Eu cânt îndrăgostiților, zice privighetoarea,
chiar de-ar fi să-mi agăț coada rochiei de scaieți,
că nu și-au plătit factura la lună.
Eu cânt în lumina sclipirii lanțurilor lor
și, dac-aș fi om, m-aș îmbăta (după spectacol) cu
Tămâioasă Românească,
cât să pot merge pe 7 cărări,
— artificii în tălpi și mâini —,
căci nu întotdeauna o singură cărare e drumul bun.
Eu cânt, îndrăgostiților!
Dar nu caut cântecul perfect sau
fericire la tot pasul.
Să fiu om, însă,
aș căuta un soi de zi
care să-mi amintească de căderea în iubire,
și-aș găsi-o într-un an bisect,
fiindcă la voi, îndrăgostiților,
dragostea nu durează decât trei ani!
Vinarte dă vinul, iar eu v-am dat o aproape ghicitoare, răspunzând provocării oltenești de Daniil păstorită.
Alma Nahe(r) 
Tamaioasa imi face pofta intotdeauna numai citind eticheta si cred ca este singurul vinisor de care m-as lasa „afumata”
Şi eu, clar!
Ok, am notat si reliefat 29 Februarie 🙂 Sa fie primit din toate directiile :)) Spor!
😉 Exact! Spor și pahare cristaline…
adica un fel de mai rarut ca i mai dragut. sa fie un an cat 4 sa sarbatorim iubirea cu tamaioasa… si intre timp sa tamaiem ganduri bune.
O bețivăneală din 4 în 4 ani merge! 🙂