alma nahe

Archive for martie 2020|Monthly archive page

Câte căi

In spring superblog 2020 on martie 30, 2020 at 10:38 PM

Explicaţie: După momentul zero al creaţiei, universul s-a extins repede-repede, încât vibraţia a depăşit planul iniţial, tridimensional. Astfel a apărut teoria universurilor paralele.

Spaţiul de desfăşurare: STONEMANIA, un anume univers paralel, al oamenilor cu pietre. Călătoriile prin acest univers se fac prin alte mijloace, iar singurul mijloc de transport asemnănător cu cele de pe Terra e vehicolul ăsta.

Din când în când, el e singurul zgomot pe care oamenii care trăiesc în acest univers îl aud, în rest, liniştea e trăsătura locului, adusă de calitatea gândului la pietre, cristale şi multe alte minunăţii, sentimentelor ce derivă din puterea pietrelor şi emoţiilor datorate lor. Toate astea curbează timpul.

Personaje:

TERRAun depozit imens de pacheţele de lumină, ce vibrează la diferite viteze, de aici rezultând percepţia. Când oamenii văd roci, minerale, plante, animale, oameni, în fapt, e vorba de calitatea şi viteza luminii care vibrează.

TIMPUL-  o persistentă şi încăpăţânată iluzie

O ţigancă roşcată- refugiată de pe Terra (s-a ascuns în camionul Free Delivery, crezând că transporta şi distribuia libertate; şi, chiar aşa a fost, într-un fel…)

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind, cadru apropiat

STONEMANIACUL– locuitor al STONEMANIA

TU- o pânză ţesută din filamentele energiilor încreate

 

ACT UNIC

TIMPUL: E timpul să…
TU: De când aşteptam! Ce bine că ai zis tu!
TERRA: Eu sunt în vizită aici sau m-aţi răpit?
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Nu te uita la mine!…
STONEMANIACUL: E ziua mea bună şi voiam nişte invitaţi speciali.
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Vrei să-ţi ghicesc în cristal, frumosule, aşa-i!? Dă-l la baba să-ţi zică de deochi şi întinde mâna, ca să văd ce pietre te apasă.
TU: Aveam de multă vreme o dilemă. Ţiganii chiar ştiu să ghicească?
STONEMANIACUL: Dă-mi voie să îţi explic. Ai auzit de Cayce?
TU: Nu. Nu ştiu. Poate am auzit, dar am uitat..
STONEMANIACUL: A făcut experimente cu cristale şi, în urma lor, a observat că, aplicate pe piele exercită o influenţă electromagnetică asupra celulelor.
TU: Şi ce legătură are cu ţiganca?
TIMPUL: M-aţi pierdut!
TERRA: Se poate să nu pierdem timpul prea mult? Ai mei sunt în pericol, cred că aţi auzit că pe Terra…
ŢIGANCA ROŞCATĂ: De ce crezi că am plecat! Mi-a ieşit în cărţi, am citit şi horoscopul…
TU: Ţigăncile citesc horoscopul? Ei, uite că am văzut destule, da’ asta e gogonată rău!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: De unde crezi că ne documentăm?
TU: Ce zodie eşti?
STONEMANIACUL: Zodia Balanţă!
TERRA: Serios, acum o să citim horoscopul?
STONEMANIACUL: Terra, sunt atâtea căi să ajungi la sine. De ce crezi că ne bucură locuitorii tăi? Fiindcă caută diferit lumina dinăuntru. Unii întreabă stelele, alţii pe D-zeu, pietrele şi pe Ţigancă. Lasă-i s-o caute liberi, nu te mai opune! De aceea te-am chemat aici.
TERRA: Răpit!
TU: Şi eu sunt răpit?
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Nu! Tu eşti furat!
STONEMANIACUL: Să mergem în Sala Cristalelor. Acolo veţi găsi toate răspunsurile care vă frământă.

Magazin StoneMania Bijou - Peste 160 de cristale naturale

TIMPUL: Din cele mai vechi timpuri, oamenii au crezut în legătura tainică dintre ei şi pietrele lor.
TU: Păi, dacă era tainică, de ce o ştii?
TIMPUL: Eu o ştiu de la strămoşii mei. Am zis: „cele mai vechi timpuri”, da?! Pe-atunci, se credea că orice cristal e vindecător. Ba, mai mult, cristalul e un compensator al radiaţiilor cosmice. Corpul omenesc conţine carbon şi alte diferite elemente metalice ce se regăsesc şi în plante.
ŢIGANCA ROŞCATĂ: De aceea noi folosim fierturile din diferite ierburi…
TU: Eşti şi vrăjitoare acum?!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Da’ tu nu eşti vrăjitor? Tu nu fierbi plante, nu?!
TIMPUL: Corpul oamenilor este străbătut de curenţi electrici vitali.
TERRA: Ah, pe cât e de sensibil corpul lor, pe atât de misterios şi neexploatat.
STONEMANIACUL: Cristalele, în afara proprietăţilor lor magice fizice, sunt cea mai veche sursă de energie vibraţională subtilă.
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Noi, ăştia magici lucrăm cu această energie vibraţională subtilă întru vindecare, echilibrare energetică şi fizică.
TIMPUL: Dă-mi voie, colega… În meditaţie, cristalele sunt deschizătoare de drumuri.
ŢIGANCA ROŞCATĂ: NU, colega, e de-al meu, o să îi explic eu mai pe înţelesul omului. Uite, Tu, noi călătorim prin STONEMANIA, da?! Dar nu avem nevoie de picioare, ca pe Terra, ci numai de timp, puţină magie, de pământ, ca să simţim cui aparţinem şi să nu ne lăsăm vrăjiţi de toate pietrele, ci numai de câteva, care ne sunt benefice.
TU: Şi eu cum ştiu să le recunosc?
TERRA: Au etichetă? La noi aşa recunoaştem pro…
STONEMANIACUL: Nu e încă momentul tău!
TIMPUL: Cristalele purifică câmpurile energetice, le recalibrează, ba chiar sunt folosite ca putere magică împotriva stresului, a vampirismului energetic, a far…
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Împotriva farmecelor, în deochi şi aduc armonie în casă, ridicând vibraţia ei. Sunt de-o frumuseţe uluitoare, observi?
TU: Cineva trebuie să fie scepticul de serviciu pe-aici! Dar da, observ! Sunt frumoase, dar altceva nu mai simt. Nu simt că mă liniştesc. N-ar trebui să îmi dea o dispoziţie mai bună?!
TERRA: Toate-odată?! E la mintea cocoşului că nu. Trebuie să le alegi pe cele potrivite cu tine.
STONEMANIACUL: De aceea sunt eu aici, STONEMANIACOOL!(Autorul mi-a scris greşit numele!) O să te învăţ să le alegi în funcţie de zodie. Ce zodie eşti?
TU: Să zicem că balanţă, ca ŢIGANCA ROŞCATĂ!… Staţi! Adică, voi vreţi să spuneţi că dacă pietrele nu ar avea şi alte proprietăţi, omul n-ar fi existat?
TERRA: Un subiect bun de reflecţie!
TU: Mai adaug eu un subiect bun de reflecţie, ca să nu par singurul elev de aici. Pământul a ajuns la sfârşitul timpului? Şi, dacă n-a ajuns, va avea un sfârşit cumva? Poate ţiganca să prezică asta? Acum daţi cu pietrele în mine! Am zis tot ce aveam pe suflet!
STONEMANIACUL: Foarte bine, te eliberezi!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Uite, asta port eu: un amestec de Aventurin, Ametist, Malachit, Cuart roz, Jad şi  seminţe de rudraksha autentice. Am şi certificat de garanţie!

Bratara zodia Balanta cu rudraksha si pietre semipretioase
TIMPUL: Nu pot să îţi răspund în ce priveşte sfârşitul. Poate Terra…
TERRA: Sfârşitul timpului poate fi sfârşitul percepţiei. Spre exemplu, aş lua de pe STONEMANIA 8 miliarde de bijuterii pentru dragoste.  Câte una pentru fiecare muritor.

Bratara cristale pentru dragoste 6mm si argint 925

STONEMANIACUL: Rodocrozit, Cuart roz, Granat, Rodonit, Lepidolit. Bravo, o alegere perfectă!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Terra, ce blândă eşti cu duşmanii tăi! Ştii că din 8 miliarde doar 10% dintre oameni se gândesc la tine.
TU: Adică, voi credeţi că stările prin care trece conştiinţa omenească sunt legate de evenimentele cosmice?
Timpul: Eu nu cred! Eu ştiu! Dacă lumea ar integra toate tipurile de terapie, cel mai probabil că ar fi salvată.
TU: N-ar mai exista virusurile?
TERRA: Acu, că mi-ai amintit… Posibil! Celula se îmbolnăveşte din diferite pricini. Una ar fi electrificarea mea: microundele, apariţia smartgadgeturilor etc. Atunci, ea extrage răul sub formă de, hai să le zicem, excremente ale ei şi astfel iau viaţă virusurile.
TU: Wow! Mie îmi sună a Teoria Conspiraţiei aici! Eu tot nu pricep de ce era nevoie de o ţigancă, ca să îmi explicaţi ce benefice sunt pietrele. Şi, de ce ne-am întâlnit în acest spaţiu teatral?
STONEMANIACUL: De fapt, ţiganca noastră e o nomadă roşcată! Ea a şi ales spaţiul, fiindcă e actriţă şi a vrut să-şi folosească toate farmecele energetice asupra ta la maxim.
TU: I-a reuşit, ce să zic! O să mă duc acasă aşa cum am venit! Eu sunt pragmatic, Terra nu are cum să fie la întâlnirea asta cu mine, timpul nu stă într-un loc, nomada asta să joace teatru în altă parte iar tu, stonemaniacule, tu… tu pari singurul om în această întâlnire.
STONEMANIACUL: De fapt, nomada asta e singurul om de aici. Iar uşile cunoaşterii se deschid numai pentru cei ce îşi doresc din proprie iniţiativă şi dorinţă.
TU: Aha! Iar voi m-ati răpit!
STONEMANIACUL: Pietrele STONEMANIA sunt răpitoare, într-adevăr, dar nu ele te-au atras aici. Care e ultima ta carte pe care ai cumpărat-o recent, îţi aminteşti?
TU: . Ah! Ştiam eu că o să-mi dea bătăi de cap! Nici n-am apucat s-o frunzăresc!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Acum e momentul s-o faci! Lasă-te cuprins de cuminecătură cu universul! Pe Terra se produc schimbări mereu. Dintotdeauna.
TIMPUL: Sunt martor!
TIGANCA ROŞCATĂ: Deschide cartea! Hai!… O să o luăm uşor… Zodia Balanţă.
TU: Seamănă cu tine!
ŢIGANCA NOMADĂ: Chestie de percepţie! Eşti pregătit să mergi pe cărarea asta?!
TU: La câte căi am bătut eu până aici… hai să citim, dacă aşa mă pot întoarce acasă.


Aventurinul e piatra norocului şi a şanselor bune. Stimulează, în primul rând, imaginaţia, apoi ce derivă din ea, creativitatea. Ca să ai imaginaţie, ai nevoie de independenţă, curaj, voinţă, acţiune. Aventurinul inhibă frica, indecizia, oscilaţia.

Ametistul e  o piatră a spiritualităţii, protejând împotriva gândurilor rele, blestemelor, avertizând asupra pericolelor prin schimbarea culorii. Amplifică  şi stimulează sentimentul de mulţumire, intuiţia, bunul simţ şi dezvoltă încrederea în sine. E o piatră a meditaţiei, ajută la iluminare spirituală şi se spune că apa în care a fost ţinut un ametist curat, după purificare are efecte atât pentru om cât şi pentru plante. Ajută în vindecare, protejează sănătatea. Se zice că e bun chiar şi pentru reducerea sforăitului şi legenda spune că ar fi o piatră benefică alcooliştilor.

Malachitul (sau nalba verde de piatră)- se spune că, dacă porţi o astfel de piatră poţi deveni invizibil, iar dacă bei dintr-o cupă din această piatră, vei ajunge să înţelegi graiul animalelor. Totuşi, fiindcă conţine cupru, nu este indicat să fie folosit drept elixir de băut.

Este o piatră a transformării şi a asumării ei, absoarbe energii negative şi este util pentru Chakra Inimii şi cea a Gâtului. Sprijină formarea celulelor roşii şi a hemoglobinei şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar, consolidează capacitatea de a absorbi informaţia. Facil naşterii şi lactaţiei. Eliberator de inhibiţii.

Persoanele care sunt mai sensibile şi simt că această piatră le produce palpitaţii cardiace pot înlocui malachitul cu un cuarţ roz.

Cuarţul roz- este piatra iubirii necondiţionate, a tandreţii şi senzualităţii şi deschide interesul spre artă (teatru, muzică, cuvânt scris). Este o piatră de protecţie, fiind o piatră a compasiunii, a păcii, atât interioare, cât şi exterioare. Ajutor de nădejde în determinarea Balanţei!

 

 

 

Jadul- este o piatră sacră bună pentru meditaţie, rugăciune şi vindecare, conferă profunzime în gândire, claritate. Aduce sprijin în îndeplinirea propriilor visătorii şi ajută întru stabilirea şi găsirea personalităţii utilizatorului.

Amplifică compasiunea şi stimulează generozitatea, Jadul este o piatră recomandată celor care se simt copleşiţi de detalii sau care doresc să coboare cu picioarele pe pământ. Inhibă emotivitatea şi consumul inutil de energie.

 

 

 

 

 


TIMPUL: În tot acest timp, TU ai citit cu voce tare şi poate te-ai mirat că există atâtea legături între tine şi aceste cristale. Pietrele preţioase şi cristalele sunt parte a procesului de transformare planetară prin care trece TERRA.
TERRA: Unele dintre ele ascut vederea! Altele aduc armonie în om.
TU: Aş vrea să mai citesc despre Rodocrozit, Granat, Rodonit, Lepidolit…
STONEMANIACooL: E suficientă informaţie în acest timp. TU, omule, desparte-te de ignoranţa ta, de traumele tale afective şi dezvoltă expresivitatea cu care eşti înzestrat (cu Rodocrozit), atinge-ţi scopul printr-un angajament total, devino stabil, ordonat, depăşeşte acel complex al inferiorităţii pe care l-ai dezvoltat, îmbunătăţeşte respectul de sine (cu Granat), bucură-te, ascultă muzică, compune-o, dezvoltă-ţi sentimentele fraterne, fii delicat, vesel, adu bucurie, împacă-te cu sinele, fii devotat, coerent, meditează  şi, cine ştie, poate vei avea şi vise profetice (cu Rodonit), purifică aura, deschide-te şi mai mult spiritual, măreşte credinţa, fii deschis întru schimbare şi tranziţie, scapă de tracul transformărilor,  fii diplomat cu semenii tăi, speră, acceptă şi o să ai parte de un somn liniştit( cu Lepidolit).


NOMADA ROŞCATĂ: Când spaţiul de joc e imens, trebuie să ştii când să te opreşti. Eu am expus câteva cristale şi pietre potrivite mie, tu caută-te într-ale tale!

 

Proba nr.11, SpringSuperBlog 2020, Sponsor:

Cu soare, sare

In SuperBlog2020 on martie 27, 2020 at 4:11 PM

Şi piper!

Imagini pentru soare gif

Trăiesc! Din când în când, încerc muntele: vânt… Din când în când, încerc marea: soare, sare… Şi tu faci la fel, aşa-i?! Da’ uneori, în palide luciri ale zorilor şi zărilor, mie îmi vine să dau procură altcuiva să mă trăiască. Sau delegaţie?! Mă mai gândesc.

Am chef să pictez în acest moment. Poate, repet, poate aşa îmi trece starea asta de rah… maninov.

 

 

(pune coloana sonoră şi citeşte cu voce tare, ca să prinzi tot curcubeul sentimentelor)

Nu mă trezesc aşa mereu, dar de aproape o lună gândurile mă smulg din somn, pur şi simplu, fără pregătire, fără nimic la mână. Ieri, totul era atins de graţie, iar azi, clipa m-a aruncat într-un univers în debandadă.

Imagini pentru soare gif

Nu numai pe mine, pe toţi!

Anul ăsta n-a nins, căci n-am avut parte de o iarnă adevărată şi, deoarece n-am atins zăpada, s-a dus naibii puritatea aia calmă pe care numai zăpada o poate aduce în om. Zăpada e cel mai însemnat semn de SUS că albirea din îmbătrânire e ceva maiestuos. Dar unde să te duci, când biata armonie în suflet, şi aşa rar primită, dispare?!… La mare!

Am desenat!

 

Imagini pentru soare gif

What?! 

Ştii cum mă prind eu că e primăvară?! (Dă mai încet muzica, ca să te-auzi!)

Eu nu mă aliniez, doamne fereşte, la ciripitul păsărelelor sau la verdele ăla crud, de-ţi e frică să nu vină vaca să-ţi pască ochiul, după un calendar. Eu ştiu că a venit primăvara când desenez un soare cu gură, care repetă ca un papagal: eşti grasă, eşti grasă, eşti grasă, eşti… În engleză! Şi, de parcă n-ar fi de-ajuns, mă ameţeşte şi Saturn. Care, aici, în desen, mai are încă celebrele-i inele de gheaţă, da’ aud că se topesc şi i se vor mai topi într-o ploaie, din cauza câmpului magnetic.

Şi, numai bine, peste preocupările-mi din ultima perioadă, adică zero, că sunt actor independent, azi m-au lovit,  în valuri, gânduri de ducă… În plonjon, cu scaldă!

În cazul meu, cu stropi mulţi şi valuri imense. Ştiu ce spun, nu m-ai văzut sărind în apă. De aceea mă şi pozez numai pe malul mării. Aşa…

Sau aşa:

 

Dacă şi ţie ţi-a cântat (era să scriu cântar) soarele: stai (la poză) cât mai în marginea cadrului, ca să nu ocupi tot spaţiul! Dacă nu ţi-a… cântar (na, c-am scris!), uită-te la mare. La cealaltă mare!

Nu îţi vine s-o mângâi? S-o răsfoieşti?… Habar n-am să înot, dar pe mine mă ţine apa la suprafaţă. Unul dintre motivele pentru care mă bucur că sunt grasă. Dau puţin din mâini, puţin din picioare, calc apa, cum s-ar zice. Eu şi Dumnezeu! Ai apucat s-o răsfoieşti şi tu?!

Acu pune la loc tot ce-ai răsfoit, ca să rămână numai marea mea şi să trecem la presiunea imediatului: acuşi vine vara! Tu zici că nu încă, dar n-ai reperele mele: unde radio.

Păi,  îi rezişti tu lui Dorian Popa când toţi muşchii lui freamătă, dincolo de difuzoare, “Mă întorc la tine, iar şi iar, mare albastră” ? Desigur, ai să cârcoteşti că la vârsta mea, poate că era cazul să aleg varianta lui Iordăchioaie, că îl şi cunosc personal, dar rămân la Dorian, fiindcă şi grasă şi bătrână în acelaşi text e mai mult decât mi-am propus eu să mă deprim. Şi, de ce să nu recunosc, muşchii muzicali ai lui Dorian sunt un act temerar de rezistenţă şi verificare. 🙄

Destul cu radio… grafia! Să trec la fapte!

Imagini pentru soare gif

 

Când mă trezesc şi desenez, de fapt, construiesc o poartă nouă către următorul anotimp. În acest caz, vara. Desenul e un soi de invitaţie de a călători, pe care-l primesc tot de la mine, normal! Ei, şi în asemenea momente, am uitătura dreaptă, deschid laptopul şi tastez cazare Saturn.

Anul trecut l-am desenat pe Marte, deci adio, mare!litoralul românesc nu are staţiunea Marte! Aşa sunt eu, aşa aleg eu primăvara unde să merg vara, la mare! Ca să vă mint! Că, dacă spuneam adevărul, scriam că anul trecut nu mi-a şoptit soarele la timp că-s fat şi de-aia nu m-am prins să fac o rezervare din timp, oriunde, în orice staţiune a litoralului nostru.

Deschideam laptopul, scriam cazare litoral în România, pac, uitătură strâmbă! În zadar! Nici nu aş mai fi ţinut cont de proporţiile mele, dacă găseam ceva liber, jur! Ce, n-ai mai văzut grăsuţi (ca mine!) îmbrăcaţi la mare? Am avut într-un an numai picioarele sărate.

Acum, lăsând gluma în sarea şi piperul ei, până acum vreo doi ani, când am îmbătrânit, îmi puneam rucsacu’ în spate şi mă mai trezeam din realitate direct în Vama Veche, pe nisip. Niciodată la cort, că-s un soi hippie ceva mai consumerist. Adică, nu dorm în pijamale,

Imagini pentru soare gifda’ vine o vreme când, ca să dormi mai bine, te împrieteneşti cu o agenţie de turism.

Şi ca să mănânci bine tot aşa!


INFORMAȚIE IMPORTANTĂ

20200327_170639

Litoralulromanesc.ro s-a adaptat noilor vremuri şi a lansat un nou concept: “Vacante fără riscuri”.

Citez, de pe site-ul agenţiei:

„Înţelegem preocuparea ta pentru siguranţa vacanţei și nevoia de a-ţi securiza bugetul alocat pentru sejurul de vară la mare. De aceea, litoralulromanesc.ro vine în întampinarea ta cu un sistem de plată mult mai flexibil și condiţii mai avantajoase, în așa fel încât tu, turistul nostru, să îţi rezervi vacanţa mult dorită fără niciun risc. În cazul puţin probabil în care, din cauza instituirii carantinei, nu-ţi poţi desfăşura sejurul la mare, vei putea reprogama oricând vacanţa sau vei fi îndreptăţit să ceri restituirea banilor.”

Dacă intri pe site o să găseşti şi alte întrebări şi răspunsuri, care vin în întâmpinarea temerilor tale.


 

Sad Key To My Heart GIF by Erick Oh

Am năvălit cam abrupt cu realitatea peste tine şi mine, da’ dacă nu îţi mai faci planuri,  înseamnă că nu mai crezi că există viitor. Nu ştiu cum eşti tu, dar eu sunt cam aşa: cade cheia către vacanţa mea, o ridic! După aia cade inima mea, fiindcă mă gândesc la ziua de mâine cu îngrijorare?! O ridic!

Orice hotărâre aş lua, se va rezolva totul, într-un fel sau altul. Uneori ajută să te gândeşti mult la o nenorocire, alteori nu.

Eu posed un optimism adeseori molipsitor! Şi, nemailucrând cu copiii mei de la Atelierul de teatru, cel mai mult îmi lipseşte jocul. Nu cel de pe scenă, ci interacţiunea cu ei şi lumea lor minunată.

Aşa că acum, ca să-mi mai ostoiesc trăirile, o să îţi propun un joc. Tu lasă-l pe Dorian să curgă în eter „mă-ntorc la tine, iar şi iar, mare albastră” sau pe Rahmaninov şi joacă-te împreună cu mine: „Sare, soare”

Ieşi în balcon, zi tare, cât poţi tu de tare: „sare soare, sare soare, sare soare, sare soare, sare soare…”

Poţi să zici de câte ori vrei tu şi cât te lasă plămânii sau vecinii.  Acum închide balconul, aşază-te la birou, deschide laptopul, apoi întreabă-te şi socoate. Eu o să fac acelaşi lucru ca tine.


 

 Într-o lume lipsită de griji:

1. Cum ţi-ai rezerva vacanța pe site-ul agenției de turism litoralulromanesc.ro?

 

Varianta grea A

Animation Politics GIF by Erick Oh

Varianta uşoară B:

click litoralulromanesc.ro (sau noua versiune a site-ului  digital.litoralulromanesc.ro/litoral.htm)-> click Saturn -> click hoteluri ->click Hotel Sirena (că-i la 20m de plajă) -> click rezervă acum

 

2. Cu cât timp înainte ai rezerva pachetul turistic?

Varianta teoretică A

Life Cycle Love GIF by Erick Oh

Varianta practică B

click Hotel Sirena-> click înscrieri timpurii 2020 (până la 11% DISCOUNT)

3. Ce metodă de plată ai prefera?

Varianta încâlcită A

 

Animation Art GIF by Erick Oh

Varianta descurcată B

voucher de vacanţă, dar fiindcă n-am, că sunt actor independent, numerar conform specificaţiilor de pe factură.

 

4. Pentru ce servicii ai opta (vacanță all inclusive, cazare cu mic dejun sau demipensiune, cazare la hotel de x stele) și care sunt argumentele?

Varianta complicată A

Animation Heart GIF by Erick Oh

Varianta simplă B

 

cazare cu mic dejun; argument principal- ştiu când plec din cameră, nu vreau să ştiu când mă întorc; niciodată nu număr alte stele în afara celor de pe cer!

5. Cu cine ai merge în vacanță?

Singura variantă de moment

Black And White Animation GIF by Erick Oh

(Sunt tare curioasă ce-o să înţelegi. )

6. Ce activități ai include în programul de vacanță (de exemplu: plajă / excursii în regiunea Dobrogei, mini / croaziere pe mare etc.)?

Variantă variabilă, în funcţie de stare:

 

Animation Heart GIF by Erick Oh

Plajă, în primul rând. Apoi, să cutreier. Adică, orice, oriunde, numai să nu stau în cameră.

Nu ştiu ce variante ai ales, dar orice ai alege, e important să hotărăşti să alegi acum pentru mâine, pentru poimâine, pentru oricând doreşti şi poţi; şi să nu te comporţi de parcă a venit sfârşitul lumii.

Uite, eu am rău de mare, nu pot sta mult la soare, am alergie la el. Cu toate astea, merg aproape an de an să alerg marea şi ea pe mine şi să simt cum îmi intră nisipul ăla fierbinte în toate cele. Expunându-mă în soare, risc! Dar ştiu că nu sunt singură în asta! Expunându-te meniului cerului şi tu rişti! De pe malul tău, din avanpostul viselor tale cu mare, soare (ră)sare!

Flower Pixar GIF by Erick Oh

 Infuzor, soarele îngăduie încă înălţări către el, în timp ce noi, nu avem altceva de făcut decât să ne plimbăm umbra şi s-o păstrăm ca pe ceva care nu doare!

.

giff-urile aparțin giphy.com (erickoh-Pixar)

Proba nr.10, SpringSuperBlog 2020, sponsor: litoralulromânesc.ro

Casa nZEB, pofta activă ce-o poftim

In SuperBlog2020 on martie 25, 2020 at 4:41 PM

Mai întâi, Dum(nezeu)
a făcut pofta ochilor
şi, atunci, omul, arhitect, a descoperit
largul uitării. Artist, a rămas cu ochii în
sus şi a început a număra minunăţiile susului:
unde nu mai vedea, se uita în jos, şi cu pofta asta
apuca şi trimitea şi pe alţii să vadă cu ochii lor. Dum
îl înzestrase cu aripi, dar şi c-o frunte plină de griji,
însă l-a învăţat s-o azvârle în albastrul cerului, iar albastrul,
ce minune, iute s-aşeza paznic între sprâncenele întunecate şi le făcea
pufoase ca norii, apăsarea le storcea şi, aşa, apa grijilor lor
cădea pe pământ şi încolţeau poame. El, de-acolo de sus, prea-
slăvea căutări în proiectare şi când îşi potolea pofta susului
şi pofta răsăritului, omul-arhitect cobora cu picioarele pe pământ, se aşeza
obosit, cu burta în sus şi împacheta umbrele şi nevoile, apoi le lega
într-o panglică stacojie: Apusul. Şi uite-aşa,
Dum, se ducea şi el mulţumit la culcare, că i-a dat omului-arhitect şi pofta creaţiei
şi taina arhitecturii sale, dar ştia pe pielea lui
că nu e tot, aşa că, mai înainte să adoarmă, i-a dat şi pofta gurii. Şi-
atunci, pe artist l-au străbătut hohotele de râs şi cele de plâns. Dum şi-a
dus mâinile la urechi: cine naiba m-a pus? Am uitat să îi explic esenţa rolului
său
 şi s-a ridicat şi i-a dat şi pofta inimii. Dar pofta inimii mergea împlinită
şi cu pofta braţelor, şi acum era multă bucurie în jurul lui, dar şi tristeţe, fiindcă nu
întotdeauna pofta braţelor era dorinţă. Aşa că, Dum, intuind că poftele nu s-ar termina
niciodată, pe unele le-a agăţat în cuie, sus de tot, iar pentru cei care ar fi ajuns la ele,
a lăsat, ca pe o ultimă facere, pofta cunoaşterii şi un
dicţionar de arhitectură.
După care, într-o dimineaţă ploioasă, după o noapte de cerneală,
(în vârful degetelor, strânse în floare, îşi ţine Dum conştiinţa),
ud până la piele şi îngrijorat de soarta omului-arhitect,
şi-a dat şi pielea de pe el, ca să îi ţină locul, din când în când.
Şi, a dat-o pe promisiuni:
Fă-ţi încălţări!
Îmi fac încălţări!
Fă-ţi haine!
Îmi fac haine!

Fă-le proiecte! Fă-le case!
Le fac proiecte! Le fac case!
Omul-arhitect s-a întors către ceilalţi oameni
şi le-a zis:
Faceţi-vă cruce!
Nimic…
Faceţi-vă cruce!
Nimic…
Şi-atunci, Dum s-a gândit că poate nu toţi oamenii pot construi ca el, în confort finit,
aşa că s-a gândit să ascundă crucea în spatele metaforei, estimând pierderile
abordărilor directe, după care le-a mai zis doar atât: Faceţi-vă rostul!
Ni l-am face, dacă i-am şti numele! i-a dezmuţit el. Şi Dum, înţelegând că lăsase
frigul eternităţii altor oameni în omul-arhitect, a luat acele din suspinu-i şi i-a dăruit şi harul unei case noi, mai eficientă energetic, i-a adăugat motive şi ornamente, care mai de care
mai neaşteptate şi i-a dat minte să viseze la casa AIA.
I-am zis AIA, ca să ornamentaţi şi voi în
drumul vostru, spre rost,

cu numele şi poftele vostre.
Puteţi să adăugaţi şi
mărunţişurile lui Gulliver,
ce ştiu eu?!

Atât a mai zis Dum,
şi pe urmă s-a culcat pe-o ureche.
Din când în când, cu cea ureche în sus,
auzea: Aia-n sus, Aia-n jos!
Da’ auzea acum şi zgomotul acela
al mărunţişurilor zdrăngănind,
în căutarea cheilor caselor lor perfecte,
şi prea puţini pe aceea care descuia
casa nZEB.
Aşa că, acum, în zilele noastre, El, Arhitectul suprem,
încă şade de-a stânga omului-arhitect,
ca s-o afle mai mulţi,
aşezând termenii înţelegerii lor într-o
tehnică cu mult mai amplă a pătrunderii.



Dacă limba şabloanelor omeneşti şi-ar mai pierde din nerv, vieţile noastre nu s-ar mai scurge la atâta depărtare de eficienţa energetică a noastră şi a caselor noastre. Dar, poate că pentru asta, ar trebui mai întâi să coborâm mai adânc în noi, ca să ne aflăm de prin pietre, de prin găuri…

Omul a fost lăsat cu gustul riscului, susţinut şi impus de toate mijloacele din dotare. Şi, Dum a făcut asta, împărţind în om două tabere: o parte a lui se îndreaptă către acel orizont al aşteptărilor, cealaltă către o zonă de investigaţie în căutare. Astfel, frivol dar şi doritor, omul a descoperit pragul de dificultate şi simţul duratei.

În legea măsurii şi o filosofiei ei, fiinţa omenească e un mic cosmos, în care puterile lui trebuie a fi ordonate, armonizate, echilibrate, prin îndelunga şcolire, dar dacă am putea învăţa să cultivăm şi cuvântul bun, evitându-l pe cel rău, abia atunci am desăvârşi stăpânirea de sine. Cu alte cuvinte, omul cumpănit nu va cădea în pofte şi gânduri fără măsură, fiindcă el va lua ştiinţă de lume şi locul său în ea, nu-i aşa?

Eu sunt artist. Şi nu prea se împacă cumpănirea cu firea mea. Sunt un om-barcă, într-o mare-lume, pe care o studiez ca s-o cunosc şi s-o expun şi altora. Asta fac actorii, regizorii, dramaturgii şi eu sunt câte puţin din fiecare.

Dacă m-ar întreba cineva

„tu cum iți proiectezi viitorul în studii, carieră, blogging, planuri de familie sau orice este important pentru tine, ce vise îndrăznețe ai și cum le proiectezi, în general?”,

aş putea să scriu un roman, două sau chiar trei, dar în niciunul dintre ele nu m-aş regăsi numai pe mine, ci şi alte împreunări. Căci unele principii de viaţă sunt ale mele, din experiment, iar altele le-am împrumutat. Ca mai toţi!

Inserez în cele ce urmează câteva principii după care se ghidează”casa activă” care sunt, ca să mă arăt lumii, aşa cum până acum

m-am aflat

De mică, din faşă chiar, am economisit resursele de la Dum şi, instinctiv, am redus la acel mimim posibil consumul de energie neregenerabilă a „clădirii” încă din procesul de proiectare pentru a mă transforma în casa eficientă energetic pe care Dum şi-a închipuit-o, incluzându-mă în planul alor mei. Am fost docilă, unde mă puneai, acolo stăteam, iar mama verifica des să vadă dacă mai respir, în timp ce tata era să mă strivească de câteva ori pentru că nu mişcam şi mă confundam cu patul. Legea compensaţiei?! Se pare că da! Am avut viitor, cum s-ar zice…

Există un complex şi amplu flux al resurselor pe care le consum, atât la interior, cât și la exterior, iar acest flux s-a urnit încă din momentul în care s-au produs şi materialele necesare construcţiei mele. Ei, bine, energia asta va continua pe toata durata mea de viață și se va încheia la mult timp după desfiinţarea „clădirii”. Sunt sigură!

Dum, ce frumos şi darnic în direcţii e verbul a clădi!

O casă activă (ca mine) acordă, aşa cum se înţelege deja, sper, o atenţie sporită atât intrărilor resurselor, cat si ieşirilor (materiale utilizate, deversări, aer viciat, etc). Transform şi utilizez, astfel încât pierderile de energie să fie aproape de zero (casa nZEB)

Aşadar, până aici aţi întâlnit principiul eu- casa eficientă energetic, ce e urmat de un principiu absolut intuitiv: eu- confort ridicat pentru fiecare utilizator.

Deşi sunt artist, pe lângă naivitatea asumată, de care e nevoie în spectacole, spre exemplu, pragmatismul este una din principalele caracteristici ale mele. Adicătelea, urmăresc, ca tot omul-casă activă ergonomia, circulaţiile ideale. Cu alte cuvinte, pe de o parte dau, pe de alta primesc.

Şi, în sfârşit, încă un principiu clar, care m-ar defini, ar fi că eu, omul-casa activă respect mediul înconjurător.

Am redus consumul excesiv al unor produse ce consumă resursele mediului, excesiv şi nu aduc prejudicii solului, aerului sau apei, programând activităţi cu impact mimim asupra lor. Reciclez! Astfel împrospătez decorul cu recuzită veche, redirecţionând-o înspre nou şi, uneori, transformând-o.

Ei, şi-aici îmi vine la îndemână o vorbă a scriitorului I.D.Denciu, un scriitor vrâncean ca şi mine în „Ultima partidă de table a influentului domn T”:

Pourquoi, bă, France nu vorbim aceeaşi limbă?!

Dacă ne-am gândi cu toţii la mediul înconjurător, dacă ne-am pune „în pielea lui”, poate c-am avea în comun limba AIA.

Haideţi să nu mai stăm retraşi numai în/pe mările interioare, căci de-aia n-o să înţelegem mai târziu de ce plutim în derivă! Deoarece şi tu eşti un om-barcă, ca mine, dacă eu pot, şi tu poţi!

Dacă nu aţi înţeles încă, mă comport ca o casă AIA, care poate deveni oricând o casă nZEB, căci pot şi vreau! În structura-mi aia, de adâncime!

Eu îmi construiesc spaţiul în care fiinţez, în general, cu moderaţie, aşez cu grijă „piesele-mi” într-un spaţiu propice, optim. Îmi centrez atenţia asupra detaliilor, cât şi asupra întregului ansamblu. După ce îmi desfăşor meticulos argumentaţia, încerc refacerea modelului prin asta şi formularea câtorva concluzii.

Cu alte cuvinte, eu-actorul e mai nesigur, dar eu-regizorul şi eu-dramaturgul îi şed de-a dreapta şi de-a stânga lui.

Desigur, ţin cont de eul artisto-creator, metafizic, care e situat în afara zonei convenţionalului, pe cât posibil, dar şi de eul împins în realitate şi nevoile ei imediate, de bază sau extrapolate.

Înainte de a mă arăta un eu-moralist, îmi măsor opţiunile nu numai după sclipiciul şi, implicit, strălucirea idealurilor proprii, ci şi după eficienţa rostogolirii în istoria noastră, comună, a următoarelor generaţii.

Sunt persuasivă, am răbdare cu carul şi halucinez întru luciditate. Ba, uneori, îmi permit şi prognoze, într-un mod inspirat şi motivat de alţi oameni, asemănători mie.

Poate că pare un documentar fabulos despre almanahe, dar  eu-almanahe, într-o anumită măsură (a măsurii!), semăn cu o casă nZEB (nearly zero energy building) Şi, da, o casă nZEB, din cercetările mele (tu fă-le pe ale tale!) e fabuloasă!

Ca să-mi ating ţelul, în genere, am construit de când am priceput eu că pot construi şi eu, două concepte, pe care le ţin aproape de mintea mea:

  1. NU ocoli provocarea pe care ţi-o lansează realitatea.
  2. NU te îndoi de nimic mai mult decât e necesar.

 

Două motive, zic eu, în plus, pentru reflecţie.

Eu îmi proiectez viitorul cu credinţă! În om, în animal, în Dum. Şi, în drumul meu încerc să îi aflu pe mulţi şi să-i inspir şi pe alţii să facă asta. De aceea lucrez cu copii, iar lumea din care fac parte, poate că pare o lume naivă, dar NU e!

Fiindcă ei sunt şi viitorul meu, investesc în ei, ca şi cum aş investi în mine, cu resurse maxime. În rest, fiecare proiect, are particularităţile lui şi se desfăşoară, din aproape-n aproape. Întru sustenabilitate, eficiență şi respect, nu?! Parcă-aşa…

Dicţionar de arhitectură proprie

În această incursiune în mine, în AIA PROIECT şi ACTIVEHOUSE se vor (re)găsi:


  1. descrieri- care pot servi la o mai bună înţelegere a funcţionării unei case nZEB şi a unor pofte active ce le poftim mai mulţi. Am pus lumini şi asupra raportului om-casă. Cum sunt şi scenograf, fotografia de mai sus a fost posibilă faptului că am reciclat sticle de plastic, în mai multe culori. Fac des asta, pentru spectacolele mele. Nu cumpăr aproape deloc recuzita, ci transform sau construiesc reciclând.
  2. pasiuni– doar acelea care aduc ce promit că aduc, cu folos.
  3. lungimi– de undă, ale firii şi de cuvânt altfel, care ţine de sonoritatea şi flexibilitatea limbii române, prin sustituire, mutaţie, simboluri.
  4. repetiţii– căci, uneori, observi, cauţi, dar nu te decizi.
  5. dragoste– de semen, de natură, de casă, de o a doua casă-teatrul.
  6.  vedenii– două siluete, în poem, în așezare, în proeicție, dacă ai descoperi largul uitării mele.

Între toate cele ce le-am expus, n-am atins chestiuni legate de cost! Intenţionat, ca să pot încheia acum cu încă un subiect de reflecţie.

Casa activă AIA recuperează investiţia şi îşi plăteşte datoriile încă de la primul gângurit al dării în folosinţă.

Pentru a trăi nu se caută pricini, de acord! Dar pentru a trăi în armonie cu tine, cu casa ta, cu mediul înconjurător, da!

Descoperă-te! Descoper-o!

Proba nr.9, SpringSuperBlog 2020, sponsor: AIA PROIECT ŞI ACTIVEHOUSE.ro

Nu construi un alt cer deasupra-ţi, de sticlă albastră, fiindcă poţi să-l atingi, când ai deja unul, de neatins, dar adevărat!

In spring superblog 2020 on martie 23, 2020 at 8:00 PM

Oamenii aleg în mod deliberat cum să-şi trăiască viaţa, ce să mănânce sau să bea, lucru ştiut. Pe unii îi conduce către o alimentaţie nepotrivită nu lipsa alternativei, ci nepăsarea şi lipsa de informaţie.

Acum, nu vreau s-o fac pe profesorul de sănătate, că şi mie îmi place meniul de prânz următor:

Venerăm viaţa pentru plăcerile ei, nu?! Sigur, eu am ales pentru prânzul ăsta ceva uşor, fiindcă o fire în alertă, în ce priveşte sănătatea, ştie că soarele coboară, dar se şi înalţă.

În trecut, bătrânii noştri de acum, aveau alte repere şi alte bucate pe masă şi o experienţă de viaţă fragmentară. Ei, bine, acest aspect îi distanţează de oportunităţile noastre gastronomice de astăzi.

Câţiva dintre noi, o ştim, suntem săraci, grijile ne sufocă, iar suflul nostru cine ştie pe unde o fi rătăcind, trăind mereu pe muchie de cuţit. Totuşi, părerea omului despre sine e cea care determină, până la urmă, destinul, ca un indice.

O caracteristică a înţelepciunii e să nu faci nimic din disperare, deşi disperarea e prietenă cu omul, fie sărac sau bogat. Atunci când eşti supărat îţi vine să mănânci mult şi orice, fără să ţi-o ceară stomacul?

Mâncăm câteva sarmale în foi de varză cu smântână, un vin fiert şi gata supărarea! Însă mâncarea noastră tradiţională nu e atât de sănătoasă şi, dacă nu avem în vedere şi o alternativă niţel mai sănătoasă şi contemporană, nu o să ne mai fie chiar atât de bine sub cer.

Adică, mai pe şleau şi cu acel tonus vesel al unui român sadea, o zic:  scheletele noastre nu se vor deosebi prea mult de cele ale strămoşilor noştri! 😆

Ştim că un muncitor nu prea are răgaz pentru a se alimenta şi a adopta un mod de viaţă sănătos. Când spun „muncitor”, mă refer la „hărnicie”, nu neapărat la funcţie.  Şi, dacă ţinem cont că o generaţie nouă e abonată, din oficiu, la reţetele celei vechi, atunci cu atât mai grea e renunţarea la metehnele gastronomice.

Noi, oamenii, spunem o rugăciune înainte de masă şi gata, ne lăsăm cuprinşi de certitudini!

În acelaşi stil de gândire, primitiv, de ce să nu recunoaştem, tronează desertul, dragul nostru dulce de casă. „Facă-se-n voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ….

 

În ochii lui Dum(nezeu) tot Pământul e cultivat la fel: ca o grădină. De unde şi vorba „Mare ţi-e Grădina Ta, Doamne! (Am exagerat cu desertul, dar n-o mai fac „data viitoare”. Desigur!)

„Ce-ar merge o fasole cu murături!” e aproape slogan în familia românească (şi în cea de peste Prut!). De aceea, după ce am huzurit mai sus destul, în ciuda papilelor gustative, aleg acum să mai tai din poftele familiei tale: o să-ţi fac poftă doar cu o porţie de castraveciori muraţi sau în oţet, cum preferi!

Noi, bipezii, NU poftim gândind la „ceva cu care să facem”, ci gândim poftind la „ce să facem” sau „ce să fie”. „Ce să facem” ăla e prieten cu oboseala noastră, după o zi de muncă şi de-asta repetăm aceleaşi şi aceleaşi reţete antice, de când bunica!

Nu vrem noi să devenim mai noi?! Să mai lepădăm din vechi şi să descoperim drumuri noi către sănătatea noastră?

Bunică-mea avea o vorbă: „dacă un duşman îţi ocupă curtea, mănâncă în aşa fel încât să încapi pe poartă când o trebui să fugi„.

Poate n-a auzit ea în cei 88 de ani cât a trăit că şi palmieru’ face zahăr, da’ vorbele înţelepte le-a avut dintotdeuna la ea. Şi mi le-a dăruit şi mie.

Ca să obţin un top 10 al obiceiului nostru  de-a mânca, adaug un deliciu freş:

Le ştim cu toţii şi le iubim fiindcă au gustul acela copilăresc al unei alte ere. Ele şi ardeii roşii umpluţi cu brânză şi mărar. O eră mai puţin prietenoasă cu cămările şi frigiderele noastre, dar ne-am descurcat noi până la urmă.

Acum, o să termin cu această incursiune în trecut şi te invit să privim împreună înspre viitor.

A şti că ştim ce ştim şi că nu ştim ce nu ştim este adevărata cunoaştere! (Confucius)

 

La început, omul era gol. În aer liber şi, mânca ce găsea. Acum, când omul are şifonierul plin, tot la fel. Păi, unde e evoluţia? În haine?!

Când e rece afară, mâncăm mai mult, când e cald, mai puţin. „Băgăm combustibil” sau îl reducem. Ne înrădăcinăm în pământ, dar nu păstrăm PROPORŢIA pentru ceruri.

Dacă eşti nerăbdător să îmbunătăţeşti momentul acesta, al întâlnirii cu mine, eu o să calc acea linie care mă ţine în spaţiul soră (sau frate?) cu ignoranţa, adică plec din acel loc în care fac şi eu comerţ cu Dum(nezeu) înainte şi după masă, iar tu poţi să ţii pasul cu mine. Dacă vrei…

Nu o să fac referiri aici la toleranţă şi greutate, dar ia îmbracă acum o sperietoare în hainele tale şi vezi ce se întâmplă?! I se potrivesc, că aşa îi e numele. Dar numele tău care e?!

Iată-ne în punctul acela mort!

De dinainte de linia de care ziceam mai sus.

Ai trecut linia împreună cu mine? Atunci, hai să încărcăm cămările noastre cu…

O cooperare parţială, da, căci nu vrem ca ele să dea pe-afară! Să fim, cât de cât, cumpătaţi!

Că veni vorba de cumpătare, mărturisesc că mă simt un picuţ responsabilă pentru imaginile de mai sus, care, mai mult ca sigur că v-au aţâţat pofta. Aşa încât, am hotărât să v-o tai cu niţel ulei de cocos.

Ştiut lucru că el reduce pofta de mâncare. Sper că e mai bine acum… Bea şi nişte apă, fiindcă o să facem un joc, împreună și ai nevoie de energie!

Jocul se numeşte „Oaspete-n cămară”.

PRIMUL PAS!

Alege 9 produse de pe site-ul driedfruits.ro şi împrieteneşte-le cu cămara ta. Alegerea mea este:

  1. Seminţe de cânepă nedecojite ecologice

-conţin lecitină, nutrient excelent pentru construcţia organelor interne (ficat, creier).

-singura sursă de proteine comestibile asimilate complet de organismul uman

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

2. Prune deshidratate fără sâmburi

 

-recomandate în situaţii de anemie, surmenaj, gută, constipaţie, intoxicaţii alimentare

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

3. Paste tagliatelle cu busuioc BIO

Eu sunt fan busuoic!

La firbere, porii se închid, astfel pastele au un gust mai bun şi pot fi gătite ‘al dente’.

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

 

4. Amestec legume pentru supe şi ciorbe (uşor picant)

Conţine: morcov (50 g), ţelina (50 g), păstârnac (50 g), pătrunjel (10 g), ardei roşu (20 g), ardei verde (10 g) şi ceapa (10 g)

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

 

5. Ulei masline convenţional virgin Creta (Grecia)

Consumul de grăsimi si uleiuri ar trebui să constituie maximum 33% din necesarul zilnic de nutrienţi. Pentru bărbaţi, se recomandă sapte linguriţe pe zi, iar pentru femei, cinci linguriţe.

Consumul frecvent reduce riscul îmbolnăvirilor de inimă, reechilibrează colesterolul şi scade tensiunea.

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

6. Muguri de pin

Nu contează ce tratează, aş mânca o tonă!

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

 

 

 

7. Oţet balsamic (fără gluten) BIO

-mai gustos, mai bogat în nutrienţi, deci mai sănătos!

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

 

 

 

8. Sare roz (fina) de Himalaya

-folosită-n bucătăriile chefilor de top, în spa-uri, pentru proprietăţile nutritive şi terapeutice deosebite.

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

9. Zahar palmier (Arenga) BIO

-îndulcitor natural, extras din palmierul Arenga

-sucroza asigură o aromă dulce, caramelizată.

-ingredient tradiţional în cultura din Asia de Sud-Est,

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

Nu ştiu ce ai ales tu, dar dacă ţi-ai completat cămara cu 9 produse Driedfruits, ţi-ai câştigat dreptul la un al zecelea aliment, care nu lipseşte în bucătăria/cămara ta, chiar dacă e mai puţin sănătos! Sunt foarte curioasă care ar fi el! 😆

PASUL 2:

Împrieteneşte-le cu stomacul tău, prin reţete diverse, diversifică alimentaţia şi înlocuieşte ingredientele în felurile de mâncare tradiţională.

De undeva, tot trebuie să începi, dacă vrei să schimbi ceva în felul de a te hrăni, iar eu am ales 10 produse de driedfruits.ro, dintre care,  nelipsite în cămara mea ar fi vreo 6 (ghici care!)

PASUL 3:

Găteşte cu mine paste cu busuioc! Meniu pentru prânz.

Ţi-aş dărui un meniu pentru întreaga zi, dar dimineaţa am prostul obicei să nu mănânc. Uneori ronţăi nuci sau mănânc cereale cu lapte. Ori cătină cu miere. Seara mănânc ceva uşor sau fructe, dar recunosc că, dacă găteşte mama varză călită, nu rezist. Noroc că nu locuiesc cu mama!

 

INGREDIENTE

 

– tagliatellele (de mai sus) cu busuioc
– ulei de masline 
– usturoi
– roşii
– parmezan
– sare roz de Himalaya
– busuioc (pentru fanii busuioc nu e niciodată îndeajuns busuiocul!)
MOD DE PREPARARE:
  1. Curăţă usturoiul!
  2. Aprinde un ochi. Al aragazului!
  3. Scoate o tigaie din setul ăla de oale bune, pe care nu îl foloseşti niciodată.
  4. Pune tigaia pe ochi! Tot cel al aragazului!
  5. Pune puţin ulei de măsline în tigaie şi căleşte usturoiul.
  6. Nu-l arde!
  7. Decojeşte 2-3 roşii proaspete şi tocă-le!
  8. Lasă pe foc tigaia până se îngroaşă sosul.
  9. Amestecă!
  10. Cu un minut înainte de a stinge focul, adaugă busuiocul tocat mărunt (dacă nu îţi place busuiocul în cantităţi industriale, nu mai pune!)
  11. Cam de pe la pasul 2, aprinzi şi celălalt ochi de aragaz şi, separat, fierbi tagliatellele cu busuioc cu puțină sare roz,  timp de 7-8 minute.
  12. Răstoarnă peste sosul din tigaie
  13. Aşază in farfurie totul, peste care adaugă parmezan.
  14. Ia o furculiţă, aşază-te la masă şi mestecă încet.
  15.  Să ai poftă!

 

Eu ştiu câteva ponturi, ca să-mi păstrez o stare de bine. Care ţine atât de modul de alimentaţie, cât şi de mişcare. O dată, am dansat trei luni la rând, în fiecare zi, am băut multă apă şi am mâncat aproape sănătos. Ba, chiar am slăbit 10kg. Ţine de voinţă, până la urmă!

Dar, noi nu ştim instinctiv să alegem cea mai bună variantă, decât dacă ne-o recomandă cineva, şi astăzi asta am încercat aici. Nu să vă înlocuiesc felul de mâncare, ci felul de-a mânca, de-a găti, de-a îmbunătăţi, de-a completa, de-a înlocui etc. Din experienţa mea.

Dacă îndrepţi ochiul către interiorul tău, o să dai de o cosmografie proprie. Călătoreşte conform ei, în interesul propriu. Drumul până la o alimentaţie adecvată e mult mai lung decât l-am prezentat eu aici. Nu e uşor să schimbi un drum pe care mergi de mult timp, fără să ştii concret unde duce, fiindcă nu-ţi pasă când ajungi. Dar nu e nici greu, când cunoşti o adresă (aici cu sensul de link)!

Depinde de felul în care eşti momit şi împrejmuit!

Acum, vă las, mă duc să-mi verific tensiunea arterială, că am obosit un pic întru drumul ăsta întru trai armonios, nu pentru că am căutat altundeva, ci pentru că e destul de obositor să te cauţi pe tine şi în tine.

Ca să scapi teafăr, nu construi un alt cer deasupra-ţi, de sticlă albastră, fiindcă poţi să-l atingi, când ai deja unul, de neatins, dar adevărat!

Fotografii de pe diez.md şi driedfruits.ro

Proba nr.8, SpringSuperBlog 2020, Sponsor:

Mi s-a aprins becu’ Today- un preambul întru marketing smARTISTIC

In spring superblog 2020 on martie 20, 2020 at 8:19 PM

Cearceaful e umed și un miros iute de rânced mă face să respir în reprize, sacadat. Pe fruntea mea, lac de sudoare, sar broaşte minuscule. Una mi-a sărit pe-o pleoapă. Aici e momentul!

În care mă trezesc. Brusc! Bâjbâi împrejurimile patului, stau în patru labe şi bombăn. Încă o dimineaţă în care mă trezesc singur! Deşi mă culc cu cineva.

Îl cheamă Rustuff şi, cel mai probabil e sub pat.

Jvrbrmmm, jvrbrmmm….

Nu mă dezmeticesc bine că îmi şi vibrează… umbrela?  E un sunet slab, dar atâtea consoane la un loc sunt enervante.

„E naşpa, naşpa de tot, nu mai pot… E naşpa, naşpa de noi… Naşpa, naşpa ce vine…” (Dinu Olăraşu- Naşpa)

Unde l-am pus? Unde… uff, îmi crapă capul, să-mi amintesc să schimb, naibii, soneria!

— Da! Uff, nu știam unde-mi e…
— Sub umbrelă. Notează!
— Mersi, deja ştiu asta! Dar cum de… Lasă! Stai un pic, nu am pix…uff…uff

Când mă trezesc brusc din somn, gâtul îmi devine fabrică de uf-uri.

— În buzunarul stâng!
Şi buzunarul meu unde…? Scuze…  Acum să vedem unde e agenda… Lasă! Scriu pe mână!

— Atenție, dictez: Salvează lumea… jjjjj de cad jjjj… ourinaşpaAZITling-tling-tling-tling!

A închis ea sau eu?! În fine…

 

(USB Gun)

O urăsc, oricum! Există atâtea  promoţionale wow, da’ ce să vezi?! Ea e stilul clasic, adică ne oferă nouă, agenţilor, promoţionale naşpa, cu diferite ocazii, iar eu le ţin împrăştiate prin casă pentru că n-au potenţial artistic.  Uitând, totuși, de potenţialul lor modest dar util.

Câteva minute mai târziu sunt deja în stradă. Ca de obicei, hainele mele sunt boţite şi aproximativ aceleaşi, la o incursiune sumară în reflecţia geamului uşii de la intrare, dar îmi schimb întotdeauna şosetele şi chiloţii. Pe cuvânt!

Ca de obicei, mi-am uitat ochelarii Lac, de agent, acasă.

Ca de obicei, de vreo săptămână încoace, mă împiedic de picioarele cerșetorului, huzurind la un colț al casei unde locuiesc. Casa mea are două colţuri la cheremul câinilor şi, mai nou, al acestui cerşetor.

Cred c-o face intenționat! După ce trec, aprinde un bec. Nu l-am întrebat de ce sau cum de ghicește la fiecare ieşire de-a mea în ce direcție o voi lua. Nu vreau să atrag atenția. În branșa mea e nevoie de discreție.

Ca de obicei, am parte de doar câteva indicii, iar jâjâiala din timpul aflării lor e un impediment în plus.

Dar eu sunt un agent bun. Cred. Agentul Uff, care doarme cu Rustuff. Agentul Uff! Uff Rustuff!… Uff, îmi vâjâie capul din nou

Ca de obicei, dacă ați ști mai multe, aș fi nevoit să vă împușc! Ce-mi place replica asta! Mi s-a făcut foa…

Jvrbrmmm, jvrbrmmm…. Cearceaful e umed… „E naşpa, naşpa…

Nu! Nu din nou!… Refuz să miros iar cearceafu’ rânced!

— Linişteşte-te, n-au trecut decât câteva minute, ai aţipit în metrou!

— Nu-ţi mai plac colţurile? Acum te ţii după mine?! Şi, de ce miroşi aşa de…

Cerşetorul nu miroase a cerşetor. Miroase bine. Şi, de ce naiba se ţine după mine?!

— Uite ce e… nu poţi să te ţii după mine. Eu sunt…

— Termină cu publicitatea! Nu mai spune oamenilor că eşti spion. Îi sperii! Sau cel puţin spune-le altfel!

Netrebnicul ăsta mă trage în jos! Literalmente, că eram în picioare. De-o mână. Mâna pe care am scris indiciile?! Uff, nu din nou… idiotul ăsta îmi strică ziua şi îmi şterge indiciile cu mâna lui unsuroa… nu e unsuroasă deloc, e chiar fină. Ca de femeie. Cerşetorul e femeie?!

— Sunt şefa ta! Cea care te-a sunat mai devreme, deşteptule! Crezi că o să te las singur într-o misiune sinucigaşă ca asta?

Şefa mea e cerşetor?! Simt cum mi se aprinde becu’! Sau se sparge?

— Te întrebi de ce m-am deghizat aşa?! E simplu: creativitatea salvează lumea! 

Dacă e şefa mea, de ce…

— Ai şters indiciile de pe mâna mea.  De ce?

—  Fiindcă le arătai tuturor?!…

— Păi, şi cine se prindea că-s indicii?! Ce, un spion adevărat ar face asta? Creativitatea salvează lumea, nu aşa ziceai acu câteva secunde?!

I-am zis-o! Today I am a spion deştept!

— Încă nu!

Cerşetorul-şefă îmi citeşte gândurile sau ce? Nu înţeleg cum o face!

— Deţin un control absolut asupra mesajelor care mă înconjoară.

— Şefa…

— Sssstt…

— Domnule cerşetor, permiteţi să raportez: metroul ăsta n-are capăt, aţi observat?

— Nu l-ai ales tu?

— Din instinct, da! Ai zis „salvează lumea” şi na, unde găseşti mai multă lume adunată la un loc?

— Bravo! Ai reţinut toate cele 6 indicii?

— Sunt 7! Salvează-lumea-de-cad-ouri-naşpa-azi.

— Cum ai scris „ouri”?

— Cum se aude.

— Şi cum l-ai scrie altfel, astfel încât să nu mai bată la ochi?!

— Wow-uri sau aş desena un ou şi… Am înţeles unde baţi! Vrei să-mi camuflez mesajele de-acum.

Miroase a cafea. Dintre toate cadourile pe care le-am primit de la şefa mea, da, cana mea de cafea e…

Am înţeles pe naiba! Nu înţeleg nimic din ce mi se întâmplă! Cum poţi salva lumea de cad wow-uri naşpa?! Ce, e promoţie la wow-uri?! De unde să cadă?

Din pat! Am căzut din pat?! Jvrbrmmm, jvrbrmmm

Cearceaful e umed și un miros iute de rânced mă face să respir în reprize, sacadat.  Pe fruntea mea, lac de sudoare, sar broaşte…. Stop, opreşte-mă! Devine obsesivă treaba asta cu cearceafu’ şi n-am timp de coşmaruri acu.

Dacă nici în dimineaţa asta nu rezolv cu promoţionalele vieţii… „E naşpa, naşpa….”

Tu-ți soneria… scuze! Da’ nu te schimb eu?!

— Fii erou, Uff! În vremurile astea nu mai merge nimeni la teatru. Ne-au închis, uff! S-a dus dracului dreptul la cultură!

— Doamnă Director, temporar. Nu ştiu dacă ştiţi, dar eu habar n-am să fiu erou. Treaba mea e să lipesc afişe. Lumea vine, le vede şi cumpără bilet. Simplu! Nu e vina nimănui că circulă acum liber un virus. Cât o să mai circule? O dispărea el!

—  Uff, până dispare el, dispărem şi noi! Dacă nu găsim ceva care să rămână wow în mintea lor, or să uite şi drumul şi că le plăcea teatrul. Gândeşte-te! Fii erou Uff!… Iar acum ieşi!

Ieşirea (din coşmar!)

Am ieşit din biroul ei descumpănit. To be or not tu be… lipitor de afişe. Eu sunt doar un lipitor de afişe. Bine,  mă ocup şi de agenţia de bilete şi găsesc, uneori (spre deloc) strategii prin care să atrag şi mai mulţi spectatori. Ultima strategie, înainte de virusul ăsta nenorocit, a fost să adaugăm, în preţul biletului, un voucher pentru pizza. Slăbuţă ideea, oarecum, dar na, teatru de provincie… Acum pe o „frumoasă” cale de dispariţie, că suntem un teatru independent.

Şi-aşa stăteam prost cu multe altele şi aducem de-acasă tot felul de lucruri. De la becuri până la… Tot! De fapt, să fiu sinceră (la feminin, da, că sunt femeie, surprizăăă; în coşmarurile mele de mai sus eram bărbat!), avem cu toţii pe-acasă tot felul de obiecte care pot fi folosite şi în teatru. Asta ne salvează adeseori.

Obiectele şi ideile creative ne scot din impas!

Pe mine mă ajută simţul artistic, dar şi copiii cu care lucrez, că sunt întotdeauna în pas cu noutăţile.

De la ei, spre exemplu, am aflat de becurile lanternă de la Today Advertasing. Le aveau pe acasă, doi dintre ei, primite de părinţii lor, ca materiale promoţionale de pe la joburile lor. Am avut doar două, dar wow, ce efect special au produs pe scenă şi ce s-au mai distrat coşarii cu ele, în „Mary Poppins, supercalifragilistick”. Ultimul şi cel mai nou spectacol al nostru.

(vezi minutele 4.30 şi 28.30! )

Să vă povestesc! Mary Poppins a noastră nu este un spectacol clasic. Și nu e om. Sau, poate că e om, dar un om atât de special şi de magic, încât ne-am hotărât să o înfăţişăm publicului drept stare. Şi de-asta am inventat 8 Mary Poppins. În spectacolul nostru, nu zboară nimeni cu umbrela, că nu avem buget, dar cu toţii sunt pregătiţi  oricând s-o facem. Din inimă, nu din obligaţie!

— Termină cu reclama!

Eu o termin, da’ tot o să pară că îmi fac reclamă şi în continuare. Fiindcă…

Tot eu mă ocup şi de recuzită! Şi de sunet! Eu regizez. Eu conduc Teatrul. Care nu e chiar un teatru, e un Atelier de Teatru, dar ne comportăm ca şi cum am fi profesionişti.

Eu sunt propriul meu erou, cum ar veni! Dacă se pune problema să fii erou, mă rog! Şi aici se (im)punea!

(Și, da, te-ai prins, eu m-am chemat la mine în birou ca să mă trimit tot pe mine să găsesc o soluţie să nu ne uite spectatorul! Şi ne mai numim Şi Atelier de Teatru TREIspreZECE. Perfect!)

— Vrei umbrele cu anumite culori, forme ori mesaje?!

La fix! Aici intră în scenă omu’ de la lumini, că-l uitasem. Exact ce-mi trebuie, lumină, multă lumină! În teatru, umbrele sunt colorate, în viaţă sunt toate sumbre!

— Uff, încetează, nu te mai comporta ca un antierou! Today e soluţia, nu o căuta mâine! Dacă vrei să nu te uite lumea, când or trece toate, adică virus, izolare, panică etc, gândeşte acum strategic, că s-a săturat lumea de pizza. Sau de cafea, că ai uitat să aminteşti de cafeaua pe care o serveau spectatorii la sfârşit în „Cafeneaua” lui Goldoni. Şi era în 1999 când ai făcut asta! Doamne, cum mirosea a cafea în timpul spectacolului!

Ai fost vizionar atunci, fii şi acum!

— Mă laud?! Iar?

Nu ştiu cine vorbeşte acum, uneori sunt şi maşinistul.

Actorul?! Nu, actorul nu sunt!  Eu-actorul nu mai joacă pe scenă, nevoit să joace toate rolurile de mai sus. Deşi, aparent nu seamănă a evoluţie, ea se produce din nevoi, din alte circumstanţe. Habar n-aveam că eu pot fi atât de mulţi şi multe!

Gata, ştiu ce-am de făcut! O să inscripţionez mici daruri, pe care le-ar primi spectatorii, la intrare, în preţul biletului. Împreună cu Today Advertasing! Poate fi o replică sau…

Stop! Mi s-a aprins becu’, nu reflectoru’! Doar n-o să scriu aici ideea, ca să mi-o fure alte teatre! De stat, spre exemplu, deşi ele-s asigurate în perioada asta, dar parcă poţi să ştii?!.

Uite cum facem, ca să nu te las nelămurit pe tine, spectatorule!

Tu îţi înţelegi darul?

Eu fac să tremure lucruri şi oameni. Deşi, poate nu ştiai, totul, dar absolut totul vibrează, într-un mod natural. De fapt, cu toţii vibrăm la o frecvenţă proprie şi rezonăm, mişcând ce ne dorim! Urnind adeseori pe alţi poesori de daruri.

Uff… Am încercat astăzi, aici, o posibilă definiţie a publicităţii. Una ceva mai artistică și pe gustul meu. Fiindcă publicitatea e diferit percepută, de la om la om. Ca şi un spectacol de teatru, de altfel…

Dacă eşti în căutare de idei pentru a te promova altfel, smart, prin cadouri wow, Today Advertising are un site supercalifragilistick şi chatchy! Te invit să vezi cu ochii tăi!

Delirul de mai sus e de la atâta stat în casă, duminică se împlinesc două săptămâni de izolare. În care m-am gândit cum naiba s-o scot la capăt ca independent. Cam mult şi cu ocolişuri, când, de fapt, dacă mă uitam, mai întâi,  la câine, m-aş fi prins mai repede ce e de făcut. La Rustuff, da! Prosopul-câine, că eu am pisică, dacă mă întrebi ce animal prefer.

V-am povestit de „Pisica Verde” (un spectacol din 2018)? Ei bine, copiii n-au găsit o pisică verde, ca să mi-o dăruiască la premieră şi mi-au luat căţelul ăsta. De la Today, of course! Şi-aş fi dormit liniştită dacă îl vedeam de la început, că mi-aş fi amintit de unde e! Da’ dacă s-a ascuns sub pat… sau poate că pisica?!… În fine! Bine că m-am deșteptat!

Poate că situaţia e TodayNor… way acum, dar nu mă las! N-aş fi eu cea care sunt! Sau cei, că dacă Eu e(este!) mai mulţi şi mai multe?! În fine…

Acum mă duc, că mă aşteaptă ei, toţi şi toate EU: avem şedinţă de marketing smARTISTIC. 

Da’ şi când ne-om reîntoarce în pâine! Curând, sper! Cu o nouă strategie!

Mai întâi, însă, o să-mi schimb soneria telefonului:

„Din cer şi din pământ, am să te-adun din toate câte sunt, din ape ori din nori, din strălucirea unor mari vâltori” (Dinu Olăraşu- Din cer şi din Pământ)

Salvează lumea (ta) de cadouri promoţionale naşpa!

(şi de sonerii ciudate)

 

 

Proba nr.7, SpringSuperBlog 2020, sponsor:

Credit foto: todayadvertising.ro

Oameni în trafic. Poveşti cu cârlig

In spring superblog 2020 on martie 18, 2020 at 4:24 PM

„Ne-am (cenzurat!)… acu neam legat. C-am fost prost! a zis el Cam! zic şi eu. C-ai cai putere! În mai m-ai luat! La naiba! l-a dat. S-a dus, nenică! A sa îi mai mică. Sar pietre (de sub biciclete), de s-ar duce mai tare…” (fragment din „Oameni în trafic”)

„Un laș (a trecut pe marcaj), ce l-aș (cenzurat)! N-aș fi(n) naș. I-ar da talpă, iar, na! Ai caş? C-aş porni! Ia, porneşte! i-a zis frăţeşte. Mă car, c-ar fi bine… ” ( fragment din „Oameni în trafic”)

 

 

Dragi maşini, ne-am adunat astăzi, aici, pentru o lansare de carte.

„Oameni în trafic” nu e o carte, e mai mult o colecţie de frânturi, de vorbe aruncate în vânt, fără gând, surprinse în trafic, pe lângă borduri (staţionare neregulamentară) sau în parcare. Am fost, ani la rând, o maşină la locul ei, introvertită, tăcută. Când n-am mai răbdat limbajul oamenilor, am simţit că toate vorbele lor îmi dau ghes să devin cuvântătoare. Şi, iată-mă, azi, aici, la această lansare, eu, o maşină (deocamdată n-are importanţă marca), curajoasă-n parcare. Scuzaţi-mi spatele, dar e necesar, ca să înţelegeţi pe deplin transformarea-mi.

Fiindcă,  dragi interesaţi de cartea-mi, eu pot vorbi numai şi numai pe la spate. Da, ştiu cum sună asta în limba oamenilor, dar de câte ori oamenii trec în faţa altor oameni drept prieteni, când, de fapt, pe la spatele lor se întâmplă altceva?! De ce credeţi că unii dintre oameni au început să fie mai apropiaţi de maşinile lor decât de semenii lor?!

Oamenii, dragile mele maşini, au cam pierdut darul de-a cuvânta. Bine, poate să fie de vină şi viteza mea!

Nu ştiu cum o să vă prindă (în cursă) acest tip de maşină, fiindcă se ştie că, obiectele cuvântătoare nu sunt tocmai prietenul omului, iar omul, cum a devenit ceva mai bulevardier în exprimare, s-a structurat pe categorii, în funcţie de cartier, oraş, regiune, ţară, continent ş.a.m.d şi, trebuie să vă spun că, mă tem că nu voi fi o maşină prea populară printre mulţi dintre ei.

Vă atrag atenţia că, în această călătorie, nu o să devin o bulevardieră! Sunt sigură că, acum, dacă aţi putea vorbi şi voi, aş primi şi prima întrebare din public, fiindcă e momentul ei, într-adevăr!

Cum recunoaştem o bulevardieră? E simplu!

După cârligul de remorcare, după covorașul auto şi multe alte accesorii. Toate, lipsă! N-ai, eşti! Ai, nu eşti! E simplu! Spune-mi, păpuşe, tăvițe de portbagaj foloseşti?!

Scuze! Mă încearcă şi pe mine virusu’ ăsta, al bulevardului. Rar, dar mă încearcă! Vezi atâtea şi-atâtea în drumul tău şi uneori îs molipsitoare. Revenind….

Ziceam mai devreme că oamenii si-au pierdut un dar, dar, de fapt, au pierdut mai multe, dacă mă întrebi pe mine. Pe nesimţite, din nesimţire. Pe neaşteptate, din aşteptările pe care le au oamenii de la maşinile lor, dar pe care nu le accesorizează neamNe-am obişnuit! Noi, maşinile!

Umblaţi cu manevre, oamenilor, care mai de care mai primejdioase! Daţi cu spatele, parcaţi, da’ n-aţi auzit că un carlig demontabil automat reduce riscul de a avaria alte maşini.

Vă asigur că nu va fi o carte plictisitoare, fiindcă de-asta mă şi încerca tendinţa bulevardieră de mai devreme. Am scris aşa cum am simţit, fără frână! Din multitudinea de experienţe şi experimente.

Nu dintr-ale mele, că ia uite ce scrie aici: cârlig Skoda Octavia, De-mon-ta-bil! O să învăţaţi din poveştile voastre, iar cartea e o dovadă în plus că nu sunteţi conectaţi la nevoile voastre!

Desigur, încă mă întreb care e soluţia să vă învăţ să şi citiţi ce scriu, da’ până una alta, uitaţi-vă la imaginea asta!

Un studiu al unor cercetători (britanici, evident!) spune că, atunci când cuvintele sunt ataşate şi expuse alături de o fotografie, oamenii citesc. De aceea, cartea mea se va citi uşor, fără prea multe cuvinte. O poză face o mie de….

Dar, mai bine să le numărăm pe cele ataşate de ea.

Observaţi, vă rog, mai întâi, senzaţia de bine pe care ne-o transmite fotografia. Păi, mai era ea, domnişoara (sau doamna) atât de relaxată, dacă bicicletele rămâneau acasă sau călătoreau legate de acoperişu’ maşinii?! Nu mai zic de curent, că geamurile, la idei dintr-astea, creative, trebuie să rămână întredeschise. De unde şi expresia „nevastă-sa era cu o falcă în cer şi una pe pământ”. Nu, Biciclisto?!

Ca să înţelegeţi, Biciclista e numele maşinii parcate (prost) fix lângă mine. Şi personaj al cărţii mele. Nu principal, că personajul principal al cărţii sunt eu. Revenind la Bici…

Aşa o alintă şoferu’ şi posesoru’ ei. Pe nevastă-sa o cheamă Miţa. Miţa adoră plimbările cu bicicleta, în crâng şi drumul cu maşina până la crâng.

Înţelegeţi singuri ce cântec preferă el, nu e nevoie să exemplific… „La”, poate că e o notă pe portativ, dar „în” nu e, clar!

Lui îi pasă de maşină, ei de bicicletă. Dacă le-ar păsa amândurora de ambele distracţii, ar deschide împreună portalul AutoGedal şi ar descoperi câte variante de montare are un suport de bicicletă:  pe cârligul de remorcare, pe barele transversale, pe roata de rezervă, pe haion. Pe bărbac-su îl cheamă Ion! Ion e coautor la primu’ bloc (paragraf) de cuvinte. Vrum, vrum….

Pare că m-am pornit undeva, înspre ceva, dar o să mai zăbovim un pic pe portalul AutoGedal, la secţiunea blog.

Ei bine, mai înainte să devin o cuvântătoare, am devenit o cititoare înfocată a acestui blog. De fapt, ca să fiu sinceră, nu a fost iniţiativa mea. Citea şoferul meu şi aflând ce anume îmi lipseşte mie, ca el să fie în siguranţă, la drum, am asimilat şi eu toată informaţia. Aşa am aflat, împreună, că „rețeta vacanțelor cu cazare gratuită are nevoie de un cârlig de remorcare”. Şi de o rulotă, desigur! Visul oricărui călător….

Cuiul de remorcare, dragile mele surate, pare să fie de departe cea mai curajoasă achiziţie a celui mai curajos şofer care deţine cea mai curajoasă maşină, avantajul suprem de care ai putea beneficia la volan.

Spuneţi-mi, dragi vecine, de câte ori nu aţi putut ajunge acasă pe roţile voastre şi cine v-a salvat din asemenea bucluc, tractându-vă? Exact, eu şi omul meu! Şoferul îndrăgostit lulea de maşina sa. Şi de-asta sunt eu cea care sunt astăzi, de-asta am ajuns până aici (în parcare acum, dar nu despre asta e vorba!) şi de-asta pot ţine acest discurs. Din iubire!

Acu, cât sunt pornită, să trecem la al doilea bloc (din joc!). Şi aceste cuvinte auzite tot prin ochii mei. Şi văzute, însă mai lucrez la partea asta tehnică. Da’ nu trebuie să mă vezi vorbind, ca să crezi.

Dealuri şi lacuri, munţi şi păduri… azi n-avem! Azi şi încă o vreme, nebănuită, deocamdată, ca întindere. Nu mai subliniez motivul aici, ca să nu creez vreo emoţie. În trafic. În traficul de sentimente. Nici n-o să răstorn altă mașină, pentru distracţie. Decât poate tot pe mine, ca să-mi vezi scutul! Ai citit?

Scut Skoda Octavia!

Dacă ai citit, acu poţi să mă ajuţi să mă întorc… Unde rămăsesem, unde rămăsesem, unde… Ştiu unde, mă prosteam şi eu! Sunt în parcare! În stânga mea e Biciclista, în dreapta e una, Corona.

Ai amuţit?! Exact de-asta nici şoferu’ ei nu-i mai zice pe nume zilele astea.

Păi, stătea el (tot în parcare) cu al meu, ieri, înainte de lansare şi, na, al meu îi dădea un pont pentru suport (de biciclete) pentru Corona lui, unde să şi-l pună, mai exact. Şi cartea-mi, cu autograf. Pentru că nu mulţi reţin detaliile tehnice, i-a dat adresa portalului AutoGedal să caute singur ceea ce îi trebuia, fiindcă îşi dorea mai multe accesorii pentru maşina sa.

Şi, a trecut o vecină pe lângă noi… A trecut, am zis?! A rupt-o la fugă! Poate să fie de vină şi faptul că staţionam, dar na!  Am urmărit-o (cu privirea!), nici nu s-a uitat dacă trece pe marcaj. Se ducea la magazin, iar magazinul e destul de departe, aşa că s-a întors să-şi ia maşina. O uitase! Când s-a întors, curgea din portbagaj făina. Uleiul şi ce-şi mai luase ea…. Spirt, parcă… Mona! Am înţeles că-i bun şi Dora. Ce nu am înţeles e, de ce pun oamenii nume de femei spirtului?  Mă rog, reţineţi de aici faptul că-şi pusese în portbagaj cumpărăturile ca adunate cu furca.

Şoferii noştri au vrut s-o ajute, da’ ea le-a făcut de departe semn să nu se apropie de ea, din motive de… Corona, da! Dacă aşa a înţeles ea, na!

Numai că ăştia doi s-au prins şi, al meu, mai pe fază, a deschis portbagaju’, i-a arăta tăviţa mea de portbagaj, au pus amândoi proviziile vecinei în ea, vecinul a scos un aspirator de maşină şi asta a relaxat-o. Fiindcă tăviţele de maşină sunt o alegere grozavă, dacă-ţi place curăţenia şi ordinea în interior. Sunt destui cei care nu ştiu absolut nimic despre ele, fiindcă sunt interesaţi mai mult de lipsa autostrăzilor, uitând că ne pot proteja în mai multe moduri, pe noi, maşinile lor… Până la construirea celui de-al doilea metru de autostradă mai e…

Istoria noastră, dragile mele, m-a învăţat că numai unii oameni sunt capabili să înţeleagă cum vorbeşte o maşină elevată despre sine. Şi maşinile cu un istoric apropiat de cel al meu, că nu-s singura (doar în parcarea asta sunt!) vorbăreaţă din parcare.

Eh, am văzut multe în drumurile mele, mai bune, mai rele… Mai multe ca în parcări!  Şi, în mai toate, exact atunci când ai nevoie de un accesoriu pentru maşina ta, nu îl ai. Nu numai pentru a servi acel accesoriu pentru ce a fost proiectat, ci şi pentru alte nevoi, improvizate.

Apropo de improvizaţie, mi-am amintit c-am scris acu vreo câteva zile câteva rânduri chiar despre tine, omule!

Nu știi nicicând cum — Doamne! — ochiul cerului din locul lui pogoară,
ca să-ți arate câte-n lume: un melc, o frunză, o floare etc,
(și, de ce nu?) un… link.
Și-atuncea, muritor, de te găsește taman aprins de patimă
și-n spirit călător, tu vei simți pe dată că-ți dă jar,
ori pinten, aripi, ghes sau alte cele ce îți dau, de obicei, avânt
până spre hăăăt departe și-amator —  dar ce grăbită
și în rime îmi e limba!— alegi cu ochii-nchiși o nestemată:
să pleci hai-hui!

Nici nu contează dacă numai până-n dormitor!

Îți spui: În drumul ăsta fi-voi numai suflet!
Să vă poarte, cuvântu-mi fi-va de nepotolit
!

Dar te trezeşti că n-ai protecție pentru motor.

Până-ţi dai seama că n-ai accesorii remorcare,
motorul te-a lăsat, l-ai înecat, n-a mai pornit.

Că zis-am și-aste vorbe numai bune de plecare,
mă și pornesc
spre al meu țel, scutind un mers pe jos
Cutez să-ți spun acum și-unde-aterizez:

pe preş!

Unul auto, dedicat!
De vă deschideţi  poftă de-o plimbare cu maşina, tare,
din capu’ locului, iacă, deznod mărturisire:

Când ai nevastă, dacă vrei s-o ţii,

ia-i accesorii ei, dar şi maşinii tale!
.

Desigur că mi-ar fi plăcut să te port pe drumuri de poveste. Dar eu nu sunt decât o maşină parcată acum, fiindcă afară e pandemie! Nu uita! Mie îmi place interiorul meu. E curat! Şi-mi place şi cârligul meu cu care v-aş putea remorca întru depănarea unor amintiri în care aţi fi avut nevoie de ceva, da’ n-aţi ştiut de ce, de unde şi când poate începe o nouă aventură pentru voi! De ce nu una poetică, ca în exemplul de mai sus.

NOTIŢĂ: Să-mi amintesc să scriu şi o carte de poezii!

În cele ce urmează, voi face cunoscut sfârşitul cărţii, deşi în lumea oamenilor nu se face una ca asta. Maşinilor le place să ştie finalul, altfel sunt ele şi aşa destul de imprevizibile.

Eu zic că e un final bun! Dă de gândit! Autorul ar fi putut spune cu totul altceva decât ceea ce pare că a zis. Cu toate astea, un lucru e sigur: vom ieşi noi şi din parcarea asta! Şi ne vom porni iarăşi la drum, fiecare cu şoferul său. Dar numai unii dintre noi vom înţelege pe deplin că viaţa unei maşini ţine de modul în care o priveşti şi o accesorizezi!

„Decât un drum în care nu ţi se întâmplă nimic memorabil, mai bine o parcare cinstită!”

Aici ar trebui să închei discursul şi să-mi cumpăraţi cartea. N-o s-o fac, fiindcă mi-am amintit o poveste de pe vremea când eram pe drumuri. Bine, bulevardieră, na, dacă vă simţiţi mai bine că am trecut şi eu prin asta. Un moment emoţionant, dar comic într-o oarecare măsură.

Murise tatăl unei prietene a şoferului meu. Şi, închipuieşte-ţi două femei, la morgă, trebuind să ridice corpul neînsufleţit. (Da, şoferul meu e femeie!)

Maşina fratelui ei era prevăzută cu remorcă, dar taman atunci s-a împotmolit, undeva, pe drum. Cuiul de remorcare de proastă calitate, ai înţeles. Şi, astfel, au găsit fetele o soluţie nouă: să se ocupe ele, fiindcă era sfârşit de program. LA MORGĂ! Dacă nu ar fi ridicat decedatul atunci, că era şi vineri, mai puteau luni… Nu îmi amintesc dacă ăsta era adevăratul motiv, improvizez acum, da’ ceva le-a speriat mai mult decât mortu’ şi ţinea de timp, oricum.

Aşa că, iată-le pe fetele noastre la drum, cu un coşciug închis deasupra mea. Nelegat, fiindcă nu eram deloc pregătită să preiau un asemenea bagaj. Şi nici ele! Nu povestesc cum s-au chinuit ele să pună deasupra coşciugul cu tot cu mort, da’ cum parcarea (laterală) a fost perfectă şi lipită de scări, vă imaginaţi voi restul. Au ajutat încă doi oameni, pe care i-au racolat (cu sânge rece!) dintre pacienţii spitalului.

În loc să o luăm pe şoseaua principală, fetele au luat-o pe coclauri, ca să nu se crucească lumea. Bineînţeles că, minut cu minut, m-am temut pentru mine, dar cel mai mult m-am temut pentru bătrânul tată al prietenei stăpânei mele, care şi aşa avusese parte de o moarte comică: murise în bucătărie, cu capul în ciorbă, tocmai ce şi-o încălzise…

Capacul nu era bătut în cuie şi nici sicriul legat cu ceva. De mine.

Ce-a urmat….

Anul 2020, octombrie, 10 (ziua şoferului meu!)

O secundă de neatenție la o curbă, o frână bruscă…

– Ah, şi doar am zis să-mi iau cupholdere. S-a vărsat tot sucul (suntem la volan!) din pahare, aşa-i?! Mi-e frică să întreb… Şi cafeaua?

 

Nu te nelinişti, suntem încă în prezent. Dar lucrez la noua mea carte, „Oameni în trafic… se întoarce”. Nu sări să mă corectezi, că nu e vorba de gramatică aici! E ca în „Batman se întoarce”…

(În care am cuprins şi povestea cu sicriul, cu ortu’ popii ş.a.m.d.)

Nimic rău nu s-a întâmplat încă şi, la cum îmi cunosc eu omul, nici nu o să se întâmple! Dar dacă ai ajuns până la cupholdere, dacă suportul de pahare e cel care-ţi mai lipseşte, nu fi mulţumit! Măsuțele cu pliere din tetierele scaunelor din față, unde-s? Ai nevoie de ele când o să pleci în următorul tău roadtrip, pentru un popas sau pentru cartea ta preferată, cum ar fi: „Oameni în trafic”

Era mai bine s-o fi numit „Maşini, în traficul de sentimente”? Era mai potrivit acest titlu, fiindcă maşinile, în trafic, reţin mai degrabă sentimentele, decât imaginea?

Nu, că ieşea prea SF cartea, ştiu eu! Şi abia de sunt înţeleasă şi-aşa…

Poate că sunt mai pontoase maşinile altora, poate că argoul vinde mai mult, dar el e al oamenilor, nu uita! O maşină, al cărei şofer a explorat universul AutoGedal nu are cum să fie o bulevardieră! Păi, poate o bulevardieră să scrie o carte arzând (poetica!)-o în orto…grame?!

Proba nr.6, Spring SUperBlog 2020, sponsor:

 

 

Poţi să faci orice, oricând posibil

In spring superblog 2020 on martie 12, 2020 at 10:27 PM

Intro, ca să înţelegem spaţiul de desfăşurare…

Poate că, nu conștientizăm cu toții, dar atunci când vorbim, scuipăm. Unii, la nivel de fântână arteziană, alții la nivel de cap de duș acoperit cu calcar 99%. Asta se întâmplă și când mâncăm, chiar dacă n-am atins toate feliile de pizza cu mâna, să zicem. (?) Asta mi s-a întâmplat și mie ieri: n-am gândit.

Ieşisem în oraş, mă relaxam, cum s-ar zice! Mai rămăseseră vreo trei felii de pizza în farfurie, le-am împachetat și i le-am dat unei băbuțe căreia îi era foame și poate nici nu știe ea ce vremuri trăim. Pe terasă, mai erau 10 sportivi Steaua (scria pe tricouri şi pe rucsacuri cărui club aparţin, care jucau cărți (peste farfuriile cu mâncare) și un domn, ce comandase mâncare și pentru o a doua persoană, care întârzia și, care, în tot acest timp a vorbit la telefon. Soneria… hehe, din alte timpuri. Transportatoare, oricum…

Gestul meu de milostenie nu a trecut neobservat, s-a făcut liniște un moment, apoi au continuat cu toții să joace cărți și să scuipe fiecare peste farfuriile celorlalți, vorbind și râzând. Fiindcă mă simțeam prost, mi-am turnat singură din sticla de pepsi cu nr 2, pentru că în timpul ăsta mă conversam cu chelnerița și eu stăteam jos, pe scaun. Mi-am luat ochii de la gura ei și m-am uitat la mâinile ei. Mi-am dat seama că le mai văzusem undeva. Pe farfuria mea și câteva degete în, lângă blat și pe pahar.

În timpul ăsta, distrăgându-mi atenția, au intrat pe terasă o doamnă cu fiul adolescent. Înainte să intre, au rămas în fața ușii, au scos două șervețele umede, s-au șters pe mâini, apoi copilul a deschis ușa, politicos, pentru mamă. Pe urmă, o altă ușă, care dădea în alt separeu al locului.

M-am spălat pe mâini și înainte, regulamentar, și după. Înainte, era uscat pe lângă cele două chiuvete. Acu era inundație, oamenii se spală și pe lângă… Fiindcă a plătit prietena mea, cu cardul, am răsuflat ușurată că n-am mai băgat mâna în portofel, unde nu prea îmi vine s-o mai bag deloc, in ultima vreme, din diferite motive. Locomotivă, nu glumă, gândurile-mi!
Aceasta ar fi radiografia unei zile în care antreprenorul de mine a vrut să se relaxeze (11 Martie 2020). Să ştii că mie nu mi-a plăcut niciodată cum sună cuvântul „antreprenor”, dar zilele astea, are un ecou aparte în urechile-mi: nor, nor, nor…

Cuprins

Ne-a cuprins primăvara, aşa cum a putut ea, mai capricioasă decât de obicei, bântuită de un altfel de „nu mai am timp”, ba, ce să vedeţi, unii dintre noi au prea mult timp liber acum, întru măsuri de prevenţie şi precauţie.

Eu sunt antreprenor şi, când nu sunt actor sau regizor, sunt fondatorul unui atelier de teatru, unde lucrez cu copii. De toate vârstele! Cu ale căror fotografii vă bombardez eu acum, pentru a colora textul altfel şi pentru o uşoară relaxare, în ce priveşte contextul în care vă expun un subiect important pentru orice om: RELAXAREA!

Poate că pentru unii nu e clar că a fi actor/regizor e un job, nu o relaxare, dar na, nu mă plâng acu, deoarece mai toate ritualurile noastre de petrecere a timpului liber s-au alterat în ultima vreme şi, cel mai probabil, lucrurile vor continua pentru o vreme altfel de cum eram obişnuiţi.

Pentru unele chestii am dezvoltat automatisme chiar, iar acum se văd mai bine, se analizează mai atent, oarecum, deşi, până mai ieri păreau absolut inexistente.
Dar astea-s vremurile: tuşim în cot, chiar dacă ne doare!
Artiştii antreprenori sunt mai boemi şi mai plutitori, însă, în continuare, o să vă demonstrez că nu toţi sunt aşa!

De ieri, în timp ce eu păţeam cele de mai sus şi mă frământam, un teatru, pe numele său Unteatru a trecut la alt nivel, ca să depăşească starea acestor zile. Aş zice, cu succes!

Întâmplător, îl cunosc pe Andrei, cel care a înfiinţat teatrul Unteatru, e focşănean, adică ne-am şi întâlnit pe scenă când era licean, într-un spectacol de commedia delle arte, „Măştile iubirii”, pe care l-am regizat eu acu vreo 20 de ani.

Un streaming online e o idee smart în situaţia actuală şi, probabil că, o direcţie bună şi pe viitor în teatru, pentru cei care vor, dar nu pot ajunge la spectacole, fizic, din varii motive. Ideea nu e nouă, dar în teatrul românesc e o direcţie destul de nouă.  Şi, nu e vorba numai de actor, ci şi de spectator.

Ca spectator, ca să călătoreşti virtual, n-ai nevoie de prea multe, până la urmă, iar totul poate începe cu o tastatură, un mouse, un mousepad, un cooling pad etc!

La drept vorbind, avem cu toţii câte un prieten IT-ist, iar dacă nu avem, google search e destul de darnic cu orice neavizat, încât să ne pricepem cu toţii ce accesorii smartphone să cumpărăm sau cu ce cabluri sau periferice PC să ne dotăm, pentru un sunet mai bun, ca să pătrundem mai adânc în lumea aia de dincolo de streaming, ca să păstrăm emoţia într-o formă cât mai aproape de cea iniţială, care s-ar fi creat în sala de spectacol.

Sunt destui cei care se relaxează mergând la un spectacol de teatru, cred că suntem de acord. Care preferă offline-ul, mai degrabă, fiindcă online-ul e mai „contagios”.

Cum, de data aceasta offline-ul e cel contagios, online-ul e soluţia sigură! Ironic, un pic, nu?!

Ei, bine, de aici încolo intervine Spacer – IT comes home!

Dacă, spre exemplu, vei dori să te relaxezi în faţa unui monitor, SPACER propune un model ideal de monitor care, cred eu,  îți va satisface cerințele-ţi exigente de spectactor: MONITORUL Spacer 23.8″ WLED. (Am scris spectACTOR intenţionat, nu e typo!)
Claritatea vizuală (rezoluție Full HD, de 1920 x 1080 si 2ms, wide), compatibilitatea cu majoritatea sistemelor cu un port VGA sau o interfață HDMI, şi luminozitatea fac ca monitorul acesta să ofere o experiență de utilizare optimă şi din punct de vedere al gestionării cablurilor periferice.
Este ideal atât pentru editările și montajele video, cât și pentru a urmări filmul sau spectacolul de teatru/concertul preferat la tine acasă, mai ales datorită ecranului de 23.8 inch wide IPS, perfect pentru o vizionare impecabilă.
monitor-banner-e1579737720189
Dacă ești un împătimit al gaming-ului, monitorul Spacer 23.8″ WLED este, de asemenea, recomandarea perfectă. Îţi lipseşte doar scaunul de gamer, aşa că te invit să alegi din oferta de scaune gaming Spacer.
Oamenii, găsesc întotdeauna soluţii să-şi aducă primăvara în suflet. Indiferent cum vine ea sau ce aduce cu sine.
Un jucător împătimit ridică întotdeauna miza! Aşa că, pune-ţi centura şi hai în viitor!

 

Încheiere (nu sfârşit!)

Mai dulce decât orice altceva e timpul tău liber, petrecut fără să mai simţi atât de acut că te apasă tumultul vieţii.  Şi nu mă refer aici numai la viaţa de adult, fiindcă vremurile pe care le trăim sunt la fel de tumultoase şi pentru copii, în egală măsură.
Copiii sunt cu mult mai conectaţi la tehnologie şi se deprind mult mai repede cu ea, fiindcă lumea în care vine chiar azi un bebeluş, să zicem, nu mai seamănă deloc cu lumea de acum 10 ani, darămite cu lumea părinţilor lor.
Eu, fiindcă stau în preajma lor foarte mult, mă simt un fel de Mary Poppins printre ei. Dar una pregătită să stea mai mult în preajma lor ca să-i înveţe să zboare fiecare încotro vede şi simte, prin teatru. Şi, chiar dacă am ales să nu ne întâlnim fizic în aceste zile pandemice, o să continuăm s-o facem virtual şi cred că suntem nişte norocoşi că vremurile permit astfel de extinderi întru relaxare, dincolo de călătorii sau alte nebunii care ne pot trece prin cap întru bucuria sufletească şi odihnă.
O mostră de relaxare forţată poate că nu e acelaşi lucru cu o relaxare în condiţii mai prielnice socializării, dar sunt sigură că vom învăţa cu toţii câte ceva din această experienţă comună.
Chiar în acest moment poate că cineva scrie deja un scenariu de film sau o piesă de teatru despre noi. Sau, de ce nu, un nou joc, o nouă aplicaţie…. Sau poate că suntem chiar noi cei care o să rescriem totul, în siguranţă!
Cândva, am fost şi eu o gameriţă împătimită. Desigur, la nivelul anului 2002, dar am fost. Pe-atunci jucam Sims, un joc strategic de simulare a vieţii şi Cezar, un alt joc de strategie în timp real, poate unul dintre cele mai bune jocuri.
Ţin minte că în Cezar, dacă nu le dădeai oamenilor cultură, nu mai aveau chef de nimic şi porneau războaie. Sună cunoscut?
Nu uita de Spacer!
#staiîncasăcuspacer
Soluții IT pentru toate nevoile tale!
Poţi să faci orice, oricând posibil, poţi să faci orice oricând doreşti…

 

Proba nr.5, Spring SuperBlog 2020, sponsor:

 

Veselă veselă

In spring superblog 2020 on martie 12, 2020 at 12:18 AM

Mi-am şters ochii cu marginea mânecii. Acu, în timpurile astea… Eh! Mă ia cu fluturi! N-am mai prins şerveţele…. Iar acu, mănânc ceva.  Mănânc şi plâng, mănânc! Pentru ultima oară, din ea: farfuria mea! Ultima dintr-un set vechi, din alte vremuri, când erau la modă seturile bune, pentru musafiri și seturile rele, pentru gazdă.

Sorb, gustând fiecare picătură de lapte, de cât mai multe ori, ca să-i prelungesc utilitatea. Ei, farfuriei! Cerealele stau şi ele cu burta în sus şi se rostogolesc, cu mişcări suave, de balerină (trecută, totuşi!), prinse în vâltoarea lingurii cu care vântur laptele, ca să-l adun în ea.

Nu am cum s-o mai ţin, ea nu poate aparţine unei bucătării moderne!

Bucătăriile moderne au veselă veselă. Ambition, Snb, Disney, O’cuisine, Rotho, Aquaphor etc. Or, farfuria mea nu mai e veselă de mult. Nici veselă!

Dar, fiindcă farfuria mea e „Farfuria (mea) fără nume” ca-n „Steaua fără nume”, ca-n „Poveste fără nume”, ca-n „Strada fără nume”, ca-n „Noapte fără nume”, nu va ajunge în coşul de gunoi!

I-am organizat o despărţire #glamouroasă: merge la teatru! Unde va deveni o veselă-recuzită, precum suratele ei oale, tigăi, farfurii, boluri cuțite, tacâmuri din acelaşi teatru, al amintirilor. Care şi-au dat duhul, la rându-le, în urmă cu ceva timp, dar în cel mai artistic mod cu putinţă!

Ultimul bol din acelaşi set şi-a depăşit atribuţiile şi a servit drept mulaj construcţiei fustei acestor balerine. Opt, mai exact! Puţin aracet, ziar…

View this post on Instagram

#thesoundofmusic #moviescenes #theater #theatre

A post shared by Olimpia Săpunaru (@olimpiasapunaru) on

Nu i-a dăunat, că l-am protejat cu o folie de plastic şi, imediat după asta şi-a găsit locul, tronând impunător pe masa d-nului Perucă, în spectacolul meu, Mary Poppins, Supercalifragilistick. Ba chiar a zburat şi n-a păţit absolut nimic, doar o ştiţi pe Mary!

Domnul Perucă, hehei… Mai ţineţi minte? Dacă nu, vremurile astea sunt perfecte pentru citit!

Când Domnul Perucă era vesel, plutea şi numai tristeţea îl ţinea pe pământ şi, din când în când, şi Doamna Prună, parcă o şi aud: Să zbori e atât de nedemn!

Să zbori e atât de nedemn!

Aţi înţeles deja că, vesela unui artist e mai mult decât o veselă, ea serveşte şi după ce nu-i mai serveşte! Până la ultima suflare (în ciorbă, în iaurt etc), până la ultimul ciob. Şi, chiar şi-aşa, după „moarte”, dacă pot să-i spun aşa, tot poate fi însufleţit un obiect. #casăştiţi

Ştiai că există un „teatru al obiectelor”? Unde obiectele devin personaje şi vorbesc despre noi, oamenii? Şi ce vorbesc, oh, Doamne!…

Dar, să las nostalgiile, că-mi fac foame! Şi, cum mâncarea bună și sănătoasă se prepară într-o bucătărie utilată pe măsură, sunt de-acord s-o trimit acum în lumea poveştilor. Cu tristeţe, cu lacrimi, fără batistă, dar trebuie! Ca să ies din bula asta tristă.

Cu stil! Îmi plac ieşirile cu stil. Şi intrările în magazine, atât în cele online, cât şi în cele fizice. Cum vremurile recomandă mai mult online-ul, dajarmagazin.ro e o alegere mai cumpătată.

Trebuie să vă mărturisesc că, ustensilele de bucătărie pe care le am eu, nu sunt ale mele toate, unele sunt ale maică-mii şi, de-asta le-am împuţinat, puţin câte puţin, în timp (fără să simtă, că mai vine în vizită). Ca să am propriul stil, înaintea farfuriei au zburat, spre exemplu, o râşniţă de piper şi nişte forme de prăjituri, cărora nu le-am adus un elogiu  consistent pentru că nu am avut ocazia.

Însă, formele de prăjituri pot să dea formă şi lutului, iar râşniţa de piper poate să fie o bună maşină de făcut zăpadă, efect special pentru un spectacol de „teatru la masă”. Alt stil, dar nu detaliez, că nu vreau să mai aglomerez aici cu informaţii din domeniul meu de activitate.

Cu toate că, domeniul meu de activitate, îmi aduce un plus de stil. Și mă ajută să aleg cu ușurință aproape orice. În sensul că, orice veselă-mi voi mai lua, în completarea a ce am deja, va fi adaptată atât nevoii de-a mânca, cât şi de-a acta.

Sunt nevoită, totuşi, să mă autodenunţ că, mesele unui actor/regizor se iau pe fugă şi, de obicei, n-au plural. O să admit că există și acele zile excepţie, când aşezarea (în scenă) pe masă trebuie să fie desăvârşită.

Lunea, spre exemplu, că în teatru e relaş.

De ieri, tot într-un relaş o s-o ţinem, fie vorba-ntre noi! Și, dacă nici vorbă de spectatori o perioadă, că sunt interzise adunările (ordin de la Guvern!), o să cutreier on-line și marți, și miercuri și tot așa, ca să-mi completez, îmbunătățind bucătăria cu veselă şi o mai veselă stare.

Să nu te duci în altă galaxie?!…

Mă duc, da’ tre să-mi fac o listă scurtă cu ce am nevoie, să-mi uşurez traiu’. Că s-o găti şi p-acolo, ce ştiu eu!?

Nu ştiu dacă v-ați prins, dar eu deja am început călătoria online în Regatul Dajar şi stau ca pe jar căci nu știu dacă să păstrez ce mai păstram, înlocuind sau dacă să mă temperez, că vin vremuri grele?!

Fac o listă scurtă, totuși, extrem de personală!

Accesorii esenţiale în bucătării teatrale:

 

1. Cană/ termos ca să gătesc ceai/ cafea, că un actor/ regizor îşi foloseşte vocea mult şi ceva cald prelungeşte repetiţiile şi rezistenţa la frig.

ceai

2. Tigaie pentru clătite, pentru pauzele dintre repetiţiile la masă (text, adică!), acasă la unul dintre noi.

3. Un cuţit de brânză şi un altul de roşii, că ne plac picnicurile la locul de muncă. Noi am inventat cuvântul „frugal”. Cu pâine feliată! Ne plac picnicurile „pe câmpul de luptă”!

 

20131012-071946.jpg20131012-071921.jpg20131012-072010.jpg20131012-072031.jpg

20131012-072205.jpg20131012-072054.jpg20131012-072113.jpg20131012-072136.jpg

(foto din 2013, arhiva personală)

 

Accesorii esenţiale în bucătării normale

 

Câte-n lună şi-n stele!

Vorbesc serios!

Dacă îţi place ciorba, ai nevoie de un polonic, nu? Ia încearcă să pui cu lingura în farfurie. Îţi trece foamea!

Se ştie că românului îi place mămăliga, deci un ceaun e un must have!

Tăvile pentru pâine sau cozonaci nu au cum să lipsească dintr-o bucătărie cool!

Și tot așa!

Practic, mai înainte de a cumpăra veselă, gândeşte-te ce feluri de mâncare îţi plac, fă o listă lungă, ca să n-ai surprize şi atunci o să-ţi fie mult mai uşoară alegerea veselei.

Actorii gătesc rar şi, mănâncă mai mult în oraş, dar vă zic un secret: acasă au toate ustensilele posibile din lume. Fiindcă le place să fie pregătiţi pentru orice. Chiar şi pentru a găti! Şi le place confortul, pentru că, vedeţi ce îndură! Pentru confort, nu există listă scurtă! Și, dacă nu gătesc ei, își găsesc câte un prieten pământean, care să aibă grijă de mesele lor.

ambition2

Actorii nu mănâncă prea sănătos, uneori adorm în cabină, iar meseria asta nu e una dintre cele mai sănătoase. Atâtea personaje, cu toate trăirile şi poftele lor! Cu toate felurile de mâncare pe care sunt nevoiţi să le mănânce în spectacole, uneori.

De-aia profit acu, să fac un anunţ:

Actriţă veselă, viitoare posesoare de veselă veselă de la Dajar, caut chef! De gătit, de luat…  Vreau şi eu să trăiesc la fel de mult ca „Farfuria (mea) fără nume” și  fără poză, că nu-mi plac despărţirile!

Fără poză cu farfuria de care m-am despărţit!… Una cu mine completează, oarecum, povestea! De fapt, probabil că nici nu există listă scurtă când vine vorba de veselă? Nu, mama?!

a trip down memory lane 

Bucătăriile au nevoie de accesorii cool, dar şi teatrul!

PS: Cetăţene, fii responsabil! Ai golit rafturile cu produse de bază, ia-ţi şi veselă, ca să ai în ce găti!

Proba nr.4, Spring SuperBlog 2020, sponsor

Vânt dinspre răsărit

In spring superblog 2020 on martie 8, 2020 at 9:43 PM

M-am oprit în dreptul unui automobil, ca să-mi îndrept pălăria. Parbrizul îmi reflecta bine toată fiinţa-mi, aşa încât am corectat, netezind uşor cu mâna poziţia gulerului redingotei, apoi am mutat umbrela încă închisă în mâna stângă, mi-am mai cercetat reflexia câteva clipe şi am pornit în drumul meu.

Nu ştiu dacă era cineva în maşină şi nici prin cap nu mi-a trecut că, poate avusesem spectatori, dar pe mine, în general, nu mă deranjează să am spectatori nicicând. Actriţă, deh…

Din depărtare, pentru oricine, păream o variantă ceva mai rotofeie şi roşcată a Mary Poppins în drum spre întâlnirea cu Omul-cu-Chibrituri. Care avea două meserii, vă mai amintiţi? Vindea chibrituri când ploua şi desena pe asfalt când era soare şi frumos afară.

Întâlnindu-se, intrau amândoi şi se plimbau în voie prin lumea din asfalt, imaginată de el. Vă mai amintiţi?

Întotdeauna, zilele cu o vreme uşor indecisă, nici însorită, nici înnorată mă trimit cu gândul la Mary. Uite că a început să picure din nou! Am deschis umbrela şi…

Mi se întâmplă, atunci când privesc lumea de la fereastra-mi, să devin plutitoare, în căutarea unor soluţii mai simple, visând cu ochii deschişi. Nu că fereastra mea ar fi una magică, cred că toate ferestrele ascund câte o magie pe la tocuri sau chiar într-unul dintre straturile de geam.

Proiecţia de mai devreme, în care mă transformasem în Mary Poppins nu e reală, tot fereastra mea se face vinovată. De fapt, vina nu e chiar a ei, mai exact, ci a gândurilor mele, care nu-mi dau pace, fiindcă mi-a trecut prin căp’şor că merit şi eu o căsuţă mică-mică, unde să evadez de-adevăratelea, să plantez flori, legume sau alte verdeţuri, nu numai prin proiecţii imaginare. Sigur că, în zilele noastre, dacă ai un balcon generos, poţi să încropeşti o mică plantaţie acolo. Câţi n-o fac?!

Proiecţia e încă în prospectare, n-am hotărât nimic concret, iar ce nu mă urneşte chiar imediat e alergătura de colo-colo. Că, dacă trebuie să alerg pentru materiale de construcţie în Focşani, nu mi-ar prisosi deloc să ştiu a zbura cu o umbrelă, ca să identific cele mai bune preţuri sau calitatea materialelor de care am nevoie. Chiar dacă oraşul e mic, drumurile înspre depozite nu se împuţinează!

Să găseşti materiale de construcţii ieftine, dar calitative, o fi „floare la ureche” (în acest caz, margaretă!) pentru unii, da’ eu cred că Dumnezeu a inventat bărbatul numai şi numai fiindcă poate pronunţa semeţ, îngâmfat, umflându-se în pene (cu vânt potrivit!) următoarele cuvinte: gresie, piatră decorativă, panou sandwich, pavaj, policarbonat țigla metalică, tencuială decorativă, pazie casă, ferestre de mansardă, șipcă metalică quartz, țeavă pătrată, țeava rectangulară, fier beton, lambriu lemn, stâlpi de gard etc.

Ca femeie, ai vrea să vezi în primul depozit cu materiale de construcţii în care ai pășit că scrie, încă de la intrare, vindem ieftin, mai ieftin decât la depozitu’ cutare sau invers, ca să ştii ce-ai de făcut. Cui foloseşte alergătura?!… Ei, cui?! Nu întrebam pe nimeni, că ştiu cui!

Unde-i Omul cu Chibrituri când ai nevoie de el?! El ar fi desenat căsuţa mea repede-repede (se ştie că e un desenator rapid!), apoi m-ar fi luat de mână şi am fi intrat în desen şi toate ar fi prins viaţă fără prea multe bătăi de cap, ca şi cum altcineva s-a ocupat de toate, ca să-ţi fie bine. Bineînţeles că locul lui e acolo, în poveste, dar toate poveştile se zămislesc din întâmplări reale.

Ce, credeţi că nu mi-am făcut o căsuţă-machetă fiindcă-mi place să meşteresc?

Toate materialele de „construcţie” au sosit repede fiindcă le-am „comandat” pe toate dintr-un singur loc: dulapul meu cu minunăţii. N-o mai am, i-a plăcut cuiva şi am vândut-o la un preţ foarte bun, dar cu mărimea asta a unei case mă descurc exemplar, ştiu ce materiale îmi trebuie, cât aracet înghite cartonul, în cât timp se usucă etc. Dacă ar fi atât de uşor şi cu construirea unei case în care vei locui…

Eu îmi doresc o căsuţă în Focşani (pe pământ!) nu fiindcă m-am săturat de cutia de chibrit în care stau de vreo 4 decenii, Altfel de ce aş fi început să renovez apartamentul meu, cu două camere, primăvara trecută? De fapt, încă nu am terminat, mai am de pus parchet, l-am luat deja, dar aştept să se elibereze meseriaşii de alte obligaţii. Şi, cum apar mereu altele şi altele…

Unele depozite au magazine de prezentare, aşa că, dacă vezi un model care-ţi place, trebuie să te duci să vezi dacă mai e pe stoc şi aici se întrerupe visarea. Fiindcă tu îţi imaginezi interiorul într-un fel şi, până te vezi cu toate materialele, la final, te vei deştepta într-un loc destul de diferit faţă de conceptul iniţial.

Iar dacă n-ai maşină, drumurile cu taxiul sunt foarte interesante

M-aş bucura dacă m-ar întrerupe acum cineva din frământare, dar sunt doar eu, singură, în faţa unei ferestre, explorând variante şi posibilităţi.

– Vezi-ţi de treabă, fetiţo! Eu n-am timp pentru aşa fandoseli!

În afara faptului că, ce se aude pare a fi un zgomot de biscuite ronţăit, odaia-mi pare liniştită.

– De ce te osteneşti degeaba? Oricum nu-i nimeni să te vadă! Ştiu, nu-mi răspunde, oamenilor mari le place să exerseze îngrijorări. Nu-s caraghioşi? Eu, când spun că aş vrea să mănânc ceva, chiar aş mânca. Mai înainte am vrut să mănânc un biscuite, îl mănânc. Uite, acum mestec ultima îmbucătură!

Habar n-am cine vorbeşte, doar vântul suflă mai cu putere perdeaua decât acum un minut. Şi, parcă m-ar furnica un fel de râsete prin tot corpul. Dacă râsetele pot furnica… Da’ aşa mi-a venit să spun.

– Vrei să trag o fugă pe afară să-ţi spun ce se mai întâmplă?

Nu ştiu cine e vocea asta, care crede că e înăuntru, dar jur că sunt doar eu şi vântul în această cam… eră. Am zis „eu şi vântul?” Aşa am zis?! Păi, dacă eu sunt eu, atunci vocea e vântul?

– Dinspre Răsărit!

N-are cum! Vântul mănâncă biscuiţi?

– Mănâncă şi acoperişuri, mănâncă şi tencuială…. Habar n-ai!

Aşa da, ne apropiem de realitate! Şi, cu ce vânt pe aici? Vreau să-l întreb, dar…

– Vând ieftin!

Vânt ieftin a zis?!

– Vând! Cu „d”! Vând ieftin!

Asta e extraordinar. Cred că am aţipit în faţa ferestrei. Uneori, îmi place să moţăi în faţa ferestrei, în timp ce vântul…

 

Îmi trimite săgeţi!?…

– Suliţe, de obicei! Da’ am zis că merg câteva săgeţi în povestea asta. Ai auzit de „internet”? Intră pe site-ul vindem-ieftin.ro, deschide un document word, notează toate materialele de care ai tu nevoie, spre exemplu tencuială pentru casa din Focşani sau…

Vântul ăsta mă zăpăceşte! Păi, ce, eu sunt arhitect? Sau ştiu eu ce materiale îmi trebuie? Sau ce cantităţi?

– Dacă ştii unde trebuie să ajungi, e mai uşoară pornirea, iar apoi, după ce te-ai pornit, după ce ai trecut de birocraţie, găseşti toate materialele într-un singur loc, economisind! Ţine minte: Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro!

Vântul s-a potolit şi a lăsat în urma-i firimituri de biscuite pe jos. Hmm… firimituri de biscuite, firimituri de informaţii. Cred că e timpul să mă trezesc şi să încep de undeva: materiale de construcţii online… Showroom Focşani?!…

Orice vis se poate împlini, dacă ai oamenii potriviţi lângă tine!

Şi un vânt prielnic, aş adăuga!

Proba nr.3. SpringSuperBlog 2020, sponsor:

Zâmbeşte şi… mori

In spring superblog 2020 on martie 7, 2020 at 4:22 PM

Sunt multe feluri în care poţi să trăieşti, dar cu siguranţă că, simţi traiul cu adevărat numai şi numai experimentând.

   

Te invit să experimentezi niţică adrenalină prin(tre) carduri colorate, spre exemplu!

Cardurile zilelor noastre sunt scorţoase, îngâmfate şi nu le-ai dărui nimănui, nici goale, nici pline, nici măcar din iubire. Nu e legal, în primul rând, deşi asta nu o opreşte pe soţia ta să îl mai împrumute din când în când sau să-l păstreze ea pentru tine, ca să nu îl pierzi sau să uiţi, cumva, codul pin.

Ei bine, cuvântul „card” poate să-ţi ofere o experienţă nouă alături de cuvântul „ghift” (cadou). Prin experimentează punct ro!

Dacă nu ştii ce anume să experimentezi şi, asta e o problemă a majorităţii locuitorilor acestei planete, ai nevoie de un furnizor.

Furnizorul tău de experiențe!

 

Fie că e vorba de adrenalină, de romantism, dezvoltare personală, relaxare, travel, sport şi hobby, food and drinks şi multe alte oferte noi, experimentează! Punct ro!

Experimentează punct ro ştie cum să te împrieteneşti cu „Zâmbeşte”. Pe lângă el, „mori” ăla din titlu nu are nicio conotaţie negativă, dimpotrivă! Îndată ce-l întâlneşti, mori de curiozitate, mori de plăcere şi alte „mori”, toate pozitive! Iar, cel mai important, alte „mori” cu aspect negativ precum „mori de invidie”, „mori de grija altuia” sau pur şi simplu „mori!” ăla, neînsoţit de descrieri pot să devină nebănuite lecţii de viaţă.

Eu, personal, pledez pentru un „mori” cumpătat, dacă e musai să experimentez un „mori”! De fapt, cred că nu există om care să nu-l gândească pe „mori”, ăsta, măcar o dată în viaţa lui. Ca să vă smulg un zâmbet larg de tot, aş zice că „suntem datori cu toţii cu un mori măcar o dată în viaţă”.

Eu m-am bucurat de „mori de vânt” până în 2017, pentru că abia acu trei ani s-a gândit cineva să adune la un loc multe şi felurite idei de experimente şi experienţe. Dar, nu-i nimic, recuperez, că mi-a mai rămas destul timp, încât să identific ce n-am explorat şi să completez lista experimentelor personale.

Cum ar fi, o ofertă de

cazare în Wonderland cu echitaţie, relaxare şi opţional zbor cu balonul 

 

la Cluj!

Sau

o vizită la Muzeul Simţurilor – o experienţă plină de mister

în Bucureşti şi Constanţa.

Dacă îţi doreşti noi experiențe dezvoltare personală, de exemplu un workshop de scriere creativă, un curs de plăcintăreală şi cazare de lux într-un castel sau vrei să iei drumul whiskey-ului în Scoţia vreo 3 zile şi multe altele, nebănuite, experimentează punct ro e furnizorul potrivit, căci explorând ofertele vei identifica idei felurite de experienţe, la care nici  măcar nu te-ai gândit că ar fi posibile.

Că poţi să dăruieşti, ţie sau altora, gânduri născute din vise, toate, împreună, însumând un imens workshop de făurit zâmbete, nu e puţin lucru! Uite, chiar dacă îl cunosc pe „Zâmbeşte” acum, în zilele noastre, mai mult decât îl cunosc alţii, rămâne un personaj controversat! Pentru că… „Zâmbeşte” n-a fost dintotdeauna prietenul meu.

Pe atunci, eram convinsă că umbra-mi mă va lua într-o zi în zbor şi mă va duce departe de casă, definitiv. Stăteam în acelaşi loc cu orele şi o urmăream cu privirea cum se muta ea, tacticoasă, înspre fiecare punct cardinal, mărindu-se sau micşorându-se şi răsuflam uşurată abia când soarele, după ore de zbenguială, apunea.

Desigur, ştiam că umbra o să mă însoţească şi a doua zi, şi a treia şi tot aşa, pentru tot restul vieţii mele, căci fusesem avertizată de mama, aşa încât eram nevoită să învăţ să trăiesc cu umbra ataşată de mine şi să am încredere în ea că mă va lăsa să rămân o mundană cuminte, nezburătoare în cine ştie ce zări.

Bine, tot pe-atunci credeam că vântul e produsul unor mori. De vânt, fireşte!

Fiindcă umbra părea să aibă aceleaşi forme ca ale mele, am început să îndrăgesc apusurile, iar la răsărit încercam să o derutez, deghizându-mă în tot felul de personaje, folosind pantofii, pălăriile, sacourile mamei şi chiar o umbrelă. Ca să o fac să creadă că nu sunt eu cea ataşată de ea, ci maică-mea!

Uneori, părea că am păcălit-o, că într-adevăr mă confunda cu mama, astfel că am continuat să mă arăt ca fiind altcineva lumii întregi.

Eu sunt mama mea, eu sunt mama mea… Uite-aşa îi strigam şi aşa am ajuns să îmi doresc să devin actriţă, fiindcă înţelesesem că o să am nenumărate straturi de piele, ale personajelor întruchipate şi că, astfel o să devin mai grea şi n-o să mă sufle umbra-mi cu vântul, Pământului.

Cum nu eram suficient de mare ca să devin ceea ce voiam să devin, am început să citesc. Mult! Mă ascundeam de soare în case cu biblioteci şi mă împrieteneam cu oamenii lor, ai caselor respective, până la ultima carte citită. După care îi uitam.

Uiţi mai uşor un adult şi sper că nu au suferit prea tare că îi părăseam în favoarea altor noi cărţi. Nu i-am mai întâlnit niciodată de-atunci şi n-o să ştiu dacă i-am amărât, dar, na, fiindcă am descoperit atunci că aceea era cea mai bună metodă de a te ascunde de umbra-ţi, parcă a meritat, până la urmă, sacrificarea lor.

Pe adulţii posesori de cărţi îi alegeam atent: nu aveau copii! Ăsta era unul dintre criteriile importante, după cel al numărului de cărţi. Se înţelege că, dacă ar fi avut copii, m-ar fi distras din drumul meu şi ar fi vrut să ieşim afară, la joacă.

Or, afară, la soare, mă pândea umbra!

Ca să ajung la bibliotecarii adulţi, mă foloseam de părinţii mei, care organizau vizite pe la prietenii lor fără să-şi dea seama că îi manipulam.

Aşa m-am împrietenit şi cu Mary Poppins! Din interes!

Avea o umbrelă zburătoare, putea oricând să-mi sară în ajutor şi cum umbrele noastre se contopiseră într-una singură,  asta a fost o mişcare decisivă, care a încurcat-o iremediabil  pe-a mea din planul său diabolic de-a mă zbura. Odată cu prezenţa-i, mi-a dispărut teama de a fi la înălţime şi am experimentat împreună viaţa, până azi, îmblânzind umbra-mi, dar şi ale altora.

Am experimentat actoria un deceniu, dar umbra-mi se multiplica, de la reflectoare, aşa încât, ca să nu fie în deşert experimentul, am coborât de pe scenă şi de-atunci descopăr actoria din alt unghi, mai „întunecat”,  prin regia de teatru (nu se pun reflectoare pe regizor!) şi, dacă în copilărie mă împrieteneam cu adulţi, acum, adult fiind, mă împrietenesc cu copii, întru legea compensaţiei, cumva…

Dacă îi întrebi (pe copii!), ţi-ar zice scurt, concis, că eu sunt profesorul lor de teatru şi ne găseşti, dezvoltându-ne prin joc şi joacă la Atelierul de Teatru TREIspreZECE.

Dar eu ştiu că, dincolo de aparenţe, acolo, împreună, ne îmblânzim umbrele din nou şi din nou. Şi din vechi! Ba, mai mult, în luna decembrie, anul trecut, le-am făcut şi lor cunoştinţă cu Mary Poppins.

 

Cu 8 Mary Poppins că, desigur, m-am prins că pot să le înmulţesc, pentru o protecţie mai puternică şi am stabilit împreună că, până la urmă, Mary nu e om, e o stare şi cu cât le înmulţeşti (de stări zic!), cu atât te pui la adăpost de o viaţă plictisitoare, lipsită de creativitate şi împliniri.

O să pun stop acestei destăinuiri, fiindcă nu te poţi bucura de experienţele altcuiva decât încercându-le, dar şi pentru că poate că nu mi-ar strica să încerc un curs de scriere creativă experimentează punct ro, ca să pot explora şi mai cu avânt amintirile-mi şi, ţine minte:

O experienţă negativă, trecută, se poate transforma într-o nouă experienţă, pozitivă, rescriind-o! 

Şi nu doar teatrul poate face asta! Orice experienţă încarcă rezervorul penei cu care rescrii emoţia. Vrei o dovadă?

Eu nu am carnet de conducere, ba chiar mi-e frică să conduc pe autostradă (deşi, cui nu e frică pe autostrăzile noastre?!), dar asta nu m-a oprit să conduc un ATV şi să şi execut o parcare impecabilă!

Că a trebuit să ajung în Egipt pentru asta, asta-i deja altă… experienţă. Bonus!

Aşa-i că mori să experimentezi?!

Punct ro!

 

Proba nr.2, Spring SuperBlog 2020, sponsor: