alma nahe

Timp pentru sine, ceas bun pentru mine

In spring superblog 2020 on aprilie 6, 2020 at 8:51 PM

 #TimpulPetrecutAcasă

 

Black And White Depression GIF by ioana sopov - Find & Share on GIPHYCa un efect al nopţii prost sfătuitoare şi cu febră musculară în ciolane, culcându-mă, eu am visat un sit arheologic cu vestigii bărbăteşti. Umane. Eu nu ştiu dacă voi aţi observat: antropologii, când găsesc schelete antice, sunt numai de bărbat: Omul din Pekin, Omul din Java, Omul din Swancombe, Omul din Heidelberg, Omul din Steinhein, Omul din Neanderthal şi Omul Cro-Magnon şi deloc Femeia dinde oriunde! Şi nu c-aş fi antropolog de meserie şi nici vreo feministă, decât poate la mânie, dar, ori pe vremea aia nu erau femei, or, de slabe ce erau, nici oscioarele nu li se mai vedeau!

Şi-acuma, ce să vezi, că-n somn, dovezi fosile căutam, cum că femeile erau… vii utile şi răscolind trecutul în pacea sa, neliniştită, am găsit, săpând, un… mini stepper?! Şi, fireşte, m-am trezit cu faţa împietrită de mirare, urcându-mă pe el. Cu grijă, să nu-l rup! O fi real? n-am apucat să mă întreb, căci de-ndată m-am trezit în altă parte, pe un alt ţărm, mergând pe stepper, pas cu pas, de am ajuns într-o cetate şi-acolo sute de femei, în aer liber, se antrenau pe steppere şi fiecare asudată avea unul aidoma cu-al meu găsit. Yuhuuuuu

Dând gândului glas fremătând de bucurie că am descoperit femei ce n-apelau la bisturie, le-am strigat: Ce minte sănătoasă-n corp sănătos aveţi şi ce picioare, abdomen şi fese! O, ce frumuseţi! Iar ele, mi-au zâmbit şi-un deget… pardon!… şi-ncheietura mâinilor mi-au arătat…

… şi-atâta s-a mai întâmplat. Căci, previzibil, m-am trezit.


 

Nano One's (NNO.V) technology moat just got harder to swim across ...

 

Când nu mă trezesc, mai visez că înot. Dar nu în rime. Şi îmi apar şi alte tipuri de ceasuri: fie smartwatch, fie model clasic sau hibrid şi, uneori, ceasuri bărbăteşti.

Pe tine te hăituieşte timpul în această „peroadă”? Pe mine, da! Când m-am trezit, zeci de copii îşi uniseră vocile într-un cor gigant: Nessun dorma, nessun dormaaaaa….

De aproximativ o lună, #stauîncasă a devenit haștagul suprem. Unii cântă la balcoane, alții aleargă pe banda de alergare cu geamantanul într-o mână și cu pașaportul în cealaltă. Toată lumea se arată în toată splendoarea ei, umană…

Ştiţi ce am vrut să fac eu?! Am vrut să  dorm. Şi să mă filmez cum dorm. Când dorm, însă, ați observat ce visez… Și, oricum, nu era nimeni să mă filmeze, locuiesc cu pisica. Şi, deşi are 16 ani, îşi menţine silueta nu făcând treburi de om, ci se ţine de săriturile ei de pisică, de pe un obiect de mobilier pe altul. Ea locuind pe frigider, în general.

Actrițele astea, of! În „actrițele”, exact, sunt inclusă. Ştiu că ştiţi, da’ mai sunt care nu ştiu. Chestia asta cu statul în casă mă epuizează cumplit. În primul rând că, dacă nu mă mai uit pe reţelele de socializare, că  nu mai pot de-atâta informaţie, văd cum soarele intră în casă, cum se reflectă el atât de frumos pe pereții mei proaspăt văruiți. Şi, atunci, totodată, mă gândesc la angajaţii google, facebook, insta şi, în general, la toţi IT-iştii care ne suportă eschibiţiile astea sezoniero-covidiene. Un timp! Apoi, cobor iarăşi în camera mea.

Înainte de #stauacasă mă chinuiam să (re)produc pe scenă lumina asta, în spectacolele pe care le puneam în scenă, împreună cu copiii Atelierului meu de Teatru şi orbecăiam în căutarea soarelui. Şi, acum am gratis lumina asta, numai pentru mine. Yuhuuu…

În aproape o lună de autoizolare am recondiţionat o oglindă, am confecţionat nişte flori de cireș japonez fiindcă îmi plac haiku-urile și o duzină de crengi, fiindcă am vrut să construiesc un copac pentru un viitor spectacol.

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, floare şi pasăre

 

Cum un viitor spectacol s-a dus şi mai în viitor azi, am hotărât să las crengile moştenire minții mele, ca să nu plimb vaca aia pe care scrie „depresie” (sau boul, că nu mai ştiu). Simt că mă paşte. Apoi, ce m-am mai gândit eu?

Fă primăvară din ce ai! mi-am zis. NU! Cred că asta mi-am zis înainte de florile de cireş. Aici, în cele ce urmează, urmează (ştiu că mă repet!) să descoperiţi altă vacă nebunia pe care o posed din fragedă pruncie.

Eu ştiu cum „o ard’ (de calorie zic!) alţii în „distanţarea socială”, că au umplut facebookul şi instagramul cu drăgălăşenii şi alte chestii #duiosdubioase şi nu mai au nevoie nici de cursuri de #parenting, nici de reţetele lu’ #Jamila în bucătărie. Dintr-o dată!

Da, lumea s-a schimbat, ştiu! Iar eu, tot ce mai pot e să tai uşa. După efortul ăsta, azi mi-a fost ciudă că n-am un smartwatch cu de toate, ca să îmi monitorizez tot efortul.

De fapt, ceasul pe care-l am, singurul, e de perete. Şi, probabil se încadrează în categoria ceasuri damă doar pentru că e roşu’. Roşu, în formă de timonă… Îmbietor cumva şi explicabil, întru plutirea-mi. Când deodată, toată lumea a devenit atât de organizată, eu m-am trezit într-o dezorganizare totală. E firesc ce mi se întâmplă, natural şi nu mă simt prost. #casăştiţi

Înainte de #izolare eu eram #regizorul, eu #maşinistul, eu #omul de la sunet şi lumini, eu #scenograful, eu, eu, eu… Haştag! Şi, când ai 33 de copii pe scenă, bănuiesc că sunt destul de organizată, când nu sunt atacată. De un virus. Nou.

Ordine, precizie… e al doilea meu nume!

 

Astăzi s-a prelungit carantina naţională cu o lună. Dacă nu o să pot să mă mențin pozitivă (cuvânt prohibit, creează confuzie!) în formă cu ce îmi mai fac de lucru prin casă (mai am o uşă!), o să încerc (și) prin sport. La un moment dat.

De preferat, cu un aliat obiectiv, care să monitorizeze pașii și numărul de calorii arse prin mișcare, să analizeze nivelul de hidratare / oxigen al corpului, să aibă funcție de termometru, muzică integrată şi să îmi recomande personalizat, prin animații, ce tipuri de exerciții mi se potrivesc. De exemplu, modelele Garmin Vivomove/Vivoactive de pe

 

Odată cu el ar veni și programu’ lu’ Fieroiu. Sunt hotărâtă!

Un smartwatch mi-ar prinde bine şi când lucrez spectacolele. De câte ori n-am simţit că leşin în timpul spectacolului. Ştiţi de câte ori urc scările către scenă şi le şi cobor?… Eh! Deocamdată, visez… Un actor independent o face tot timpul şi, cumva, nu e dependent de timp, în căutare de sine, ci în vizionare, de către spectator şi de timpuri. Ca acum!

Iniţial, am vrut să închei cu un proverb chinezesc. Despre timp. Dar aproape instant, mi-am amintit că am salvat o fotografie cu mine, în zilele astea. Ca să pot să-mi spun peste o lună sau un an, „ai reuşit, Olimpie!”

Smartalegere înţeleaptă vouă şi ceasuri deştepte! Sau smartalegere care să vă deştepte şi ceasuri înţelepte!


SpringSuperBlog, Proba nr.14, sponsor: WatchShop.ro

 

  1. […] Timp pentru sine, ceas bun pentru mine […]

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: