alma nahe

Black ta… taie

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on Octombrie 7, 2016 at 10:01 PM

Am în gură capătul unui pix, pe care îl ronţăi atunci când cred că n-am ce pune pe mine. Când n-am ce pune pe mine, potrivit cu un eveniment anume, pun în mine. Scriind. Apoi mă arunc în stradă. Nu-mi ia mult! Cam cât ai zice „tataie”. O stradă de toamnă, nepopulată… Nu, nepopulată nu! Aș putea s-o aglomerez cu mulți, foarte mulți James Bond black tae, câtă frunză… Din pix! La ora înserării…

Blec, tataie! mă atinge, asemeni unui răspuns în doi peri, un moșulică. Cu vârful bastonului (nu spun unde). Apoi, râde zgomotos și continuă: negrul e potrivit oricărui moment, că e vesel sau trist!

Nu știu de unde a apărut, nu e fantezia mea! Mai bine nu vorbesc cu el, nu o fac cu necunoscuți! Mai ales pe o stradă căreia, chiar dacă eu am inventat-o, nu îi cunosc întinderea. Deşi, cu atât de mulţi James Bond în preajmă ai o oarecare siguranţă. Numai că eu nu am apucat să le dau viaţă pe deplin şi deocamdată, pare-se că am devenit fantezia altcuiva şi că eu sunt cea luată în pixul altuia, aşa că o să-l ignor pe intrus. Ca pe o muscă, pe care o laşi să roiască un timp, sperând să dispară de la… Na, că a apărut și-o muscă acu! I-o fi frig!

Toamna nu e un anotimp prea plăcut. Nici pentru moși și nici pentru gâze. Și nici pentru cei cărora le place să fie în pas cu moda. Vântul ia în râs frunzele copacilor și ele se agaţă, de parcă nu ar vrea să plece încă, de materialul scump al hainelor elegante ale armatei de James Bond, rodul fără anotimp al imaginaţiei mele. Şi cum se mai frământă ele, ruginitele, îngălbenitele, şi cum se frâng ele şi se fărâmiţează, şi cum îşi poartă ei sacoul cu acea sublimă eleganţă care se revarsă parcă numai din şifonierele lor şi… Ei, nu, că râsul moșului e mai enervant decât o ploaie!

— Ascultă, tataie! Nu știu ce cauți în plăsmuirea mea, de obicei, scriitorii sunt civilizați, nu ocupă cu fanteziile lor fix aceeaşi stradă, așa că nu-mi explic de unde ai răsărit. Sunt 15 grade afară, e toamnă, deci nu ești Moș Crăciun! Şi, dacă nu eşti Moş Crăciun, atunci ce Moş eşti?

Dar tocmai ce zisesem că nu vorbesc cu el și am făcut-o. Moşul nu mai râde, dar simt că se abţine şi rămâne la fel de enervant. Nu pentru mult timp, căci rescriu îndată strada și scap de…

— Ce-o să faci cu atâția James? continuă el să mă sâcâie.

Da, chiar așa! Ce-o să fac?
— Nu te privește!
— Nu te duci nici la serata asta?

Nu numai că a apărut de nicăieri Tataie ăsta, da’ mai și știe unde trebuie să merg şi că nu merg? Pesemne că m-a spionat! Nu ai simţit niciodată că te urmăreşte un gând şi nu-ţi dă pace, deşi nu vrei să îi dai curs şi atunci te prefaci că nu există, ocolindu-l? Cred că asta e explicaţia! Și, dacă nu e asta, o fac să fie!

— Nici asta nu te priveşte! îi răspund eu în cele din urmă, deşi nu înţeleg de ce-o fac, oricum nu mai are decât câteva secunde de viaţă. Mai bine l-aş întreba de ultima sa dorinţă, ca să fiu elegantă. Deși nu îi datorez nimic.

Moșul se așază pe un morman de frunze căzute, nu înainte să mormăie ceva și frunzele îndată iau forma unui scaun. Cu spătar! Să se așeze sănătos, oricum îl șterg! Dacă stă comod, nu o să i se mai pară că sunt moartea…

— Nu mă șterge, drăguţă! Nu ești curioasă de ce sunt aici?

Ba sunt! Da’ nu o să recunosc, drăguţă! Ca să faci scamatorii cu frunze uscate!? Privirea îmi pică direct pe pantofii de danspe care îi poartă. Se asortează cu bastonul lui, nimic de zis! Dar e bună întrebarea lui. Un singur James Bond ar fi de-ajuns lângă mine ca să îmi dau seama că nu ne-am potrivi deloc, dar absolut deloc, fiindcă arăt, de obicei, îmbrăcată ca un model de-al lui Vivienne Westwood și m-aș potrivi, braț la braț, mai degrabă cu stilul ăstuia:

image— Adio, cămăși elegante! Bun venit în lanul de porumb! îmi spulberă el şi ultima speranţă că aş putea să-mi reiau în posesie fantezia în black tie. 

Ce aiurea e să simţi că nu mai ai controlul propriei tale povestioare! Şi, moșul ăsta, de mi se întâmplă acum, cred că e din cauză că nu prea mă împac cu paietele şi sclipiciul nunţilor, botezurilor şi altor petreceri la care sunt invitată şi nu mă duc. Cum unele serate sunt obligatorii, înainte să mă hotărăsc cu ce mă îmbrac, mă aşez în…

—… Fân? mă întrerupe prietenul meu imaginar de moment.

Cred că se referă tot la ultima colecţie Andreas Kronthaler for Vivienne Westwood, „Sexercise”:poza

Nu îmi plac moşnegii băgăreţi. Se comportă de parcă ar avea un răspuns la toate.

— Dar chiar am un răspuns: answear.ro!

Şi acces la gândurile mele, pare-se. Nelimitat! Îl șterg de îndată ce îi spun asta:

Şi, fireşte, o să mă pui să caut rochii de ocazie. Serios, ăsta e răspunsul tău? Uite, caută tu şi zi-mi ce rochie mi se potriveşte de acolo, fiindcă, ce să vezi, eu nu port rochii! Şi, dacă se nimereşte să mai port câte una, pun un pantalon pe dedesubt. Şi, în niciun caz nu pun pantofi cu toc! Da, cred că nu sunt îndeajuns de femeie, nu? De-asta!

  Dacă aş gândi în acest mod, crezi că mi-aş mai pune pantofii de dans?  Știu că i-ai remarcat. Uite, rochia asta ţi se potriveşte!

6

— Poate! Dacă ar avea mărimea mea.
— Poţi pune o alertă şi eşti anunţată când au mărimea ta în stoc. Până atunci, uită-te în şifonier! De fapt, eu cred că nu ai chef să te duci la aceste petreceri şi sub pretextul că n-ai ceva elegant pentru acea ocazie, se ascunde refuzul tău de a da curs invitaţiilor.
— Crezi că mă întreabă cineva de ce nu mă duc?
— Uite că te întreb eu!
— Şi acum cine eşti, psihologul meu?
— Pot fi orice vrei tu! Peste trei zile e ziua ta. O să inventezi iar o stradă?

Nu ştiu cine l-a inventat pe moş şi nici cum îl cheamă și asta mă neliniștește un pic. Nici nu îmi dau seama exact dacă aveam nevoie de el, doar fiindcă am un stil diferit de-a aborda lucrurile, așa, în general. Nu numai când e  vorba despre stilul vestimentar.

Într-un final, dincolo de dilemele oricărei femei aflată în faţa propriului şifonier, mă descurc de minune cu propriul stil. Uneori îmi ia doar 5 minute. Alteori o oră. Ține de încărcătura de moment, fiindcă atunci când te îmbraci, vrei ca materialul ăla sau croiala respectivă să vorbească pentru tine. Și, pentru unii rămân mute pe vecie! Și de-o parte, și de cealaltă!

Eu am pus un NU mare black tae-ului clasic și un POATE  în dreptul celui chic reinventat. De la început, din adolescenţă chiar. Dar nu prea țin să mă încadrez în vreo categorie clară! Fiindcă eu mă îmbrac în funcție de stările pe care le am, și nu potrivit ocaziei sau unui anumit prilej de-a mă îmbrăca, uniformizând situațiile. Sunt zile când Tommy Hilfiger e prietenul meu cel mai bun și altele când stilul vintage mă încadrează în alte epoci.

Nu mă dau în vânt după nunţi, botezuri şi alte asemănătoare ocazii, fiindcă nu îmi place moda de moment a locului, pe care o impun, de obicei, aceste evenimente. Din acest motiv, nu ajung decât la o petrecere pe an. Cel mult! De dragul acelor persoane care mă invită şi care îmi împărtăşesc, în parte, libertăţile astea pe care mi le permit. Și, ca să fiu sinceră până la capăt, nu îmi place nici muzica de petrecere. Care se asortează „perfect” cu ținutele elegante, desigur!

Singurele evenimente la care ajung de vreo câțiva ani încoace sunt câteva concerte  sau festivaluri de rock alternativ, indie, blues sau jazz. O fi de vină urechea mea! Şi altele.

— Și te mai întrebi de ce am apărut? Sunt aici să te acopăr…
— Nu acoperi nimic! Nu mă prinde pe mine acest fel de-a fi, dar nu văd ce e rău în asta. E stilul meu și e unul asumat. Un stil de actriță, ar spune unii! Uite, rochia pe care mi-ai sugerat-o, chiar îmi place! Numai că eu aș purta-o cu un pantalon sau cu un dres gros, colorat, kaki sau maron, la care aș adăuga o eșarfă colorată în mai multe nuanțe de toamnă. Și o pereche de ghete grena. Și o vestă de catifea verde, cu broderie.
— Îți place toamna?
— Se asortează cu părul meu roșcat.
— Dar moda?
— Cred că îmi place pentru spectacolul pe care îl oferă. Crezi că am ales-o întâmplător pe Vivienne și pe soțul ei? Auzi, dar de ce tocmai un moș?
— Eu? De ce, voiai să fiu mai tânăr?
— Nu. Nu e o poveste de dragoste! E despre stil, oarecum. Un răspuns! Pentru cine caută. Și personajul tău e mai potrivit, are ceva… De ajutor! E un personaj cu răspunsurile la el. Nu știu de ce am întrebat. Unde o să te duci de-aici?
— Secret!
— Eu te-am inventat?
— Nu îți spun!

00181

Superblog 2016, Proba 1. Sponsor:answear-patrat

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursă foto: Vivienne Westwood, answear.ro și arhiva personală (nu se vede prea mult, dar se simte atitudinea! 🙂 )

Anunțuri
  1. Mi-era dor sa te citesc… sa te citesc de doua ori, de fiecare data. Nu ca sa înteleg! Sa învat! Sa învat cum se scrie un advertorial creativ!
    Frumos, Oli!

  2. He he he ,toamna se numara …cocenii 😉
    Scarecrow e tinura mea de gala
    la care visez de-o vara 😉
    Xo , j -toamna , toamna, vulpe roscata 😉

  3. Deosebit de creativ, draga mea. De fapt nici nu ma mir! Intotdeauna ai iesit in evidenta cu jocul de cuvinte 🙂 Love it, like it!

  4. Imi place cum iti sta cu cozile acelea impletite, dar si costumatia aceea flocosita a fetei din poza. In rest, ai dreptate, Chiar si la o serata, cu tot codul tinutelor elegante, tot trebuie sa pui ceva din personalitatea ta, inspiratie sau sentimentele de moment, altminteri am arata toti ca niste clone.

  5. Cine-i mosu, zi repede! :)))

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: