alma nahe

Archive for 7 noiembrie 2016|Daily archive page

Un albastru ușor de colorat

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on noiembrie 7, 2016 at 11:05 PM


Dă-l jos acum, se confiscă! De astăzi, patentul cu nr.139121, pantalonul de uzură, este interzis în acest Univers, precum și derivatele lui! Câte perechi ai? Scoate rochiile, și salopetele, tot-tot! Orice e din denim! De astăzi, uitați de Gary Cooper, John Wayne, Marlon Brando, Elvis Presley, James Dean! Uitați de pop, folk, rock, hippie, rap, hip-hop! De astăzi, cuvinte precum bluejeans, niuzaiku, джинсы (djinsî), farmernadrag, cowboybukser, vaqueros, spijkerbroek, donkey ș.a.m.d. dispar din vocabularul vostru, din limbile voastre.

Intrăm într-o nouă lume, veți avea o identitate! N-ați observat că nu vă mai deosebește nici măcar eticheta? Toți, fie că sunteți solitari, disperați, vagabonzi, bogați, slabi, graşi, sunteți sub ocupație, sunteți acaparați de blugi. Fiind foarte rezistenți, ați devenit și voi mai rezistenți. Am crezut că măcar rușii vor opri expansiunea acestui port decadent, dar nu! Au căzut pe rând și Moskova, și Leningradul pradă acestor manifestări libertine. Tinerii noștri au devenit mai mânioși purtându-i, au umplut piețele publice cu protestele lor. Războiul din Vietnam ar fi avut alte rezultate, dacă „albastrul ușor decolorat” nu ar fi devenit simbolul păcii.

De astăzi istoria se modifică! Uitați de Martin Luther King, uitați de Woodstock, uitați de cuvântul „dezacord”! Uitați de „generația în blugi”, de Cenaclul Flacăra, uitați de filmul „Te salut, generație în blugi”! Acești pantaloni skinny, conici, evazați etccărora de-a lungul timpului le-ați adăugat din ce în ce mai multe buzunare, fermoare,  broderii, pe care i-ați făcut franjuri, pe care i-ați purtat până s-au tocit, sunt un moft vestimentar! Vi i-am scumpit, deși prima pereche Levi’s a costat un dolar și 50 de cenți, dar nu ați renunțat la ei. Ați continuat să scandați nestingheriți de nimeni și de nimic „Denim, te iubim”. V-am luat multe, v-am luat chiar și cuvintele.

Nu v-am luat simbolul de manifestare contra mai-marilor acestei lumi, sistemelor și regimurilor politice și asta era cât pe ce să ne piardă! Numai că ne-am deșteptat…

[…]

M-am ridicat din pat și m-am repezit, pe întuneric, spre șifonier. Totul era la locul lui, încă. Pe urmă, am alergat la ușă și m-am uitat pe vizor, ca nu cumva noua Miliție să îmi dărâme ușa și să mă ia pe nepregătite, dar nu era încă nimeni. Mi-am îmbrăcat cu iuțeală rochia de blugi preferată, (Only- rochie Rush), pe care mi-o luasem de curând de pe Answear.ro, am scos geamantanul de sub pat și am pus în ea toate produsele din denim și am ieșit val-vârtej pe ușă, fără să mă uit în urmă.


Habar n-aveam unde o să fug, lumea clocotea, așa că urma să hotărăsc traseul împreună cu vecinii mei, pe care cu siguranță că i-aș fi întâlnit pe scări. Ne-am fi grupat, ne-am fi revoltat, am fi înființat o mișcare de rezistență. Dar… liniște totală la etajul meu. Am coborât în grabă, „probabil că-s deja în fața blocului” mi-am zis. Nu era nici țipenie de om. Am alergat atunci către Piața Publică a orașului și, în sfârșit am zărit ceva mișcare. În parcul de lângă. Abia atunci am realizat că sunt în picioarele goale, căci am simțit răceala caldarâmului. Dar nu conta! Am grăbit pasul emoționată și am observat că omul spre care mă îndreptam nu are bagaj deloc. Doar o mătură. Aveam totuși o speranță, era îmbrăcat în blugi din cap până-n picioare.

— Dom’șoară, ce-i graba asta, unde arde? O să răciți, îmi zice el, vădit îngrijorat de situația în care mă aflam.

Am lăsat geamantanul jos și m-am așezat pe el, descumpănită. Eram singura care voia să salveze Universul, care voia să păstreze neschimbată istoria și intacte toate amintirile? Mă întrebam cum pot oamenii să renunțe atât de ușor la idealurile lor, la libertate, la țesătura cea mai rezistentă a tuturor timpurilor. „Poate mai vin, o să îi aștept, poate nu e totul pierdut. Uite, omul ăsta cu mătura nu e un fricos. E aici să schimbăm ceva”…

— Dom’șoară, vă dați un pic mai încolo, că acum se face dimineață și n-am terminat de măturat.

— Mai vine cineva? îl întreb, în speranța că poate știe mai multe și că oamenii sunt ascunși prin canaluri și se regrupează de-acum și eu sunt ultima sosită.

— La ora asta? Nici dimineața nu mai vine, domniță, ca să merg și eu acasă mai repede, după atâta praf și muncă! Noroc de țoalele astea de pe mine, că-s tare rezistente! Dacă ar dispărea într-o zi, vai de bănișorii noștri! Cu ce să vin la muncă? Vedeți salopeta asta? O am de 5 ani! Geaca asta de blugi am luat-o pe sub mână pe vremea lui Ceașcă, marfă de contrabadă… e și îmblănită. Și șapca, hehe, șapca e …

În timp ce se sprijinea cu cotul drept în mătura sa și cu mâna stângă gesticulând, cuvintele-i se ridicau și se împrăștiau precum colbul, iar istoriile sale, pe care poate că le crezuse pierdute, rând pe rând căutau urechile mele. Numai că în acel moment eu am priceput nebunia în centrul căreia mă aflam și, în timp ce râsetele mele întețeau și mai cu avânt spusele măturătorului, mi-am amintit de vesta de blugi pe care, odată, demult, copil fiind, am găsit-o pe gardul viu al bisericii de lângă blocul meu. Deși era nou-nouță, nu mai avea nici măcar un nasture.

Mi-am zis atunci că era un dar de la Părintele, care murise nu demult și, că mi-a trimis-o și mi-a scos-o în cale ca pe o vestă antirele și am purtat-o mulți ani, indiferent de vreme, anotimp, ocazie, vârstă. Apoi mi-am amintit de toate perechile de blugi, de toate salopetele, gecile, cămășile, fustele pe care, dacă le-aș fi oprit și nu le-aș fi dăruit sau transformat în fețe de pernă sau genți, aș fi adunat exponate cât pentru un mare muzeu. Am avut până și cizme sau ghete din denim. Le-am pus blugilor mei petice, când a fost vremea peticelor: voal, dantelă, piele. Le-am lipit ștrasuri, le-am cusut mărgele, le-am lipit etichete, am băgat foarfeca în ei, i-am decolorat.

Ei, și acum imaginează-ți cum ar fi să-ți ceară cineva într-o zi să uiți toate astea. De bună seamă, toată istoria s-a dovedit un coșmar. Chiar și după ce m-am dezmeticit din visare în Piață, căci ușa apartamentului meu se închide automat și cheile nu au constituit o prioritate, fiindcă urma — nu-i așa? —, să fug pe o cale fără întoarcere. Din fericire, măturătorul avea un cumnat lăcătuș și, n-am rămas prea mult pe-afară și nici cu ușa stricată. Odată ce m-am văzut în casă, am scos tot din geamantan, am colorat patul în albastru și am dormit somnul cel mai adânc în albastru-denim. Nu înainte să verific, totuși, pentru orice eventualitate, site-ul Answear.ro. Din fericire, revenisem complet la realitate, site-ul nu dispăruse, funcționa și toate produsele își așteptau noi cumpărători.


SuperBlog, proba nr. 14. Sponsor:

Reclame