alma nahe

Cvietudine

In 1, Cu punga prin lume on iunie 28, 2018 at 11:15 PM

Din când în când,
am în gură o pânză de păianjen.

La început nu am înțeles cauza,
dar acum e simplu:
ușa dinspre cerul gurii nu are mâner
pe interior
şi duc o viață subpieleană,
în timp ce omul se arată exterior:
cu degetul,
cu limba,
cu mâinile și picioarele lui.

Din când în când, simt
cum îmi umezește ceva buza,
cum vrea să mi se suie pe limbă,
cum îmi răsfiră degetele mâinii,
cum mă gâdilă în talpă.

Ca să nu mă plictisesc,
pentru zgomote las literele
să-şi poarte războaiele,
în liniște
mă predau semnelor
de punctuație și,
preferențial,
mă ataşez de obiecte care îmi amintesc de trecut.

Azi, o pungă de plastic
aștepta
să mai scadă în greutate copacul
care o ținea captivă,
ca să-l smulgă din rădăcini și
să dispară împreună în infinit.

Reclame
  1. Ce poem…senzorial! Fiu-meu ar zice ca e plin de figuri de stil tactile, asa au invatat la scoala. Mie chiar mi-a intrat pe sub piele. Il simt alergand, prin artere, drept spre inima.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: