alma nahe

Te-aș putea ține în cântecul meu

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on Octombrie 24, 2016 at 9:03 PM

Ai observat cum te prinde noaptea
în momentele ei de reclamă?
Întruchiparea svelteții*,
tânără romanțioasă încălțată
veșnic în căutarea pământului.

Nu știi niciodată câte-ți mai poate spune luna despre tine,
nici dacă mai ai dreptul să-i asculți cuvântarea:
„Hei, nu-i încă momentul, nu te repezi prea curând
asupra interiorului!
Mai fă două ture,
burdușește-ți rucsacul cu sneakers, converse,
de rezervă,
antrenează-te mai bine!”

Se zice că interiorul se vede mai bine când nu e lucrat!
Ochii se rotesc, caută puncte de sprijin,
aici respirăm,
aici depășim acest strat,
neînsemnat,
aici sărim și înscrisul ordonat al copacilor.

Ne-am luat pe noi articole sport,
ca să ne personalizăm fugile,
ne-am reglat ceasurile de mână
la fel,
pentru că simțim nevoia să fim cronometrați cu firmă,
dar, până la urmă, fiecare puls o face cum poate,
oricum, cu toate traseele astea nesocotite,
ar putea dura totul mai puțin de o viață.

Aici mă străduiesc și încă mai caut
cum să mă deprind cu tăcerea greierilor,
aici alunec de colo-colo,
aici o să ningă peste aceste flori,
aici alung un fluture de pe obraz și mă trec răcorile,
și toate aici-urile astea te pot încetini.

Am ieșit azi din nou,
am întins mâinile
ca să trag de sforile stelelor
și să cartografiez harta drumului înapoi,
pe care s-o împrumut celor care-și pierd iubirea,
dar n-o termin niciodată.
Nici despărțirea nu știu de unde s-o încep.
Din rouă?
Din ape?
Norii nu stau ascunși când îmi simt slăbiciunea,
ploaia știe ea când să cadă!

Când ies, o fac ca să explorez alte crâmpeie de realitate.
Numai pășind în afara timpului,
o poveste se adună.

Se adună în ochiuri de lumină, precum praful.

Aici începe să cânte cocoșul.
Aici gândurile pleacă să colonizeze pustiul.
Aici știu cum sar pietrele.
Aici știu cum se surpă cu vântul.

Prietene, acum că te-ai convins cât de nesăbuită sunt,
mai vrei să mergi cu mine?
Mă poți împiedica,
mă poți împletici.
Dar ce rost au manevrele astea de flexibilitate,
dacă rămân un om al timpului meu,
care-și tot flutură mâna dreaptă
spre oameni,
spre păsări
și cer?

Ai observat?
Despărțirile nu se fac niciodată cu mâna stângă,
fiindcă prea ar porni din inimă,
se fac din talpă, către mâna dreaptă,
când întrebi:
Doamne, ce mi-ai dat în picioare?
Doamne, ce mi-ai dat pe mână?

Poți să-mi vorbești în limba ta,
dacă o faci intens voi înțelege!
Trebuie să îmi repet gândurile
numai de câteva ori și apoi să te trag de șireturi,
ca și cum n-am mai fi noi în noi înșine.

Știi, cât să mă încalț cu tine,
te-aș putea ține în cântecul meu autentic, Vans*,
cam cât ar ține toată alergătura asta după noapte,
culori,
mirosuri de verde,
noi zări,
până-n zori,
când le-ai spune tuturor că
într-un cântec care este rotund,
răspunsul are formă de cerc și e alb.

Te-aș putea ține în cântecul meu, Vans!
Dar un cerc alb pe alb are întotdeauna capăt!

*teniși Authentic- Vans

Nu știu cu ce te încalți tu, dar eu mai fug prin mine ca o furtună care mătură lumea, când încalț teniși (answear.ro), care-mi tolerează visătoriile în vers alb și, uneori, răspunsuri din amarul acela plăcut al cafelei. Care nu e nici trist, dar nici înspre bucurie nu își croiește des drum.

Eu când ale(r)g, o fac pentru culoare. Pentru culoarele pe care mi le pot arăta încălțările în limba lor, dar care altora ar putea să nu le spună nimic, așa că îmi plac tenișii care știu să tacă în „almanahit”, o piatră numai a mea.

Îmi plac tăcuți, pentru că eu îi pot însufleți, fiind păpușăreasă — și nu e o metaforă! Doar eu și numai eu îi pot trage de limbă.

Un visător e musai să se încalțe lejer și asta e o temă importantă pentru cei care pot să vadă dincolo de comicul bălților în care se oglindesc oamenii obișnuiți, dincolo de noroaiele sau drumurile care pot murdări și dincolo de activitățile lor de întreținere exterioară.

Nu-mi explic cum, uitându-mă pe ceas, într-o zi, mai demult, mai aveam un minut și o distanță cât pentru zece și n-am întârziat. Poate pentru că minutul e locul unde poveștile se adună și se intercalează și, uneori, ai ocazia să te afli în secundele lui prielnice? Singura condiție e să porți încălțămintea sport, hainele sport sau pantalonii sport, care nu-ți fură timpul ci, ți-l împrumută în a… Vans.

[..]

Psihologul m-a privit în tot acest timp și trage cu nesaț din țigară:

— Alma, ia, zi-mi mai bine cum stai cu musculatura?

00181

SuperBlog 2016, proba nr. 8. Sponsor: answear-patrat

Anunțuri
  1. 🙂 daaaa, stilul inconfundabil! Cum le scoți tu…din piatră seacă! 😉 ❤
    „Mă poți împiedica / mă poți împletici” …

    Și chiar: cu musculatura? cum stai? 😀

    • I don’t answear… :))

      Chiar bine, dincolo de uns, dincolo de substrat. Poate un pic ruginită! De când am văzut tema asta, mi-am revenit în almanaheul meu. Fiindcă niște teniși nu pot fi altcumva decât ceea ce sunt, un poem abstract, adicătelea.

      Bineînțeles, tu m-ai întrebat de mușchi, io îți zic de licheni. :))

  2. Eu vad cum se surpa clasamentul… si-mi vine s-o iau „la picior” desculta!
    Daca dau de doua ori „Like”, se pune? Adica, pui de doua sute?

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: