alma nahe

Un cuvânt

In dicţionar de mişcare on Noiembrie 5, 2015 at 12:52 AM

Nuntă!

Na, că iar s-a așternut cuvântul ăsta singur. Stăteam eu așa, gândind la binecuvântare și simțeam și un fel de apăsare, de mi-a venit, de cum l-am văzut că dădea să se așeze, să-l zvârlu. La locul lui, cum unde? La Golden Tulip!

Apuc cuvântul de o ureche — Stai, măi pezevenchiule, stai că te primesc cumsecade deîndată! — și, pesemne că l-am apucat de a’mai surdă dintre urechi, că el și începe a se zbate nevoie mare , ca să îmi scape printre degete și s-o pornească în drumul lui.

De obicei nu-l (re)țin! Trece pe lângă mine către sfârșitul săptămânii, da’ nu se așază, drăcușorul. Când trece, mă caută la buzunare și p-aici ți-e drumul. Nu schimbăm o vorbă măcar! Dar acum nu știu ce mi-a venit.

Cuvântul ăsta e un ciudat: (zi în gând!) nuntă. Dar e o mare necesitate a ăstui veac în care am fost strecurată și eu. Nu m-am adaptat, încă sunt o rătăcită.

— Nu te măriți? mă întreabă. Nu contează cine. Mai mulți!
— Hai mai repede, că ești chemată! îmi spun (eu, mie!) când îi aud.

Nu știu cum îs altele, dar eu nu aud chemarea. Chemarea nunții. Da’ nu asta mă deosebește neapărat de suratele mele întru miresit. Mă deosebește visul, și anume că… visez cazaci. Cumpătarea îmi zice să nu povestesc aici cum încearcă ei să se cațere pe metereze și cum îi primesc eu cu tunul. Foc susținut. Cum cazacii ăștia ai mei nu-s prea obișnuiți cu asediile, le dau acum, pe loc, ordin de retragere și revin la cuvânt.

La nuntă!

— Pune mâna pe el! mă trag de mânecă. Nu contează cine! Mai multe.

Mie îmi place să pun mâna pe el. Din când în când. Când! Dar acuma…

— Unde e, că nu-l găsesc!Eu sunt mai vrednică întru tânguire. Veșnică!
— Ce soartă amară ai! Încremenită, precum o statuie, aș putea izbucni în plâns. Cu minunatul suspin de care e în stare numai o femeie. Dar sunt la nuntă. La o nuntă în București.

Aici! image
Și nu se cade să plângi la o nuntă.

Slavă Domnului, nu-s eu mireasa! Da’ ea pare fericită așa, mireasă. Fericită că serviciile Golden Tulip Times sunt ireproșabile, că, uite ce au pus pe masă:

image

Că, uite în ce pahare!
image

Dar eu mă uit! Mă uit și la aranjament(e), și la floare!
image

Am reținut! Pentru când m-oi întâlni din nou cu nunta…
image

Stop! Nu acum, lăsați reclama! Eu sunt un invitat exigent! Cu nunta mea când m-oi întâlni… Mai e! Am un scenariu deja în cap. Până atunci, somn ușor, nuntă! Cu 4* (patru stele) la dormit!

00181

Povestea a treisprezecea pentru SuperBlog 2015 și
image

Anunțuri
  1. Ai uitat-o pe aia cu „trebuie sa iti gasim pe cineva”. :))

  2. Nici eu nu simteam chemarea, chiar deloc! Dar poti sa faci nunta si fara chemare si preaviz. Asa ca fii pregatita, e bine sa ai idee de un restaurant bun!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: