Omul din cer și omul de pământ

Ce minunăție, pe capul nostru, cuvântul! Cu țipătul lui, cu stângăcia, cu șoapta, curajul, cu ascunsul ori larghețea înțelesului lui. Un cuvânt poate cădea la fel de lin ca un fulg de zăpadă pregătit să răcorească obrazul, gura, palma caldă, dar și să înfrunte cu stoicism pumnul, bocancul. Poate viscoli, îngheța, poate dogori, pârjoli. E fascinant acest proces chimic între exterior și interior, între omul din cer și omul de pământ, care suntem. Dar vrem să-l vedem cu toții? Suntem capabili? Putem să fim o familie în ce privește semnificația și întinderea lui?

În timp ce omul din cer adulmecă cuvântul, îl frământă, îl face mai trainic, îl cultivă și-l încolțește în mintea altora, omul de pământ rămâne înțepenit în el, fiindcă cuvântul îl descompune, îl descoase, îl deshumă. Și unor morți le place să rămână așa! Indiferent de noapte, zi, anotimp…

Cu alte cuvinte, nu „toată familia citește” în cuvânt, ci doar îl conservă ori îl înghite exact așa cum îl găsește! Așa încât, mă voi opri în a dezvolta profilul cititorului în general, el fiind unul extrem de particular şi o să mă uit doar la mine.

Mai demult, mi-am imaginat că sub zăpadă se ascund acele amfore în care cuvintele își așteaptă noi înfloriri și țesături și nu cine știe ce mortăciuni. Asta, poate pentru că am asociat întotdeauna neaua proaspăt așternută cu albul generos al hârtiei. Și, poate pentru că o cană cu ceai aburind, împrăștiind aromă de scorțișoară, dimpreună cu o pereche de șosete groase în picioare și o carte în mână, deși un clișeu, chiar reprezintă, împreună, darul cel călduros al cerului către om.

Când zic iarnă, zic și de Crăciun și de meditația semnificației lui. Și, așteptarea acestui moment al anului mă stârnește să-mi văd și să aștern în juru-mi propria magie, care nu ține numai de beculețe colorate, beteală, sclipici, dulciuri, care-și au rolul lor, nu l-aș minimaliza.

Dar… Decembrie, pentru mine, e acel optim moment când orice om de pământ poate să încerce bucuria omului din cer de-a se lăsa purtat în lumea nouă, pe care o aduce și o poate supune, ție, omule, o carte! O carte, două, trei…

Știu, nu ninge încă, e abia Noiembrie și pare cumva că, numai mie mi s-așternut deja de vreo 2 metri înălțime. Adevărul e că eu nu am nevoie de un pretext ca să citesc! Și nu știu cum altfel să ajung, decât tot prin cuvânt, la cei care au nevoie de unul. Poate în tandem cu cheful meu de-a cotrobăi prin sertarele editurilor să-l desfac, să-l descos, să-l desfoi acum… Nu în multe cuvinte, ci în unele potrivite și… sub formă de joc. Dar mai întâi o să pun (apă la fiert)… de-un ceai și o să încalț niște șosete ceva mai călduroase. A plouat toată ziua azi. Și la figurat!

Eu cumpăr cartea pentru titlu, de cele mai multe ori sau citind descrierea ce însoțește coperta și nu în urma unei recenzii citite sau a unei recomandări. Alții aleg în funcție de gen, autor, copertă, editură. Oricum am alege, nu e important criteriul, decât, poate, prin particularitatea lui și rezultatul parcurgerii filelor cărții în fiecare din noi. Care e calea „dreaptă” nu știu, căci eu nu cred că e „strâmbă” vreuna.

Ai întâlnit în text, mai devreme, sintagma „Toată familia citește” și poate ai dedus că voi aduce vorba astăzi despre Editura Rao, sintagmă pe care eu am deturnat-o voit mai sus de la sensul ei evident, utopic, spre a-mi servi mie, jocului și discursului meu un timp, dar e cazul s-o redau editurii înapoi acum, căci la RAO toată familia citește fiindcă are ce și de unde alege în funcție de vâstă, gen preferat, stil etc.

Înainte să fluiere ceainicul, las tonul ăsta serios să facă un om de zăpadă, timp în care eu o să aleg trei titluri de carte pe care le voi citi până la sfârșitul acestui an. Un joc! O promisiune mie! La care te invit să participi, alegând orice alte trei titluri de pe www. raobooks.com, ca să întregim familia.

Așadar, prima mea alegere este:
„Prințesa de Tinichea„, autor Philip Pullman (secțiunea RAO Tineri). Seria Sally Lockhart

A doua opțiune,

„Carnete„, autor Albert Camus (Secțiunea RAO Clasic)  „Primul lucru (pe)*care trebuie să-l înveţe un scriitor este arta de a transpune ceea ce simte în ceea ce vrea să simtă alţii. La început reuşeşte din întâmplare. Dar pe urmă talentul trebuie să înlocuiască întâmplarea. Există şi o parte de noroc la rădăcina geniului. N-ar fi trebuit să scriu: dacă lumea ar fi limpede, arta nu ar exista, iar dacă lumea mi s-ar părea că are un sens, nu aş mai scrie. În unele cazuri trebuie să fii personal din modestie.”

Și, în sfârșit, cea de-a treia alegere,

„Sensul Nopții„, autor Michael Cox  (Secțiunea RAO Thriller) 

Alegerea primului titlu am lăsat-o întâmplării în totalitate, dar și pentru că mi-a trecut instant prin gând să scriu cândva, când mi-o veni bine, un poem cu titlul ăsta. Cei ce mă cunosc deja, știu că versul alb mă îmbracă mai bine (mai gros, de fapt) decât proza.

La alegerea celui de-al doilea recunosc că a contribuit faptul că e un autor pe care îl cunosc și pentru care nutresc un vădit interes ce poate fi extras cu ușurință fie și numai din citatul pe care l-am așezat sub copertă.

Și, în sfârșit a treia alegere mi-a fost dictată de gustul meu pentru fraze stranii, fiindcă nu prea gust genul thriller. Deși am zis că nu caut în recenzii, la aceasta din urmă am trișat un pic. Altfel cum aș fi aflat că „După ce l-am ucis pe bărbatul cu părul roşu, am purces să iau o cină compusă din stridii” e una din cele mai studiate fraze la cursurile de scriere?

Să alegi ce să citești sau pe cine poate părea ușor! Nu e!

Mie mi se întâmplă ades ca o carte, pe care o aleg la un moment dat, să devină doctoria, pansamentul, unguientul de care aveam nevoie. Semn că, dacă o carte trebuie să ajungă în biblioteca și în conștiința ta, ajunge! Fie că o cumperi, fie c-o primești pe altă cale.

Prin construcția noastră, noi, oamenii, așteptăm cuvântul care deschide, care atinge, care încălzește, care înmoaie inima. Eu îl caut pe acela care mă înalță, fiindcă cu picioarele pe pământ pot să mă țin și singură.

Tu ce tip de cititor crezi că ești? Din cer, de pământ? Amândouă? Sau, poate, numai (în) RAO?

*lipsă în citatul original (sursă: RAO)

SuperBlog2016, Proba nr. 15. Sponsor:

,