alma nahe

Archive for the ‘cap umplut’ Category

Cuvintele care se termină-n nor nu pier, plouă

In cap umplut on noiembrie 6, 2013 at 2:59 PM

nor

antreprenor

antrenor

sonor

tenor

ignor

planor

onor

minor

unor

Firimituri

In cap umplut on septembrie 28, 2013 at 4:31 AM

 

 

 

 

 

 

 

În traficul de sentimente azi e aglomerat. Versul, şi el, un aristrocrat, azi nu mi-e măsură. Dar, din când în când, mă întâlnesc cu Firimituri, un personaj cu o precizie de german, dintr-o anumită piesă de salon,  etalon pentru societate, şi, cum spuneam mai demult, el, Firimituri adică, întemeiază pe întâmplare, şi aşa cum fluturii îşi scutură aripile în ploaie, născând curcubee, aşa şi  h-ul din hrăneşte uneori dispare.

Nu m-am ascuns, m-am pus doar în situaţie, atât! Ungeri, mângâieri de cuţit… Nu ţine de talent, ci de amor latent, de nestins.

Când un poem de-al meu are doar grosime şi lungime, înălţimile i le retez, de nu se văd! Realităţii nu-i poţi omorî alegoria, până nu-i hârbuieşti şi carele.

Aveam nişte mere acre şi eu, tot timpul am crezut că dacă pot face ceva în vis, pot face şi aici. Ca pleoapa, la cules de stele, să nu-şi uite clipirea, ca suflarea care modelează cuvintele prin propria respiraţie. Le-am dat zahăr, le-am dat dulceaţă de vişine, scorţişoară şi aluat dulce. Le-aş  fi dat şi mai multe, dar n-aveam! Când vine vorba de dat sunt un fluviu la revărsare, care pare c-a adunat un secol de romantism. Dar dacă n-ai, nici nu trebuie, nu?

Firimiturim!

Un verde de context, excursionist.

Uneori mi se pare că scriu de parcă m-aş traduce pe mine dintr-o altă limbă.

Cuvintele sunt umede, unele au miez dulce, altele amar, dar aşa ce mi-s de dragi, cu picioruşele lor mici-mici!

Uită-te la “m” sau la “n”! Nu-s drăgălaşe harnicele furnicuţe? Prinse ca-ntr-un dans între vocale muzicale, ca mine în veşnicul vals al amintirilor. Firi-mituri. Nu mă pot abţine să nu-l rup, ca pe-un măr, pe musiu Firimituri ăsta, în două.

Chiar, poveştile demult uitate se duc în raiul poveştilor sau în iadul lor?

Mie mi-e dor de mine, cea adormită-n frumos! Care adormită, s-a trezit într-o dimineaţă cu un puternic sentiment că nu mai era ceea ce ştia că e…de-atunci, căutări şi găsiri în intens, dincolo de cuvânt şi dincolo de poarta hârtiei. Şi când păţesc asta, îmi atribui roluri în  bucătărie. Bucă-tărie? Cine-a inventat cuvântul, pesemne că s-a distrat copios.


Ah, tre’ să-mi găsesc un salut mai potrivit, mai vioi, întâlnirii oniricului cu realitatea imediat înconjurătoare!  Până atunci, îi voi zice măr copt.

00181

Acestea fiind zise, vă invit şi prin alte bucătării:  Vânt de toamnăVienelaIoanaoglinda lui erisedMatildacarmen pricopdorScorpioSome Wordsvavalylili3dAdriana, roxana, cita.

Vând kilometri

In cap umplut, Rece-n zi e on septembrie 13, 2013 at 10:30 PM

Cu fiecare kilometru parcurs

prin teoria formelor fără înşelăciune,

nomadă printre cuvinte şi stări,

mai întâlneam un verdict,

o vamă iluzie,

un dumnezeu iubind necondiţionat,

o puşcărie a unor fericiţi fără muze,

o doză de aiurea-n tramvai,

şi-atunci, columbiană, regândeam lumea.

Ba o (a)prindeam într-un haiku,

ba separam gălbenuşul de albuş,

ba deschideam un ochi la şapte,

unul la nouă,

şi-apoi o vindeam la kilometru,

adormind încălţată,

căci nu e nicio crimă  să păşeşti printr-o ureche de ac

într-o altă lume, cât o gămălie,

un furt miniatural nevinovat de ireal,

prinsă oricum şurub  în doimea divină

(Domnul care fecundează,

Doamna care zămisleşte),

evadând din doxă,

din Lumea Peșterii fundamentând opinii,

scuturând sforăind, puţin câte puţin, Universul.

00181

„Vând Kilometri” e (şi) o carte călătoare, a unui călător pe o motocicletă, pe numele său, Mihai Barbu, o călătorie fascinantă din punctul meu de vedere şi, îmbucurător, cu poze. 🙂 Cartea a plecat de la Tudor şi a trecut şi pe la Vienela,  Redsky, Sonia, Cuvânta(i-am amintit doar pe cei cunoscuţi) şi acum e la mine.  Dacă şi-o doreşte cineva…cu drag i-o voi expedia, căci călătoarei îi şade bine cu drumul. Cuvânta, aşa cum ţi-am promis cândva, un poem cu acest titlu.

Tabelul duzinarilor de azi îl vom găsi, parcurgând  câţiva metri virtuali până la psi©.

Instinct ancestral

In cap umplut, Cartea în care se tace on septembrie 8, 2013 at 11:19 PM

image

Ca o întâmplare într-un ceasornic ruginit,
hodorogind, gura.
Pupilele tresaltă,
de parcă ele sunt aripile vechiului faraon al facerii,
putrezind acum într-o piramidă a tăcerii forând
şi duhnind mecanic.
Doar în vârful degetelor de la picioare îmi mai găsesc încă
instinctul ancestral de a da un şut pământului,
trimitându-l într-un şanţ galactic, oarecare.
Unde mi-o fi răbdarea spusului,
în care faşă?

Ghicitoare

In cap umplut on iunie 21, 2013 at 10:00 PM
Când şi când, virus
atacând cel labirint prin dor,
în expresive semne,
pas de pisică
în confesiuni ştiindu-l pe acolo în atunci,
paporniţă cu împletituri rezistente,
pentru acele gânduri, pe faţă,
dacă nu doar gândurile, atunci acolo, acel spus justiţie,
acum, în citire, gând abis.
Gânduri aflate spunându-ţi:
Mă, tuşă-mătuşă, nedesluşirea gândurilor…
e-n trepte!
Trăim nevrând ca
nu, nu
nu, da,
nu!
da!
Şi atunci îţi spui,
pacificând toate contrariile:
Almanahe, ce şerpoaică scorpie-mi eşti,
nedesfăcut tineriu avânt trăindu-l nudă,
l-ai acoperit de goluri, trăindu-l cartuş explodând în întreg!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Răspuns: De multe ori, cei ce citesc, se caută doar pe ei, şi dacă se găsesc, atunci, cel mai probabil, îşi răspund, comentând, lor înşişi. 
00181
Pentru cei trecători pe-aici, voi adăuga că acele cuvinte îngroşate(cu negru) sunt cele 12 năzdrăvane, cu care ne jucăm la sfârşit de săptămână, iar de data aceasta a ales cuvintele Scorpio, care, a avut o idee excepţională de-a ne preface pseudonimele sub care scriem în cuvinte de duzină. S-au încumetat la joacă şi:
psi©Dana LaliciCalinScorpioioana sogluScorpio 2vavalyo fataaltcersenindorroxanalili3dVienelaGabriela.

Spune-mi ce gând îţi trebuie

In cap umplut on iunie 21, 2013 at 4:36 PM
Când privesc în cele ce mă-mprăştii,
mă-ngrozesc, mă-ntreb: unde sunt toată?
Aici în lumea asta minunată şi-nşirată
sau sunt acolo, dincolo de prag, doar spusă,
ce-aşteaptă o ureche potrivită s-o auză?
 
Mintea, jongleurul bunelor cu rele
ce te pleznesc, de-ţi chemi şi alte păsări,
de pe rămurele…ea-i marea ghicitoare,
ea-i ghiocul,
în care ăst parşiv, de-i spunem noi, norocul
i-opac…şi un indiferent.
 
Te uiţi la stele şi te sui în „care”,
te-nhami apoi şi roib, aduni din soare
arzânda patimă, ce-atinge şi-om şi rege,
iubirea pânzei ce mereu se ţese în cea lege 
în culori când suave, când scăldate în melancolii…
ne scoatem universul toţi din…pălării.
 
Gândul îşi leagă drum printr-o platformă,
ce numai dacă-nchidem ochii, o vedem cu formă…
precum priveşti ceva-n lumină şi al lui contur,
rămâne pe retină, galaxie…
 
Ce-i gândul, dacă nu o perlă într-o scoică?
E poate piatra nestemată dintr-o rocă…

Atâtea porţi, cât ale firii feluri
ornate, modelate în tablouri,
culori ce nu se termină nicicând
pensule înmuiate când în apă, când pământ.

Atunci când ochiul plânge, poate creşte
o iarbă ce pe urmă râsul înteţeşte.
Misterul şi minunile sunt date pe sub pleoapă,
că doar aşa ecoul se adapă, dintr-un frumos, din  lacrimă.

Aşa cum porţile se-nchid şi strânsul doare,
aşa şi apele se-nchid, pământul şi el tare
ne-aşteaptă…
să-nţelegem, dară, de ce-i multă apă şi puţin uscat…

 

Un enunţ c-o defecţiune

In cap umplut on mai 29, 2013 at 4:23 PM

Am luat un tub de culoare,

oarecare,

l-am presat,

l-am împrăştiat pe hârtie,

mai întâi cu degetul arătător,

apoi cu palmele amândouă.

Am mai luat încă câteva tuburi de culoare

şi când hârtia n-a mai suportat,

m-am mânjit din cap până-n picioare,

m-am colorat,

mi-am adăugat şi umbre

şi pe urmă m-am aşezat la uscat.

Culoarea crăpa pe mine,

mă mânca pielea,

mă mânca şi gândul:

ce mama naibii am încercat eu aici?

Să văd dacă găsesc şi nişte sclipici.

Am găsit,

în razele soarelui nici că mai vedeam în sine.

De ce-am făcut-o? mă întrebam.

Colorez bine, mă minţeam

şi sclipeam şi mai tare.

 

În tot acest timp,

cât nu mă mai căutam în formă

şi dimensiune,

am rămas tot ce eram,

un enunţ poetic c-o defecţiune.

100_8518

 

 

Confesiuni confetti

In cap umplut on mai 25, 2013 at 3:32 PM

Când m-am trezit eram cu capul în nori,

deşi mi-l proptisem de câteva nu, iele

un fel de case-cuib, în formă de ceaşcă,

cu legături strânse-n nod,

ca să nu mai cad pe gânduri decât pe

puf de pescăruş albastru.

Ca să-l mai ţin neclintit pe umeri –

picături de ploaie adunaseră pe frunze de trandafir lumi plutitoare – mi-am trezit şi cuvintele,

încă pulverizau pe cer dorinţe obosite,

ca stele, şi fiecare stea devenea o fabulă a Universului.

Eu mă ghidam după ele, ca un marinar rătăcit.

 

Se întâmplă că sunt unele nopţi ploioase

şi atunci  mă cuibăresc la sânul cuvintelor,

aşteptând de la ele culoare lipsă,

şi ele, cu sfârcul întărit ca un mugur de brad,

se ascund, înecându-se la mal, în haiku-uri.

În alte nopţi, în care stau zgribulită printre vechi scrisori,

încerc cu degetul buricul cuvintelor.

Ele se gâdilă,

valuri-valuri,

studiu la lumina lumânării.

Uite, aici două umbre se ascund sub grinzi:

tu porţi în ochi frumuseţea dimineţilor fără griji la sol,

ca o pasăre Apus-Apus,

în timp ce eu mă risipesc precum polenul alergicilor spre Răsărit,

iar aici, hehe, uite!

Aici am reciclat  împreună un vis.

 

Mi-aş fi dorit ca dragostea mea să-ţi sune azi precum un câmp cu clopoţei,

însă  îngerii mei merg la bal, doar fiindcă ei dansează dintotdeauna,

mai abitir, pe un vârf de ac.

duzinari: psi©vavalyScorpiotineriuSexulSlab, abisuri, Călinlili3dcarmen pricopVeroGabriela, cuvânticel, simonaRO fataVeroversSonia.

 

Ca-n cer

In cap umplut on mai 1, 2013 at 11:49 AM

nu
te
uita
în jur dur
ca-n ceru’gurii
în palmă nuanţe tu mori

cer
dau
vis e
aşa cum
iad invers e dai
iar rai e iar de-a dura-n car

în
chin
în cerc
e umbra
rază de ☼
ori singurătate sonet


dau
dura
prin iarbă
zână verde pi
uliţa copilăriei

în
joc
cu vânt
în care
orb conduce orb
orbis pictus vorbe le sorb

00181

când
n-am
caut
şi-n ceară
(la vax-albina)
faguri cu miere-n limba mea

‘nod nude

In cap umplut on aprilie 20, 2013 at 5:43 PM

Vorbeşte-mi, răspândeşte cuvântul

năvalnic, nu-l mai distruge.

Puternic în voce fii râu, precum gândul,

oricât ai greşi. Nu fă nod, fii nud! Ce-i în mine nu fuge!

Şi cântă-mi, în rostogol,

cât soarele, urlă puternic cât văile, cât viul,

cât rostul fii nud, umple spaţiul gol

care, oricum e scris de o mie

de ori,

de zori,

de flori,

de fiori,

ca să înnod nude.

Când zgomotul se culcă

în mreaja din pustiu

nu te mai teme să mă întâlneşti târziu,

nimic nu-i dogmă,

lasă-ţi suflet să viseze.

Vibreze!

Umblători curgători,

Dum(nezei) de circumstanţă,

suntem dum, dum-dum,

suntem în drum,

tu, Dum, du-mă acasă,

rezonanţă-n:

nod

peste intimitate,

nud

peste greutate.

nod nude-n realitate.

din dragostea pentru tine-mi construiesc acte,

închei pacte…

Dum(nezeu) nu e şoaptă,

în tăcerea din templu e vorbirea coaptă.

00181

E roi sentimentul, şuvoi, în mine, în ei: psi©, scorpioanacondele, garăpentrudoi, dor, lili3d, Carmen, Max în voi.