai puţin trebuincioase în particular, dar servind comunităţii, în general,  fiindcă deşi am evoluat şi totul e aproape computerizat, ne înghit încă maldărele de hârţoage.

Maldăre de hârtie, care-ar putea fi înlocuite cu tablete, spre exemplu – aparent mai costisitoare, dar mai eficiente – , însă cineva (sau ceva?) se încăpăţânează să ne complice existenţa. Căci dacă s-ar preocupa cineva să calculeze câtă hârtie consumăm pe cap de locuitor şi în baza acestui calcul câtă vom mai consuma, am constata că deja nu mai avem păduri. De fapt, vorbesc prostii, chiar sunt diferite Asociaţii care fac asta, dar fără vreun succes major. Dar aceasta-i altă discuţie.

Aşadar, vechiul rămâne (şi nu neapărat în forma sa, clasică, ci evoulând şi el la rându-i) cu noul laolaltă – obţinându-se ca rezultat, un mix clasificat pe nevoi – ca fiind un fel de răspuns complicat la felurite cerinţe ale anumitor grupuri de interese? Poate…

Fiindcă noul nu înseamnă lipsa vechiului, ci completarea lui, aşa cum multe lumi se ascund în sufletul nostru şi aşteaptă să fie descoperite.

Până la urmă, orice ne e dat, ne e de folos, în mai mică, ori în mai mare măsură.

Eu sunt actriţă, şi deşi aparent fără nicio legătură, am nevoie de imprimante, copiatoare. Pentru ce? Păi, pentru afişe şi textele ce urmează a fi puse în scenă…

Deşi, cumva în zilele noastre nu afişele aduc spectatori în sală, ci înţelegerile între reprezentantul instituţiei de cultură şi reprezentanţii altor instituţii (licee, şcoli, armată, fabrici şi uzine), precum şi crearea de evenimente pe faimoasele şi extrem de utilizatele reţele de socializare, nu s-a renunţat la lipirea lor pe toate gardurile şi zidurile. Şi e explicabil, căci nu toată lumea e upgradată la nou, din cauza neputinţelor financiare.

Şi în meseria-mi (care coincide cu vocaţia-mi, slavă Domnului!) lucrurile au evoluat, teatrul de proiect e noua direcţie, sau şi mai nou, teatrul de apartament. 

Se ştie(?) că actorii stau cu textele în mână în timpul repetiţiei, făcând tot felul de adnotări(din mers) pe marginea textului, sărind peste repetiţiile lungi şi obositoare la masă, în care, pe vremuri, se insista, petrecându-se un timp îndelungat întru găsirea de nuanţe şi direcţii a celor ce urmau a fi spuse pe scenă, astfel că, un teatru de provincie reuşea să pună în scenă doar o premieră pe an. De fapt, în oraşul meu nici acum nu se pun mai multe, dar motivele sunt altele.

Cum ar fi ca eu şi partenerii mei de scenă să avem în mână, în loc de foi, o tabletă?

Vă poftesc pe voi în a almanahi  întru acest exerciţiu de imaginaţie.

Eu găsesc că fiecare lucru e la locul său în trecerea asta prin viaţă. Chiar şi formatul şi direcţia blogului meu, care acum se îndreaptă spre altceva, fără să altereze cu nimic ceea ce am a transmite. Am constatat că de când cu participarea-mi la SuperBlog vorbesc mai mult despre mine, iar blogul a căpătat o formă mai clară de jurnal. O fi un lucru bun, habar n-am unde-o să ducă. Dar nu-mi displace şi aş vrea să fie foarte clar. Nici munţii, mările, deşertul nu rămân într-un loc. Nici pomii, florile, ierburile pământului, şi nici animalele. Deşi, ne place să credem asta, pentru stabilitate…psihică.

În fapt, mie mi-ar plăcea să  fiu ca vântul, să o iau în orice direcţie voiesc, dar fără a distruge şi fără a da socoteală nimănui. Dar nu e posibil…Pentru asta însă avem partener de nădejde şi speranţă visarea.

Când eram mică visam tot felul de aparate minuscule, un fel de televizoare portabile, ori telefoane cât un deget, şi asta se întâmpla prin anii ’80 şi când îi povesteam mamei mele se speria. Şi, iată-le…uşurându-ne comunicarea.

Calea pe care o urmăm, dinspre vechi spre nou este drumul naturii, o cale-n dar,  în necontenită schimbare, căci fiecare deschidere a celor ştiute deja, asemenea unei cărţi, filă cu filă, aduce cu sine un nou înţeles.

E de preţuit şi print-ul şi online-ul, căci pot trăi laolaltă în bună pace.

În lupta print versus online nu există nici victorie, nici înfrângere, există doar mişcare, înapoi, înainte… De fapt, eu personal nu consider că există o luptă, ci numai imaginaţie, în nemărginirea ei.

 

Reclame

Zăbala

In rapid! personal şi accelerat... on octombrie 22, 2012 at 4:46 AM

Secvenţa 1, cadrul 1

Eu am o aventură amuzantă cu un cal. Am o aventură cu un cal? Mă rog!

Alt cadru, mai multe secvenţe

Eu am crescut la ţară o vreme. Cai n-aveam, dar eram ataşată de un porc. Şi de câteva găini. De la 4 ani am devenit însă, ataşată de betoane, fiindcă trebuia să merg la cămin, să mă înregimenteze republica printre şoimi.  Şi pe urmă zbori, şoaimo!

Iaca zbor, pionieră… câţiva ani mai târziu, altă vreme, dar acelaşi împărat şi aceeaşi tehnologie de că…cut, zăbală! Reiau… aceeaşi tehnologie înapoiată. Ceaşcă Împărat ne ţinea la regim. Da’ nici noi nu ne lăsam. Aveam pile! Mă rog, şi cravate roşii…

Am precizat timpul, atmosfera…iaca, iar zbor, montaj instantaneu(de-aici de unde sunt eu şi povestesc acum, tehnologia-i alta, monitorizare versatilă, detecţie a mişcării; Plug and View şi captezi orice eveniment suspect, adică trei click-uri şi nu tre’ să mai povesteşti nimic; eu n-am, deci o să povestesc )

Hai, aripile sus, panoramare, planare, la stânga, muzică

Noi în anul 2000
Când nu vom mai fi copii
Vom face ce-am văzut cândva

jos! Tranziţie!

Altă secvenţă, altă frecvenţă

Sunt în munţii Nerejului, undeva pe lângă râul Zăbala, în expediţie. Suntem mai mulţi. Pupă cazare la cabană doar odrasle de tovarăşi cu carnetul de partid activ şi demersuri în adânc, săpători, pentru unii de gropi. Am pupat şi noi. Am o prietenă, tatăl ei e tovarăş greu la partid. Ne-a lăsat cabana partidului pentru două săptămâni, dar există probabilitatea ca termenul să se scurteze, fiindcă nu are numai el acces la cabană. Suntem obo…siţi(că pe-atunci foloseam cuvintele întregi, nu eram obosiţi)foc de tabără, bancuri, poveşti amuzante, vin, bere…Seară! Nevoi? Nu mai ieşim la latrină, e departe, ne ţinem sau facem la găleată, căci porţile nu-s prea înalte. Urşii oricum pot să dărâme gardul dacă vor, e şubred.

 (după o săptămână)

Primim vestea că va trebui să dormim în fân vreo două zile, că vin nişte ştabi sâmbătă. Unii o primim trişti. Alţii cu glume: hai, fă-n fân! Ne mutăm în ursărie.

(după o oră)

Ştabii nu-s ştabi, e un geolog. Cu fiul său. Ne-am împrietenit. Eu şi fiul. Tatăl cu restul. Mâine sigur ne mutăm înapoi în cabană. În seara asta însă miros de fân. Adorm cu gândul la f…la cameră.

(dimineaţă, ora 5.00 a.m)

M-am trezit. Mă linge pe faţă. Visez?  Ce ochi drăguţi. Ce botic! Pipăi în întuneric. Pipăi…un blănos. Încă mă linge. Aprind lanterna. Se sperie. Coboară(urcase pe scară). Cobor şi eu după el să văd dacă pleacă. Pleacă. Mă frec la ochi. E un pui de urs. Urs? Fuga înapoi pe scări, Olimpie!

Niehehehehe… cal nechezând . Mi s-o fi părut, îmi zic…mai urc o treaaptă…niehehehehe, şi-a venit lângă scară. Are hăţuri, n-are şa. Eu, care n-am călărit nici măcar un căţel până acum, ce să vezi, mă sui pe iapă. M-am uitat, e iapă!

…Şi dusă am fost…sunt dusă, căci a luat-o la trap! Copaci, crengi, şlap-pleosc-trosc…Iapa încetineşte. Îi e foame. Mănâncă flori. Vreau să mă dau jos! Cam mare distanţa. Iapa se mută să miroasă…mănânce alt rând de flori. Sunt jos. M-am lovit. Fundul meu e numai vânătăi, faţa mea e numai zgârieturi.

Cadru larg, aproape de final

(după-amiază, ora 11.00)

Se trezesc prietenii mei. Mă strigă. Ei cred că sunt prin apropiere. Răspund la strigăt…

(după vreo două ore de căutări ale lor)

Eu sunt bine-mersi, în alt plan, pe acelaşi  drum, tot cu calul, târându-l de hăţuri, înarmată cu un buchet de flori adunate special pentru ei. Şi cu un băţ, apărătoare de urşi. Îi zăresc. Se piş…cut! Zăbală!Se strică de râs. Se tăvălesc pe jos. Eu nu. Pe mine mă ustură faţa. Mă doare în…mă doare! Mă apropii de ei. Le dăruiesc cozile. Iepei i s-a făcut foame pe drum sau de şotii.

Aproape final

(după 24 de ani)

Ştiu tot ce mişcă! Prietenii mei la fel. Un amic e dotat. Pot să întâlnesc orice animal de-acum, în caz că mai dormim în fân. În urmă cu 24 de ani camerele Edimax erau SF-uri, da’ acum sunt reale. Precum şi povestea de mai sus.

  Pe 27 octombrie plecăm în expediţie din nou. Alt cal…pardon…altă iapă, alt pui de urs…altă supraveghere!  Together. People and… animals.

The end sau

ză bală!

Cine sunt eu?

In rapid! personal şi accelerat... on septembrie 10, 2012 at 12:02 AM


miss cfr

trăiesc livresc
te-am ales pe tine
din pricini metafizice verzi dar coapte
cineva spunea în simplitatea lui de neînţeles
că pentru aproape toţi lucrurile de nespus sunt atât de aproape
încât nu se mai văd
tu semeni grâu
sau poate iarbă
în timp ce promiscuitatea şi lumea gătesc feluri şi pâini
vai vai nicicând muză prin gura-mi
nu vei mai cânta
teama
iubirea
palmele m-au cuprins într-o baie scoţiană
poliglotă
în definitiv sunt
şi îmi refuz silenţios să adorm la primul colţ
iniţial am vrut să-mi leg la brâu o eşarfă colorată
să-ţi fiu coconul care s-a agăţat de tine la plecare
dar mi-a strigat cineva de trei ori numele să fiu miss cfr a lunii
 
 
 
 
 
 

  mic discurs după ce m-au ales miss cfr

nu sunt albă ca neaua 
descoperirea am făcut-o pe coridorul gării
aşteptând 2 minute si 22 de secunde
o
dar bineînţeles nu sunt un om de ştiinţă
există şi crini albi lupi albi fluturi albi dinţi albi
ciorapi albi cai albi irişi albi oi albe câini albi barbă albă
rechini albi şoareci albi bujori albi curcani albi tigri albi
păuni albi peri albi oameni albinoşi
sunt neagră creolă metisă galbenă piele roşie
sunt reţinută pe pământ dar zbor
sunt homo
homo europeus homo americanus homo asiaticus homo africanus
sunt urbană
sunt ţărancă
sunt ocru ecru
sunt minerală
mătase nespălată
mătasea-broaştei
cui îi pasă
sunt AIA şi-atât
 
 
 
 
Cine sunt ei, adică  psi© , jora, (tot eu, da’ mai pisi…ceşte), poezele, vero, dor, scorpio, irealia, simonaR, carmen, dragoş, incognito.
aflaţi  dacă ….
 
  .