UN ELEMENT SLAB TREBUIE ÎNTĂRIT
— Wu Xing știe! * Trei „furnici în copac„. Wu Xing știe! Două „pachețele de primăvară„. Wu Xing știe! O „salată cu urechi de lemn„…
Ridic, ascult, notez, închid. Huh, de o jumătate de oră nici că se mai oprește, îmi vâjjjâie capul. Încearcă numai să pronunți „Wu Xing „. De mai multe ori! Acum zi cuiva la ureche, în mod repetat, și urmărește-i expresia. Ai făcut asta? Cum e?
Mie mi se învârt cele cinci elemente**în cap. Și, tocmai azi sunt singur! Cineva are nevoie de ajutorul meu și eu nu am decât 3 indicii, despre care trag concluzia că știe Wu Xing ăsta. Toți chinezii sunt misterioși, cu tot cu numele și mâncărurile lor. Secretara mea mai are să-și facă operație estetică la ochi, în rest juri că e chinezoaică. Mi-a umplut biroul cu lampioane, iar pe perete mi-a atârnat un poem clasic a lui Zi Ping, inscripționat pe hârtie de orez: „Un element slab trebuie întărit/ Un element puternic trebuie slăbit/ Un element prosper trebuie controlat„. Poftim, metafizică chineză! Servește-te! Am o secretară, pe care nu mi-o permit, n-am mai avut un caz important de câteva luni bune și ea și-a găsit tocmai azi să-și ia li…
— Sunt aici, șefulețu’!
E Lina, secretara mea. De câte ori apare așa, lin, de nicăieri, mă ia cu furnicături. Exagerează și cu fondul de ten. Alb. Stă înfiptă în mijlocul camerei, ca un copac, cu brațele în vânt și gesticulează fără conținut — pe muțește, adică. Cred că a urmat un curs de pantomimă, habar n-am. Pe urmă se mişcă ciudat, de parcă i-ar mișuna furnici pe tot corpul. Dar e bine! E femeie și mi-ar trebui urechi lemn, ba nu, de fier să o suport: o plătesc puțin. Și locul ăsta îmi dă fiori. N-am plătit curentul de vreo câteva luni…
— E vreo grăbuță? Am fost să-mi iau pentru prânzuț niște pacheț…
— Fii bună, rămâi la pantomimă! Ia un pix și notează, avem un caz nou.
— Nu văd! Nu mai sunt lumânărele. Îmi dau demisiuța. Nu cred că te miră, oricum. Ce dacă plec? Pagubă-n ciuperci!
— Nu în ciupercuțe?… Li-No, fii înțeleaptă și înțelegătoare! Îndată ce dau de firul acestei istoriuțe… ptiu… istorii, vom…
Vom, ce? Na, că mi-am uitat gândul cu diminutivele ei. Eu îi zic Li-No, căci e înnebunită după mâncarea chinezească, după diminutive și „NU”-uri! Orice i-aș cere să facă, mai întâi mă refuză.
— Scrie!
— Nu!
Nu v-am zis?
— Li-No! Plizzz, plizzzz…
Ei nu îi place să mă milogesc în limba engleză — merge la cursuri de chineză! — și, așa ajungem înapoi, la dialogul inițial, nu înainte să își toarne vin în pahar. Din sticla mea.
— Gan-bei! ***Cine-i clientul? Numele!
— Cam bei!
— Și mai cum? Cum se scrie?
— Ce?
— Cambei sau cum ai zis tu?!
— Cam bei! Despărțit. Ah! Ție îți ziceam. Nu e numele clientului. Habar n-am cine e clientul, dar trebuie să-l găsesc pe unul Wu Xing, el știe tot!
— Hmm… Se pronunță ca Wu…?
Nu am timp de sugestiile ei, sunt sigur că e cel mai important caz de până acum și trebuie să înțeleg azi despre ce e vorba. Mi-am băgat degetele în urechi. Ea gesticulează, a luat două creioane în mână, le încrucișează, apucă ceva imaginar cu ele și le duce la gură. Nu mai suport, deși e bună, e expresivă… Dar mă ține pe loc.
— Nu e timp de pierdut! Trebuie să încep de undeva și el știe tot, tot, tot, înțelegi?!
— Păi, dacă el știe tot, de ce ne-a mai sunat pe noi clientul ?! Adică, mă gândesc că putea foarte bine să afle și singurel de la Wu…
— Nu mai pronunța! Îmi vâjâie capul îngrozitor!
— Poate n-ai mâncat azi. Vrei pachețele? De primăvară. Am patru, le împărțim! Sunt cu cărniță tocată mixtă, morcoviori, cepuță, săricică, spaghetuțe de soia, vărzuță albă, sosuț de soia, piperuț negru, condimentuțe chinezeşti, toate învelite în foiță de plăcintă. De câte ori le mănânc, mi se pare că sărbătoresc ceva, orice! Firul ierbuței, frunzulițele, mugurașii, ceruțul, soarele… Soarele nu are diminutiv?
— Ei, mușuroaie de furnici! Nu, mersi! Am un sandvișel la pachet: pa-che-țel de iarnă, nu vezi ce vu-u-u vijgălău e afară?
O ironizez de câte ori îmi dă ocazia, dar nu se supără. Oricum, Lina și-ar alinta până și poftele. Le-ar zice „poftilici”, „poftuluțe”, „poftișoare”, „pofticuțe”. Și-a subțiat vocea, sună metalic. De când a descoperit bucătăria chinezească, își umple coșul de gunoiuț numai cu cutii de carton… Stai așa! Wu Xing? Sună cunoscut. Posibil să nu caut degeaba, creierul meu îmi trimite semnale că știu numele, l-am mai văzut undeva scris. Dar, unde? Unde? Unde?…
— Îi dăm noi de cap acestui căzuleț, șefuțu’!
Desface cutia și mușcă cu poftă dintr-un rulou. Îmi place cum miroase, dar n-am mai gustat mâncare chinezească și nici nu mă văd mâncând. La câte mișună prin farfuriile chinezilor… Măcar nu am de așteptat mult, pachețelele astea de primăvară se mănâncă cu mâna. Mă încearcă un gând: când vor mânca chinezii cu lingura, ne va paște foametea.
[…]
UN ELEMENT PUTERNIC TREBUIE SLĂBIT
O jumătate de oră mai târziu, în Mega Mall, Pantelimon.
Nu arăt a detectiv, m-am deghizat, Lina mă secondează. În timp ce așteptam să termine de mâncat, mi-a zis că Wu Xing ăsta, pe care îl căutăm, se pronunță la fel cu numele locului de unde își ia mâncarea chinezească, așa că am hotărât să începem de aici. E un caz greu, foarte greu! Nu știu nici măcar cine e clientul. Lina zice că, să nu batem la ochi, trebuie să comandăm ceva. Habar n-am ce să îmi comand, mi se pare că toate mișcă. Dar, trebuie s-o fac! Curaj, Lou! Scot hârtia pe care mi-am notat indiciile clientului. Cer un meniu.
Toate cele 3 indicii se regăsesc în meniu. Perfect! Îmi simt urechile arzând, cum arde lemnul în sobă. Sunt sigur că voi găsi un răvaș în mâncare, care mă va conduce spre alt indiciu. Sunt un detectiv bun, simt că sunt pe drumul cel bun!
— Șefuțu’, ce luăm?
Comand.
— Trei furnici în copac, două pachețele de primăvară, o salată cu urechi de lemn!
— Parola!
— Ăă…
— E aceeași cu cea care se spune prin telefon, ca să obțineți reducerea de 10%. Astăzi dimineață am avut o defecțiune la una din liniile telefonice și acum ne revanșăm pentru cei ce n-au putut să comande în acel interval și să beneficieze de reducere. Aveți parola?
— Wu Xing… ăăă… știe?!
Am spus cu jumătate de gură. Ceva îmi scapă! O doamnă drăguță se apropie de mine și mă întreabă dacă totul e în regulă.
— Pare că nu ați mai mâncat niciodată mâncare chinezească, e-adevărat?
Mă uit la dânsa ca la un soare. M-a ghicit. Nu pot să deschid gura, capul îmi înflorește, câteva păsări îmi ciripesc în cap.
— Sunt Marketing Manager WuXing, Diana Soare! ****Și-mi pune în palmă un răvaș. Îl deschid, citesc:
Mi se învârte pământul sub picioare, sunt o furnică și piciorul lui Dumnezeu mă strivește. Dumnezeu e chinez azi! Unul din numerele de telefon e aproape indentic cu numărul meu de telefon, o singură cifră le diferențiază. Deci, nu există client, nu există caz și totul e doar o încurcătură?
— Comanda dumneavoastră e gata!
Apare Lina. Lin! Nu știu unde a dispărut în tot timpul ăsta. Nu e singură, e urmată de încă 5 oameni. Toți par chinezi. Mă uit în luciul sticlei care desparte restaurantul de celelalte. Pare că și eu mă transform. În chinez.
— Șefuțu’, ei sunt prietenuții mei și vor mânca ce ai comandat. Tu ia-ți ceva mai blând: un orez!
— O, Li!*****
UN ELEMENT PROSPER TREBUIE CONTROLAT!
*parola pentru comenzi telefonice, discount 10%
** traducere Wu Xing— cele 5 elemente (chinezești) ale lucrului bine făcut: calitate, promptitudine, încredere, constanță și onestitate.
*** traducere din limba chineză: Noroc!
**** Pe doamna Soare am cunoscut-o în primăvară; a fost prima dată când am mâncat cu bețe; mi-am luat bețe, ca să exersez; până la acea dată nu mai pusesem gura pe mâncare chinezească; am ales „furnici în copac”, pentru denumire.
Gala SpringSuperBlog2016 -fotocredit: Albert Budică
***** prescurtarea numelui meu, Olimpia
Bețele mele
SuperBlog2016, proba nr.20. Sponsor:
Alma Nahe(r) 
Foita de placintica! I-a scapat donsoarei Li No! hahaha
„D-ai fi in zbor o rândunea
M-as face cuib pun’ ram de pom…
…
S-acolo unde esti o viata as sta
În umbra ta, în calea ta…”
Daca mai scrii asa, în pom sunt! :)))
Plăcinta e plăcintă! Pentru mine n-are diminutiv! :))
Pfui, sunt fan mancare chinezeasca, dar la cum ai scris si de nu eram, sigur deveneam.Preferatele mele…urechile de lemn, si asa ma fac ca nu aud … multe, in ultima vreme.
A, eu o să îmi iau o pereche de urechi de lemn în curând! Mi-au ajuns furnicile dincolo de copac! A fost pe săturatelea…
Vai, pachetelele de primavara arata intr-un mare fel si am convingerea ca sunt la fel de gustoase pe cat de aspectuoase. Mi-ar placea sa gasesc in fiecare dimineata pe birou un asemenea pachetel. Cu siguranta nu as mai sari peste micul dejun. 🙂
Am intrat pe site si am vazut ca au si prajitura cu morcovi si ghimbir pe care imi tot promit sa o incerc. De data aceasta chiar trec la treaba, ca mi-a venit apa in gura. 🙂
Sa nu uit… Felicitari pentru poveste!
Eu am mâncat prima dată în primăvară, la Gală! Ne-au sponsorizat, fără să fi avut probă! Nu mâncasem în viața mea mâncare chinezească. Și nici cu bețele. M-am încăpățânat, mi-a luat 3 ore să mănânc furnicile, da’ a fost bun și a meritat. Bine, un pic cam prea condimentat, dar poți cere să îți pună condimente după gust. Numai că noi am comandat dinainte de-a ajunge, ne-a preluat Claudia Pătrașcu comenzile și pentru mine a comandat Daniela H. Așa că nu am știut ce bag în gură! 🙂
Aveam niste betisoare pentru frigarui prin casa si ne-am distrat de minune intr-o seara incercand sa mancam orez cu ele. Cel mai priceput a fost copilul, ca la un moment dat Mihai chiar l-a intrebat: te-a facut ma-ta cu vreun chinez? :))))
Ha, ha, uite ce prietena ai, condimenteaza tot, relatii, mancare… :))))
😆 Ei, bețele chinezești îs groase, poți să înveți dacă exersezi. Bețele de frigărui sunt subțirele, nu e același lucru! Oricum, după ce am mâncat, jur că mă simțeam mai chineză decât papa! :)))
As mai incerca macar pentru a ma simti chinezoaica o ora, dar nu stiu de unde sa iau betisoare…
Eu folosesc betele pentru cocuț! :)) Un pic cam grasa mancarea chinezească, dar merge din cand in cand! Deci… 2chiftelutele cu susan si merg si niste coltunasi, da-o naibii de dieta! :))
:))) Te înțeleg!
am incercat de toate la chinezesc dar furnici in copac inca nu. nici n am vz in meniu la noi sau in orasul vecin. bag seama ca trebuie sa vizitez wu xing data viitoare cand ajung la capitala. adica sa mananc chinezeste in buricul targului. suna bine, ca mie imi place mancarea assta. si orezul, si pachetelele, si supița…ptiu, ca m am molipsit :))
Nici nu o să găsești, „furnicile” sunt gătite după rețeta Tushin, bucătar trainer la Wu Xing! 😉
atunci e musai sa i fac o vizita 🙂
Fata mea, vrei sa mi se umfle ceva?! Am crezut ca e ceva cu detectivi, nu cu papa bun! :))) Ce strategie ai, bre! 😛
😉 Să vezi cum e să scrii despre mâncare! :))
Aha! Betele sunt bune pentru dieta. :)))) Nu prea le-ai folosit, vad ca-s noi, in cutiuta! Ce alintatura mai esti! Chinezescul e cina mea frecventa, ca nevasta-mea e turca! Ii zic: ce-avem de mancare? Furnici, ce sa avem! 😉
:)) Le țin de decor! Și uitasem de ele, dar mi-a amintit proba asta.
Deci am citit titlul ca o blondă de vreo 1o ori şi tot îmi dădea cu virgulă! Lina asta e de comă…profundă! 🙂 Am şi eu pe cineva care mă omoară cu diminutivele. Sunt funny dar câteodată îmi vine să mă împuşc! 🙂
Era prea mură-n gură dacă scriam „lu’ pește”. Și-apoi, nu mură aveam de servit, ci ceva mai aiurit. 🙂 Li-na e super, până și pe mine m-a făcut să râd. 😛
Ei, da, mai creativ nici ca se putea un advertorial, mi-a placut teribil scenariul.
🙂 Se putea, dar așa a ieșit. 😛
Cum a devenit Lina fan chinezi? Tot prin numarul de la birou, buclucas, nu? 🙂
Uite cine e fan romane polițiște! 😛 Da, se poate! Orice e posibil. Mergea să tragă și concluzia asta detectivu’ lu’ pește, dar a uitat pe moment conceptul întregii istorii. :)) E scuzabil, cu atâta mâncare în față!