alma nahe

Făuritori de „grădini”

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on Octombrie 14, 2016 at 2:07 PM
image

Foto by Irealia(Sorana Bordaș)

Motto : „Sunt câţiva făuritori de grădini în această lume, vrând să încapă lumea cea mare în grădinile lor mici…

Când ești mic, crești şi explodezi haotic în sensuri diferite, ca-n jocul cernelii picurând pe sugativă. La început, nu apari celorlalți oameni decât în desene bizare: un fluture, o pasăre, o floare… Apoi vocalele tale umplu spațiul, nisipul umple clepsidre. Și, ca să-ți fie înțelese nevoile, să fie cât mai corect traduse, hehei, de-aici înainte e poveste lungă! Pot, însă, să rezum!

Viața e un infinit șir de traduceri. Artistice, tehnice. Ambele ne încurcă, destul de des, din păcate, sensul vieții. Și nu mă refer strict la translația, transferul, trimiterea etc, de la un termen la altul, din limbă în limbă.

Pentru a lăsa caii verzi pe un perete și proiecțiile ceva mai serioase pe un altul, voi insera câteva idei în subtitluri, pentru buna înțelegere (!), dar și întru estetica acestui text.

         Do you speak… medical?

Traduceri medicale

Ca o paranteză mai mult, sintagma „traduceri medicale” nu sună foarte bine în limba mea , care poate că nu e atât de „în limba română”, pe cât de artistică e, de obicei! Nu cumva, mai corect sau cât mai în ideea de a reda cu mai multă precizie era „traduceri în scop medical”? Dar, desigur, asta nu scurtează decât un ceva, acolo, într-o limbă. Pe când, o traducere eronată a unor date care, să zicem, țin de un diagnostic medical, de o fișă medicală, de un rezultat de laborator, de un prospect al unui medicament, de o procedură de operare standard poate scurta, cel puțin unui om, viața.

Do you speak… medical? Nu! De aceea, oricât de buni cunoscători ai unei limbi străine am fi, soarta noastră va fi pe mâini mai bune dacă apelăm la serviciile unei agenții de specialiști în domeniu, cum e (și) agenția de traduceri Swiss Solutions.

Numai așa putem avea siguranța că o comunicare corectă a unei probleme poate fi soluționată măcar la fel de corect și, foarte important, la timp.

Cu toate omisiunile sau adăugirile, care țin de abilitățile noastre în a ne duce traiul de zi cu zi, noi, oamenii, reușim să ne înțelegem, totuși, în aceeași limbă, cu adevărat, unii pe alții?!

Do you speak… artistic? 

Traducerile „artistice”

Eu sunt actriță. În curând, se împlinește un an de când merg la un Centru de Zi, în fiecare luni (se spune că lunea e zi de relaș în teatru), în orașul în care locuiesc. Acolo, vin copii cu diferite afecțiuni: autism (cu toate spectrele lui), sindromul down, asperger și multe alte afecțiuni, nu intru în detalii. Prezența mea acolo o datorez unui psiholog, care s-a gândit că terapia prin teatru poate aduce îmbunătățiri în programul lor de recuperare parțială. Cum spuneam, nu voi intra în detalii, dar trebuie să mai lămuresc câteva aspecte, ca să se înțeleagă clar unde bat.

Acum o lună și lumătate, cred, l-am cunoscut pe R. N-o să-i dau numele, nu numai din considerente etice. Are 11 ani și singurul limbaj pe care îl cunoaște cât de cât, e cel al corpului. Și, cumva, se nimerește că acest tip de limbaj e unul din instrumentele de care actoria se servește. Copilul nu a vorbit niciodată, dar scoate anumite sunete în registrul grav sau acut, în funcție de nevoi.

Ei, bine, arta actorului poate să ajute c-o „traducere”, deoarece, în pregătirea pentru această meserie intră și acele exerciții nonverbale, menite să dezvolte expresivitatea unui actor.

R a fost diagnosticat ca având autism. Asociat cu un retard, nu știu ce grad. Pentru mine nu sunt pacienți, sunt copii, de aceea nici nu am reținut diagnosticele lui cu exactitate. Dar, dintr-o discuție cu mama sa, de curând, vrând să înțeleg mai multe despre copil și nu despre evoluția bolii, am sesizat, din instinct, întrebând, că nu fusese niciodată la un medic ORL-ist. Fiindcă, dacă ar fi fost sau ar fi avut o trimitere, de la un medic specialist, cum era firesc, s-ar fi exclus posibilitatea ca acest copil să fie, de fapt, mut din naștere, nu?

Dacă se adeverește bănuiala noastră, atunci putem înțelege și cum au evoluat celelalte diagnostice, acest aspect ajutându-i și pe colegii mei psihologi, care-l au în terapie.

Discuția cu mama lui R. nu s-a oprit în acest punct, luând hotărârea de a merge la un medic ORL, ci a continuat să-mi povestească prin ce trece când merge la medic, atunci când copilul dă semne că nu s-ar simți bine și am concluzionat amândouă că medicii ar avea nevoie de un interpret, deoarece pacientul nu poate să colaboreze cu medicul. Ei, și aici am ajuns aproape unde voiam să ajung!

Cumva, prin acest demers uman, rolul meu e (și) acela de a face traduceri artistice în scop medical.  Do you speak… artistic? Eu da!

De aceea, în sprijinul pacienților, al doctorilor, n-ar fi rău ca cele două ” do you speak”, având în vedere  experiența de mai sus, să se întâlnească cumva și de aceea le-am pus în același discurs.

Fie că e vorba de traducerea unor studii clinice, a articolelor din publicații de specialitate despre diferite afecțiuni și noi abordări de tratament sau despre traducerea de rezumate ale caracteristicilor produselor (RPC), soluția optimă o intuiți, sper!

În cititorii mei, cei obișnuiți cu tenta poetică a acestui blog și de la care nu am abdicat în primul paragraf, nu știu cum va ricoșa subiectul sau faptul că află despre mine mai multe decât știau, adică cu ce mă mai îndeletnicesc când calc pe altfel de scânduri, fiindcă nu era un subiect public până să-l scot la lumină prin acest text, demitizând personajul Alma Nahe. Care se exprimă diferit.

Însă, ceea ce scriu eu pe aici, de obicei, nu e altceva decât o reflexie a realității mele, de zi cu zi, pe care o așez uneori ermetic într-un poem, sunt sentimentele mele care mă străbat zilnic și pe care le las în grija cuvintelor, ca și cum aș deșărta poverile sufletului, crezând că astfel îl fac mai ușor. Ca și cum mi-aș traduce sufletul. De aici și sintagma „terapie prin scris”.

Prin acest text, mi-am dorit să fac o paralelă între cele două tipuri de traduceri pe care le-am punctat (fără să fi tratat și acest aspect, fiindcă mă lungeam prea mult, am inclus în categoria „traduceri artistice” și romanele, volumele de poezie).

Între ceea ce fac eu pentru acești copii și o agenție de traduceri în scop medical, poate că ați remarcat  o similitudine. Medicina, cred eu, nu înseamnă numai termeni tehnici, uneori e de folosit instrumentarul altei arte, ca să diagnosticheze și, poate de aceea sistemul medical are încă și va mai avea erori. Fiindcă, nicio boală nu seamănă cu alta, chiar dacă poartă același nume!

Se întâmplă că eu poate că am tradus o nevoie a altui om, nefiind în domeniu, din instinct. Dar, desigur, cu toții ne dorim ca toți ceilalți să fie răspunzători de actele lor în funcție de profesia aleasă, ceea ce, de ce să nu recunoaștem, e utopic. De aceea, e de dorit să ne folosim de specialiști și, fiecare din noi să-și facă treaba pe care s-a angajat să o facă.

Recitind ce am scris, mi-am spus că fiecare cuvânt pe care l-am scris poate fi interpretat și că noi, oamenii, suntem aceste cuvinte și am avea nevoie, la rându-ne de un traducător în orice-am întreprinde. Cumva, totuși, reușim „să fim într-o relație” de comuniune, fără. Reușim să fim bucățile acelea care puse împreună reușesc să îmbine totul!

Traducătorul e un interpret galactic. Și, prin asta, poate, un erou!

Un traducător obișnuit e un interpret artistic, care, de cele mai multe ori poate face ca acea capodooperă a altui om să fie cu atât mai prețioasă. Un traducător bun nu alterează ideea, ci jonglează cu sensurile.

Un traducător de specialitate, însă, oricare ar fi ea, în”automotive”, „telecomunication”, „green power”, „medical” etc, operează cu precizia, cu termenii tehnici și asta te face să te gândești la această ocupație ca fiind o/un ceva „strong”, pe care poți să te bazezi, o soluție optimă, ca să nu te simți la un moment dat „lost in translation”.

image

Interpretariat swiss_solutions

Eu aș folosi această agenție de traduceri din București pentru a solicita traducerea unei scrisori adresate unei autorităţi din domeniu (Ministerului Sănătăţii, de exemplu) din altă țară, sperând să ne îndrume spre o clinică potrivită pentru o nouă diagnosticare, dacă specialistul ORL ne va confirma, în curând, bănuiala că R s-a născut mut. Dacă aș fi medic! Dar eu sunt doar un actor. Ceea ce pot face eu, e să șoptesc, ca acum, unei urechi care e dornică să asculte o trimitere sau un gând spre o nouă poveste.

Recunosc, nu mă gândeam și nu m-am gândit până acum la utilitatea unei agenții de traduceri în România. Că Swiss Solutions dispune de resursele potrivite (adică medici traducători in-house), cu atât mai mult. Pare-se că noi, oamenii, nu prea știm câte rânduri de chei ne așteaptă să deschidem noi uși, care poate dau spre grădini nevăzute vreodată, în care putem să ne lăsăm grijile deoparte și să ne tragem sufletul.

Așadar,

image

78 de limbi vorbite, 3000 de colaboratori – TRADUCĂTORI NATIVI ȘI SPECIALIZAȚI, peste 900.000 de pagini traduse, o bază de peste 2500 de clienți, o echipă de 50 de oameni!

Eu le-am zis făuritori de grădini, dar la fel de bine le puteam zice făuritori de povești adevărate!

 

00181

SuperBlog 2016, Proba nr. 4.

Anunțuri
  1. Minunat! Si articolul, dar, mai ales, povestea pe care e „croit”… implicarea ta, limbajul artistic al sufletului care îmbratiseaza suflete! Sper sa placa sponsorilor la fel de mult cât mi-a placut si m-a miscat pe mine!

  2. Este foarte interesant cu ce se ocupa aceasta firma si este la fel de interesant exemplul tau. Nu cred ca m-am gandit vreodata ca ar fi nevoie de traducere si in domeniul medical, desi este la mintea cocosului. M-a impresionat cazul prezentat de tine, intr-adevar, astfel de copii pot fi intelesi doar de specialisti sau de cei cu o sensibilitate iesita din comun.

  3. prea mult ermetism in lumea adultilor si prea greu de patruns din lumea adultilor in lumea copiilor. si invers. ti-l ia, ti-l suceste, ti-l controleaza. cica-l consulta. ti-l smulge din mana uneori. sa-l faca bine. dar fara un traduccator cine sa-l stie mai bine ca mama lui. doctorul e specialist in teoria lui generala. dar copilul e unic. vorbeste fara cuvinte. ce bine ca sunt si traducatori ca tine , Olimpia!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: