alma nahe

Arhivă autor

Manifest pentru conştientizare şi igienă

In SuperBlog2020 on noiembrie 20, 2020 at 11:57 PM

Se întâmplă că, în teatru, şi în al meu şi în general, igiena poate să fie un obiect al realităţii, iar în realitate, să nu fie. De fapt, în realitatea asta a mea, prea puţine spaţii arată cum ar trebui să arate sau folosesc ce ar trebui folosit ca să capete valoare expresia „curăţenie lună”.

Ba, chiar într-o lună (altă lună!) dintr-un alt an, nepandemic, când a trebuit să punem în scenă comedia „Doctor fără voie”, de Moliere, devizul pentru recuzită era mai atoatecuprinzător decât o listă de achiziţii a unui spital, doar pentru o singură reprezentaţie. Vrei să te convingi? Iată-l!

  • consumabile medicale: mănuși chirurgicale, seringi de unică folosință, ace seringă, leucoplast, plasturi, branule, perfuzoare, fașă din tifon, tifon, comprese sterile, spatule (abeslanguri), electrozi EKG / testare efort, hârtie termică, hârtie EKG, gel ecografii
  • consumabile pentru laborator: sisteme de recoltare, eprubete, urocultoare, coprorecoltoare, tampoane exsudat faringian; recipient PP înțepătoare, saci pericol biologic, cutii incinerare deșeuri
  • articole de unică folosință: halate de protecție, botoși, bonete, mănuși chirurgicale, mănuși examinare latex/nitril, huse din material nețesut
  • articole din hârtie: cearceaf din hârtie, prosoape de hârtie pliate, role prosop din hârtie, hârtie igienică, șervete, aleze, scutece
  • dezinfectanți medicali: dezinfectant pentru mâini (Softaman, Promanum), dezinfectant pentru suprafețe și instrumentar (Ventisept M+), șervete dezinfectante Clinell

Cum să nu te simţi în siguranţă?!

Ei, bine, în siguranţă ne-am simţit şi noi, că devizul respectiv a fost integral sponsorizare de la Medicale-Shop.ro o perioadă.

Şi, mai înainte ca să expire termenul lor de folosire, au devenit ulterior şi recuzită pentru tanti Angelica, femeia de serviciu. Igienizare pe mai multe luni!

Da, pregătirea unui spectacol costă, aşa cum şi pregătirea unui spaţiu, fie el și teatral, în ceea ce priveşte igiena locului respectiv, costă! Dar, să zicem că asta nu e cel mai forte element de şoc al teatrului.

Fiindcă pe lângă toate astea, trebuie să te mai şi îmbraci, să mai şi joci într-un decor cât de cât sugestiv şi multe altele. Dacă teatrele ar funcţiona în pandemie – dar nici măcar spitalele nu o fac cum ar trebui! –, acum am fi adăugat pe listă şi echipament de protecţie, şi dezinfectanţi, botoşei, măşti, covoraşe antibacteriene, vizieră, role cearceaf, şervetele Z şi chiar pijamale de unică folosinţă.

Sper că nu aţi suferit un nou şoc, pentru că teatrul nu înseamnă numai cuvântul. El este o istorie care se trăieşte, cu fiece reprezentaţie şi da, teatrul e şi vizual, pe lângă că e auditiv! Şi, ce să vezi, nu e o suită de imagini, ca în cinematograf, ca să poţi uita repede ce ai văzut, ci o arhitectură mişcătoare de imagini scenice, care rămâne pe retină timp mai îndelungat, fiindcă spectatorul de teatru e musai să fie implicat la un anumit nivel de percepţie.

În teatru sunt îngăduite multe, sunt îngăduite chiar desenele, în lipsa elementelor, aşa a apărut teatrul sărac, cum i se mai zice, dar pentru a încarna un personaj, pentru a-l face să se simtă „ca acasă” în noua „piele”, trebuie să îi asiguri un minim confort de igienă a neliniştilor sale şi a prezenţelor sale lăuntrice și scenice. Folosirea acestor accesorii sau elemente scenice e şi ea o problemă, dar nu dezvolt prea mult, fiindcă am în vedere o altă direcţie astăzi, mai gravă.

Asemeni personajelor din teatru, astăzi, omul are o dimensiune în plus, din faptul că o resimte în minus, un paradox, adicătelea, iar tot contextul ăsta pandemic mă duce cu gândul la Brecht şi la teatrul său şi explic şi de ce.

Unui personaj din teatru i se induce impresia că timpul sau timpurile îi scapă şi e împăcat cu ideea asta și se vede asta în jocul său, dacă interpretarea e conformă, pe când în realitate, un om nu se comportă ca şi cum ar fi conştient de timpul pe care-l trăieşte.

Se moare din foarte multe lucruri în piesele de teatru, dar se moare exemplar, din motive foarte puternice, pe când în realitate se moare din motivele cele mai banale, de-a dreptul stupide uneori, fiindcă, na, noi ne încăpațânam ca prevenţia să nu fie tocmai un punct forte al realităţii noastre cotidiene. Lipsa igienei e adesea în top moarte, cum s-ar zice, pe primul loc.

De fapt, capodopera teatrală şi are un caracter exemplar superior capodoperei realității!

Se presupune că omul vine la teatru şi se aşază pe scaun nu numai ca să privească, dar să şi înveţe. Şi, dacă ar fi fost după mine, în această perioadă pandemică eu nu aş fi interzis manifestările culturale, ci le-aş fi îndreptat către conştientizare, fiindcă unii oameni nu se uită la TV şi sunt unii care se uită chiar degeaba. Așa că filmulețele guvernamentale pe această temă dau greș din start.

Da, se presupune că arta e un domeniu al pasiunii şi nu al unei forme de învăţământ, dar dacă putem conştientiza, mergând la teatru, că unii regi, oricât de regi erau ei, au murit şi că aceste morţi sunt evidenţe permanente, și că putem să prevenim o realitate obtuză, putem şi în realitatea noastră imediată să facem asta, nu?

Revenind la „Doctor fără voie”, nu ştiu câţi dintre voi ştiu subiectul. Pe scurt, piesa fiind o satiră comică, personajul principal este un ţăran, pe numele său Sganarelle. Care, fără voia-i, devine doctor, căci soţia sa vrea să se răzbune pe dânsul pentru bătăile ce i le aplica. Din când în când.

Martine, pe numele său, asistand întâmplător la o discuţie, află că fiica unui om înstărit a muţit, nu se ştie din ce pricini, și că niciun medic nu reuşea să o vindece, dar banii se cheltuiau din plin. Soţia ţăranului intervine în povestea acestora şi le spune că soţul ei este un medic foarte priceput, dar este puţin altfel, adică se comportă ca un om simplu şi nu recunoaşte că este doctor din prima şi, din acest motiv, trebuie altoit de fiecare dată, ca să-şi recunoască profesia

Sganarelle, întâlnindu-i pe oamenii respectivi în pădure și aplicând rețeta femeii, Sganarelle devine doctor. Cum fata, Lucinda (eu am jucat acest rol, acum vreo 25 de ani, rol pentru care mi-am ras părul de pe cap!) era sănătoasa tun, că se prefăcuse tot timpul, doctoru’ nostru i-a găsit repede leacu’, muţenia ei nefiind cauzată de vreo boală adevărată, ci de un protest împotriva deciziei tatălui său de o mărita forţat cu un alt bărbat decât cel pe care-l iubea.

Cum totul se termină cu bine, Sganarelle se hotăreşte să rămână doctor. The end.

Teatrul este conştientizare? Este! Una orientată spre adevărul cel mai profund. Citiți piesa, e și în latinește pe alocuri! E mai mult decât am putut eu povesti acum și, pe vremuri, dramaturgia era scrisă cu bogăție în substanță și conținut.

De fapt, dacă toată lumea şi-ar face treaba cum trebuie, în genere, nu ar fi nevoie de impostori, care se prefac uneori că o fac; şi, din păcate, nu se întâmplă ca în piesa lui Moliere, că nu e nici motiv adevărat, nici profesie, dar există rezolvare de la sine, fiindcă dragostea învinge. Sau binele!

Binele nu învinge întotdeauna! Spaţiile, mai ales în spitale (dar nu numai!), trebuie dezinfectate cum trebuie, cu soluţii nediluate în concentrație, ca să nu mai murim cu zile, iar cei care achiziţionează aceste consumabile nu trebuie să facă rabat de la calitate.

Da, toţi oamenii mor! Unii în singurătate, dar în condiţii de igienă. Iar alţii din pricina lipsei lor, iar conştientizarea acestei realităţi, a acestei evidenţe permanente, a efemerității omului, conjugată chiar cu nevoia-i de eternitate nu o poţi face decât cu o emoţie profundă, cu conştiinţa cea mai tragică dintre toate şi, mai ales cu pasiune!

Prevenția e mai ieftină decât tratarea!


Articol care înfățișează nu o istorioară, ci istoricul nostru, succint, de dincolo de vremuri și, care și dincolo de timp răzbate, arătându-ni-se ca un adevăr nemilos, crunt și universal,

scris pentru proba nr.20, SuperBlog 2020

Decembriind

In SuperBlog2020 on noiembrie 18, 2020 at 11:50 PM

Nu ştiu de ce am venit pe lume-n octombrie, când eu mă simt un om de decembrie, dar sunt multe semne că cineva, acolo, sus, a încurcat acele şi limbile ceasornicului, în ce mă priveşte, căci de-a lungul toamnelor mele, dacă mi-aţi putea accesa istoricul, aţi remarca din start războaiele-mi interioare: frunze de toamnă versus ace de brad şi fulgi de nea. Desigur, toate cad! De aici şi războiul!

Ca să-mi menţin, totuşi, libertatea de spirit, am folosit acelaşi brad de craciun timp de 15 ani. Până anul trecut, adică.

(arhiva personală)

Fără să-mi pese nici cât negru sub unghie de vânzătorii ambulanţi, care mă trăgeau de mânecă să-mi iau unul natural de la ei! Şi, asta da luptă, căci ştiti şi voi, când e vorba de brazi de Craciun, întâia şi întâia capcană în care te-ai putea bloca, e-mirosul.

Numai că eu nu sunt genul de om care se străduieşte, de pildă, să dovedească ceva (de la lună mi se trage!). Spre exemplu, că bradul natural nu miroase puternic decât câteva ore de la tăiere şi că e o necesitate instinctivă mai mult. Adică, de ce să vrei să te simţi în pădure, în timp ce afară e zăpadă de doi metri şi e un frig de crapă pietrele? Plus că, la mine e-sarbatoare de Crăciun, numai dacă e-pisica prietenă cu bradul! Jora (din rusescul Gheorghe) e fan bradut artificial şi, de când cu ea, şi eu, fiindcă când îşi ascute unghiile, nu mai cad puzderie de ace, de exemplu! Sau când îşi face culcuş printre ramuri. Plus că pe ăsta, artificial, nu îmi amintesc să-l fi dărâmat vreodată ea, ci mai degrabă eu. Nu povestesc, nu insistați!

brad artificial cu luminițe e-sarbatoare.ro

Adevărul e că pisica e doar un pretext. Alergătura după un brad natural stufos m-a dezorientat şi enervat mai întotdeauna, fiindcă niciunul nu arăta ca-n filmele americane în trecut şi nu arată nici în prezent astfel. Ramurile sunt rare, iar decoraţiunile moderne sunt mai degrabă potrivite celor artificiali, fiindcă au ramurile cu mult mai dese şi se decupează mai bine, fie în verdele lor intens, fie în alte culori, căci şi ăsta e-avantajul brazilor artificiali, culorile felurite. Ba, unde mai pui că au aspect natural, unii au ace 3D, dacă vrei verde, iei verde, da’ dacă vrei argintiu, alb, roz, violet sau chiar negru? Iei un brad artificial. Și iei și un odorizant de vâsc sau chiar de brad, de pin, de molid sau de scorțișoară. (Eu, de ceva timp, îmi fac decorațiunile în casă.)

(arhiva personală- lut modelat în forme pentru ciocolată)

Un brad artifical e-organizat, e-artă imitând natura, e-operă bine definită şi e, în general, un obiect cu pretenţia că salvează planeta de la tăierea brazilor naturali şi, cumpărând unul, în felul acesta ai mai mult timp de stat și de poveşti, căci ce e-iarna fără stat și fără poveşti?! Şi fără bani! Căci, ce e iarna fără bani?

Că tot am adus vorba de poveşti (şi că tot par strânsă la pungă, că nu-mi iau an de an un brad natural, măcar să nu par zgârcită la vorbe), pentru mine e-timpul să merg pe site-ul e-sarbatoare.ro şi să îmi aleg un brad artificial premium; că v-am zis încă de la început că m-am despărţit de cel pe care l-am avut timp de 15 ani. Caliatea l-a ținut!

Şi ce e iarna fără brad? Unde să pună Moşul cadourile? Nu, nu o să miroasă a plastic! Brazii de pe e-sarbatoare.ro nu au miros de plastic! Și nici cel pe care l-am avut nu avea.

Ca să nu ziceţi că vă las baltă prea brusc, ca să-mi fac eu hatârul, vă las în dar o poveste modernă, deşi clasică în esenţă, sub formă de piesă de teatru,(actriță, deh!), pe care puteţi s-o citiţi lângă gura sobei sau lângă bradul vostru artificial (pe care poate că l-ați cumpărat tot de pe e-sarbatoare.ro), împreună cu familia voastră, pe roluri.

La urma urmei, „Anul Nou şi Crăciunul sunt ceva ca o pauză de teatru. Se duce omul la bufet, bea un păhărel şi se întoarce la locul lui. Optimiştii speră că următorul act va fi mai reuşit.” (Gabriel Laub)

E-sarbatoare la Viflaim

Personaje:

Păstorul
Păstoriţa- soţ şi soţie
Oli-alt păstor, frate cu păstoriţa (e si diminutivul meu, de la Olimpia)
Batşeba-slugă-n han
Melchior
Baltazar
Gaspar-magi
Iosif
Maria

(Nota autorului: Pentru scenele petrecute afară, se vor folosi mai mulți brazi artificiali, de pe e-sarbatoare.ro, pentru a se obține o atmosferă de poveste, ca în platoul ‘Neața cu Răzvan și Dani)

SCENA I

PĂSTORUL:  Şi acum ce-om face?
PĂSTORIŢA:  Punem capul jos şi în zori ne trezim şi-o luăm din loc.
PĂSTORUL: Te mai doare?
OLI: Parcă de durut e vorba…
PĂSTORIŢA:  Ia, lasă-mă să mă uit! (desface faşa de la picior şi aruncă doar o privire) Urâtă treabă! Dacă nu facem ceva până mâine o să ai fierbinţeală.
PĂSTORUL:  Mai bine şezi nemişcat aici şi ea o să se ducă după niscaiva apă… (păstoriţa îl priveşte chiorâş) (păstoriţei) Măcar atât tot au să-ţi dea.
OLI:  Stai aici! (păstorului) La ce bun să se mai ducă? Şi, şi-aşa e şi dânsa ostenită.
PĂSTORUL:  Bre, omule, rana trebuie şi ea spălată? Trebuie! Şi-apoi oamenii ăia puteau măcar să-ţi mulţumească!
OLI:  Păi, ce treabă aveau ei? Bine măcar că pruncul e-întreg.
PĂSTORUL: Aşa e, da’ parcă şi mai întreg ar fi fost acum buzunarul şi nu doldora cu paie, dacă ţi-ar fi mulţumit cu un bănuţ, doi, acolo.
OLI:  Las’, că dă D-zeu!
PĂSTORUL:  Mai mult ia…
PĂSTORIŢA:  Tii, da’ ce gură spurcată mai ai! (păstorul bombăne; apare Batşeba cu un ulcior plin cu apă, 3 ţoluri, posmagi)
BATŞEBA:  În han nu-i loc, nici pai s-arunci. Şi asta-i tot ce am până mâine, vă puteţi odihni aici, în staul. Da’, măcar nu îi zarvă… şi îi cald.  Pe partea ailaltă sunt caii oştenilor şi miroase, de-ţi mută nasul. Iaca, v-am adus şi niţică apă… şi nişte posmagi să-i muiaţi în ea. Nu e mult, ştiu, dar e tot ce am.
OLI:  E mai mult decât nimic. Şi-ţi prea mulţumim!
BATŞEBA: (văzând rana) Doamne, Dumnezeule, da’ ce-i acolo? Te doare?
OLI: (zâmbind) După care o să mă pui să-ţi istorisesc… bine, zic: n-am fost cu minţile-adunate, iaca ce-am păţit!
PĂSTORUL: (Batşebei) Ziua începuse bine. Umblam la târguieli şi ne ţineam să luăm şi patru capre. În Viflaim găseşti capre, nu poveste! De-aia am bătut atâta drum, io și nevastă-mea, de-i soră cu dânsul (arătând spre Oli).
OLI:  Lasă, nu face întâmplarea ca s-o povesteşti! S-a întâmplat aşa cum trebuia să se întâmple. Aşa a fost să fie! (vrea să-şi toarne apă peste rană, dar este neîndemânatic)
BATŞEBA: Ia, lasă-mă pe mine! (îi oblojeşte rana cu pricepere, apoi îi pune mâna pe frunte şi pe buze) Te cuprinde fierbinţeala. Nu e-bine! (ia un ţol şi îl înveleşte) (păstorului) Şi?…
PĂSTORUL:  Şi!…(şoptit, ca să nu-l audă Oli) Şi-n drum, lângă noi, reparau nişte oameni, un car. Da’-l puseseră, nu ştiu cum, într-o rână şi doi îl ţineau cam şui. Eu mă târguiam cu ăl de dădea caprele, că nu voia să lase din preţ nici mort. El (arătând spre Oli), de lehamite, se uita aiurea. Nevastă-mea la dânsul. Unu’, de ţinea caru’, cu ăilalţi e apucat dintr-o dat’ de dureri de pântece şi-mi începe a urla. Ăilalţi se bulucesc în jurul ăluia şi lasă ditai caru’ s-o ia din loc.
BATŞEBA:  Păcatele mele!
PĂSTORUL:  Stai să vezi, caru’ o ia la vale, rupe scândura şi opritorile, dă  peste ţarcul în care şedeau cuminţi caprele, care capre o luară care-ncotro. Eu, sar cât colo, să mă feresc…
PĂSTORIŢA:  Da’, mai înainte de grozăvie, frate-miu se uita la doi, de treceau: o femeie tânără, pe-un catâr şi-un bărbat în putere. Femeia era grea, că se vedea. Da’ curios lucru, că nu s-au speriat văzând caru’ de venea-nspre noi ca şi-nspre ei.  Nevolnicul de catâr se proptise şi nu se mai urnea. Şi numai ce-l vedem pe dumnealui (arătând spre Oli), că apucă animalul de-o ureche şi, cu o putere nemaiîntâlnită, îl ridică cu tot cu femeie şi-l împinge mai încolo, în timp ce cu umărul ălălalt mi-l alungă şi pe bărbat din drumu’ carului.
BATŞEBA: Ia te uită, minune!
PĂSTORIŢA:  Poţi s-o mai spui o dată, că noi, deh, îl ştiam slab şi deşirat.
PĂSTORUL:  Şi rana-i tot la fel de minunată.
TOŢI: Da’ tacă-ţi gura aia-n veci spurcată!
PĂSTORUL:  Mă pun s-adorm. (îmbufnatse culcă; toţi îl privesc câteva secunde; el se foieşte stingherit)
BATŞEBA:  Eu m-aş cam duce, că v-o fi ajuns şi drumul, şi povestea… şi-acu şi somnul! Noapte lină!
PĂSTORIŢA:  Îţi mulţumim de gând şi de culcuş. De toate! (se culcă, nu înainte de a-şi înveli şi frate, şi soţ)
OLI:  Of, Doamne, mulţumesc!

SCENA II

(în  întuneric, printre brazi artificiali, trei siluete)

Recomandarea autorului; sursa: e-sarbatoare.ro

MELCHIOR:  Melchior eu mă numesc şi-aur o să dăruiesc, pruncului ce îngerul mi-l arătă drept rege al meu, deşi,  la rându-mi, eu tot rege mi-s.
GASPAR: Eu, smirnă.
BALTAZAR: Eu, tămâie.
MELCHIOR: (siderat) Aveţi şi-un nume, presupun.
GASPAR:  Desigur. Gaspar mi-e numele şi-al Tarsusului rege sunt.
BALTAZAR:  Iar eu, Baltazar, rege-al Etiopiei.
MELCHIOR: Eu, al Arabiei.
BALTAZAR:  Şi zici cǎ ţi s-a arătat?
MELCHIOR: Păi, ce?  Am zis? N-am apucat… în fine,  în vis s-a arătat.  Precum vă spun,  abia acum, un înger, cum nici închipuire nu-i.
GASPAR: La fel ca mie! Veste din cer, cum alte nu-s. (dregându-şi glasul) Desigur, şi-ncă două…(declamând) „Urmează steaua, urmează semnul! Regele regilor şi lumina începutului vor veni pe pământ.”
MELCHIOR: Mă şi-ntrebam, cum, tocmai eu să fiu alesul să vadă şi sǎ cuprindă  neînţelesul?
GASPAR:  Trei cinstite feţe urmat-au steaua pân-aici, în Viflaim. Mai departe, cale nu e!
BALTAZAR:  De unde ştii?
GASPAR:  Păi, am numărat… Aaaa!… Lumină din lumină se naşte tot lumină şi strǎlucirea locului ţi se arată din întuneric. Prin întuneric totdeauna-i cale în mai mult, ori prin lumină numai una, c-o recunoşti pe-aceea unde vrei să mergi.
MELCHIOR: Păi, călăuză, ea ne-a dus, ne duce, da’ de dus acuma parcă stă.  Şi nici nu mai străluce ca-n nopţile trecute.
GASPAR:  Răbdare! Semnul va veni degrab’! Să fim creduli!
BALTAZAR:  Până la capăt, nu mă las… Chiar dacă în ocol. Ştiţi,  acolo-n vis,  pare-mi  că se facea, cǎ între case era una mai mândră decât celelalte, cu caturi felurite şi-nţesate cu fǎclii şi lume, şi care mai de care se îmbulzea pe acolo şi -o veselie,  veselie mare, iar vinul…
MELCHIOR: …vinul se bea vârtos din cupele de lemn şi toţi mesenii veseli la căutăturǎ şi la chip.
GASPAR: …se bucurau nespus! Păi, da, şi eu visat-am cam la fel, însă puţin mai cumpătat, în visul meu nu un palat s-a arătat, demn de un rege, cum ne fu vestit, ci-un fel de sat neînsemnat, cu…
BALTAZAR:  Vă spun, nu locul este cel ce poartă strălucirea.  Un adevăr, două minciuni… Nu ne pripim! De ni se va ivi în cale o sǎ-l ştim pe loc! Stă în aflare.
GASPAR:  Mai ştiu şi-acum, aşa e! Era uluca strâmbă…
MELCHIOR:  Un drum cu piatră şi cu praf…
BALTAZAR: …şi dobitoace împreună…
GASPAR: (fulgerat) Ia uite! Un popas! (iese)
MELCHIOR:  O casă, ce oaspeţi sper c-aşteaptă. Să bat în poartă?
BALTAZAR:  E fără poartă…
MELCHIOR:  Atunci să ne urnim de-aici acolo, mai încolo. De fi-va să-l gǎsim în miez de noapte, lumina ne va spune-n şoapte; la urma urmei e vorba de-o minune! Doar n-o s-apară un neica nimeni a ne-o spune.
BALTAZAR: Poţi s-o mai spui o dată!
MELCHIOR: Doar n-o s-apară neic… Aaaa! (încurcat, râzând forţat; forţat de sine, nicio altă constrângere, desigur) Ce chestie! Credeam că…

Evorba de-o minune!

SCENA III

Oli, păstorul, păstoriţa dorm aparent; se tot foiesc, n-au somn; păstoriţa aprinde o lumânare)

PĂSTORUL: Acuma chiar că nu mai pot s-adorm!

 PĂSTORIŢA:  Slobod mai eşti la gură! (către Oli) Ce spui, în zori om merge pe mai departe? Crezi că poţi?

OLI:  Păi, nu vorbirăm?

PĂSTORUL:   Şi cu ce bani, mă rog? (păstoriţei) Sau ai uitat că dragul nostru frate şi cumnat i-a dăruit.

OLI:  De vrei să ştii, simţeam c-aşa o să se-ntâmple…

PĂSTORUL: Adică? Cum?
OLI:  Nu ştiu să zic la fel cum simţ, dar află că în timp ce caru’ o luase razna, simţeam că se-ntâmpla ceva. Nu-mi puteam lua ochii de pe ei; el, simplu. Dar, ea…
PĂSTORIŢA: Ea…?
OLI: Da, cu ochii altfel şi mă ţintuise. Nu mai puteam mişca. Se tot uita la mine şi după grozăvia aia mi-a luat palma în mâinile-i curate şi am simţit un nu ştiu ce. Fior să-i spun sau tremur îndelung nu-i potrivit. Şi ea, zâmbind dumnezeieşte, mi-a mulțumit.
PĂSTORUL: Ţi-a multumit!  Luându-ţi bani în loc să-ţi deie, drept răsplată, cǎ ea şi pruncul ce-l ținea într-însa, teferi au scăpat.
OLI: În ea era un prunc ce-acum trăieşte, nu pricepi? Asta e tot ce e de luat în seamă!
(Batşeba intră din nou; pare încurcată)
BATŞEBA: Cum e?
PĂSTORUL: Cred că nu-i bine. Ori l-a cuprins pe dată fierbinţeala, ori rana a oblintit că nu-i a bună… vorbeşte-ntr-una vorbe.
PĂSTORIŢA: N-are cum!  Rana se leagă şi e năclăită-n scârnă de măgar. Ce-a fost mai greu s-a dus!
BATŞEBA: Uite ce e, în han, cum ştiţi, nu mai e pic de loc şi au venit de nu ştiu unde, doi. Ea, tânără, frumoasă, grea, cu prunc. El, căutându-i loc să-l nască. S-au ostenit cam peste tot, da’ nimeni nu-i primi… şi n-am putut să îi alung cu inima.
OLI: Să vină aici, atunci!
PĂSTORIŢA:  Pe noi ne-a prins odihna, şi-om pleca.
PĂSTORUL: În miez de noapte? Unde?
PĂSTORIŢA:  Aibi suflet bun, bărbate!
BATŞEBA: Zău, judecaţi, nu-i pot lăsa afară!
PĂSTORUL: Şi noi?
OLI:  Colindători!…  Ne ducem noi trei alături, lângă cai.
PĂSTORUL: Da’ eşti rănit, şi-acolo pute!
OLI:  Nu taci, of! (se chinuie să se ridice; Batşebei) Femeie, fă ce-i de făcut!
BATŞEBA:  O rugăminte mai am.  Să m-ajutaţi, de-o fi nevoie mai târziu. (iese) (din off se aude tot Batşeba) Uşor, lăsaţi catâru-n ţarc! (intră Batşeba cu Iosif) Aici e! Îmi pare rău, da’ îi cald, o să vedeţi şi singuri.
PĂSTORIŢA: (către Oli) Păi,  ăsta nu e…
BATŞEBA: (Mariei)Acolo e un ţol curat…
OLI: Ba, el e! Ce potriveală! Hai sǎ ieşim şi-om merge noi la cai. (lui Iosif) Mă bucur tare cǎ ne vedem din nou. (Iosif zâmbeşte)
De vrei ceva, să spui! Suntem aici, alături. (iese)
PĂSTORIŢA:  Miroase-a smirnă…. (iese)
PĂSTORUL:  Sau poate ţi se pare! Ce naiba se întâmplă? Acum eram la cald, acuma-s la răcoare.

Cu ce-am greşit? (iese)

SCENA IV

(Scena naşterii)

BALTAZAR:  Aţi mai văzut aşa ceva?
MELCHIOR:  Se lumină pe dată cerul, ciudat.
GASPAR:  Nu e ciudat, e semn!
BALTAZAR:  Şi, parcă călăuza noastră se-nvârtea-n loc.
MELCHIOR:  Şi parcă altfel lumina.
BALTAZAR: O  rază neştiută s-a arătat şi drept pe staul se puse a lumina.
MELCHIOR:  (fericit) Cinstite feţe, am ajuns! Staulul ăsta e palatul cel din vis.
GASPAR: De crezi, sau nu, pe mine mă  cam prind fiorii.
(heblu)

BATŞEBA: (cu copilul în braţe, adresându-se Mariei) E-sănătos, se vede, mare lucru!
(Îi zăreşte pe magi)  Of, mă tem că-n han nu mai e loc!… şi nici aici.
BALTAZAR: Nu hanu-i treaba noastră, ci un prunc abia născut.
BARŞEBA: Un prunc? (se retrage speriată, pune pruncul jos, lângă Maria; Maria  îi face semn să-i lase)
PĂSTORIŢA: (intrând în grabă) Să vedeţi minune! Rana, de ştiţi c,a al meu frate o avea… nu e!
BATŞEBA: Cum, nu e? Nu mai e?!
PĂSTORIŢA: Mai mult decât atât, nici nu ne puserăm să aţipim noi bine, când ne trezirăm cu noian de daruri in juru-ne, ca şi cum o comoară uitată de demult şi-ascunsă-n paie se ivi. Acu bărbatu-meu, cu-al femeii soţ şi cu-al meu frate, vindecat, se puseră, nevoie mare, cele daruri sǎ împartă prin oraş .
BATŞEBA:  O, Doamne, minune în noaptea asta sfântă! Tu  îmi dai, eu văd!
BALTAZAR: Aici ne e capăt de drum! Tu, cea aleasă dintre mame, primeşte darul nostru pentru Rege. (îi dă tămâia, Melchior, pocalul şi Gaspar, smirna)
BATŞEBA:  Pentru rege? ( e mută de uimire şi lacrimi o cuprind)
BALTAZAR:  Smirnă, aur, tămaie şi daruri felurite am adus. Lumină din lumină s-a nǎscut şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu.
GASPAR: Un început!… şi nu e-n lume prunc mai însemnat!
BALTAZAR: Femeie, ai făcut o faptă ce-n lume nu-i!
BATŞEBA: Mă duc stăpânul să-mi vestesc! Şi s-aduc miere pentru uns.
MELCHIOR: Lasă-l! Cel ce-a lăsat această mamă sfântă aici să nască, la un loc cu vite, îşi va primi răsplata.
GASPAR: De va avea vreodat’ osândă, va fi s-aducă bucurie!
BALTAZAR: Răgaz să n-aibă. Toate să le dea-într-o zi şi ajutor să n-aibă decât vite!
OLI: Ba, nu! În noapte să le-mpartă, şi nimeni să nu-l vază, ca să-i mulţumească, iar vitele să-i fie de-ajutor, precum pre mamă şi pre prunc i-au încălzit.

TOŢI: Aşa să fie, dară, precum am zis, căci cel ce mântuieşte, în pragul lui a respirat.
(aici se poate cânta un colind)

(Batşeba îi  pune pruncul Mariei în braţe, apoi se repede să ia un ţol s-o-nvelească pe Maria. Fiind grăbită, se loveşte şi ţipă )

TOŢI: Ce e?
BATŞEBA: O mică rană.  Nu-i nimica, o să-mi treacă!
OLI:  Ce rană, când vindecătorul lumii e-aici?!

SFÂRŞIT

Poveste oferită de mine, împreună cu e-sarbatoare.ro

e-Sărbătoare® – Magazin Online cu Produse Tematice pentru Sărbători pentru SuperBlog 2020, proba nr.19

Notă de subsol:  brazii de pe e-sarbatoare.ro nu se găsesc în marile magazine (Dedeman, Praktiker, Metro, Jumbo, Hornbach sau Leroy Merlin) și nici pe magazine online tip marketplace, gen emag.

Plouă-n mai, avem mălai

In SuperBlog2020 on noiembrie 16, 2020 at 4:12 PM

Motto: Hei, tu, spectatorule! Nu mai fi negativist! Lumea nu s-a golit încă de semnificaţie, chiar dacă realitatea e, adeseori, ireală.

~Despre TEATRUL MEU, pe care urmează să-l construiesc, scrisoare deschisă către FRISOMAT~

Dragă partenere,

mi-am dat seama că fără tine, aş putea merge pe un drum lăturalnic şi absolut neprietenos, şi, cum se zice în breasla mea, aş trece pe lângă „piesă”, pierzând-o din vedere. Ceea ce e de înţeles în urma acestei scrisori, e esenţialul, adică, vreau să mă las în voia ta și a priceperii tale, fiindcă eu nu mă pricep să trag piesa aceasta înspre mine, cum o faci dumneata. Și, știu asta pentru că am luat urma construcțiilor dumitale din apropierea mea și am văzut cu ochii mei.

Chiar de există o criză a teatrelor în acest moment, eu tot vreau să construiesc unul particular la Focşani, pentru „mâine”. Am văzut că aveţi o colaborare bună cu Compania Global Proiect – General Construct din Focşani şi eu sunt din Focşani. Am citit și mărturia domnului Măzărean:

“Am analizat produsele și soluțiile tehnice de la mai multe companii de construcții din România. Criteriile noastre de selecție au fost: calitatea materialelor constructive, fiabilitatea soluțiilor constructive, eficiența comunicării cu echipa de proiectare a furnizorului și asigurarea termenelor stipulate în contract. Frisomat a răspuns la toate aceste criterii.”(Măzărean Florin, Partener Global Proiect)

De asemenea, sunt la curent că în urma acestei colaborări, s-au proiectat, produs, livrat și construit o sală de evenimente de la Frisomat și o bucătărie, adică 2 hale metalice cuplate:

Hala metalică 1: Sala de evenimente cu o capacitate de 650 de locuri ( 1.170 mp: lățime 23,4 m, lungime 50 m, înălțime 7,15 m la streașină)

și

Hala metalică 2 – Bucătăria (157 mp: lățime 16 m, lungime 9,8 m, înălțime 3,65 m la streașină).

Or, acolo unde văd germeni de calitate şi unde intenţia e şi promisiune realizată, rezonez și, astfel, eu am simţit că trebuie să apăs pe acest „buton” repede, ca să fac ca și proiectul meu să demareze urgent, cu Frisomat. Sunt sigură că voi găsi înţelegere şi cele mai bune sugestii, precum și că voi reuşi să integrez echipa de profesionişti a FRISOMAT în universul ăsta frumos, din care fac parte.

Deşi, prin demararea acestui gând, pare că sunt în contrasens cu vremurile, vă asigur că mă gândesc cu optimism la viitor: după această perioadă pandemică, copiii vor avea nevoie de multe spectacole şi multe veştminte de vorbe, ca să acopere găurile şi goliciunile acestea, ale realităţii curente, iar noi, la Focșani, nu avem un teatru pentru copii și jucăm pe unde putem.

Având în vedere particularitățile tehnice necesare unei astfel de săli, precum și faptul că proiectul meu e finanțat din Fonduri Europene, aspectele cele mai importante ar fi:

  • Încadrarea într-un buget stabilit
  • Respectarea termenului de livrare
  • Asigurarea încadrării în termenul de execuţie
  • Asigurarea calității materialelor și a montajului

Și, am constatat deja că pentru dumneata, aceste patru puncte cheie nu sunt vorbă, ci faptă!

Abia aştept să înțelegeţi proiectul meu şi împreună, să identificăm fiecare detaliu important, fiindcă am observat că aveţi o abordare personală, directă, mai ales că virusul COVID – 19 ne va obliga la responsabilitate maximă și ne va provoca să fim și creativi pentru a păstra strâns legătura.

De asemenea, sunt convinsă că pentru un proiect hala metalica ca cel al meu aveţi experienţa necesară, căci eu consider că Frisomat e o companie care are în ADN inovaţia si optimizarea.

Frisomat oferă soluţii de calitate la preţuri optimizate in fiecare etapă:

1. Proiectare

2. Productie

3. Transport

4. Montaj

Acestea fiind zise, vă rog să luaţi în consideraţie că cea care vă scrie aceste rânduri, are suflet şi construcţie de artist, dar gânduri de afacerist, aşa încât pot să mă…

Trezesc?!

Eram, sunt încă, fără îndoială, obosită. De gânduri, de proiecte, de zgomotul lumii şi de temeliile ei, care nu prea mai par atât de rezistente. Și, tot gândind la proiectul ăsta, am ațipit.

Poate că eram obligată să le arăt, în scrisoarea de intenție, celor de la Frisomat, chiar dacă în vis, ceva, pe o scenă, dintr-un spectacol de-ale mele sau chiar pivoţii arhitecturii teatrului meu în mişcare, evanescenţi, adică copiii cu care construiesc spectacole mari. Sunt aproape 50 şi ei sunt punctele indispensabile ale construcţiei pe care o aveam eu în cap, acum așternută pe hârtia din visare.

(Spectacol integral „Când Dumnezeu închide o uşă, deschide undeva o fereastră”, o punere în scenă după filmul „Sunetul Muzicii, în regia mea)

Da, arta nu vinde, mi s-a mai zis! Mai ales în aceste timpuri. Dar, până la urmă, Lumea asta, mare, nu e o creaţie subiectivă şi extrem de arbitrară a minţii oamenilor?

La urma urmei, şi FRISOMAT a început aşa şi acum arată aşa (joacă-te cu cursorul!):

Este timpul pentru un spațiu cu adevărat reprezentativ pentru afacerea mea și, precum în vis, aș alege soluțiile tehnice și arhitecturale Frisomat.

Fiindcă, da, uneori, plouă-n mai, şi de-asta avem mălai!

machetă scenă




Articol scris pentru proba nr. 18, SuperBlog2020

O masă-n pan’ de „mie” şi o vrajă cu Tei

In SuperBlog2020 on noiembrie 15, 2020 at 11:54 PM

Haimanaua asta de sufleţel al meu rătăceşte, hai-hui, de la atâtea doruri. De bunică-mea, întâi şi-ntâi şi de vrăjile ei întru suflet şi stomac, când se întâmpla să nu mai recunosc legumele şi fructele decât după atingerea amintirilor pe care le avusesem odinioară despre ele; nu mă înspăimânta nevederea lor, căci le cumpăram de la supermarket, dar puse dinaintea-mi, în farfurie, părea că-mi pierdusem mirosul şi gustul când le amuşinam şi le luam la rostul gustatului.

Bunică-mea are de-acu cam 7 ani de acasă, dincolo, în lumea celor duşi, da’ ceva din vraja acelor timpuri o găsesc încă pe lumea asta, ferecată bine, fie într-un borcan, fie într-o pungă de hârtie, în câte-o băcănie și așa se mai ostoiește și doru’, bată-l! Și dragul de ea!

Ca să fii fericit, chiar când cămara ţi-e goală și bunica doar o amintire, n-ai nevoie de foarte multe, totuși, fiindcă încă îi simți atingerea de zână! Așa că, fără nicio hartă, o să mă încumet să pornesc acum, de una singură, înspre acel într-acolo vrăjit simplu, de demult, al amândurora, în propria bucătărie, ca să-mi păcălesc, pe moment, sufletul cu o masă bună. Iţită din ce am, nu din ce mi-aş fi dorit!

Vremurile timpurilor ei au clătinat-o pe bunica, dar nu s-a dezrădăcinat şi a plecat fără nicio urmă de ură pe lume, ci doar cu înverşunarea aceea de sine de a se ţine cu credinţă în ea, pe ea, pe ai ei, cu mâinile… cu mâinile brăzdate aspru de truda pământului. Din care am gustat cu nesaț 40 de ani.

N-o să dau vina pe vremurile mele nici eu, fiindcă nu am pătruns cu toţii încă înţelesul lor, deşi înţelesul grijei zilei de mâine ne-a pătruns din plin pe vreo câţiva. Dar parcă ceva ne fură la cântarul spiritului și,

orice dar sănătos&proaspăt e bine venit&primit.

Eh, dar uite cum mă fură cuvintele, filosofia e bună şi ea, ori de câte ori dă-n rod creieru’, da’ nu pe stomacu‘ gol, ca acum.

Mi-e foame şi e timpul să deschid și pentru voi

şcătula* de la Băcănia Tei.

Acuma, ce să zic, iaca, mărturisesc! Cu borcanul deja golit! Lăcaşul poftei de zacuscă de peşte e nețărmurit şi aş fura orice borcan n-ar fi păzit de doi străjeri, cel puţin. Din fericire, sunt un om onest, din fire (moștenire!), şi, după ce îl fur de pe vreo tarabă, din piaţă, îl plătesc şi abia apoi dispar repede, da’ imaginea din capul meu nu; aşa că trec repede la capitolul despre înfulecat ardent zacuscă pătimaşă de crap mândru. Mândru foc, aş zice, dacă n-aş avea deja gura plină cu ultima-i suflare de borcan fost plin.

Borcanu’ cu pricina, nu e nici furat, nici plătit, ci mi l-a trimis Băcănia Tei, întru degustare, ferecat bine în scătula fermecată pe care am prezentat-o mai sus, alături de sosul Vraja Busuiocului şi pastele artizanale Caserecce al bronzo. Şi, chiar de băcănia ar fi livrat şi alte produse, perisabile, în provincie, eu tot ce-am ales aş fi ales. De data asta!

Pe ăsta l-am pus la geam (nu ca să mă laud!), de cum l-am primit, lângă cerb, cât să îi fac o poză de sezon, întru nemurire; apoi am deschis borcanu’ şi nu m-am mai oprit din mestecat şi lins pe degete, decât când mi-am amintit că ar trebui să vă fac şi vouă poftă.

N-am cuvinte să descriu savoarea, da’ se simte că-i venită din Pofta Focului şi, dacă te duci pe cărarea linkului ce ţi-am lăsat-o mai sus, o să înţelegi mai bine ce am vrut să zic. În semn de mulţumire, las, aici, ceva meşterit de mâinile mele, în amintirea zacuştei care-a fost.

Acum, scuze, nu ştiu cum am ajuns de la bunică-mea, la asta —poate prin Vraja Busuiocului, cine știe sau probabil de la pan’ de mie! — dar acum, în continuarea festinului, o să dau niţel într-o patimă de altă naţionalitate: Pasta Cinquepalmi. Şi le zice aşa nu fiindcă îţi vine să îţi tragi cinci palme de bune ce-s, că-ţi vine, ci pen’ că îs meşterite în ţărişoara noastră, sub îndrumarea lui Chef Giovanni Cinquepalmi, originiar din Puglia regiune din sudul Italiei. Gustul, aroma, culoarea si consistenta pastelor nu pot fi redate de nicio poză. Nici într-o mie de cuvinte! Spui ”Senatore Cappelli” (iar trebuie să mergi pe cărarea de sub paste, ca să pricepi!), şi-ai înghițit. În sec!

Cu toate astea, o să pun o fotografie.

Da, ştiu… sunt o făptură de o inocenţă târzie, care încă mai copilăreşte, mimând atât de bine maturitatea în bucătărie şi nu numai, de pe vremea când bunica, deși eram singurul ei companion în acel moment striga „Cui dau eu melcișorii ăștia cu unt, măr copt și scorțișoară?!”

Mie, numai mie!

Dar pofta, cea despre care ştii că o ai și tu, nu are definiţie mai bună decât reţeta proprie, mai ales atunci când se (ne)rosteşte de una singură, chiar dacă nedând suflet cuvintelor obișnuite ale unui vlogger culinar.

Reţeta mea se dă de gol și se face de faimă, într-o limbă de taină știută doar de firea-mi de artist. Actriță, deh! Doar că, na, tot din creativitatea cu care construiesc noi roluri, se pun la cale și bucatele-mi, că altminteri, sunt musafir în bucătărie, de fel… pentru că eu gătesc în sufragerie! Pentru mine! Când sunt în pan’ de „mie”!

Sunt sigură, totuși, că ea, sufrageria mea bucătăroasă, va fi cea care le va isca, de pofte zic, aşa, ca într-un joc magic, ca într-o vrajă a fantasticului busuioc, scoţând și din tine un bucătar nedescifrat, ce dormea pe undeva, în somnul eului său, în miezul unei încropeli. Pe care eu o s-o dezmierd, zicându-i plăsmuire.

Aşadar,

Reţetă din miezul unei plăsmuiri, iţită din umbletul haimanalei de suflet ce-l posed io. De furat!

Am necuvântat în filmare, fiindcă mă încearcă un guturai şi aş fi stricat orice vrajă, oricât de vrajă ar fi fost ea, dar se văd și se și aud ingredientele cu ochiul liber, dacă te laşi în voia filmului; singurele nebănuite din rețeta mea de paste, ar fi un strop de vinişor alb, turnat într-un moment anume, simţit şi nu ştiut dinainte, peste sosul pentru paste, precum şi o cană de mustişor, rămas prin frigider, cine ştie cum (fără dop, ca să nu explodeze), care-i ţinea de urât singurei felii de caşcaval afumat, uitată undeva, într-un colţ…

Mustul, a fost turnat frumos într-o cană asortată cu farfuria și băut la timpul său, după câte o îmbucătură mai aprigă.

Că tot a venit vorba de uitare, din filmare o să observaţi că mi-au mai rămas nişte paste, peste care o să arunc mâine dimineaţă, când o să le încălzesc, nişte unt, miere de tei şi niţică scorţişoară, apoi o să le pun pe farfurie lângă un măr copt şi-o să mă gândesc la bunică-mea cu adevărat, că în seara asta sufletul meu s-a manifestat asemeni unui spirit liber care înţelege că nebănuite sunt căile poftelor; și legăturile stranii!

Eu nu mă tem că nu aş avea acele însuşiri ale bucătarului Almanahe, nedescoperit, deşi degustarea pentru lume va rămâne veşnic una enigmatică, dar măcar filmarea are un realism dezvăluitor al privirii debordant, nu?

Cât despre întunecimile învăluitoare din film (și cel al meu!), tu, poftitorule, crede şi ce se spune despre sufletele visătoare trăitoare pe pământul acesta! Ele vieţuiesc ca nişte somnanbuli, dorindu-şi să stăpânească tărâmuri neatinse încă şi, în caz că sunt prinse în casă de cine ştie ce intemperii izbitoare sau lene… sau guturai, noroc că există băcănii cu livrare cum e Băcănia Tei, precum și sufragerii care suportă mirosul de ceapă…


~~~~~~~~~~

Când ție-e dor de bunica sau de ceva simplu, proaspăt&sănătos, comandă produse de la Băcănia Tei! Dacă eşti din Bucureşti şi Ilfov, ești în avantaj, fiindcă ai direct de la producătorii locali, selectate cu grijă, cele mai proaspete legume și fructe de sezon, precum şi alte bunătăţi perisabile. Card să ai!

Mulțumesc, Băcănia Tei!

~~~~~~~~~~


*cutie

Gadgetu’ bucătarului– smartphone J6 Samsung

Articol scris pentru Superblog, proba nr.17

Doar să ştii cum să te găsească

In SuperBlog2020 on noiembrie 11, 2020 at 11:50 PM

Cineva spunea că nu noi trecem prin Black Friday, ci că Black Friday trece prin noi şi, pesemne că aveam dreptate (doar nu era să citez din altcineva?!) Ai observat cum se afirmă oamenii prin propoziţii? Bine, unii se afirmă numai prin haine, dar să rămânem la propoziţii acum!

Ţie îţi vine să te închizi într-o propoziţie în care hainele sunt cel mai important lucru de pe pământul ăsta şi să arunci cheia? Eu mă închid mereu, da’ păstrez şi un set de chei de rezervă, în eventualitatea în care am chef să mă consider o descuitată: nu la minte, la şifonier!

Fi-ţi-ar primăvară!

Ce-a fost asta?… Păi, o înjurătură de-a mea, când mă prefac că uit că fix eu m-am închis, de bunăvoie, în propoziţia respectivă, când mă scurg sau mă preling, după caz, în câte-o clipă, în nuanţele hainelor pe care aş dori să mi le cumpăr la reducere. O înjurătură atipică, pe care o alternez cu fi-ţi-ar vară, fi-ţi-ar toamnă sau fi-ţi-ar iarnă, după caz.

Dar gata cu introducerea, să înceapă

Black, ta(tai)e!

Am în gură capătul unui pix, pe care îl ronţăi atunci când cred că n-am ce pune pe mine. Când n-am ce pune pe mine, potrivit cu un eveniment anume, pun în mine. Scriind. Apoi mă arunc în stradă, una imaginară, în care eu merg să-mi cumpăr ce vreau eu. De îmbrăcat, de încălţat, accesorii, toate la reducere. Nu-mi ia mult! Cam cât ai zice „tataie”. O stradă de toamnă, nepopulată… Nu, nepopulată nu! Aș putea s-o aglomerez cu mulți, foarte mulți James Bond black tae, câtă frunză… Din pix! La ora înserării.

— Vine Black, tataie! mă atinge, asemeni unui răspuns în doi peri, un moșulică. Cu vârful bastonului (nu spun unde). Apoi, râde zgomotos și continuă: black e potrivit oricărui moment, că e vesel sau trist!

Nu știu de unde a apărut, nu e fantezia mea! Mai bine nu vorbesc cu el, nu o fac cu necunoscuți! Mai ales pe o stradă căreia, chiar dacă eu am inventat-o, nu îi cunosc întinderea. Deşi, cu atât de mulţi James Bond în preajmă ai o oarecare siguranţă. Numai că eu nu am apucat să le dau viaţă pe deplin şi deocamdată, pare-se că am devenit fantezia altcuiva şi că eu sunt cea luată în pixul altuia, aşa că o să-l ignor pe intrus. Ca pe o muscă, pe care o laşi să roiască un timp, sperând să dispară de la… Na, că a apărut și-o muscă acu! I-o fi frig!

Toamna nu e un anotimp prea plăcut. Nici pentru moși și nici pentru gâze. Doar pentru cei cărora le place să fie în pas cu moda, că e anotimpul Black Friday. Vântul ia în râs frunzele copacilor și ele se agaţă, de parcă nu ar vrea să plece încă, de materialul scump al hainelor elegante ale armatei de James Bond, rodul fără anotimp al imaginaţiei mele. Şi cum se mai frământă ele, ruginitele, îngălbenitele, şi cum se frâng ele şi se fărâmiţează, şi cum îşi poartă ei sacoul cu acea sublimă eleganţă care se revarsă parcă numai din şifonierele lor şi… Ei, nu, că râsul moșului e mai enervant decât o ploaie!

— Ascultă, tataie! Nu știu ce cauți în plăsmuirea mea, de obicei, scriitorii sunt civilizați, nu ocupă cu fanteziile lor fix aceeaşi stradă cu a altora, așa că nu-mi explic de unde ai răsărit. Sunt 15 grade afară, e toamnă, deci nu ești Moș Crăciun! Şi, dacă nu eşti Moş Crăciun, atunci ce Moş eşti?

Dar tocmai ce zisesem că nu vorbesc cu el și am făcut-o. Moşul nu mai râde, dar simt că se abţine şi rămâne la fel de enervant. Nu pentru mult timp, căci rescriu îndată strada și scap de…

— Ce-o să faci cu atâția James? continuă el să mă sâcâie.

Da, chiar așa! Ce-o să fac?

Nu numai că a apărut de nicăieri Tataie ăsta, da’ mai și știe unde să mă atingă? Pesemne că m-a spionat, da… clar! Nu ai simţit niciodată că te urmăreşte un gând şi nu-ţi dă pace, deşi nu vrei să îi dai curs şi atunci te prefaci că nu există, ocolindu-l? Cred că asta e explicaţia! Și, dacă nu e asta, o fac să fie!

— Nici asta nu te priveşte! îi răspund eu în cele din urmă, deşi nu înţeleg de ce-o fac, oricum nu mai are decât câteva secunde de viaţă. Mai bine l-aş întreba de ultima sa dorinţă, ca să fiu elegantă. Deși nu îi datorez nimic.

Moșul se așază pe un morman de frunze căzute, nu înainte să mormăie ceva și frunzele îndată iau forma unui scaun. Cu spătar! Să se așeze sănătos, oricum îl șterg! Dacă stă comod, nu o să i se mai pară că sunt moartea…

— Nu mă șterge, drăguţă! Nu ești curioasă de ce sunt aici?

Ba sunt! Da’ nu o să recunosc, drăguţă! Ca să faci scamatorii cu frunze uscate!? Privirea îmi pică direct pe Mocasinii din colectia Dr. Martens, pe care îi poartă.

Nu îmi plac moşnegii băgăreţi. Se comportă de parcă ar avea un răspuns la toate.

— Dar chiar am un răspuns: answear.ro!

Şi acces la gândurile mele, pare-se. Nelimitat! Îl șterg de îndată ce îi spun asta:

Şi, fireşte, o să mă pui să caut haine la reducere, ca să mă asortez cu Bond… Uite, caută tu şi zi-mi ce rochie mi se potriveşte de acolo, fiindcă, ce să vezi, eu nu port rochii! Şi, dacă se nimereşte să mai port câte una, pun un pantalon pe dedesubt. Şi, în niciun caz nu pun pantofi cu toc! Da, cred că nu sunt îndeajuns de femeie, nu? De-asta!

  Uite, rochia asta ţi se potriveşte!

6

— Poate! Dacă ar avea mărimea mea…
— Poţi pune o alertă şi eşti anunţată când au mărimea ta în stoc. Până atunci, uită-te în şifonier!…

Gata, mă închid acolo, scap de el!

Nu ştiu cine l-a inventat pe moş şi nici cum îl cheamă și asta mă neliniștește un pic. Nici nu îmi dau seama exact dacă aveam nevoie de el, doar fiindcă am un stil diferit de-a aborda lucrurile, așa, în general. Nu numai când e  vorba despre stilul vestimentar. Adică, vine Black Friday mâine-poimâine şi…

Ce-am zis?! Nu cumva moşul e chiar BF?! BF de la Black Friday, nu de la best frend… dar e, într-un fel, cel mai bun prieten…

Eu am pus un NU mare black tae-ului clasic și un POATE în dreptul celui chic reinventat. De la început, din adolescenţă chiar. Dar nu prea țin să mă încadrez în vreo categorie clară! Fiindcă eu mă îmbrac în funcție de stările pe care le am, și nu potrivit ocaziei sau unui anumit prilej de-a mă îmbrăca, uniformizând situațiile. Sunt zile când Desigual e prietenul meu cel mai bun și altele când stilul vintage mă încadrează în alte epoci.

— Și te mai întrebi de ce am apărut? Sunt aici să te acopăr…
— Nu acoperi nimic! Nu mă prinde pe mine acest fel de-a fi, dar nu văd ce e rău în asta. E stilul meu și e unul asumat. Un stil de actriță. Uite, rochia pe care mi-ai sugerat-o, chiar îmi place! Numai că eu aș purta-o cu un pantalon sau cu un dres gros, colorat, kaki sau maron, la care aș adăuga o eșarfă colorată în mai multe nuanțe de toamnă. Și o pereche de ghete grena. Și o vestă de catifea verde, cu broderie.
— Îți place toamna?
— Se asortează cu părul meu roșcat.
— Dar moda?
— Cred că îmi place pentru spectacolul pe care îl oferă…

— Atunci, imaginează-ţi că eşti invitată la Spectacolul „Black Friday la Answear!” Ce ţi-ai alege dacă nu ar fi pandemia?

— Pot alege şi de la Medicine? Adică, o să aleg şi de la Desigual, dar…

— La reduceri de până la 70% nici n-ai cum altfel.

— Doar atât! Dar să ştii că eu aş alege, de fapt, numai chiloţi, sutiene, şosete, că niciodată nu-mi ajung…

— Nu ţineam musai să ştiu! Da’ dacă o să ne închidă ăştia de tot, în case, la ce-ţi trebuie atâtea?

Cred că moş Black ştie că îmi place să-mi cumpăr haine la reducere şi că mi-am mai cumpărat multe anul ăsta. Mai multe decât anul trecut, spre exemplu, ca să mi le asortez cu măştile.

— Auzi, Black Tataie, dar de ce tocmai un moș?
— Eu? De ce, voiai să fiu mai tânăr?
— Nu. Nu e o poveste de dragoste! E despre stil, oarecum. Un răspuns! Pentru cine caută reduceri şi haine de calitate. Și personajul tău e mai potrivit, are ceva… De ajutor! E un personaj cu răspunsurile la el, cam cum e un magazin online cum e Answear.ro. Adică, e impozibil să nu îţi regăseşti gusturile. Gusturile&Mirosurile, în materie de modă, chiar şi pe timp de pandemie. Nu știu unde au dispărut oamenii ăia de tip James Bond, dar data viitoare când o să mai caut oferte la reducere pe Answear, o să umplu strada numai cu tipi de tip Black Tataie… Unde o să te duci de-aici?
— Secret!
— Eu te-am inventat?
— Nu îți spun!



Articolul nr.16, SuperBlog

Cum să cultivi un gând de bine

In SuperBlog2020 on noiembrie 9, 2020 at 9:23 PM

Dacă dispare un tip de om, de ce nu te apuci să-l cultivi chiar tu?

Reţetar!

Pasul 1. Gogoşi de mătase sau despre plante şi alte lucruri bune

Când au înflorit plantele medicinale ale lumii ăsteia, Dum(nezeu) le-a cules, le-a ales, le-a pus la uscat la soare şi-apoi, a pus un ol gigant de pământ pe un vulcan; pe urmă, a strâns câţiva nori, a tunat, a fulgerat şi-a mângâiat barba şi a plouat. În ol! Un copil, care era de faţă, s-a mirat, şi-atunci, cu o scânteie i s-a aprins şi lui, şi nouă, viitorul.

Atunci, Dum(nezeu) a lăcrimat (Dumnezeu lăcrimează la fiece mirare a unui copil) apoi a turnat ceai călduţ peste rugăminţile şi bocetele unor mame de soldaţi şi s-a întins pe câteva câmpuri de luptă, extrem de obosit. Ce gogoşi de mătase şi-a zis, în sine, copilul, dacă n-ar mai fi „războaiele”, nu s-ar mai naşte eroi! Apoi, după ce-a băut un ceai din căuşul palmelor lui Dum(nezeu), s-a întins pe iarbă, în neînţeleasă pace a spiritului (aşa cum sunt mai toate aţipirile de om şi-n zilele noastre, după ce bei un ceai bun, de la Fares, îndulcit cu miere şi extrem de aromat) şi-a adormit.

Dimineaţă, copilul de dac (că era dac, dar am uitat să vă spun!) şi-a pupat mama, s-a uitat după Dum(nezeu), l-a strigat, ca să-i spună că a înţeles că nu e nevoie de războaie ca să fii erou, pesemne că a visat înţelesul ierburilor tămăduitoare, dar El nu mai era la locul ştiut şi-atunci a simţit cum s-a trezit un om nou într-însul, şi-a zâmbit.

De-atunci, an după an, copilul a cultivat generaţii de copii în jurul său, i-a aşteptat la capăt de tobogan, de balansoar, de leagăn (în funcţie de timpuri, formele lor s-au modificat) şi i-a deprins cu amestecul de plante şi cu mirarea proprietăţilor lor terapeutice, când la un ceai (cum altfel?!), când la un sirop din plante, povestindu-le, printre altele, tot felul de reţete din inima lui de dac şi din inima Daciei, precum şi cum e cu gogoşile de mătase ale gândului dumnezeiesc. Şi, uite-aşa, din dac în dac, de la Dum(nezeu) încoace, iarba nu mai tace

Numai că, puţini înţeleg importanţa viermelui dindărătul mătăsii! De-aceea, astăzi, mai înainte să vă spun că am răcit (sau să ştiu dacă am sau nu COVID 19, căci mâine dimineaţă mă testez) şi cum mi-a îmbunătăţit starea de sănătate pachetul PLANTUSIN, primit în dar de la Fares, deschid o poartă nouă şi aici, în almanaheul meu, către produsele Fares şi istoria lor, în semn de mulţumire şi apreciere.

Pasul 2. 90 de porţi deschise

Deşi povestea Fares începe în ale timpuri, ale strămoşilor daci, ce cunoşteau plantele şi puterea lor tămăduitoare, ea a renăscut în anul 1929, la poalele Sarmizegetusei, mulţumită vizionarului farmacist Andrei Farago, ce şi-a dedicat întreaga-i viaţă plantelor medicinale. De la cercetare, până la produs finit!

La 91 de ani de-atunci, lucrurile tămăduitoare şi bune sunt create exact în acelaşi loc în care Andrei Farago a pornit această fabrică de sănătate, unde plantele sunt cultivate pe zeci de hectare, întinse în afara Orăştiei, în aer liber şi proaspăt. Pentru ceaiurile şi remediile Fares, se folosesc peste 200 de specii de plante şi, dacă anul acesta nu se întâmpla ce s-a întâmplat, porţile Fares ar fi rămas deschise tuturor acelora care, ca de obicei, de 90 de ani încoace, şi-ar fi dorit să vadă, cu ochii lor, transformarea în remedii a plantelor, de către echipa Fares. Aşadar, cum vizitele fizice sunt suspendate pe o perioadă nedeterminată, vă invit la un tur virtual, ca să înţelegeţi de ce, la capătul acestui text, veţi găsi un om mai sănătos, pentru că a folosit produsele Fares (capsule, siropuri, tincturi şi comprimate).

Pasul 3. Rădăcina unui lucru bun

Mai înainte de a începe ce stă să înceapă, adică o poveste adevărată, o să recomand catalogul Fares, pentru a descoperi sursa stărilor voastre de bine sau cum să ajungeţi la ea, dacă nu aţi încercat-o (sau v-a încercat ea) încă.

După cum bine ştim, niciun anotimp nu seamănă unul cu altul, dar sunt unele vremuri ca nişte bătăi de inimă rapide, pe care eu le simt ca şi cum li s-ar fi defectat organul care le ţinea în viaţă şi, uite că trăim una chiar în zilele noastre, chiar acum, în acest minut, precum şi în următorul, apoi în următorul şi tot aşa… o vreme cu stări opace şi, deocamdată, fără orizont.

Mâinele nostru, al tuturor, e pe picior de ducă, în timpurile astea numeri minutele altfel, iar orele, după ce că devin aşa de instabile, amuţesc cu zilele. Ce-ai, Olimpie, mi-ai zice, dacă nu m-ai şti bine, te-a parazitat iară vreo melancolie de-a ta? Lăuntrul meu are, însă, în acest moment, contururi precise şi nicio umbră de melancolie pe-acolo; le-a gonit pe toate, de prin toate colţurile, tusea asta blestemată, pe care am căpătat-o de vreo cinci zile, ameliorată acum de majordomul sănătăţii, siropul Plantusin Forte R25.

Siropul are la bază 18 plante și 6 uleiuri esențiale cu efect puternic antitusiv şi este cea mai importantă reţetă Plantusin de până acum. Şi, da, chiar aşa e, nu e doar reclamă, eu am simţit de la prima gură de sirop, îmbinarea armonioasă a ingredientelor şi o ameliorare, de la primul capac băut. Asta se întâmpla joi, parcă, azi e luni, când nu prea mai am gust şi nici miros şi, care, în mod straniu, când reapar ( la o capacitate mai mică, dar reapar!), când dispar; de la o oră la alta.

Ca să îmi dau cumva seama de frecvenţa acestor apariţii şi dispariţii, am pus două pulverizatoare de parfum în cameră, care împrăştie arome din 9 în nouă minute şi astfel, am putut contoriza mai bine apariţia şi dispariţia gustului şi a mirosului. .

Revenind, despre sirop o să mai adaug că se simt toate plantele şi uleiurile într-un amestec dulce-acru-amărui, iar dozarea e atât de perfectă, încât îţi vine să încalci recomandarea de 3-4 linguriţe/zi. Am ţinut seama, totuşi, de recomandare, cât de cât şi am măsurat doar 3-4 căpăcele/zi. (1 căpăcel=1 linguriţă mai adâncă)

În completare, am luat şi comprimate de supt Plantusin pentru gât R 13, şi am simţit, tot aşa, destul de repede, acţiune benefică, amestecul calmând iritaţiile mucoaselor gâtului, realizând totodată fluidifcarea şi eliminarea secreţiilor traheobronşice. Am mai simțit și că îmbunătăţeşte răspunsul imunitar. Ba, în acest moment, la 4 zile de când iau, şi siropul, şi comprimatele, s-au redus secreţiile nazale considerabil, azi dimineaţă, m-am trezit cu nasul uscat-uscat şi, deloc încărcat. În primele zile am simţit gustul de mentă, puternic, de eucalipt şi de coada şoricelului, propolisul, gustul de cimbru şi de fenicul, care se armonizau perfect. Am luat cam 4/zi, că am gura uscată în permanenţă şi am o iritaţie pe limbă şi în gură şi mă ustură, astfel că evit să irit mai mult de-atât micile leziuni. Iar eucaliptul nu e tocmai prietenos cu ele…

Partea comică e că, azi-noapte, am căzut din pat la un moment dat. Până să cad, nu eram într-o stare de somn profund, ci de trezie şi, tot aşa, nu aveam miros şi nici gust (am mutat în cameră unul dintre difuzoarele de parfum). Poate nu credeţi, dar după căzătură, mi-au revenit ambele, instant şi asta e ca şi cum am făcut și o inhalaţie cu umor. Bineînţeles că am început să râd cu lacrimi, spre nedumerirea pisicii, care doarme de obicei la marginea patului, ca o barieră protectoare, dar acum, nu se ştie prin ce minune, am ocolit-o, în rostogolire şi privirea ei era foarte grăitoare. Nu sunt nici prea ușurică.

Că tot suntem la capitolul autoironie, mai povestesc ceva aşa, volatil ca un ulei; când am fost întrebată ce dar să îmi trimită Fares spre testare, m-am gândit la ceaiuri, am visat atâtea variante şi tehnici de-a le povesti şi de-a le bea (şi în noaptea cu căzătura!), fiindcă frigul iernii, pe mine, mă transformă într-o romantică întârziată incurabilă; dar ceva m-a făcut să dau înapoi – grija timpurilor, bineînţeles! – şi să optez pentru pachetul Plantusin. Habar n-aveam că, la o săptămână, de când curierul mi-a înmânat coletul, o să am câteva mici simptome de răceală (sper să fie o simplă răceală de sezon) mâncărimi în gât, urechi, ochi, la început, o uşoară durere de cap şi apoi tuse, plus nas înfundat.

În pachet, am mai primit şi capsule moi cu uleiuri esenţiale Plantusin R 18, o formulă complexă alcătuită din 6 uleiuri esențiale, dar fiindcă nu aveam şi nici nu am dureri în piept de la tuse, am luat doar două capsule până acum, fiindcă am citit pe prospect că se folosesc în cazul unor infecții respiratorii acute și cronice şi nu era cazul la mine.

Pe de o parte, să fii răcit, nu e o fericire, dar pe de alta, mă bucur că am răcit acum, fiindcă am putut să gust aceste lucruri bune şi să le testez pe propria răceală, cum ar veni, fiindcă nu prea îmi place să recomand remedii pentru sănătate aşa, pe ochi frumoşi şi pe încredere.

Sigur că, Fares e o firmă românească foarte cunoscută şi numele său e garanţia unui produs bun, dar cumva, Dum(nezeu), prin cine ştie ce căi ale sale, le-a potrivit aşa, într-o poveste adevărată, în care testarea nu e fictivă.

Când cercurile de frig se adună violent, fiecare om are propriul dicţionar de mişcare, de apărare reflexă, mai ales la început de iarnă, când suntem mai expuşi la vulnerabilităţi şi la insecurităţi. Dar iarna asta e diferită, te temi că s-ar putea prinde definitiv de ultimele tale gânduri, de braţele tale, de corpul tău, de respiraţia ta şi de aceea, îţi ţii nerăbdarea de-a trăi mai bine închisă şi mai bine hrănită, cu plantele lui Dum(nezeu) și ale dacilor, în locul ăla care se cheamă inimă.

Câteodată e luni şi poate că e un luni roz şi speri că mâine nu începe un marţi de altă culoare, mai violentă ca o luptă adevărată, nu vorbe, căci frica e cel mai mare război şi, mai întotdeauna, sfârşeşte prin a te convinge că ea are doar un timp anume, ăla în care nu mai eşti tu.

Remediul sau un ajutor preţios este la îndemâna oricui. Produsele Fares testate îţi redau acea senzaţie de realitate, acea realitate cât mai aproape de capătul viitorului, iar chestia aia… chestia aia pe care o trăieşti cu imposibilitatea de a face anticipări sigure, nu mai face din timpul ăsta trăit aşa, pandemic, un teritoriu al agoniilor.

Se tot vorbeşte de efectul placebo, dar nu toată lumea crede în el, eu însă da, cred şi în puterea cultivării unui gând de bine. De altfel, de când am deschis pachetul, am simţit o ameliorare de moment, datorită designului ambalajului, fiindcă până să găseşti o recenzie adevărată la un produs, el e cel care vinde la raft. Mie mi se pare că ambalajul e la fel de importat ca produsul pe care-l însoţeşte sau protejează şi, în acest caz, se identifică vizual cu marfa, fiindcă comunică vizibil valorile mărcii Fares.

De fapt, ambalajul diferenţiază un produs de altul, iar cel al gamei Plantusin spune o poveste, cu care am şi început, de altfel, inspirată de design.

Am început cu ambalajul acest text, fiindcă chiar dacă ştii de unde şi cum ai început, rămâne de văzut realitatea prezentă, care e o realitate mai dură acum, după multe poveşti cu sfârşit aiurea. Nu am scris nici ca un expert în combinaţii de plante sau poţiuni magice, nici ca un vânzător de iluzii deşarte, ci ca un om răcit, în drumul său spre noapte, cu o cană de ceai în faţă. Ca să te cultiv ca fiind alt om, unul informat şi deloc la buzunar uşurat, fiindcă aceste produse sunt un lucru bun, sunt ieftine şi, mai ales, româneşti!

Hai, sănătate mie (şi ţie!), sănătate din inima dacilor!


Articol scris pentru SuperBlog 2020, proba nr. 15.

Update

Miracolul zăpezii- Hoţul de luminiţe

In SuperBlog2020 on noiembrie 7, 2020 at 7:59 PM

Tărâmurile unui hoţ de decembrie

Difuzor de camera cu aroma de chihlimbar si condimente – Stupore della Neve, 100 ML

Un mod plăcut şi stilat de a parfuma interiorul

A fost odată ca niciodată” o zi de primăvară liniştită ca o bibliotecă şi parfumată în arome Stupore della Neve, de la Bottega Verde. Pe înserat, ne-am strecurat, fiecare, în păturile noastre pufoase, sperând să visăm ceva frumos, după ce spuma moale şi învăluitoare a gelului de duş ne-a atins mângâietor şi delicat pielea şi, până să ne fure somnul, ni s-a făcut iar Crăciun în suflete, fiindcă miroseam cu toţii a citrice, chihlimbar alb şi a condimente de iarnă.

Suntem mulţi cei cărora ne place iarna şi de-asta ne place să mirosim precum ea. Pentru noi, iarna nu e un anotimp rece, e anotimpul cald al poveştilor şi una veche-veche, chiar acum, pe loc, se dă întoarsă din drumul ei, momită de arome şi multitudinea de luminiţe de Crăciun din casa mea, care nu se dau plecate nici în restul anului.

Pentru cei sosiţi pe lume după ’89 poate fi o poveste nu prea înţeleasă, fiindcă se întâmpla în ani mai crunţi decât cei de acum, de dinainte de ’89, anii aceia pradă întunericului prelung, când doar bezna umplea casele în ajun de Crăciun. Noi aveam o singură instalaţie cu luminiţe colorate, pe care tata o repara, de la un an la altul şi care se tot scurta, de ai fi putut să o pui, la un moment dat, să lumineze doar barba aia mică şi stufoasă a lui Moş Crăciun. Un gând frumos care mă face să zâmbesc şi-acum, mai ales că, între timp, a „inventat” cineva şi luminiţele, ba chiar şi globurile pentru barbă.

Mie mi-e greu să povestesc iernile mele, într-un fel, pentru că, mai degrabă, ele mă pot povesti pe mine, diferită, căci fiece iarnă a mea s-a diferenţiat de o alta prin vreo boacănă simpatică, pe care am făcut-o cu sau fără voinţă.

Într-una dintre ierni, cred că aveam vreo 5 toamne şi un pic, am căzut într-un canal plin cu apă rece-sloi de gheaţă. Când m-au scos, haina mea de blăniţă albă, cu cănăfiori roşii, era gri. Un gri strălucitor, că apa îngheţa instant, de frig ce era. Mă transformasem într-un arici fermecat, dar eu tot fericită păream; pesemne că îmi îngheţase şi zâmbetul sau poate că mă gândeam la cada plină cu apă, în care-mi plăcea să stau cu orele, chinuind-o pe mama să îmi încălzească extrem de multe oale cu apă. În anii aceia apa caldă era un lux şi, chiar apa rece, care ni se dădea cu program.

Nu ştiu dacă îmi plăcea apa sau mai degrabă eram fascinată de bulele acelea curcubeu, parfumate. Sursa? Şamponul tatei. Pe-atunci, îmi plăceau aromele tari şi se mai găseau, din când în când, pe sub mână şi cosmetice barbati de calitate. Ieşeam din apă numai după ce mi se încreţea pielea de pe degete şi miroseam cum trebuie, a cadouri şi a iarnă.

Când am căzut în canal, ţineam în haină, pe mânecă, o instalaţie de brad, pe care am cerut-o de la prietenii părinţilor mei, unde fusesem în vizită. Era stricată şi le-am cerut-o, ca s-o repare tata. De fapt, în mintea mea, aveam să le înlocuiesc la înapoiere: lor să le-o dau pe-a mea, că, na, atâta s-a putut face cu ea, reparată, iar eu să o păstrez pe aceasta, pentru că era la începuturile ei de instalaţie luminoasă şi aveam să mă bucur de ea multe ierni de atunci înainte, până s-ar fi potrivit iarăşi doar în barba lui Moş Crăciun, când aş fi devenit, inevitabil, un hoţ de luminiţe, recidivist.

De-atunci, din ’89, am hotărât că, îmi voi umple casa cu luminiţe de Crăciun mai înainte de a se face iarnă în realitate şi, aşa, an de an, am ajuns să le păstrez astăzi definitv aprinse, în fiece anotimp, în parfum de scorţişoară, în amintirea vremurilor când simţeam cum tot întunericul ăla mă toropea mult mai devreme decât înserarea zilei, dar cu toate astea mă simţeam împlinită. Mă masau doar călcâiele nopţii, în pofida sentimentului aceluia de neputinţă. Un sentiment ce încă mă încearcă pentru că e asemănator acestuia de anul ăsta: un an cu restricţii mai aprige decât lipsa luminii exterioare, căci cele ale anului în curs sunt, toate la un loc, un altfel de hoţ, ce atentează la cea interioară.

Aş ieşi în sfârşitul toamnei de afară să înalţ un lampion în amintirea acestor vremuri, dar de ieri se întrevăd noi restricţii, negru pe alb, aşa că mai bine mă închid în casă, de bunăvoie, cu toată Gama Stupore della Neve Botegga Verde. Acum, cât încă mai am miros!

Într-o lume fără gust cred că eram deja, fiindcă doar unii dintre noi, goi, se mai umpleau de stele, dar acum şi fără miros…

Trăieşti sau poţi spune că trăieşti, atâta timp cât îţi aminteşti, iar fără gust şi fără miros totul va adormi curând în somnul uitării, fiindcă fără simţurile acestea multe s-ar pierde. Poate chiar omenirea! Cu toate astea, m-aş rezema şi acum, când frica misterului a dat năvală peste noi mai mult decât de obicei, de locuri dragi, cu duioşie, căci nimic nu s-a pierdut în mine, deşi, pe unele le simt doar dacă îmi frec bine-bine ochii, ghidându-mă după mirosul iernilor trecute. Dar na, nu e o noutate că iluziile sunt mai fermecătoare decât realitatea.

Noroc că locul ăsta, pe care îl calc acum, dându-mi fiori, e acelaşi ca în urmă cu o viaţă, şi fiecare clipă petrecută în el mă poate întoarce la simţurile olfactive de dinainte de pandemie, pentru că nu o fac singură, ci cu mine însămi, în lumea de sub pleoape, şi cu ritualurile mele de înfrumuseţare interioară și exterioară, o lume în care e iarnă non-stop, indiferent de anotimpul de afară.

Când suntem în impas, noi, oamenii, găsim tot felul de alternative pentru minte, s-o păcălim cumva să nu ne mai lase pradă deznădejdii. Și, făceam asta și înainte de ’89 și acum. Frumuseţea vieţii e că identificarea ei, pe propria piele, nu are în spate vreo alchimie complicată, ci îşi găseşte adesea definiţia în cea mai simplă formă a sa, NATURA.

Bottega Verde e un producător de senzaţii potrivite în a-ţi scoate la iveală atât frumusetea tainică, dosită prin cine ştie ce unghere ale fiinţei tale, o sărbătoare intimă, ce te desprinde, ca prin magie, de rutina unei zile obişnuite și un transportor în călătorii fascinante în care starea de bine tronează.

Există poveşti care, dacă nu le-am spune, n-ar mai fi! Şi, poate că uneori simţi că îţi mai trebuie o respiraţie în plus, ca să mergi înainte. De fapt, mintea noastră are nevoie de atât de multe, ca să ne simţim împliniţi, dar uneori e suficient să ştii doar ce creme de corp îţi priesc, cum miros şi de unde le poţi cumpăra!

Balsam hidratant pentru fata si corp, pentru toate tipurile de ten, cu extract de seva din vita de vie de la Palazzo Massaini – Linfa di Vite, 150 ML

Cum fiecare hoţ de luminiţe are propriul său naş, tot hoţ de luminiţe, în priviri, în zâmbet, al meu, în această poveste mare, în care s-au pornit a se povesti, singure, poveşti mai mici, e Bottega Verde, fiindcă aromele sale sunt mai purtătoare, în funcţie de simţurile fiecăruia, azi, pe cărările dulci ale purităţii copilăriei.

Produsele Bottega Verde au la bază trei ingrediente cheie cultivate cu grijă pe cele 300 de hectare ale Domeniului Massaini: măslinele (simbolistică: puritate, pace, glorie) , vița de vie (simbolistică: statornicie, simbolul armoniei intre cer si pamant) și ovăzul (simbolistică: rezistenţă la iernare). 

Şi-atunci poate că e explicabilă starea de pace şi puritate sufletească care te cuprinde, când, în timpul ritualului tău de înfrumuseţare, amintirile devin micile tale glorii, în armonie cu cerul şi pământul, induse de aroma produselor, întru rezistenţă la iernare.

Bucură-te de frumuseţe, fii parte din magie! Înscrie-te în BV Club și poți câștiga un voucher de cumparaturi de 250 lei!

Iar pentru barba ta, Moş Crăciun, că şi tu eşti tot un fel de hoţ de luminiţe, recomand niţică hidratare şi strălucire!

Ulei pentru barba, multifunctional, ulei de masline de la Palatul Massaini – Barberia Toscana, 30 ML

A, şi promit că nu o să mai fur vreodată vreo luminiţă!


Note de subsol:

  1. Lălăiala din difuzor, plasată mai înainte de a lăsa celălalt difuzor să-şi facă treaba, precum şi luminiţele astea de după, îmi aparţin.

2. Acesta e un articol de beauty outside-beauty inside scris special pentru tine şi pentru proba nr.14, SuperBlog 2020

Folia&Follia

In SuperBlog2020 on noiembrie 4, 2020 at 9:47 PM

Toată lumea ştie că podeaua se află jos şi tavanul sus…

Toată, pe naiba! Pentru el se prăbuşeşte realul! Cum se prăbuşeşte? Din tavan înspre podea, fireşte şi, împreună cu el, şi telefonul său. Şi, atunci, numai ce îl auzi că zice „Che follia!”* scurt, fără mama mia** şi ştii că iar a confundat podeaua cu tavanul şi telefonul său s-a dus acolo unde toate telefoanele sale se duc, de când s-a mutat în cartierul nostru.

Nu îl cunosc personal, urmăresc povestea de aproximativ un an, de la distanţă, când domnul „Che follia” s-a mutat în cartier. De fapt, numele său e Lorenzo. Lorenzo Pazzo***, ceea ce ar explica într-o oarecare măsură preferinţele sale în materie de înjurături. Primul „Che follia” nu s-a lăsat mult aşteptat. A fost de-ajuns să coboare din maşina sa personală, să se îndrepte spre camioneta care-i căra mobila şi, deşi telefonul era în mâna sa, securizat, ar zice unii, nu se ştie cum, în secunda imediat următoare, a ajuns pe una dintre piesele de mobilier, nedescărcate. Adică, sus, în camionetă.

Numai că, ce să vezi… doar eu am văzut asta, că aveam privire de ansamblu, fiindcă atât el, cât şi cei doi băieţi, care urmau să care mobila, au căutat, o vreme, telefonul în van.**** În van-ul din limba română, că, în camionetă, printre piesele de mobilier nu le-a trăznit prin cap să caute. Adevărul e că obiectele cad de sus în jos, numai italianului nostru îi cad din podea înspre tavan.

De ce nu am strigat la ei?! Bună întrebare! Din instinct, cumva, a fost un fel de mers înainte al unei pasiuni fără obiect, de care nu sunt mândră, dar cel mai probabil e că firea mea artistică m-a împins să exploatez acest nonsens de moment, fiindcă imediat după „che follia!” sa, m-am trezit că făceam nişte calcule: „Iată personajul, iată titlul piesei, iată situaţia, iată…” Erau mai mulţi de „iată”, dar nu e ăsta subiectul articolului de faţă.

Aşadar, că am stabilit deja, n-am făcut-o din răutate, dar ca să înţelegeţi, vă mai spun că mie mi se arată lumea în anumite momente, ca şi cum ar fi lipsită de semnificaţie, aşa că în momentul în care se întâmplă ceva interesant, amestecat cu un soi de scamatorie, vreau să-l exprim pe acel ceva în scris şi pentru asta, trebuie să-l las să se întâmple până la capăt, nu-i aşa?! Ai mai văzut un personaj ca Lorenzo Pazzo?… Vezi?!

Când într-un final l-au găsit – de telefon zic! -, era prea târziu pentru el, ecranul se fărâmiţase în formă de soare, cu razele-i inegale. Atunci am stabilit numele complet al piesei de teatru pe care vreau s-o scriu, „Folia&Follia„, fiindcă imediat mi-a fugit gândul la o folie protectoare Lemontti, care ar fi salvat telefonul de la decesul prematur. E primul lucru care-ţi vine în minte, de obicei, după ce ai păţit-o! Adică, hei, nimeni nu gândeşte (corect!), din prima, aşa: Folii de telefon! Le montti***** înainte (să cadă!), fiindcă le cumperi de la BrandGSM! Nimeni abia mutat în cartier şi foarte italian…

Dacă de obicei, un italiano vero******e însoţit de o româncă (sau mai multe, nu ştiu, nu comentez!), al nostru era singur-singurel şi nu ştia nicio boabă-bobiţă-bobuliţă din limba română. Dacă plătiţi bine, vă dau şi adresa, e încă singur şi, între timp, Lorenzo al nostru, nu mai dă banii pe telefoane noi, fiindcă a învăţat diferenţa dintre un telefon cu folie protectoare şi unul fără, plus că e as în materie de brand-uri de folii. Bine, e şi explicabil, că na, e şi primul lui cuvânt în limba română, pe care nu numai că l-a învăţat, dar l-a şi aprofundat.

Astfel, fie că e vorba de folii din sticlă temperată care acoperă în întregime ecranul, cum sunt Lemontti, Eiger, Devia, folii cu margini rotunjite 3D, cum e Devia sau folii privacy, adică acele folii care asigură confidențialitatea displayului când sunt și alte persoane în jur, Lorenzo şi-a învăţat lecţia. Desigur, a durat un an, că na, dacă eu nu i-am pomenit nimic de folii de calitate, de la etajul meu, de sus, nici alţii, de jos, de pe lângă el nu au făcut-o, din cine ştie ce motive. De-aceea, italianul nostru a mai spart destule telefoane şi a mai exclamat de multe ori „che follia”, fără „mama mia”, până s-a prins că e o diferenţă considerabilă între o folie de brand şi una no name.

Că s-a prins perfect, ca folia protectoare de ecranul telefonului său, nu e nimic anormal, orice prost (scuze!) om se prindea mai devreme sau mai târziu, dar Lorenzo al nostru s-a dus la calculator, a deschis un document word, pe care a scris cinque motivi principali******* să alegi accesorii de calitate de la BrandGSM, le-a scris şi a dat print.

De unde ştiu?! Păi, chiar acum ţin în mână foaia şi am ştiut că e de la el, mai înainte să deschid plicul – am găsit-o în cutia poştală-, că miroase a parfum italian. Ba chiar mi-a venit să exclam che Follia, fiindcă pe o parte a foii a scris despre folii, pe cealaltă despre huse, semn că italianul nostru a spart ghinionul definitiv, de când a dat de magazinul online BrandGSM!

Aşadar, follia într-o foaie,

Cinque motivi principali să alegi accesorii de calitate de la BrandGSM

prima pagină

Folia de telefon

(tempered glass)

  1. protejează ecranul telefonului nu doar de micile zgârieturi, ci de un impact (cu tavanul italianului) sau de zgârieturi mai serioase. Folia tempered glass are propietati regenerative!
  2. transparenţă 100%!
  3. în cazul unui impact de proporţii mari (cum a fost şi în cazul lui Lorenzo), stratul de sticlă se va sparge, inevitabil, dar pastrând ecranul telefonului intact.
  4. reduce cu adevărat urmele lăsate de degete (de grăsimea de pe ele).
  5. are margini perfect rotunjite pentru smartphone-urile cu ecran rotunjit

a doua pagină

Huse telefoane

(Tot de la BrandGSM, bineînţeles!)

În lumea asta mare există huse antișoc (utile dacă practici sporturi extreme, lucrezi într-un mediu de risc sau, pur și simplu, scapi telefonul mai des decât schimbi prosoapele la baie – în care ai înfăşurat cel puţin o dată, telefonul, pe care l-ai scapat, ups, în cadă-, huse ultraslim (dacă vrei ca telefonul să arate subțirel, aşa cum e el), huse transparente (dacă preferi un stil minimalist) sau huse fashion gen Lagerfeld, Guess, Ted Baker, Just Must (o semnătură de designer se ţine mai strâns în mână decât o husă minimalistă!)

Motive să cumperi de la BrandGSM?

  1. Cele mai bune huse sunt cele originale!
  2. Pe lângă produsele premium oferite, adică folii, huse de telefon, accesorii, încărcătoare, cabluri, produse audio, la BrandGSM găseşti, che folia, zeci de produse pentru telefoanele care se află în top vânzări România
  3. BrandGSM se mai diferenţiază de alte magazine online şi prin calitatea produselor şi preţurile lor acceptabile.
  4. atenţia pe care ţi-o oferă echipă tânără a BrandGSM, în caz e dacă eşti nedumerit ce tip de husă de telefon ţi se potriveşte – chat/ facebook /e-mail
  5. Nota: 8,9 / 10 de la 1.966 de clienți verificați, din care 8,9 / 10-notă magazin, 8,95/10- calitatea livrării şi 88,61%-recomandări (la care se adaugă acum şi recomandarea lui Lorenzo Pazzo!)

Din toată povestea asta, nu se ştie încă cu exactitate cum a înţeles Pazzo al nostru şi nevoia de husă pentru telefon, că nu am asistat la toate experienţele lui surori cu follia******** şi nici cum a ajuns să descopere BrandGSM… Până la urmă, fiecare cu căutările şi cu foliile&Folliile sale, după mofturi, după buzunare (atenţie, să nu fie descusute!)…

Dar, sunt sigură că vă întrebaţi cum de a învăţat într-un singur an să scrie româneşte atât de bine… Ei, nebănuite sunt căile, de obicei, dar asta chiar le întrece pe toate. Nu vă povestesc şi asta, dar vă dau un indiciu: punctul patru, subtitlul huse, pentru informaţii, plus vecina de la parter, care are băiatu’ în Italia, la muncă.

Cât despre mine, dacă tot am povestit despre Lorenzzo Nebunul şi noua sa pasiune, mi s-a făcut poftă de cumpărat o Carcasă Samsung Galaxy J6 Plus Lemontti Liquid Sand Smile, Sparkle, Shine.

Şi, cum, dacă o poftă vine, o laşi şi pe-a doua să sosească, din poftă în poftă, iaca, alcătuiesc şi eu un top cinci motive să te plimbi prin magazinul online BrandGSM.

  1. 20 de ani în domeniul accesoriilor de telefonie mobilă și tehnologie; un concept dedicat celor mai noi accesorii și produse fashion pentru toate telefoanele aflate în topul de vânzări din România, precum și produselor din zona smart tech și smart home.
  2. Din 2012, prezenţă și în online, cu un portofoliu de peste 10.000 de produse (accesorii pentru telefoane și tablete, smartwatch-uri, brățări fitness, căști true wireless etc.)
  3. BrandGSM.ro este importator oficial și distribuitor pentru branduri consacrate la nivel mondial: UAG, Ted Baker, Spigen, Devia, GoPro, PopSockets, FitBit, Bose, Garmin, McDodo, Procell, Lemontti, Apple, Samsung, Huawei, LG, Xiaomi.
  4. BrandGSM.ro selectează, pentru portofoliul propriu, doar produse care corespund standardelor de calitate și fiabilitate și impune un control strict legat de calitatea produselor pe care le oferă, întru vânzare, clienților.
  5. parteneriate cu firme consacrate, care furnizează produse cu un înalt grad de calitate și aceste atuuri au făcut ca magazinul BrandGSM.ro să devină unul dintre cele mai importante magazine online din România.

Cu alte cuvinte, BrandGSM.ro face o selecție a produselor pe care le include în portofoliu, în această selecţie bazându-se pe o experiență profesională de peste 20 de ani, astfel încât să poată oferi clienților produse de calitate, certificate şi o experiență cât mai plăcută.

Acum împăturesc atât foaia&follia lui Pazzo, cât şi poftele mele şi le fac avion, ca să vi-l trimit şi vouă şi, che sera, sera*********…

Spor la cumpărături! Cu cap! In bocca al lupo!**********


*- Ce nebunie! *****- le montezi

**- Mama mea! ******- un italian adevărat/veritabil

***- nebun *******- cinci motive principale

****- camionetă ********- nebunie

*********- ce va fi, va fi!

**********- mult noroc!


Articol scris pentru SuperBlog, proba nr.13

Cutia cu secrete- plimbări prin mine

In SuperBlog2020 on noiembrie 3, 2020 at 11:58 PM

Am închis cartea, nu înainte să citesc acest ultim pasaj:

Lumea e pustie. Populată de fantome cu glasuri plângătoare, ea murmură cîntece de dragoste pe sfărîmăturile nimicniciei mele! Întoarceţi-vă, chipuri dulci!” (Gerard de Nerval- Plimbări şi amintiri)

De fiecare dată când închid o carte, ies la iveală mărturisiri spontane, pe care le notez aproape imediat, pe unde apuc. Gândurile altcuiva se interpun cu ale mele şi de-aici încolo răsar alte nelinişti ori liniştiri. Atunci îmi fuge aproape imediat gândul la cristale terapeutice.

Pe undeva, făcând asta, adică citind, falsific traiul zilei respective, nu-i aşa? În zilele noastre, însă, oamenii îşi falsifică gândirea, în general, în funcţie de un interes oarecare. Eh, de parcă, până la urmă, conştiinţa noastră, individuală, reprezintă vreo garanţie a prezenţei adevărului ăluia, cel mai adevărat

Da, neliniştile noastre sunt eterne, nimic nou sub soare, dar uneori, nu ai senzaţia că realul e fals? Că lumea asta nu e lumea ta? Sau că e totul o iluzie? Suntem făcuţi să ne înţelegem unii cu alţii, să trăim unii cu alţii şi, cu toate astea, ne sfâşiem între noi?! Nu simţi că lipseşte ceva, care există, care poate să ne îndrepte? Că e aici, pe pământ, că e la fel de natural ca noi acel ceva, dar ne scapă printre degete, pe undeva, informaţia asta? Şi, dacă nu ne scapă, cu siguranţă că ne folosim doar de un procent foarte mic din naturalul ce ne înconjoară, naturalul acela cu care ar trebui să ne întreţinem energiile.

Am fost creaţi ca să înţelegem totul, dar pe de altă parte, nu înţelegem destule, mai ales acele lucruri care ies din sfera experienţei noastre creatoare. Suntem făcuţi să fim nemuritori? Posibil!… Însă, atâta vreme cât va exista viaţă în acest Univers, vor exista şi aceleaşi probleme, în toate formele lor, modificate după fiece percepţie a fiecărui om, care ne împuţinează anii.

Spaţiul din noi înşine e imens, de aceea l-am numit grăbiţi „gol”. Dar el nu e niciodată un singur gol, căci e un gol alcătuit din multe alte goliciuni ale fiinţei noastre. De aceea ne e şi greu să ne întoarcem la acele chipuri dulci.

Spaţiul dintre noi e mai mic, de aceea l-am numit „spaţiu intim”, fiecare dintre noi. Societatea te poate despărţi de sine şi chiar şi de ceilalţi, fiindcă percepţia şi gândurile noastre existenţiale nu sunt aceleaşi. De fapt, oamenii se asfixiază cu tot felul de gânduri care nu le fac bine sau nu deschid prea bine ochii atât în jurul lor, cât şi în general, în orice direcţie.

Şi, ce dacă există cristale care ne-ar putea prelungi stările bune sau chiar viaţa? Au, ele, toată puterea să ne ajute? Au! Dar, habar nu avem că au diferite proprietăţi sau dacă le ştim, bagatelizăm importanţa lor.

Fie că e vorba de cristale pentru casă, cristale norocoase, cristale protectoare, cristale pentru prosperitate, bijuterii cu cristale, cristale pentru chakre, amulete cu cristale, cristale feng-shui sau chiar cristale pentru birou, cu alte cuvinte, fie că le folosim în scop decorativ, terapeutic, energetic, spiritual sau feng-shui, că le purtăm în bijuterii sau ca talismane, nu facem altceva decât să ne bucurăm şi să beneficiem, pe lângă frumuseţea lor, care schimbă ambientul în care trăim, de atragerea unor energii tămăduitoare.

Eu sunt genul de om deschis înspre spiritual, întru schimbare şi tranziţie, nu prea am nici tracul transformărilor, prin natura meseriei mele de actor, sunt destul de diplomată în relaţia cu semenii şi chiar am parte de un somn destul de liniştit. Dar toate aceste caracteristici ale mele se pot amplifica cu un cristal de Lepidolit. Ca să te desparţi de ignoranţă la un moment dat, de traumele afective şi, mai ales ca să-ţi dezvolţi expresivitatea cu care eşti înzestrată, o piatră de Rodocrozit poate face adevărate minuni! Una de Granat îmbunătăţeşte respectul de sine. Granatului i se mai spune şi „Energizantul” şi era folosit drept talisman împotriva morţii şi pare-se că Noe, ar fi folosit pietre de granat într-un felinar special, pentru a se putea orienta pe timpul nopţii. De fapt, granatul are atât de multe varietăţi, încât, numai folosind această piatră în toate formele sale, ar fi de-ajuns să ni se îmbunătăţească starea generală, atât în planul fizic, cât şi în cel spiritual. Deşi, nu e recomandat zodiilor Rac, Leu, Peşti.

Dar ştim că toată fiinţa-ne are nevoie de pietrele astea, că ele îmbunătăţesc, cu adevărat, stările noastre? Stările de conştiinţă în stare pură sunt rare, iar senzaţia asta de dispariţie în stare latentă ne dă un soi de ameţeală, care conduce către stările obişnuite de neliniste. Ca să fim împăcaţi cu sinele, şi cred că toţi ne dorim asta, avem nevoie de o piatră de Rodonit. O astfel de piatră, ajută în dezvoltarea şi descoperirea unor talente pe care nu ştiai că le ai, dezvoltă sentimentul de compasiune, iubire, generozitate, altruism.

Peste toate, indiferent cum suntem fiecare dintre noi, cu toţii ne dorim să avem noroc în orice întreprindem sau măcar norocul de a nu ne îngreuna noi înşine demersurile înspre propriile noastre visătorii. Aventurinul, fiindcă e piatra norocului şi a şanselor bune, te poate ajuta să ai noroc chiar şi întru căutarea altor pietre compatibile cu energiile tale şi şansă în a le găsi pe toate în acelaşi loc:

Dacă eşti un om căruia îi place să creeze, Aventurinul stimulează, în primul rând, imaginaţia, implicit creativitatea, iar pentru o imaginaţie mai bogată, ai nevoie de independenţă, curaj, voinţă, acţiune, ori Aventurinul inhibă frica, indecizia, oscilaţia.

Toate cristalele naturale au proprietăți terapeutice şi, în funcție de locul în care sunt așezate în casă, ele pot amplifica sau dezinhiba diferite energii. Dar cine are curajul să se aventureze în căutarea sinelui, în totalitatea sa? La capătul unui minut, ne plictisim, adesea sau informaţiile care încap în acel minut, ne copleşesc.

Te simţi uneori prea copleşit de detalii, iar detaliile acestea ori te obosesc, ori te fac să devii prea plutitor? Atunci, ai nevoie de Jad, o piatră sacră numai bună pentru meditaţie, rugăciune şi vindecare.

Eu am o astfel de amuletă, cu piatră de jad, o amuletă norocoasă, pe care am primit-o de la mătuşa mea. Şi, mai am o pisică şi un elefant, pe care le-am cumpărat din Egipt.

Pe lângă faptul că jadul conferă profunzime în gândire şi claritate, posesia unei astfel de pietre aduce un sprijin şi în îndeplinirea propriilor visătorii, fiindcă ea stabileşte şi găseşte personalitatea utilizatorului. De când am această amuletă, simt mai intensă conexiunea cu Universul şi simt cum spiritul meu e încărcat cu şi mai mult curaj decâţ înainte s-o am. Jadul este şi o piatră a tinereţii veşnice şi, acest aspect îl resimt în lucrul cu copii, la cursurile de actorie şi creaţie, pe care le susţin. Piatra de jad încurajează autenticul şi contribuie în trezirea cunoaşterii ascunse. Amplifică compasiunea şi stimulează generozitatea, Jadul este o piatră recomandată celor emotivi, dar foarte important, acelora care îşi consumă inutil energia.

Sunt destui oameni care îşi consumă inutil energia, nu?… De aici şi până la sosirea unor gânduri rele, cum le spunem noi, nu e decât un pas, aşa că ai nevoie, în completare, de o piatră a spiritualităţii, cum e Ametistul, care e şi un avertizor în ce priveşte pericolele energetice care te pasc – cum sunt blestemele -, prin schimbarea culorii. Se spune că apa în care a fost ţinut un Ametist curat, după purificare are efecte atât pentru om cât şi pentru plante, astfel, am putea spune că e o piatră vindecătoare, ce protejează sănătatea. Pe lângă toate astea, ametistul amplifică  şi stimulează sentimentul de mulţumire, intuiţia, bunul simţ şi dezvoltă încrederea în sine. E o piatră a meditaţiei, ajută la iluminare spirituală şi sunt unele indicii că această piatră e bună chiar şi pentru reducerea sforăitului sau că ar fi o piatră benefică prietenilor lui Bachus.

Eu sunt o Balanţă determinată şi îmi pot amplifica interesul înspre artă purtând bijuterii care conţin o piatră de Cuarţ Roz, piatra iubirii necondiţionate, cum i se mai spune, o piatră a tandreţii, a senzualităţii, a compasiunii, a păcii interioare/exterioare, dar acum port un pandativ cu Chihlimbar.

Nu e o piatră specifică zodiei mele, dar o port pentru că e de la mama!

Dacă îţi găseşti piatra sau pietrele potrivite ţie, poate că nu o să mai simţi că Universul te jenează. Lumea apasă iar noi, cu toţii, ne simţim ca-n piesele lui Eugen Ionesco, victimele datoriei.

Cristalele naturale sunt magice precum sunt cuvintele, dar mai ales înlănţuirea dintre ele şi, când sunt înlocuite cu alte accesorii, false, cresc ciuperci în loc. Unora le plac ciupercile, le preferă cristalelor gândirii. Însă, când cuvintele sunt obosite, uzate, aşa e şi spiritul.

Substanţa emotivă are nevoie de cristale şi de umor. Dacă nu deţii cristale naturale în stare brută sau prelucrate şi ţi-am trezit interesul pentru ele, le poţi găsi pe site-ul StoneMania, în ordine alfabetică chiar, astfel încât, poţi inventa chiar un joc, căutându-le după prenumele tău. Prietenii îmi spun OLI, de la Olimpia.

Aşadar, liber la joc!

O-Opalit, pentru direcţia schimbărilor în viaţă; L- Llanit, pentru o perspectivă superioară, I de la… treaba mea de la ce! Cea cu „I” o fi printre pietrele astea, bine ascunsă! Vă zic doar atât- viziune interioară, călătorii şamanice etc.

Ce pietre norocoase sa porti in functie de ce iti doresti

Superblog, proba nr. 12.

Dimineţi melinisiene- un alt fel de lume

In SuperBlog2020 on octombrie 30, 2020 at 8:39 PM

Uneori, dimineaţa, când mă trezesc, mai exact în momentul în care redevin conştientă, îmi reamintesc câte poate fiinţa-mi şi câte poate ea redeveni.

Şi, atunci, mai înainte de-a alunga starea aceasta cu apă rece, mă scufund pentru o vreme, recunoscătoare, ca o petală de trandafir de dulceaţă în miere de salcâm, în uimirea că încă sunt, că exist şi că e atâta noutate şi savoare în lucruri şi cuvinte pe care le ştiam, fiecare separate şi nu într-un amestec, mai complex și întemeiat cum e Melinisul de trandafir.

De ce oare suntem prea puţin conştienţi de natură, de unele lucruri înconjurătoare? Că le putem folosi aşa cum sunt ele, fructe crude sau că putem face un alt lucru cu lucrurile respective, dar la final să rămână aproape neschimbate în esenţă?

Am pofte, am dorinţe… și, acolo, undeva, într-o grădină proprie, nişte mâini harnice culeg petale de trandafir de dulceață şi le cufundă în miere. Gândul ăsta mă transportă deja în texturi, arome, gusturi și culori spectaculoase

Un moment important al dimineții e acela în care îmi ating pleoapele şi, exceptând unele dimineţi când le presez de-a dreptul cu toată mâna, încep să le masez uşor, cu degetul mijlociu, în timp ce celelalte degete, se lăfăie reci, fiecare întru cuprindere şi redimensionare a tainelor lumii: degetele mici se întâlnesc pe vârful nasului, degetele arătătoare se întâlnesc în vârful piramidei nazale, cele inelare cuprind tâmplele şi cele mari ating lobul urechilor. Atunci, mi se pare că înţeleg tot Universul, altminteri straniu şi străin şi, contemplându-l în acest timp fără timp şi spaţiu fără spaţiu, îl percep, instant, ca pe un amestec răcoritor de pere, miere şi lime.

Astfel, încep să ştiu din nou că tot ce este, este tot ce se face, că tot ce se face se şi deface. Și, atunci, imediat, o putere de neînţeles, aromată, catifelată, suavă cu accente exotice mă cuprinde în felul acela în care nu-ţi mai poţi contesta, ca de obicei, interiorul şi ţelul propriei existenţe. Acesta e și momentul liniștirilor, în care gândurile-mi devin aproape limpezi, spontane şi, deși foarte puţin controlabile, deloc vătămătoare, într-o expresie asemănătoare exploziei de arome şi gust din Melinisul de pere.

De-aici încolo, dimineaţa începe să-şi facă puternic simţită vibraţia, când mai interesant decât faptul că gândesc mi se pare acel făcut și nu născut, de dinainte, acel dat care mă face să gândesc, precum răspunsul e mai înainte de orice întrebare.

Prunul e cireş? Firește că nu e! Vezi, răspunsul e deja înaintea întrebării, fiindcă prunul e prun dintotdeauna, atât de prun încât a devenit atât de banal în conştiinţa noastră. Dar nu e banal și momentul când soarele îmbrăţişează tot ce îi iese în cale?…

Gândurile fug către bunica şi prunul sădit la căpătâiul ei, după nefiinţa-i, întru altă rodire şi asta mă face părtinitoare, într-un fel, atunci când mă gândesc la prune. Preschimbările nu pot fi excluse din mintea-ne şi de aceea eu gândesc pruna în felul meu, uneori în miere, alteori în amar, dar niciodată ca pe o prună care nu mai este şi pentru care, la un moment dat, nimeni şi nimic nu mai poate garanta că a fost.

Când merg să mă reculeg acolo unde odihnește mama mamei mele, prunul îi continuă poveștile, așa cum în Melinisul de prune redescoperi prunele în gust şi aromă mai intensă decât a fructului crud

Peste acest moment de frământare melancolică se aşterne, instantaneu, momentul de răgaz, când trebuie să ies la lumină şi totul se simte iar în măsura străduinţelor fiecăruia și nu numai în cele ale mele.

Dacă stau în casă, oare mă ating, totuşi, de ea? De lume! Dacă o ating, dacă mă amestec în ea, n-o modific?

Dimineața vezi viața în nuanțele-i suave până la tonurile-i pline de vitalitate și, uite-așa soseşte clipa când realizezi a nu știu câta oară că pe cât e lumea de adevărată, pe atât e de plăpândă și simţi din plin cum gura, făcută „pungă”, după prima muşcătură dintr-o gutuie crudă, trebuie unsă cu dulce, ca în Melinisul de gutui.

Două elemente, gutuie şi miere, nu se topesc unul în celălalt, ci coexistă de parcă s-ar nega mutual, dar în sens pozitiv, datorită unei opoziţii ce creează o tensiune. Care o fi natura binelui? Cine-a făcut răul?

Dimineaţa, fiecare om apare în dimensiunile şi profunzimile sale, numai în faţa oglinzilor sale mai aproape de natură, ca un dulce aspru, tranșant, îmblânzit de miere, în note reconfortante, de un dulce acrișor solar, cum e Melinisul de cătină sau cel ce vişine.

Eu ador existenţa, lumea… Mai ales când stau în contemplare cât să descopăr în ele frumuseţea, în dimineţi melisiene. Fructe, flori, aburi de lume, mişcări, culori, chipuri…Totu-i greu, totu-i uşor…

Diminețile melisiene sunt acele dimineți în care energiile indentitare ale lumii tale lăuntrice sunt ca niște petale de trandafir cufundate în miere de salcâm, când nuanțele gustului și aromele se suprapun în intensități și registre diferite, precum gândurile-mi, într-o experiență cu totul nouă şi aparte.

Melinis e un cuvânt nou pentru o experiență nouă și asta s-a petrecut aici, acum, o experiență nouă: gânduri manifestate cu grijă, puritate, într-o aromă specială! Aceste ingrediente se regăsesc în fiecare gram de Melinis şi când e vorba de alte două feluri: Melinisul de zmeură şi cel de afine, când simți pădurea…

Gândurile acestea, scrise așa cum s-au pornit, din matca sufletească, poate că mă fac mai prietenă imaginarului şi mai puţin realităţii, dar uneori, imaginarul propriu e încărcat cu semnificaţii mai profunde decât ţi le relevă realitatea cotidiană. Fără imaginarul propriu fiecăruia, Melinis ar fi însemnat cine ştie ce şi nicidecum o creaţie nouă, o delicatesă– nici dulceaţă, nici produs apicol,  realizată printr-o tehnologie inovatoare, inspirată din fascinația pentru darurile naturii.

MELINIS este un dulce complet natural, din ingrediente naturale (petale de trandafir și fructe proaspete) neprelucrate, în miere de salcâm doar simplu filtrată.

Imunitatea biologică este fragilă, dar așa e natura omului. Și e fragilă tocmai pentru a nu uita omul să-și caute leacul în natură și în natura-i dumnezeiască.

Acest articol de blog, scris pentru proba nr. 11, SuperBlog 2020, a fost un bun prilej să mă smulg din cotidian şi din lenea mentală a unei dimineţi obişnuite, ce ascunde, de obicei, beneficiile şi proprietăţile fructelor, plantelor, munca şi hărnicia albinelor etc, chiar dacă le-avem în vedere în fiece mic dejun. Ceva ne distrage atenţia, ne dislocă, din zi în zi, de natural, aşa cum, de fapt, lumina face umbra să se întunece, şi nici măcar nu ne dăm seama…