alma nahe

Ca-hu-chu

In dicţionar de mişcare on Octombrie 26, 2015 at 5:21 PM

Dacă aș putea scrie în alb negru un (manu)scris mut, dar sonor… Doar un arbore să plângă: ca-hu-ciu, cahuciu

Îl rănesc și las să-i picure seva, ca și cum ar (de)scrie. O dimineață în care doar tălpile celor săraci să se-ncalțe, o după-amiază în care aș pune cauciuc între călcâie crăpate, degete zdrelite și pietre, colbul fierbinte ori o noapte când zăpada nemiloasă arde până la prăsele. Și încă un timp al zilei, în plus sau în minus, în care, pâine aburindă pe benzi transportoare din cauciuc s-ar așterne direct pe masa celor fără de nădejdea că vor avea cum să pună măcar un codru uscat de pâine pe masa lor. Nu aș cere pentru ei îmbrăcăminte impermeabilă, deși ploaia și frigul le sfarmă oasele. Nu le-aș da culoare și mister. Dar nici mobilier fabricat de designer pentru familiarizați cu împletituri orientale din rattan sau zambilă de apă aplicată pe mobilă, pe mobilier din arbore de cauciuc, n-o să livrez azi. Doar nițică pâine! Înmuiată-n vin.

Uite că vin! N-o să mă rostogolesc ca o mărgea, dintr-un șirag acum rupt, nici ca o bilă de cauciuc înspre picioarele tale, ca să ți le înmoi. Ca să nu te încurc, nu voi desfunda decât câteva canale (cu desfundătorul de chiuvete, desigur) și nici nu mă aștept să vibrezi ca mine. Eu nu sunt gonflabilă! Dar nici să nu te aștepți să te transport iute ca gândul, pe scări rulante, din subsol spre ieșire râzând cu gura până la urechi. Doar soia șterge păcatele noastre, iar radiera pe care o presimt eu acum, nu poate șterge gândul meu, un pic mai nelegiuit și făcând acum autostopul între alte lumi, născute deja de un (în)scris cu mult mai aplu. Dar tot dintr-o fantezie. Undeva, chiar acum o ușă, pe șină de cauciuc, ascunde. Un tren ia tăcerile unei despărțiri cu el. Un scaun cu rotile poartă un om căruia i s-a arătat altfel drumul, sub o altă prescriere.

N-o să scriu o rețetă, pe care infirmiere în latex să o porționeze corect. O să fie mai mult un ac înfipt într-un dop de cauciuc, prin care se prelinge picătura care ține de foame sau te distanțează de moarte. O perfuzie.

Ai auzit, Elastimpex? Ia-mă de mână, deși nu mă cunoști și îndreaptă-te cu mine spre ei, pe covorul de cauciuc pe care ți-l aștern acum, în drumul celor cărora nu le mai pasă unde vor ajunge, fiindcă dracii au luat metroul către Iad, iar sfinții lor s-au urcat ei înșiși în avion și și-au luat zborul, să nu mai vadă grozăviile din jur.

Știu. Nu te cunosc nici eu, nici ei nu știu prea multe despre tine. Dar acestea sunt primele cuvinte către tine. Scârțâitul unei lumi aflate în continuă tânguire, fără de atingeri din cer ori mângâieri din cauciuc. În timp ce lumea din care melițez eu acum, abundă. Iată-ne, mână în mână, două lumi ca două pietre, așezate în unghi, printre care strecor acum nițică lumină prin crăpătura dintre ele, cât să se poată strecura doar un om. Lumina e a lunii, de care atârn un leagăn în care să te sui și mai vine de undeva lumina asta. Din scăpăriciul unor licurici, care or să asiste nașterii acestui (în)scris, până când fătul aflat în întunericul pântecelor mamei lui este extras, cu capul înainte, în zgomotul unei încăperi invadate de lumină rece, puternică și în mult zgomot. Și, foarte important acest amănunt(?!), cu mâini curate în mănuși de latex. Apoi, o să te rog să-i dăm împreună o palmă peste fund dacă nu plânge, să-l punem în brațele mamei lui, să-l auzim pe tatăl lui zicând tremurând „nevastă, să aprind o candelă?”, iar nevastă-sa să-i răspundă „roagă-te pentru el, bărbate, pentru când o avea spini în cale!”

Știu, încă nu citești, încă nu te legeni în leagănul pe care ți l-am pregătit dintr-un cauciuc uzat și încă nu poți să te dai jos de-acolo, de unde tu singur te-ai suit, decât tot în scrisul meu. Doar, poate când îți voi fi arătat deja tot ce ți-am pregătit. Mi-am permis să-ți pregătesc o suzetă, pe care n-o să o înmoi în miere și lapte încă, fiindcă te voi întoarce cu spatele, ca să te uiți înapoi.

Neputincios, nehrănit de nu știu când, dar știu de unde, un copil strâns de pe drumuri și nestrâns la pieptul nimănui — rostogolind, în joacă, o roată — se târăște către viitorul lui. Așa i-o fi fost scris! Pierde-i urma acum și gândește-te o clipă la ispita plăcerii care i-a cuprins pe părinții lui, nefolosind un prezervativ. Dar avuseseră oare de ales? Omul face atât cât îi stă în putință. Cu această hotărâtă sentință îi răsare în cale și-un liman. Înlegănatule/o, te las gravid(ă) cu gândurile mele, vrei?

Un gând plastic. L-aș fi vrut mai elastic, dar să trecem mai departe! Există semne care ne arată unde-i viața. Asemeni unei mori. (Ne) învârte aripile necontenit și (ne) macină. Iau arcușul de pe vioara asta plângăcioasă și trec acum brusc la niște amețiți de parfumul florilor de prin poeni care militează antirăzboaie, antiguvern, antimulte. Care nu și-au întâlnit încă pulanele. Dar îi sar și pe aceștia. Sar, fiindcă sunt și eu în poieniță. Și mi-e ușor să trec ca elasticul peste celofanul de deasupra borcanului cu dulcețuri sau acreli, închizând etanș. Ori, poate că… Nu știu! Poate cauciucul mi-a furat mie tălpile sau mințile și, de fapt, în urma lui, sfârâind pe străzi, lumile astea în contrast se împacă până la urmă și nu se înfrânează. Grație tehnologiei, acum îți scriu. Învelitoarea e și ea de cauciuc. Suportul, tot așa! N-aș fi scris? Păi, există un mesaj mai clar, mai natural în ca-hu-chu, care se scurge în apus și se topește în răsărit în toate formele lui. Dar n-ar fi ajuns atât de repede în tine. Fă să nu fie etern, totuși! Nimic nu rămâne pentru totdeauna în nimeni! Golim borcanele, punem altele!

Scriu voit acest text întins ca o scară rulantă, care odată ce te-ar aduce sus sau jos (unde pofteai, ce știu eu?), trebuie să pășești repede pe platforma care stă, ca să nu te tragă sub ea.

Ar fi trebuit să îți scriu despre cauciuc, Elastimpex. Mai mult despre sintetic. Că despre natural am tot picurat. Dar n-am știut cum să încep o lume fără cauciuc și nici cum să o sfârșesc fără el. Sunt la casa de marcat a normalității induse, mi-am pus produsul(unul singur, că atât îmi permit) să-și urmeze drumul până la citirea etichetei. Dar tu vezi asta? Scara nu alunecă când te vei coborî, are și ea tălpici de cauciuc.

Importanța cauciucului e vastă, mult prea vastă pentru timpii de citire alocați unui (în)scris cât un legănat fără amețeli, fără vărsături. Mă lovesc de lipsa lui, a cauciucului, când îl scoate nevoia-mi din cale. Când orice drum își deschide ecluza. Când submarinul nu ia apă. Când zbor…

Când zbor, eu îmi țin bagajele în mână, fiindcă drumurile mele sunt scurte, chiar dacă aeriene. În aeroporturi doar conduc. Plăci tehnice Elastimpex România, despre care abia am aflat bucură lumea noastră nouă, cu grânarele ei tehnologizate. Dar cu lumea încă veche ce să facem?

Știu, nu ți-am spus ceva ce nu prea știai. Nu ți-am arătat ceva ce nu prea ai văzut. Dimpotrivă, ai știut și-ai văzut! Și mi-am zis că n-ar strica să te vadă și ei, să te caute în mersul pe loc, în condiția lor fizică, în benzile de cauciuc ale aparatelor de fitness. Ale altora. Să te caute fiindcă ești nevăzut, iar nevăzutul, dintotdeauna, e mai călător, e mai intrigant.

Până la tine n-aș fi pus către înțelesul lumii benzi. Benzi speciale, benzi cu inserție textilă sau metalică. Aș fi pus, poate, accesorii, dispozitive de antrenare pe verticală sau role de ghidare. Suporții de cauciuc oricum îi pun mereu.

Ce ți-e și cu elevatorul ăsta din creier care îmi urcă sau îmi pogoară gânduri! Îmi tot zic că frânarea e progresivă atunci când mă duc roțile unde nici nu mă gândesc. Mi-ar prinde bine câteva agrafe pentru vulcanizarea-mi. Când mă caut în raliuri și-n viteză. Pentru când erup întru nemișcare. Unde mi-or fi dispozitivele de curățare?

Vezi, tu? Acum îmi recondiționezi și tu, fără să știi, tamburii. De acționare, de întoarcere a benzii și la cald, și la rece. Și de-asta ți-am atârnat cauciucul-leagăn de lună și nu în soare. Te voi legăna acum! Dar, te rog, nu-mi număra stelele! Mi-aș dori, ca de astăzi să nu mai poți nici tu fără mine, să nu fii tehnic, ci imaginat într-o altfel de limbă. Cu mult mai elastică în scris.

Când m-ai întrebat ce-ar fi lumea fără cauciuc, să știi că m-am gândit mai întâi la Hollywood. La filmele de acțiune, pistoalele cu bile de cauciuc, la urmăriri, la Cat Woman, la costumele supereroilor, rezistente la flacără. La golf, la fotbal, la… Și-am zâmbit.

Cam prea multe pe umerii unui copac plângăcios. Nu crezi? O lume fără cauciuc nu e o lume pe care s-o imaginezi. Nici măcar în filmele mele! Rămâi acolo, îndrăgostitule de cauciuc! Desfac o gumă și o mestec. Pe urmă îmi pun picioarele-n cizmele, de cauciuc și ele, și mai trec de-o apă.

Și-ar mai fi ceva de (s)pus, între gândul meu electric și tabloul tău general. Ceva ca să (te )izoleze, să nu mă facă răspunzătoare de electricitatea lui. Dar deocamdată încă stai bine. Încă neînlocuit definitiv de plastic. Sau silicon.

Gata, mi s-a tocit flecul. Mă pierd în plasticul meu natural, dar mă regăsesc undeva, pe-acolo, măcar într-o pingică, în concretul tău sintetic, mai puțin costisitor. Și oricum, oricât aș încerca să te spun eu lumii, în cuvintele mele, Elastimpex România, tot tu știi cel mai bine să i te prezinți.

00181

Cu voia mea, image, o firmă despre care abia am aflat, dar care există de peste 20 de ani și de la care am plecat întru prezentarea ei, dar tot cu gândurile mele. Ei îți pun viața în mișcare, eu mi-am propus, întru „mișcarea” cititorului, alte mijloace.

Desigur că un interesat de cauciuc, nu va căuta în rândurile mele, ci în link-urile transportoare către mai tehnic, către serviciile lor clare și fără subînțelesuri ale limbii române. Cu care îmi place mie să mă joc. Și sub ale cărei vibrații mă scufund sau pescuiesc din nou în oceanele adânci ale internetului.
00181

Povestea a noua pentru SuperBlog 2015.

Anunțuri
  1. soooo….you! 🙂
    Eu încă mai caut inspirația, dar ție ți-a ieșit foarte creativ! 🙂

  2. Sugestiva evocare a lumii fara cauciuc, pe alocuri apocaliptica mai ales cand ai pomenit de scartaieli.

    • Era mai simplu să mă arunc într-o lume fără cauciuc. Mi s-a părut mai complicat să rămân în asta cu cauciuc și să reiasă lipsa prezentului unora și nu trecutul meu ipotetic. O lipsă prezentă e mai de nesuportat decât o lipsă prin dispariția bruscă.

  3. Genial articolul! Fara cuvinte…

  4. Tot „genial” am spus si eu in gand de cateva ori pana cand am terminat de citit.
    Fara provocarea acestei firme, probabil textul tau nu s-ar fi nasct niciodata. Dar daca nu primesti (macar) 100 de puncte petru el, iti voi spune iar ca risipesti diamante…

    • Dacă diamantele trebuiesc căutate și, bineînțeles, găsite, (asta) se cheamă că nu e chiar risipire. Dar dacă nu se caută, atunci e risipirea altcuiva, care caută în alte pietre. Dacă articolul meu reprezintă ce au căutat, atunci acest articol va primi cele 100 de puncte. Dar dacă nu, înseamnă că avem alte abordări, alte fantezii. Nimic mai mult. 🙂 Și, ai spus-o și tu: n-aș fi scris asta fără să citesc cerința SB. Dar, uite-ne aici, cu textul viețuind… Eu rămân cu el. Încă un (în)scris Alma Nahe, aruncat în alte puncte, (mai) cardinale. 😉

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: