alma nahe

Să îngrășăm amantele!

In dicţionar de mişcare on Octombrie 7, 2015 at 11:38 PM

Eu sunt o unitate de măsură a lungimii,
una arhaică,
submultiplul stânjenului
(și pasului).
Când iubesc,
mă măsor în povești orientale, fiindcă
îmi ia o mie de zile să mă sfârșesc
plus una de rezervă,
în care mă țin doar pe mine de mână și
în care aș turna în mine toată cafeaua din lume
(preparată cu
Arzum Okka!),
dar, desigur, n-o fac,
cine-ar putea sta treaz o veșnicie?!
(Îți imaginezi câtă energie?
Sau poate că aș deveni duhul ceștii de cafea
și când ai freca-o,
te-aș scoate din neagra întunericime.)
Când (îmi) revin,
o dată la o sută de zile,
un singur minut,
gura nu mi se deschide nici dacă i-aș spune
Sesam, deschide-te!,
(dar măcar găsesc muțeniei un titlu
pe jumătate lichid,
iar restul lumii se deșteaptă tot așa,
dinspre noapte-nspre zi.
Esența vine întotdeauna în următorul cadru,
când mă pun iar pe iubit
(întotdeauna se găsește ceva)
alte o mie de zile și tot așa,
ca plutind pe covor.
De vânzare, dragă, toate astea?
mă întreabă câte-un rătăcit,
arătând înspre gândurile mele ca și cum ar fi
oferte la cafetiere
și,
privindu-mă cu subînțeles,
ca și cum sigur știu eu ceva
ce el încă n-a aflat — apropo,
Al A DDin e nume de terorist acum,
în zilele noastre —, își vede de drum,
dar el nu știe că m-a nimerit
exact în minutul mut,
în care povestea nu se termină
(nici n-a-nceput),
minutul în care îți poți păcăli povestea
și pe cei care au venit să se culce în pragul ei,
minutul acela care stă între tine și dorința ta.
Și ar mai fi încă ceva…
dar, o istorioară suspendată la timp,
pe undeva,
îți poate prelungi viața
și ție,
și altora.
Mă dor întotdeauna drumurile imaginare
care trec și prin sufletul altora.

00181

Fără de magazinul MarketOnline.ro, nu aș fi scris aceste rânduri.
image
00181

Povestea întâi pentru Superblog2015.

Anunțuri
  1. Iar strici orzul de excepție pe gâște advertoriale!

    • Nu stric nimic! Fără de advertorial, adio orz! De oricare ar fi el. Pentru mine, produsele sunt cuvinte. Tot zic asta de vreo 4 ani încoace… Altminteri, sunt leneșă la scris. Leneșă rău di tăt! 😆

  2. Superb ! Mi-ai facut ziua mai … profunda.

  3. Arta! Felicitari, Olimpia! Si bafta!

  4. …ioi, cafei, cafei! Vreau cafei! Mi-ai produs nebunie pură, geniala noastră!

  5. Tre` să-mi găsesc iute ceva de iubit azi, prea mi-ai făcut poftă! 🙂
    Excelent text, trăiască-ți talentul!

  6. Eu ţi-am mai zis, dar mă repet. Eşti într-adevăr „un personaj” şi asta se vede din tot ceea ce faci, nu numai din felul în care ai putut să scrii acum (şi nu numai acum). Aş vrea să beau o cafea cu tine şi să te ascult la nesfârşit… 🙂

  7. M-ai binedispus pentru intrega zi. Chiar daca nu-mi fac cafeaua la cafetiera ci doar
    utilizand un amarat de ibric, va fi greu sa nu zambesc (in reluare) cand o voi bea!
    Multumesc si succes! 🙂

  8. iar te pregătești de gale? 🙂
    vezi mai ușor cu cafeaua aia că statul în creierii nopții adună metafore dar și obosală.
    să zic de azi, de mâine? dai o cafea mâine? chiar dacă ț-am perdut numerul de tilifon?

    • am dat-o pe antibiotic de ziua mea, așa că n-am mai zis eu nimic aci, și nici n-am mai dat nimic și nici pe aici, că mă durea gura; falca, mai ales! de la vreo 2 colți; da’ dau cafeaua când vrei, nu e bai!
      cum ai perdut număru’ de tilifon?

  9. Daca ar exista ceasca pe care sa o freci si sa se umple de cafea as fi cu adevarat fericita! Incitant poem…Imi pare bine ca te regasesc in concurs, chiar ma intrebam ce vei face.

    • Da, mare nebunie dimineața că trebuie să mai și mi-o fac, că de băut aproape că se bea singură. 🙂 Cât despre participarea mea, și eu m-am tot întrebat ce voi face, până când mi-am răspuns! În ultima vreme numai participând la SB îmi vine chef de scris. 🙂

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: