alma nahe

Radiografia unui protest mic

In cap umplut on Februarie 4, 2017 at 3:34 PM

Sunt un om care înțelege de ce „…uie”. În stradă. Dar unul care înțelege că sunt și copii care știu să citească. Mă cenzurez, nu fiindcă aș fi o pudică, ci pentru că am în listă copii (deși regulamentul feisbuc nu permite, știm cu toții că nu există nicio barieră concretă în direcția asta). Poate ieșim cândva și pentru asta! Și pentru teme mult mai sensibile decât „dragneostea de țară”. Cum ar fi „dragostea de om”. Dar asta e o altă „instituție”. 

E în firea noastră să ne arătăm principiali, cred. Este, oare, calea corectă să abrogăm principiul după care ne ghidăm în creștere și educare, doar fiindcă credem că niște „ciume” își merită „uia”? Au murit cuvintele?! N-au murit! Sunt tot acolo, dar a murit omenia! Și roșul din obraz. Și românu’ nu e numai poet, s-a dezvoltat mare miștocar! Cu pancarte! Cu păpuși! Cu „ula-n sus, ula-n jos”. Cu orice, ca să înveselim pretextul atât de serios al ieșirii în stradă. Și e bine, înfrângem încrâncenarea. Dar…

Și pesediștii au copii? Or fi având, dar… altă întrebare! Altă temă. Noi vom fi vinovați de ura lor și „uia” pe care le-am servit-o părinților lor, neținând cont de acest aspect. Asta e un fel de paranteză pentru acel VIITOR pe care îl tot pomenim cu toții.
Acum… 

1. O să mă fac și eu vinovată de ceva! De textul ăsta, de exemplu! Care nu e scris în extaz obișnuit de manifestant sentimental pro lege. Un text cu mănunchi de chei, dar cu lacătul în altă parte. Cam ca țara noastră, așa! 

Eu ies în stradă. Am un motiv: am citit textul OUG! De mai multe ori! Dacă „… uie” se citește repede, în două silabe mușcând sau strigat din bojoci, de-l înțeleg până și copiii, nu e la fel de ușor să citești variațiunile aruncate pe piață ale OUG. Și ÎN. Fiindcă textul OUG nu e despre citit. E despre înțeles, deci, implicit despre interpretare, despre noțiuni de drept, despre căi de atac, despre înțelesul cuvântului „favorabil” ș.a.m.d. 

Sunt într-un moment în care îmi justific protestul psihic în fiecare secundă. Mie. Nu acela mult! Ăla puțin. Din mine. Dacă sunt intoxicată??? Oho!!! Variante multe. Dar… Încă un „dar”!

Eu nu mă identific cu strigăturile, cu scandările, cu vuvuzelele. De obicei! În plus, tema e oricum grea și e muncă cu sine să păstrezi pretextul ieșirii, fiindcă asta înseamnă să nu-l socoți local și să-l lași pe #Oprișan să dispară pentru moment din portavoce. Adevărul e că tema manifestării e un ceva secundar într-o piață mică, cu o stradă mică, un bulevard mic și o populație mică, care trăiește în case mici. Cu mușcate la fereastră. 

De aceea, din a doua zi stau în marginea lui de protest în contemplare, în căutarea unui text propriu, dincolo de intoxicare. Semnez condica. Nici nu îngraș rândurile, dar nici nu le subțiez. Nu strig și de-asta nici nu sughit. Adică, nu rămân fără aer. E un altfel de #rezist. Dar o fac pentru că în prima zi am ieșit la 23.30 și eram singură în Piață. La și 35 a mai venit un cunoscut. Al treilea era deja un politician… Sunt multe alte dedesubturi, particularități ale locului, dar pe care nu le voi aborda pentru că sunt prea mici. În mine! La urma-urmei un protest e opac, de grup, nu are o transparență particulară. De aceea scriu. Pentru a-l particulariza!

Dacă elimini particularitățile, ești unit la întreaga manifestare și concluzia e clară: PSD s-a grăbit! Asta mă îngrijorează. De aceea!!!

2. L-am votat pe Klaus, dar nu sunt „românul lui din stradă” care se uită la el cum papă pișcoțelul ăla din Malta și îi curg balele după încă un mandat. N-am votat PSD, dar nu institui vreo carantină, mai ales pe feisbuc, pentru că… CIUMĂ. 
Pe mine mă zbuCIUMĂ răutatea noastră, a celor mici, dar care… mari! Unii cu alții! Ciumă e toată clasa politică, fiindcă mă neliniștește! Fiindcă eu vreau să fiu un cetățean liniștit. Accept STATUL, deși nu îi înțeleg toate scaunele! 

Situația din România nu e „very complicated”, Klaus, așa, doar pentru că PSD a mimat urgența. E și pentru că vă țineți limba între dinți și o rostiți cu accentul vostru! Prost! În ritmul vostru, sibianoteleormănean! Pe mustața voastră, dar scurgându-vă alert în bărbiile noastre, în bucătăriile noastre. Amândoi vreți să fiți președinți, și tu, și teleormăneanul, și e „care pe care”. Ați început campania din timp, foarte bine! Dar nu vă bazați niciunul pe votul meu! Și nici pe faptul că o să scot oameni din lista de feisbuc, ca să vi-i înmulțesc vouă, fiecăruia! O luptă virtuală e greu de abolit. De abrogat. Fiindcă e în vid. Nu mai sunteți pe cai și prostimea pe jos. Pe cai mari, poate, dar nu pe cai! „Intensitatea vătămării” noastre sper să n-aibă prag în ce vă privește, pe viitor! Viitorul ăla, de după câmpul vostru de luptă!

3. Eu nu ies în stradă să mă uit urât la mama pesedistă a prietenului meu, în stradă și el. Nici el la mama mea! Și aici e un #rezist pe care îl subliniez. 

Mama îl place pe Oprișan, fiindcă îl știe de când era copil. A mers și ea în Piața Unirii  alaltăieri, la protest. Fiindcă e supărată pe Dragnea că nu l-a tradus rapid, în limba română, pe „DE CE”. 

Pentru ea m-am dus alaltăieri să-l întreb pe un alt om cine e. Era un penelist cu o portavoce în fruntea unui protest local de susținere a Bucureștiului, dar care venise ca om. Așa, cică. Susținem. Ca oameni! Copiii, părinții. Orașele mici, orașele mari. 

Era singurul penelist? Habar n-am! Vorbească toți ca oameni, e liber, cred! Am întrebat și pentru mine, n-o să mint! Fiindcă nu vreau să ascult în Piață discurs de propagandă. Discursul era viermănos. Mi-a amintit de Traian Băsescu. 

4. Eu am alergie la DNA, cu tot cu fusta lui! S-a insinuat în ADN-ul meu, cu patimă! Prin televizor! Prin guvernul BOC și alte 100 OUG. Sper să se descalifice toți cândva sau să-i descalifice alții și să nu-i mai scriu prin mine! Printr-o OUG, așa cum au venit! Fiindcă „OPORTUNITATEA” nu e unidirecțional valabilă.

5. Ne pupăm la proteste, „make selfie, not war!” Dăm flori jandarmilor. Foarte frumos! Filmul e și va rămâne în live-uri ca fiind un TOT nemaipomenit de emoționant.  Doar că ei rămân cu toții în filmul lor, indiferenți la susținătorii lor. Dincolo de rigoarea legilor. Lor! Noi o să rămânem tot figurație! Mereu alta, dar nicidecum specială! Sper să nu uităm asta! 

Ei bine, și acum concluzia: eu astăzi ies fiindcă vreau să fiu mai mult, să mă identific cu societatea civilă, fără de care voi, oamenilor de stat, n-ați fi! Iar societatea civilă vă cere azi egalitate în fața legii și decizii care o avantajează.

De aceea, dacă se retrage OUG, eu nu mai sunt în conflict cu decizia proastră pe care a luat-o Guvernul în ce privește OUG. DAR… Dacă strada rămâne să ceară căderea Guvernului, eu voi ieși împotriva străzii aceleia și vreau să fie clar! Cred că abia acum înțeleg ce înseamnă „masă de manevră”, dar și democrație. Și o voi înrădacina așa cum e firesc, particular. În mine. Prin acest text, o fac și mai legitimă.

Gânduri de bun simț pentru TOȚI românii vă doresc, domnilor decidenți politici. Ample!!! Pace vouă celor ce veți fi citit și înțeles EXACT CE AM SCRIS și RAȚIU…NE! Înaintea emoției, de altfel firească… 

Anunțuri

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: