Din spate vor să pornească mâinile,
vor să întoarcă arcul înspre cel ce l-a pornit.
Corpul se caută acum de uși și ferestre,
ca avântul creației înspre sublim.
Cândva am luat zânele din păduri și le-am ascuns
într-un buzunar cu fermoar
ca să ne închipuim că trăim într-o lume fantastică.
Cândva ne nășteam din iubire,
dar astăzi o sculptăm.
Cândva o să colorăm deșertul.
Care-o fi rostul inimii în război?
Și pentru tine, suflete!
Reclame
Măi, inima ține hangul, nu mai e de multă vreme oraganul răspunzător cu iubirea. Bate și cam atât. 🙂
Las așa, „oragan”. I se potrivește mai bine.