alma nahe

Archive for octombrie 2016|Monthly archive page

Încuietoarea dintre oameni

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii, SuperBlog2016 on octombrie 10, 2016 at 1:48 AM

Între noi sunt fie țări, orașe, străzi, garduri, pereți, uși, ferestre, fie numai o perdea transparentă, un gând, un loc, un timp, un avânt. Desigur că aș fi putut să mai adaug multe între noi, un bagaj, o haină, o funcție, o stare materială, dar eu nu-s o listă, deși, o coală de hârtie (tot) sunt!

În voia vântului — și n-aș da vina numai pe el, mi se întâmplă și în zile senine — nu ajung, fizic, niciodată departe, de aceea mă vei găsi mai mereu călătoare în acea voie a cuvântului, cu oricâte bagaje pot eu duce și oricâte pot fi acceptate în cala fiecărui suflet care citește rândurile-mi. Și printre ele! Și aici, acum, în acest punct al îmbarcării într-o nouă istorisire uite că mi-am amintit de o reclamă a companiei Ryanair,  care te învăța cum să furi (compania) la cântărirea bagajelor, îmbrăcând haine cu cât mai multe buzunare. Deși, două bagaje de mână gratuite — politica companiei aeriene Ryanair, o cunoscută companie low-cost —  sunt mai mult decât suficiente!

Cumva, și această simulare de zbor al meu va cere multe buzunare, chiar dacă imaginare, așa că fiți pregătiți să fiți luați… în aer. Cât mai grei! Luați la voi numai ce vă trebuie, totuși!

image

Cum ochiul e cel care păcălește mintea, așa și mintea păcălește trupul. Astfel, poți să adaugi memoriei amintiri trăite printr-o conexiune de care nu știu mulți și nici chiar cei ce sunt prinși în secvența, cadrul, momentul în care tu ești observator. Poate o intuiesc, poate o presimt, dar nu sunt conștienți că urmează să devină amintirea ta, de care nu vor ști niciodată!

Dar să nu uit, voi zbura altădată în direcția de mai sus, căci eu am ajuns deja la destinație, că mă ține conexiunea. Dar voi… voi , ceilalți, ar trebui să urmați mai întâi niște formalități!

image

Presupunând că, din acest moment avem același drum, fiindcă e singurul loc liber pentru întoarcere, vi-l cedez. Dar, dacă vreodată veți întâlni situația de mai sus, trebuie să vă mișcați repede, fiindcă expiră sesiunea de rezervare și vă suflă altul norocul! Fie el și al scaunului din mijloc, nedoritul.

Dacă ați trecut de formalități, acum putem continua această incursiune și luați ceea ce urmează ca pe un film. Sau ca pe un program de divertisment la bordul unui avion. De hârtie, cum sunt eu.

De cum m-am trezit azi dimineață, m-am gândit la ziua de mâine. Da, știu ce gând v-ar putea trece acum prin cap, dar nu e acela gândul potrivit, care v-ar explica ceea ce tocmai am zis.

Mâine e 10 octombrie și, deși va fi o zi ca oricare alta, nu e, deoarece e ziua care m-a legat de lumea asta, dar, care, paradoxal, mă dezleagă de ea, puțin câte puțin, an de an. Nu sună prea optimist, sunt de acord, dar metaforele mele se consumă cu tot cu încărcătura lor la cotele suportabile, nu e cazul să le cântărim acum mai mult decât s-ar cere!

Dacă vă uitați la capturile de imagine, o să observați orele, starea vremii și câtă baterie mai am. La tabletă. Le-am lăsat intenționat și poate vă spun până la finalul acestei călătorii și de ce. Dar, mărturisesc că îmi doresc să reiasă firesc, fără să mai explic.

Deocamdată, însă, aș dori să spun ce e cu prima captură. Nu demult, am descoperit o aplicație prin care poți să te conectezi la câteva camere web plasate în lume, și o poți face gratuit. Dacă plătești, te poți conecta la mult mai multe. Aplicația e atractivă fiindcă oferă și sunet imaginilor, ceea ce lărgește percepția și-ți amăgește satisfăcător visul înfiripat din dorință (cea fără de putință, de multe ori). Satisface mai ales pe cei care, atrași de sunetul unui oraș, de muzicalitatea lui, de șoaptele ori strigătele lui, ascultă ca să ascundă întru irumpere în ei înșiși.

De obicei, observ ziua în care împlinesc anii (și ei pe mine) când e deja în desfășurare, la răsăritul ei și o uit la apus, dar uite că de data asta m-am trezit că privesc către ea cu o jumătate de zi înainte. Având timp berechet la dispoziție, mi-am adăugat și un posibil cadou. Cel puțin așa am vrut. Am deschis aplicația „EarthCam”, am apăsat pe primul buton în ordinea pe care o afișa aplicația și am stat cu ochii în sticlă cât să iasă soarele și, în lumina lui să strălucească strada. De curățenie, fiindcă la acea oră, undeva pe la ora prânzului adică, tocmai trecea o autoutilitară,  care ștergea (cu peria) urmele trecerii turiștilor și ale localnicilor Dublinului și am urmărit-o cu interes cum făcea slalom printre oameni.

image

Când ai exercițiul ăsta al imaginației — și eu îl datorez ludicului meseriei mele (sunt actriță și o spun pentru cei care nu știu, evident) —, e foarte ușor să călătorești cu mintea în acest fel, ba chiar mai mult, exersând, se întâmplă să simți cum toată ființa ta se mută într-un alt trup, dincolo de realitatea ta, capabil să îți transfere energia locului pe care-l privești numai prin obiectivul subiectiv al unei camere web. Dar, tema acestui transfer e deja fructificată în filmul Matrix până la refuz, așa că n-o s-o dezvolt mai mult decât am eu nevoie ca să înțelegeți unde bat, ci numai cât să observați puștoaica aceea cu părul roșcat, din dreapta imaginii. (sus!)

Desigur că ea a devenit — din momentul apariției ei — un personaj important numai pentru mine și n-o să vă cer să o faceți și voi, deși, de dragul poveștii… Ei, bine, din acel moment, fără să mușc ca Alice (în Țara Minunilor) dintr-o prăjiturică miraculoasă care micșorează, am fost (în) puștoaica aceea pentru câteva minute, cred. Nu le-am numărat. Se poate să fi fost și numai câteva secunde.

M-a ajutat, oarecum, și faptul că nu era însoțită și, dacă mă întrebați  când a dispărut, n-o să știu să vă spun, fiindcă deși n-am scăpat-o din vedere, îmi lipsește (la montaj) partea cu ieșirea ei din cadru. Las acest cadru ca fiind unul particular, totuși. Dar subliniez transferul.  Pentru creduli, pentru împătimiți ai semnelor din cer, pentru cei cu un chef de joacă cel puțin egal cu al meu.

De unele chestii pot doar eu să mă apropii și să văd mai mult decât este. Așa pățesc și cu oamenii, dar ca să treci de încuietori… trebuie să modifici măcar unghiul de percepție. Nu mai zic de deschideri, descuietori…

image

Sursa: dublin.eazycity.com

Ca mintea mea să perceapă zborul-cadou ca fiind unul real, fiindcă mi-am dorit asta, am ales să zbor economic. Cu Ryanair, deși puteam să-mi permit extravaganțe. Din nimic, dacă dai mult sau puțin, rămâi tot cu nimic!

Ca să cred chiar eu că-mi voi face acest cadou, am vrut să aleg un city break low costDublinul se preta pentru o destinație de weekend prelungit, astfel că l-am prea lungit până la 7 zile, atrasă fiind și de costul biletului de retur, chiar dacă asta putea însemna un adaos la cazare. Dar cum am găsit un pat pentru care aș plăti 180 de euro pentru toată perioada de ședere (cazarea am găsit-o tot cu ajutorul site-ului Ryaneir), nu mă zgârcesc. Ar fi culmea!

Dacă vă plac detaliile, totul (mi) se întâmplă în noiembrie, plecarea e peste o lună (așa cum reiese din printscreen-ul cu rezervarea), astfel că îmi pot permite între timp să adaug emoții sau alte colțuri de Dublin, că deocamdată nu mă dezlipesc  de  pub-ul ăsta, după cum observați.

Ar putea să și ningă! Cam așa.

Tot nu m-aș dezlipi! De pub, de acest text, de visare… O s-o fac, totuși, nu prea lin, întru economia răbdării cititorului. Dar și pentru că, scriind, m-a prins o nouă noapte.

image

Pe care o împart ,deocamdată, cu „Oameni din Dublin”*. Un bonus literar, ca să nu vă las prea în aer.

Avertisment! Acesta nu este un text despre vacanțe ieftine, zboruri în Europa sau despre destinații cu zboruri ieftine. Pentru mine — și am stabilit de la bun început că sunt o hârtie — e  un (în)semn, ca să nu nimeresc în  vreo baltă neagră (dubh linn) a memoriei și să putrezească un gând, dar mai ales  aripile lui. Cele mai ieftine aripi!

Fiindcă uneori, între oameni și zborurile lor poate sta DOAR o companie aeRYANă!

 

image

 

00181

SuperBlog 2016, proba nr.2. Sponsor: english no tagline-print-white bkg

* referire la cartea lui James Joyce

Cum să…

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on octombrie 4, 2016 at 2:31 PM

*iei locul doi la SuperBlog:

Te înscrii! Și încă câteva mișcări almanahiene, pe care le veți observa citind și acest interviu.

*scrii pentru locul doi la SuperBlog:

Citești cerințele probei! Apoi te miști pe tine cam așa:

Am în gură o pânză de păianjen.
La început nu am înțeles cauza,
dar acum e simplu:
ușa dinspre cerul gurii nu are mâner
pe interior.
Duc o viață „subpieleană”,
în timp ce omul se arată exterior
cu degetul,
cu limba,
cu mâinile și picioarele lui.

Din când în când simt omul
cum îmi umezește el buza,
cum vrea el să mi se suie pe limbă,
cum îmi răsfiră el degetele mâinii,
cum mă gâdilă el în talpă,
dar eu îmi spun „senină”
și-mi notez câte ceva
ca să nu mă uit.

În jurnalul pentru zgomote las literele
să își ducă războaiele,
în cel de liniște las libertate semnelor de punctuație și,
preferențial,
atașez de mine obiecte:

un pantof,
o cremă,
un parfum,
un certificat energetic,
o baterie de mașină,
blablabla…

*împaci și capra, și varza SuperBlog:

Poți continua poemul cum dorești, îl poți împrăștia în toate punctele cardinale, poți fi o călugăriță sau orice personaj vrei tu, dar amintește-ți cine îți aduce punctele care contează cu adevărat în acest concurs! Limba română „este” GREU!

*treci de clevetiri, enervări și alți stimuli ai creativității la SuperBlog:

Toate lucrurile pentru care, aici,
nu există cuvinte,
au dimensiuni.
Unele se măsoară în centimetri,
altele în kilometri, grame versus kilograme
și, ce fericire, în bani!

Sărind peste căderea pe gânduri,
care strivește,
e mereu în tine, în formare,
sufletul,
dispus să fie atât de ușor de prostit să
încerce încă o lume nouă,
ce ia naștere din cunoștințele,
voințele,
putințele
de management și market(ing) ale altora.

*știi când să te oprești din redactarea unui articol scris pentru SuperBlog:

Nu știi! Ține de cheful, timpul, disponibilitatea celui care acordă punctajul. Verifică-i pagina de socializare (cum zic mulți alți sfătuitori), dar ține cont că acolo nu e omul, ci doar proiecția lui, în funcție de interese particulare și de moment.

Notă de subsol (de beci, mai exact):

Toate cele de mai sus mi-au adus și alte locuri în clasament, de-a lungul lungului meu timp de atașament față de SB, după cum urmează: 22, 11, 33, 8. Concluzia e în că(li)mara voastră!

Una singură o să trag și eu, totuși, și anume aceea că mă înscriu, din nou, pentru a 7-a oară (o dată am abandonat pe la jumătatea concursului) la SuperBlog. De ce?

Uite, de-asta!

Când te îmbeți,
te întorci prea repede în
imposibila angoasă,
plus o migrenă, dar
dacă te uiți în oglindă dimineață și,
în loc să te scuipi,
cum ar face mai toți bețivii consacrați,
îți spui
„eu sunt singura ființă
în fața căreia mă repet cu emoție”,
sigur vei zâmbi la gândul că
dacă n-ai mai putea zâmbi într-o zi,
nici lumea n-ar mai putea exista…

*te înscrii:

Scrii un articol prin care îți anunți participarea, îl publici, apoi îl înscrii în platformă. Citește regulamentul, ca să știi cum să NU sari calu‘. Desigur, orice nelămurire poate să-și găsească infinite variante suportând grupul de facebook al SuperBlog. Numeros, dar vocal numai prin unii. Și acolo se sare calu’, uneori câte o herghelie. Dar poate fi și constructiv, da!

image

Avertisment! Acest articol nu este neapărat util! E mai mult futil. Futil, de-i sinonim cu flușturatic, fluturatic, vânturatic, zvânturatic.

Așadar, zvânturăticire (am fost tentată să scriu „zvânturătăcire” sau „zvânturăcitire” plăcută, olimpicilor!