La Focșani, pe 9-10 iunie, s-a produs STEV2016 (Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni), Ediția a XXXIV-a. De data aceasta, însă, prin Ziarul de Vrancea și Silvia Vrînceanu eu am putut povesti câte ceva (în 7 articole) și comunității vrâncene despre noi și această Gală-Concurs, în prima pagină a ziarului.
STEV2016: Ziua întâi sau despre deschidere
STEV2016: Ziua a doua sau despre închidere
Picnic pe câmpul de luptă și o noapte furtunoasă
O angajare de clovn și flecărelile femeilor
Cine sapă groapa altuia și caii la fereastră
Titanic vals și o noapte furtunoasă
Mulțumim pentru spațiul generos, ZDV!
Pe măsură ce vor apărea și celelalte filmări ale spectacolelor sau dacă vor apărea, le voi adăuga aici. Deocamdată,
Angajare de Clovn, de Matei Vișniec -regia: Olimpia Săpunaru (adică eu, Alma) (așteptăm filmarea oficială, dar și aceasta, a Alexandrei, e interesantă)
Ce ar fi de menționat aici e că, deși nu a fost un Vișniec „veritabil”, conform jurizării STEV 2016— eu alegând pentru tinerii actori o partitură mai ușoară, o proiecție a ceea ce ar fi putut fi cei trei clovni bătrâni vișniecieni în tinerețea lor, un extratext adică —, totuși, însuși Matei Vișniec a distribuit pe pagina sa de Facebook această filmare. În piesa scrisă, unul din cei trei clovni moare și se crede, conform criticii de specialitate, că spațiul în care se petrece acțiunea e o anticameră a morții. Astfel că, cel mai probabil, te aștepți ca punerea în scenă să fie despre decrepitudinea clovnului bătrân. Ei, bine, eu am înțeles citind-o că, ar fi o anticameră către ceva „barosan”, cum e și moartea, da, dar în niciun caz o farsă neagră, ci una extrem de colorată și veselă, și tristă, cum e viața! Viața e o anticameră a morții? Cred că da! Nu?! Vizionare plăcută, sper să râdeți mult!
Caii la fereastră, de Matei Vișniec – regia: Floris Cucu
Picnic pe câmpul de luptă, de Fernando Arrabal – regia: Adrian Damian
Titanic Vals, de Tudor Mușatescu -regia: Ana Pușcălău
Alma Nahe(r) 
Este formidabil ceea ce faci, mi se pare un proiect…maret, nu stiu daca suna rasuflat, dar asta e cuvantul care mi-a venit. Sunt atat de putini care se lupta cu morile de vant, adica sa deschida ochii tinerilor catre teatru, dar te vad ca pe un Don Quijote (nu unul slabanog, evident!), unul cu mari sorti de izbanda si cu picioarele pe pamant, spre deosebire de personajul clasic.
Pff! Morile sunt, chiar şi ceva de măcinat, dar nu e un vânt prea prielnic. Dar intuieşti bine!… Sper să mă țină „donchihotismu’ „, că magari sunt destui! 🙂
Simpatici și talentați! 🙂 Bravo!
Cât despre interpretarea regizorului… uneori oamenii nu „văd” dincolo de text, ci se mulțumesc cu ceea ce li se arată „pe tavă” la suprafață.