alma nahe

Puteam spune că…

In Almanahe cu poze și g(l)umă, Spring SuperBlog 2017 on Mai 11, 2017 at 8:06 PM

Am fost la Gala Spring SuperBlog 2017! La Mamaia, Hotel Aurora. Pot spune încă, dar nu pot dovedi. Încă! Deşi…Niscaiva dovezi mi-au parvenit în particular, dar mai bine să rămână acolo o anumită horă… Ce-am horit! Şi multe alte escapade… 😛

  1. Am fost juriul probei 18, al cărei autor tot eu am fost. Aici sunt dovezi clare! De fapt, acest motiv m-a ţinut legată de una dintre mesele de pe terasa hotelului Aurora, unde am rămas pradă corbilor cele două zile de petrecere şi Gală. Ca să capăt două portocale, două mere şi două prăjiturele (nu erau pişcoturi!) a trebuit să mă dezleg de masă cât să fac vreo 2 dansuri. Dar am sfârşit tot legată. De masă, dar şi de locuitorii ei constanţi (nu constanţe), adică tiză-mea, Mihaela şi aricioaica Ioana, cu care aş fi stat la poveşti dincolo de nori. Au trecut mulţi&multe pe la masă, dar numai ele două şi-au tocit. Şi gura, nu numai şezutu’!
  2. Primăvara asta n-am mai fost de Competiţie, ci pe lângă ea, cred că s-a observat(?) şi acum, scriind din această postură, mă simt un fel de dispozititv cu reacţie întârziată, dar toate s-au întâmplat, jur, chiar dacă nu le-am consemnat eu când trebuia. Da’ chiar aşa, când trebuia?
  3. SuperBlog de primăvară s-a încheiat şi au câştigat: Locul I- Raluca Ilie, Locul II-Marius Mandache şi locul III- Oana Grozavu. Întreg clasamentul aici.
  4. Albert şi Claudia sunt părinţii SuperBlog, dar mă gândesc să le fac un copil: SuperBlog Junior. Trebuie să îmi amintesc mai întâi cum se fac copiii…
  5. Nu am reuşit să stau de vorbă cu toţi concurenţii, dar am reuşit să depăşesc recordul la cuvinte nevorbite, în sensul că am vorbit cu mult mai puţin decât pot eu de obicei. Rău de mare, pesemne…
  6. Visez la o săptămână de Gală SuperBlog. În altă ţară.

După cum se observă, deşi puteam să zic multe, am ales să zic mai puţine, fiindcă cele mai multe sunt de interior, despre prietenii şi ne privesc mai mult pe noi, cei care le înfăptuim acolo, înainte, în timp ce şi, mai ales, după. Exteriorul e şi va fi despre participare, în general. La care vreau să (vă) îmbii, dar numai singuri puteţi descoperi, participând.

Deşi am devenit dependentă de SuperBlog, am reuşit să rămân pe margine, în haine de partener, care haine haine(accente, accente!) m-au pus să îmbrac şi haina de (în)jurat şi acest fapt a făcut să devin un partener activ, altminteri, probabil că dormeam. Liniştită!

Sigur, ca partener jurat, ar mai fi de zis că e o provocare să răspunzi la contestaţii, spre exemplu, fiindcă inevitabil îţi aduci aminte că ai fost şi tu la capătul acela (şi al răbdării!) şi că ţi-ai imaginat de multe ori cum sfârşeau imaginar juraţii, întâlnindu-se cu tine… 😉

Acum, că am consemnat toate astea, mă retrag în mare.

Aşa cum am pomenit toate cele, în mare şi ele…

În mic, aş mai dezvolta un pic… aş face să alunece un peştişor (auriu) prin mâinile mele şi aş depune aici (nu icre!) trofeele ludice Almanahe Handmade, cu care i-am cadorisit pe cei 14 câştigători ai probei nr. 18 (iniţial erau 12, dar am suplimentat 2).

Gata! Cam asta a fost şi încă vreo 30 de mii de cuvinte, pe care nu le-am scris. Nu e de mirare, am locuit două nopţi cu o pisică neagră.

Îi mulţumesc, în mod special, Alinei că m-a „ridicat” din gara Buzău şi m-a dus până la uşa hotelului. Şi invers!

Spre SuperBlog de toamnă de-acum…! Felicitări tuturor!

Puteam spune , dar am ales ! Un amestec nici prea oficial, nici foarte particular…

Anunțuri
  1. Ah, acel punct 6…666 de caz(a)ne

  2. eu încă mă mir că ai stat deoparte. 😀 😀 😀

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: